sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Banana, fructul femeii


De multe ori femeile aleg la micul dejun sau între mese să mănânce un fruct iar bărbaţii preferă o mâncare mai consistentă. Asta nu înseamnă că noi avem mai multă grijă de sănătatea noastră decât au ei, nouă poate ne este mai comod să alegem un măr ori o banană şi să ne satisfacem pe moment golul din stomac.

Dacă serviciul îţi permite să ieşi din birou în pauza de masă este foarte comod să-ţi mănânci pe stradă, în drum spre locul unde îţi poţi plăti facturile spre exemplu, fructul preferat. Problema, din punctul meu de vedere, este felul în care faci acest lucru. Fructele trebuiesc spălate de fiecare dată şi mâncate într-un mod cât mai relaxant, nu alergând pe stradă după mijlocul de transport.

Am aflat nu demult că, juriştii finlandezi, care fac parte din asociatia "Finlands Juristforbound", au declarat pentru presa locală, că doamele ar trebui să fie foarte atente atunci când se află în locuri publice şi sunt în situaţia de a mânca banane, morcovi sau îngheţată pe băţ. Conform lor, orice femeie poate fi acuzată de agresiune sexuala dacă pune prea multă pasiune în savurarea unei banale banane în preajma bărbaţilor.

Pentru că şi în Moldova a fost votată „legea antidiscriminării”, mai poate fi valabilă o astfel de teorie? Sau pur şi simplu pe noi toţi ar trebui să ne ghideze bunul simţ şi să vedem fructul ca pe un fruct, fără să ne gândim de fiecare dată la altceva?


*Mulţumesc Octavian Ţâcu, bancul de la care a pornit acest editorial a fost tare amuzant, de câte ori văd banane mă gândesc la tine :) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu