Diferențe de mentalitate

Astăzi, cei tineri au un viitor promițător, in care pot realiza o grămadă de lucruri. Cei cu experiență le pot oferi idei, sfaturi, le pot împărtăși gânduri, etc, însă aceștia procedează după bunul lor plac in cazul oricărui lucru. Sa luam exemplul clasic-copil-parinte, unde exista o mare diferența de mentalitate, fapt ce da naștere chiar unor divergente in familie. Acest lucru nu este de dorit nicăieri, însă din pacate se întâmplă frecvent in casele noastre. Copilul, in cele mai multe cazuri, caută sa fie cat mai libertin, mai independent, exprimându-si propriile opinii, gânduri, sentimente, pe cand părintele ii da o educație buna, il învață sa fie respectuos, politicos cu cei din jur.

Diferența de mentalitate dintre un tânăr si un adult exista in cazul mai multor subiecte diverse, precum: școala, distracția, relația sentimentala, locul de munca, anturajul de prieteni, colectivul in școala, colectivul la locul de munca, vestimentație, comportamentul in societate, etc. Aceste divergente trebuie aplanate pe cat posibil, pentru a nu da naștere unor certuri, ba chiar unei violente verbale sau fizice. Trebuie discutat cu calm, cu tact si cu diplomație si trebuie avuta multa răbdare in tratarea oricărui subiect ce poate avea la baza orice discuție in contradictoriu.

Avem însă răbdare sa facem asta? Suntem suficient de deschiși încât sa acceptam părerea celuilalt? De multe ori nu, cel puțin nu pe moment, vom realiza ca celălalt a avut dreptate mai târziu. Daca învățam ceva e bine, daca nu, o sa repetam situația in viitor. Totul este să încerci să îl înțelegi pe cel din altă generație, să te pui uneori în locul lui şi să dai dovadă cu calm de multă toleranță și înțelegere. Sa nu uiți că și tu ai fost tânăr și ai făcut unele lucruri pe care acum le face copilul tău. Bineînțeles, totul trebuie făcut în limitele bunului simț și cu o anumită măsură. Oricum, putem avea și avem și multe lucruri, obiceiuri, hoby-uri care plac ambelor generații.

Mai lăsăm noi, mai lăsați voi si uite așa ajungem intr-un compromis care merge in direcția buna. La un moment dat vom avea atât noi cat si voi concluzii personale, poate data viitoare vom vedea altfel lucrurile. Sa lăsăm prostiile, încă un an se termina, vom avea si anul viitor momente in care nu vom cădea de acord imediat, sa fim sănătoși si sa învățăm din fiecare pățanie cate ceva :) 

Va doresc un nou an care sa va aducă exact ceea ce va doriți, la fel cum îmi doresc si mie!

Prietenii după iubiri ratate

După ce ai fost prea multă vreme singur în doi pare al dracu de greu să fii iar singur de-a binelea. Masochistă treabă despărțirea asta. Ba ai vrea să se termine, ba să mai dureze. Când ți se pare că nu e dracul așa de negru, când te lovește vreo amintire din aia dureros de plăcută, și te trezești întrebându-te cum s-a făcut de au dispărut toate câte le simțeați atunci. Cert e că atunci când plusurile de la „singur” depășesc minusurile de la „cuplu” e gata, s-a fluierat finalul meciului. Este tentant sa iți dorești a rămâne prieten(a) cu un fost iubit(a), mai ales imediat după despărțire, cand încă sentimentele sunt puternice si ai obișnuința de a fi alături de el si de a-i împărtăși toate experiențele, trăirile dar si problemele tale. Nu sunt convinsa ca este însă înțelept acest lucru sau daca este o decizie buna, depinde de fiecare.

Sunt multi care cred si au dreptate, ca odată ce ai reușit sa te conectezi in profunzime cu o persoana ar fi păcat sa renunți la acea relație complet si de aceea, daca relația a fost una in general pozitiva, e bine sa rămâneți prieteni. Pe unii oameni pur si simplu nu vrei sa ii pierzi de lângă tine si ai face orice pentru a știi ca sunt undeva aproape.

Sunt însă atât femei cat si bărbați care se chinuie sa păstreze relația de prietenie doar din motive egoiste, sentimentele lor fiind încă puternice si dorind la un moment dat împăcarea. V-ați prins, acestea sunt cazurile in care apar si problemele majore. In fine, prieteniile sunt reciproce. Daca va doriți sa rămâneți prieteni, va trebui sa aveți o viziune similara in ceea ce privește semnificația acestei relații si sa va înțelegeți din toate punctele de vedere. 

Daca v-ați despărțit de curând, cel mai bine ar fi sa petreceți o perioada departe unul de altul, perioada ce variază de la cuplu la cuplu, intre câteva săptămâni si câteva luni. In tot acest timp veți învăța fiecare sa trăiți separat, sa va regăsiți ca si persoane independente. In lipsa unei astfel de perioade nu veți reuși niciodată sa va separați cu adevărat si veți sfârși in a distruge si relația de prietenie pe care v-o doreați.

Stim cu toții, sau cel puțin ar trebui, ca o prietenie trebuie sa înceapă sincer si in consens. Va trebui de aceea sa discutați ce înseamnă pentru fiecare dintre voi o asemenea relație, ce așteptări aveți, ce nevoi. Sa va puneți apoi de acord in aceasta definiție si sa o aduceți la nivelul la care sa va satisfacă pe amândoi. In lipsa acestui pas, riscați sa începeți o relație având așteptări diferite si cu riscul mare de a fi dezamăgiți.

In fine, sa nu o mai lungim, nu uitați sa discutați despre ce si cat anume veți continua sa împărțiți dar si sa împărtășiți unul altuia. Spre deosebire de relația de cuplu, prietenia are anumite limite si, in măsura in care știți sa le trasați, veți reuși in ceea ce v-ați propus. Limitele sunt cu atât mai importante cu cat amândoi veți începe la un moment dat sa va întâlniți cu alte persoane, sa va implicați romantic in alte relații. Mai mult, termenii prieteniei vor fi cel mai probabil renegociați atunci cand întâlnești pe cineva care sa nu fie de acord cu relația ta cu fostul iubit.

Realitatea zilelor noastre presărată cu depresie

Mă gândesc că sunteți de acord cu mine când spun că trecem cu toții, zilnic pe lângă zeci sau sute de oameni, despre care nu putem știi prea multe lucruri. Fiecare tinde să își afișeze în fata celorlalți partea frumoasă și favorabilă a vieții sale, pentru a părea fericiți și mulțumiți de viața pe care o duc, de job, de relațiile în care se află, de familie. Aceste realizări sunt foarte bune si merită să te mândrești cu ele, dar ce se întâmplă când ele nu sunt cu adevărat așa?

În țara noastră, depresia, ca boală nu este luată atât de în serios precum ar trebui. Oamenii preferă să îşi ascundă anumite probleme care pot duce la depresie decât să consulte un psihiatru sau psiholog pentru a prevenii consecințele mai grave la care se poate ajunge.

Depresia reprezintă, la nivel global, una dintre cele mai frecvente cauze ce afectează starea de sănătate, cu impact asupra funcționalității omului, scăderea productivității şi a capacității de lucru, izolare şi, în cazuri severe, pierderea dorinței de a trăi. La nivel global, depresia afectează aproximativ 121 de milioane de oameni; numai în Europa se estimează că nu mai puțin de 50 de milioane de persoane suferă de această boală.

În prezent, depresia majoră este a patra boală ca răspândire pe glob, reprezentând una dintre problemele grave de sănătate ale omului contemporan. Prevalența depresiei este de două ori mai mare la femei decât la bărbați, prezentând o creștere semnificativă odată cu vârsta. Una din patru femei va primi tratament pentru depresie la un moment dat, comparativ cu unul din zece bărbați.

Depresia poate să apară oricând, dar de cele mai multe ori se face simțita pentru prima dată între sfârșitul adolescenței şi vârsta de 25 de ani. Este de asemenea frecventă în rândul adulților mai în vârstă. Din fericire, depresia este o afecțiune care poate fi tratată.

Depresia poate afecta pe oricine – chiar și persoane care par să trăiască în circumstanțe de viață aproape ideale. Cu toate acestea, există anumiți factori importanți în debutul depresiei.

Nivelul anormal de serotonină și nor epinefrină, două elemente chimice din creier, poate contribui la simptomele depresiei, cum ar fi anxietatea, iritabilitatea şi oboseala. Acestea nu sunt singurele rețele neuronale implicate. Cercetătorii se află într-o continuă descoperire de noi informații în acest domeniu.

Persoanele cu o stimă de sine mai scăzută, care sunt ușor copleșite de stres sau care au o atitudine generală pesimistă, par să fie mai vulnerabile în fata depresiei.

Expunerea continuă la violență, neglijență, abuz sau sărăcie poate face ca persoanele care sunt deja predispuse la depresie să fie și mai vulnerabile la această afecțiune.

De asemenea, o altă afecțiune medicală (ex.: o tumoare pe creier sau deficiență de vitamine) poate determina apariția depresiei; prin urmare este important să aibă loc inițial o evaluare atentă de către un psihiatru sau un alt specialist medical pentru a elimina posibilele cauze medicale generale.

Principalele simptome ale depresiei sunt pierderea interesului sau a plăcerii în efectuarea activităților cotidiene, sentimentele de disperare sau tristețe asociate cu oboseală, scăderea energiei, dezinteres, descurajare și fixarea asupra acelorași idei. În general persoana care suferă de depresie refuză un ajutor specializat, așteptând ca ceilalți să se schimbe.

Poate că nu ne confruntăm cu toții cu aceste probleme, dar cu siguranță ni s-a întâmplat să avem perioade mai nefavorabile. Putem lua în calcul aceste informații pentru a preveni problemele care pot apărea pe parcursul evoluției noastre sau a persoanelor din jurul nostru. Putem oricând apela la specialiști, poziția struțului nu ne ajuta niciodată.

Fuga de responsabilitate

Mai nou aud foarte des discuții despre prieteni cu beneficii, în traducere liberă, “prieteni cu beneficii” înseamnă de fapt doi oameni care fac sex (beneficiul) fără să-și asume și restul implicării într-o relație de cuplu (intimitate emoțională și angajament). Fiecare devine astfel liber să exploreze nenumăratele posibilități ce pot apărea, fără să simtă vreo vinovăție față de partenerul “de beneficii” imediate și gratuite, pentru că spunem “suntem doar prieten”. Deci zona de libertate a fiecăruia este intactă, în timp ce zona de intimitate nu mai are nici o valoare emoțională.

Și de aici încep problemele: invariabil, după un timp, cineva suferă. Unul din parteneri și-ar dori mai mult: o familie, copii, o relație în care să se simtă valorizat, acceptat și iubit. O relație exclusivă, clasică de cuplu. Dar intră în dificultate, pentru că la urma urmei-a acceptat și el(ea) aranjamentul cu beneficiile. Nu poate spune direct, pentru că riscă să fie respins sau abandonat, dar nici așa nu mai poate continua, pentru că “beneficiile” s-au transformat în suferință, și în senzația că este folosit ca obiect sexual. Iar conflictul interior se transformă în alte forme de manifestare exterioară a suferinței: simptome somatice: (insomnii, lipsa poftei de mâncare, dureri care nu au o cauza medicală, frigiditate/lipsa dorinței sexuale), gânduri care par să o ia razna, atacuri de panică, fugă în activități frenetice sau, dimpotrivă retragerea și izolarea, ca să numesc numai câteva. Depresia e aproape, pândește după colț, în timp ce masca se plimbă prin lume și afișează o mulțumire falsă.

Confuzia între prietenie și relația de cuplu e cea mai evidentă dintre ele. Din fericire, în epoca actuală nu mai aleg părinții partenerii de cuplu ai copiilor pentru a aranja “moștenirile” sau interesele. Deci oamenii se aleg unii pe alții pentru că se iubesc (cel puțin la nivel declarativ). Dar responsabilitatea față de iubire este să te comporți pe măsură iubirii pe care o declari. Ceea ce este greu pentru unii…. Prietenii sunt liberi să iubească pe altcineva, partenerii de cuplu care se iubesc, pur și simplu nu consideră că între ei ar mai fi loc de o altă persoană. Pentru că își iubesc partenerul!

Nu încetează să mă uimească ușurința cu care se spune azi “iubesc!”. Nu trec nici trei zile sau două întâlniri și apare. Mai ales înainte de intrarea în dormitor. Oamenii se întâlnesc, se simt atrași unul de altul și trec la fapte foarte repede. Fac sex ca și cum ar mânca pâine cu unt: o dată de două ori, de ..”n” ori. Dar la perspectiva “n+1” simt că s-au săturat și ies la supermarket, doar rafturile sunt pline de alte bunătăți. Firește, spun că au “iubit”, dar caută nod în papură partenerului pentru că au nevoie de justificări-varianta “soft”. Sau pleacă pur și simplu, fără justificări sau explicații, varianta “hard”. Dorința consumă și se satură. Iubirea îngrijește și păstrează vie dorința, prin dăruire, răbdare, deschidere, respect și multe alte ingrediente pe care nu le găsești pe raft, ci trebuie să le cultivi. E mai greu, mai complicat…

Confuzia între sacrificiu și dedicare se poate pune în termeni economici: “cât dau și cât primesc” sau dacă “beneficiile” sunt pe măsură “investiției”. Sigur, în “prieteniile cu beneficii”, atunci când apare suferința, apare și ideea de sacrificiu. Cel care suferă, simte că oferă prea mult și primește prea puțin. El rămâne în aceeași situație, sperând că partenerul va observa și va aprecia efortul său, la fel ca zeii antici care ofereau ploaia după ce un animal nevinovat era pus pe altar. Dar în cazul “prietenilor cu beneficii” cel care suferă, are de-a face cu un zeu ingrat, care primește ofranda indiferent și rece, ca un “prieten”, fără obligații. În iubire și într-o relație de cuplu, comportamental, oricare din parteneri poate să facă ceea ce se poate vedea din afară ca “sacrificiu", dar el e fericit, nu suferă. O face cu bucurie, din iubirea pe care o poartă celuilalt. Se dedică. Asta e și mai greu, nu?

O relație sănătoasă de cuplu nu este o cușcă aurită. Mulți oameni se tem de intimitate pentru că au impresia că odată ce “eu” devine “noi”, își vor pierde propria libertate. Și atunci o apară și văd în toate nevoile/dorințele partenerului o încercare de a-l domina. De asta varianta “prieteni cu beneficii” sau “relația deschisă” li se pare atât de atractivă: “noi” devine irelevant, iar “eu” poate să facă ce vrea fără să mai ia în considerare ce simte celălalt. Și mai ales, nu mai trebuie să se simtă vinovat în legătură cu libertatea lui. Eticheta îi absolvă. Ei bine… s-ar putea să nu fii de acord cu mine aici (ai dreptul ăsta), dar într-o relație de iubire respecți libertatea celuilalt și ai încredere că nu o va folosi ca să rănească relația. Și dacă “noi” e sigur și bine hrănit emoțional, libertatea fiecăruia îi va spori puterea. Pentru că dacă fiecare “eu” este liber să fie ceea ce este, va aprecia portul sigur din “noi” la care se întoarce de fiecare dată cu bucurie. Asta e greu de tot…

Accepți relația “deschisă” sau “prieteni cu beneficii”. Accepți toate cerințele impuse de partener, accepți libertatea pe care ți-o cere și te sacrifici, pentru că tu nu te bucuri, la rândul tău, de libertatea ta. Ești conștient că suferi, că începi să nu te mai recunoști, că ești tot mai departe de tine însuți. Dar nu poți să te opui. Pur și simplu, accepți orice, pentru că teama de a-l pierde e mai mare decât orice. Intri în adevărul profund al zicalei “rău cu rău, dar mai rău fără” și spui că faci asta din iubire. Nu, asta nu e iubire, ci nevoie. Adică dependență. Aici se complică lucrurile, mai ales dacă nici tu nu poți să-ți dai seama de ce. 

Tu ești liber să alegi. Poți să-ți asumi senin, variantele “prieteni cu beneficii” sau “relație deschisă”, dacă așa simți tu că e bine pentru tine. Din fericire, trăim într-o societate care nu te oprește, ai dreptul legal să trăiești așa cum vrei tu, cum îți dictează propria conștiință. Dar… dacă suferi, și mai ales dacă devii conștient de suferință, ai face bine să nu o ocolești, pentru că suferința, în mod paradoxal, te ajută. Dacă o trăiești, dacă ai curajul să o privești în ochi și să o înțelegi, te va ajută să îți dorești să schimbi ceva. Și măsura de prim-ajutor în astfel de situații este să renunți pentru o perioada la “beneficii” și să vezi în ce fel de relație ești de fapt. De obicei, “beneficiile” se petrec la orizontală, de la brâu în jos, și suferința se simte pe verticală, de la brâu în sus. Dacă rămâi vertical, tolerând un anumit grad de frustrare suficient de mult timp încât să observi relația, să vezi ce se întâmplă, să te lămurești ce simți cu adevărat, cine ești și ce vrei de fapt de la viața ta, vei știi ce să faci. Și vei schimba ceea ce e de schimbat.

Sufletele de lângă noi

Trăim în lume, într-o lume înconjurați de alte ființe, suntem o părticica din întregul numit viată.

Viata este o călătorie, pe a cărei căi, suntem însoțiți de alte suflete, fără de care viața noastră nu ar mai fi la fel si a căror viată, ar avea cu siguranța o nuanța diferita fără a noastră existenta.

Nu ne-a fost dat sa trăim singuri, ci înconjurați de alte ființe minunate, unice si valoroase, care sa ne însoțească, sa ne sprijine si alături de care să învățam, să creștem si să trăim in armonie, iubire si fericire.

Oamenii de lângă noi, oamenii din viața noastră, au puterea pe care noi le-o dam, ei putând ajunge pana unde noi le permitem, ne pot sprijini daca noi suntem deschiși să primim ajutorul, totul depinde de noi pentru că noi suntem pionul principal din viața noastră, iar atunci cand ne simțim răniți, dezamăgiți, este pentru ca am ales sa ascultam si sa credem cuvintele lor spuse in momente de tensiune, ori pentru că ne-am făcut așteptări cu privire la ei, ori am proiectat asupra lor propriile noastre dorințe, iar dacă ei au ales sa acționeze altfel, ne simțim lezați, însă să nu uităm că nimic nu este întâmplător. 

Fiecare situație din viața noastră ne vorbește, să ascultăm glasul schimbării, a evoluției noastre spirituale.

Să alegem să vedem si să apreciem frumusețea fiecărui suflet, să ne înconjurăm de oameni frumoși, pozitivi, care să ne inspire si să ne fie modele demne de urmat, alegând să nu ne lăsăm trași in jos de oameni, care fără voia lor, datorita nivelului de evoluție in care se află, aduc negativism, neîncredere, critică, să nu ne simțim vinovați pentru alegerile pe care le facem cu privire la oamenii alături de care hotăram să călătorim, ori pentru direcția pe care o dăm vieții noastre.

Nimic nu este veșnic, iar daca o prietenie, o relație, o viată, se încheie, să înțelegem că rolul acelei persoane in viața noastră, precum si a noastră in viața ei, a luat sfârșit si este momentul să mergem mai departe, eliberând tristețea  că s-a terminat, trăind bucuria că s-a întâmplat, pășind încrezători, cu inima deschisă, pentru că o viată împlinită, este o viată trăită prin vocea si muzica iubirii.

Mai presus de toate să nu uiți niciodată că in fiecare ființă de lângă tine, te oglindești chiar TU !

Visând cu ochii deschiși

Tuturor ni se întâmplă să ne lăsăm gândurile să rătăcească, pentru ca apoi să ne trezim zâmbind sau oftând. Este bine să ne dăm voie să visăm cu ochii deschiși, dar nu prea mult... 

Uneori, gândurile ne fug de la viața cotidiană preț de numai câteva secunde, dar când durează minute bune, visele cu ochii deschiși nu pot trece neobservate. Cei din jur ar putea spune despre tine că ești „cu capul în nori“ ori aerian, că ești plictisit, că nu te interesează subiectul unei discuții sau activitatea pe care o desfășori în acel moment, iar în unele cazuri, riștii să fii catalogat ca instabil emoțional.

Oare visăm cu ochii deschiși pentru că uneori avem nevoie să „evadăm“ din cotidian, să ne eliberăm de probleme? sau visăm pentru că în viața reală nu primim lucrurile pe care ni le dorim și atunci ne refugiem în imaginar, ar spune alții. Dar visele cu ochii deschiși nu sunt mereu o „supapă“ sau un mecanism de adaptare. Ele ne pot ajuta să ne construim viitorul, să ne imaginăm aventuri sau să găsim soluții pentru diverse probleme. Activitatea cerebrală nu încetinește, așa cum ar putea părea din exterior. Din contră, ea devine mai intensă, ceea ce înseamnă că ne concentrăm mai mult asupra problemelor. Este chiar recomandat să ne dăm voie să visăm cu ochii deschiși la serviciu, iar șefii nu ar trebui să ne critice pentru asta.

Visatul cu ochii deschiși ne ajută să devenim mai creativi și să găsim mai ușor soluții pentru diverse probleme. Acestă stare mentală ne ajută să explorăm posibilități și să construim scenarii. Sarcinile plictisitoare, pasive, cum ar fi participarea la o ședință sau citirea unui raport, stimulează creativitatea mai mult decât cele care ne solicită mai mult. 

Cât de des este normal să cădem pe gânduri într-o zi nu cred că se știe exact, dar un semnal de alarmă ar trebui să apară atunci când ajungem să ne construim o viață alternativă visând cu ochii deschiși. Trăirile imaginare ne pot acapara într-o măsură atât de mare, încât viața profesională și cea personală pot avea de suferit. 

Nu cred că există la ora actuală un tratament pentru episoadele obsesive de visare. Singura metodă de a reduce frecvența acestor episoade este de a evita factorii declanșatori odată ce au fost identificați. Se presupune că muzica, privitul la televizor, datul în leagăn sau în balansoar ori plimbările sunt cei mai frecvenți factori declanșatori. Activitățile plictisitoare, de rutină pot, de asemenea, să ne predispună la visare, dar adeseori nu le putem evita.

Nu știu cum e la voi, dar mie câteodată îmi place să mă pierd în visare...de cele mai multe ori mă și trezesc la timp :)

Realitatea din online

Pe vremea când postam atât de mult despre gândurile mele, la un moment dat mi-am propus eu mie ca viața de zi cu zi să arate mai bine sau cel puțin la fel cu ce postez online. Și nu vreau să arate bine, vreau să se simtă mai bine decât ce postez. Un fel de reality check, mai ales pentru mine.

Perfect life, perfect food, perfect fucking everything. Bournout, depresie și hăuri negre de mine. E greu când cari povara tristeții și nu vrei să o lași jos deloc, ci pui o mască tot mai veselă.

Știți și știm toți că social media dăunează și afectează. Respectul de sine, modul în care ne raportăm la alții. Dar și toată presiunea asta de a posta, să fim prezenți. Să nu ratăm ceva.

Apoi când ne întâlnim știm toți ce am făcut. Am văzut online. Deci nu mai povestim unii cu alții, stăm tot cu nasul în telefoane. Și parcă uneori nici nu mai avem răbdare să ascultăm.

Alege ce e important și ce nu. Fă pauză fără să te simți vinovată/vinovat. Trăiește real, nu online.

Teoretic pot spun că mă apucă și pe mine panica atunci când văd oameni mai harnici decât mine. Sau îmi vine furia și nevoia șterg toate materialele nepublicate încă. Nu sunt nici eu un om perfect, chiar departe. Mă ia panica uneori că alții postează mai mult, mai des, constant și dedicat.

Oamenii din umbră nu vă vor toți binele. Unii vă urmăresc doar ca să se bucure când nu vă e bine. Și să nu credeți nici că asta are legătură cu voi, ci mai mult cu lucrurile nerezolvate din ei. Așadar încercați să nu fiți prea duri nici cu trollii de pe internet.

Uneori știu că nu o să iasă bine pentru că e prea întunecat, alteori mi s-a terminat bateria, am uitat ceva important acasă, se întâmplă lucruri. Pe moment cu toții riscăm să ne sară țandra. Merităm să avem momente doar ale noastre. Big Brother s-a mutat pe internet și ne ținem singuri camerele de filmare.

De ce facem asta și cu cine? Și mai ales cu ce? Și pentru ce? Pentru o viață perfectă pe care nimeni nu o are? Nu are prea mult sens.

Dar toate sunt doar în capul nostru, iar „să trăiești cea mai bună viața a ta” e despre lucrurile care te fac pe tine să te simți bine, nu mai rău.

Mai închide telefonul din când în când, încearcă să stai conectat la realitatea din jurul tău măcar o oră legată. Pune ceasul să sune puțin mai devreme de dimineață doar ca să ai timp să îți îmbrățișezi iubitul sau iubita. Înainte să ieșiți în fugă pe ușă încercați să vă amintiți să vă îmbrățișați, să vă luați în brațe real, nu să vă trimiteți emoticoane cu „hug” și „love”. Oh, iar dacă asta te face pe tine fericit, mănâncă atunci cartofii ăia prăjiți cu brânză rasă peste, nu mai băli doar gândindu-te la ei.

Primește flori fără să le postezi pe internet, privește un apus la fel. S-ar putea să te facă să te simți chiar mai bine realizarea că ai ceva doar al tău și că validarea sau invalidarea online a celorlalți înseamnă mai puțin atunci când ți-ai acordat singur votul de încredere.

Și orice ai posta pe internet încearcă să ai o discuție sinceră cu tine înainte și să te întrebi: sufletul meu simte la fel cu ce au scris/editat mâinile mele?

Ceea ce nu înțeleg eu este de ce unii preferă să fie cu totul altcineva în online, de ce să furi o identitate sau să creezi una de la zero, care este scopul unei astfel de acțiuni? Cu ce te alegi înainte de a închide ochii? Crezi ca viața altora e mai bună decât a ta? De ce nu o faci buna pe a ta? De ce crezi că a "juca" un rol online te face sa câștigi un Oscar?...nu știu, întreb și eu, cu ce te alegi după?

Femeia puternică și alte bazaconii

Nu știu cum sunt alte femei, dar eu mi-am petrecut ultimii 45 de ani de viață primind același sfaturi din toate părțile, de la familie și prieteni, la colegi sau tovarăși ocazionali de carieră sau de drum "Fi mai sensibilă". Cu timpul, am ajuns să cred că sensibilitatea este o slăbiciune, un defect care trebuie ascuns în spatele unei minți hotărâte, o meteahnă care te împiedică să urci pe scara socială dominată de doamne de fier, binecuvântate de natură cu darul cutezanței și al emfazei.

Puterea ne este oferită pentru a supraviețui, la fel cum și frica. Un om puternic, de fapt, nu ar trebui să aibă frică. Același lucru putem spune și despre femeile, care se străduie să fie puternice, astfel încercând să-și asigure o protecția. Însă, oricât de paradoxal ar suna, deseori femeile care sunt puternice, de fapt, au o protecție atât de mică și sunt atât de sensibile.

Femeia nu trebuie să fie puternică. Mai ales până nu este în pericol. În caz contrar, această putere poate fi percepută ca o autoapărare inexplicabilă care nu face altceva decât să îndepărteze oamenii. Această autoapărare poate fi, la un moment dat, necontrolată, și atunci femeia ajunge să trăiască într-o singurătate enormă.

„Oricât de puternică ar fi o femeie, ea se află în așteptarea unui bărbat mult mai puternic decât ea, nu pentru ca să o limiteze de libertate, ci pentru că el o va face să se simtă sensibilă. Femeia nu este născută să fie puternică, la urma urmei, ea se consideră „sexul slab”, însă circumstanțele și viața (spun unele femei) o fac să se deghizeze în femeia puternică.

Dacă simți că puterea interioară îți dăunează, de fiecare dată întreabă-te: „Pentru ce am nevoie acum de putere? Ce vreau să le demonstrez celor din jur?” Dacă este vorba despre viață și moarte, atunci da, trebuie să fii puternică și să lupți. Iar dacă îți dorești o relație frumoasă, atunci scoate-ți „hainele de soldat” și fii așa cum ești tu, cu bune și rele.

Doar dacă te vei accepta așa cum ești, sensibilă, plângăreață, nostalgică, vei avea parte de o relație împlinită. Atunci poți privi în ochi viața, fără să te ascunzi după măști care te etichetează ca o „femeie puternică”. E greu să înveți să fii sensibilă, dacă nu vei înțelege care sunt momentele când merită să fii puternică. Puterea este atrăgătoare, însă pentru a o purta mereu vei avea nevoie de multă energie.

Înțelege, puterea femeii constă în slăbiciunea ei. Mai precis, în înțelepciunea ei de a-și manifesta în echilibru, atât puterea, cât și slăbiciunea. Atunci când îți permiți să fii TU, înveți să accepți pe cei din jur, mai ales pe bărbați. Nu există perfecțiune pe lume, însă dacă înveți să accepți persoana de lângă tine, fără să o domini, ambii veți deveni mai buni.

Răspunsul la întrebearea „Cum devii mai sensibilă?” îl poți găsi doar în interiorul tău. Însă există anumite recomandări comune pentru majoritatea femeilor puternice. Fii deschisă în relații, fără să porți masca „femeii puternice”. Fii firească! Încearcă să vezi într-o persoană (bărbat) atât puterea lui, cât și micile lui slăbiciuni. Asta înseamnă să-i oferi posibilitatea să fie el, așa cum este de fapt.

Dacă un bărbat vrea să fie puternic în raport cu tine, permite-i asta. Nu te opune și nu concura. Ascultă-l atent și învață să auzi printre rânduri. Vorbește cu el despre subiectele care îl preocupă. Dacă vrei să ai parte de o relație frumoasă, bazată pe respect și încredere, forțat nu vei putea obține această armonie. Chiar și așa, fiecare femeie are o mulțime de calități cu care poate îmblânzi un bărbat.

Fă o alegere dintre senzația de o „femeie puternică” și sentimentul de „iubire”.

Faith and me

 

A trecut un an de cand Faith a fost operata, a ajuns dupa 48 de ore de cand a devenit paraplegica de membrele posterioare la Happy PetTimisoara, diagnostic Cauda Equina (Stenoza lombosacrală sau cauda equina. Există o predispoziție pentru dezvoltarea durerii lombare la câini, da, orice câine, indiferent de rasă).

...panica, panica, panica...

Pentru ca Faith este un membru al familei mele a avut parte de toata implicarea posibila si imposibila de a gasi solutii. Solutia a fost Dl. Doctor Lucian Fodor de la Happy PetTimisoara, persoana care a vazut problema uitandu-se 10 secunde peste radiorgrafia coloanei vertebrale a lui Faith. 

Cine isi iubeste animalul de companie stie prin ce am trecut eu atunci cand Faith a fost operata, a fost un moment peste care nu as dori sa mai trec niciodata. Important este ca am trecut cu bine si Faith a avut o evolutie rapida in saptamanile de terapie.

Nu credeam niciodata ca o sa ma bucur asa de tare vazand-o pe Faith la fel de pasionata fata de caratul betelor (ok, cateodata crengilor sau chiar parilor), dar este un semn ca s-a facut bine si face eforturi de fiecare data pentru a fi ea.

Faith la 2 zile dupa operatie

Faith la 1 an dupa operatie

S-a ales cu un mers personalizat dupa operatie, dar asta nu a facut altceva decat sa o faca si mai speciala. 

Cine decide să aibă un câine ca animal de casă trebuie să se implice trup și suflet. Până la urmă speranța de viață medie la câini este între doisprezece și șaisprezece ani. Așadar, un stăpân de câine își asumă pentru timp îndelungat responsabilitatea pentru o ființă dedicată stăpânului său. De aceea, decizia trebuie luată după gândire îndelungată și bine motivată. Animalele nu sunt piese de mobilier, ce pot fi depozitate sau înlocuite atunci când nu mai aveți chef de ele. În special pentru câini, schimbarea (repetată) a stăpânului este greu de procesat. De aceea, decizia de achiziționare a unui câine trebuie să aibă un fundament solid și să fie definitivă.

Dupa un an de zile ce as putea sa mai spun? Suntem bine si asta este cel mai important. Am mai avut evenimente pe parcurul acestui an? Da, am mai avut. Am scapat de ele? Da, am scapat. Cine a fost intotdeauna alaturi de noi si s-a tansformat in ingerasul pazitor a lui Faith? Nimeni altul decat  Lucian Fodor  la care voi apela intotdeauna cu incredere si recunostinta. Atunci cand pui pasiune in ceea ce faci nu poti sa fi decat bun in domeniul tau, iar la  Happy PetTimisoara toata echipa este la fel. As spune ca Faith da din coada cand aude de voi, dar, e bulldog francez si nu are codita :)

Odată cu trecerea timpului

Eu cred că în online, ca în majoritatea domeniilor, odată cu evoluţia, ni se ridică şi aşteptările. Dacă acum câţiva ani un tip era apreciat pentru simplul fapt că scria cel puţin două paragrafe corect, am ajuns în momentul în care dacă nu scrii corect nici nu intru la tine, iar dacă o faci, trebuie să-mi inspiri ceva.

Cred că maturizarea mea mă obligă oarecum să ridic ştacheta. E ca atunci când înveţi să citeşti: la început citeşti cărţi pentru copii, cu tot felul de poveşti şi povestiri, ca apoi să ajungi la scriitori mai greu de înţeles. Nu te-ar împiedica nimeni să-i citeşti pe ăia mai greu de înţeles la 8 ani, când se presupune că ştii să citeşti, doar că n-ar fi pe gustul tău, pentru că la vârsta aia ţi s-ar părea nişte bazaconii. Totodată, nici acum nu te împiedică nimeni să citeşti poveşti şi povestiri, doar că nu mai apreciezi aceste texte ca atunci când aveai 8 ani, nu?

Odată cu trecerea timpului, nu te mai interesează ce cred sau spun alții despre tine, nu te mai afectează gura lumii. Odată cu trecerea anilor nu-ți mai pasă de multe lucruri, nici de gurile rele, nici de bârfă nici de critică…

Nu te mai obosești să cauți argumente pro sau contra, în discuțiile cu oamenii…Chiar nu mai faci asta. Te interesează doar familia ta, fericirea ei, te interesează acei prieteni adevărați pe care ii ai și care te susțin. Te interesează momentele pline de zâmbet, de voie bună, iubire și împlinire. Nu mai pui la suflet orice, pentru că ești mult prea ocupat să lupți pentru liniștea ta și a celor dragi. Și îți dedici o mare parte din timp pentru a fi tu ok

Nu îți mai rămâne timp pentru oamenii urâți la suflet, care tot timpul sunt puși pe a critica și a găsi cât mai multe defecte la viața celor din jur, dar care uită că nici viața lor nu e perfectă și că au mult gunoi în curtea lor. Te-ai săturat să vezi perfecțiunea online din fiecare, tu vrei lucruri reale, te-ai săturat de falsitate.

Bucuria celor dragi devine bucuria ta, trăiești să-i vezi pe ei împliniți și bine. Binele lor, devine binele tău. Nu te mai gândești nici la timpul care trece din ce în ce mai repede. Realizezi doar că trebuie să prețuiești toate clipele alături de oamenii dragi și că trebuie să te bucuri din plin de toate așa cum vin. Odată cu trecerea anilor, cu acumularea experienței și a înțelepciunii, îți faci zilnic, singur, cadourile cele mai prețioase: liniște, gânduri pozitive, încurajări, iertare, și iubire.

Realizezi că toate momentele în care pui la suflet grijile, tristeţea sau supărarea, sunt momente pe care le pierzi, iar timpul nu trebuie pierdut, pentru că el nu se mai poate cumpăra sau recupera! Dacă ne uităm la vinuri, vedem că nu toate, odată cu trecerea timpului, ajung să se rafineze. Unele se transformă pur și simplu în oțet, așa cum unii oameni se transformă pur și simplu în niște „acrituri”.

Ireversibilitatea timpului

Sunt convinsă că nu doar eu am realizat că s-ar putea să nu mai existe un "mâine", iar nisipul ce curge în clepsidra vieţii să se epuizeze brusc, de aceea cred că ar trebui să ne bucurăm mai mult de viaţă, să profităm de ea, căci aceasta este cel mai de preţ lucru al nostru...Să nu lăsăm timpul să treacă pe lângă noi, să profităm de el, atât timp cât încă îl avem, pentru că da, va veni şi ziua în care ne vom mai dori câteva momente în plus şi va fi imposibil....

Timpul trece fără voia noastră, însă felul în care alegem să se scurgă acesta depinde de noi, deoarece fiecare dintre noi este protagonist pe scena propriei vieţi.......Timpul nu iartă pe nimeni şi nici nu se întoarce. Cu fiecare clipă ce trece, avem mai puţin timp de petrecut în această lume, de aceea trebuie să profităm de timpul nostru ce se scurge implacabil...Adesea uităm să savuram clipa, de multe ori trăim gândindu-ne prea mult la viitor,la ziua de mâine şi uităm de prezent ,uităm de "azi",de "acum"...Fiecare zi e un nou început şi fiecare secundă trebuie valorificată din plin. Depinde de noi cum ne petrecem timpul, cum profităm de fiecare clipă ce se scurge din clepsidra vieţii....Aşa că ar fi cazul să începem să zâmbim mai mult, să vedem partea plină a paharului...Avem o singură viaţă.

Ar fi fost minunat să putem da timpul înapoi, să ne întoarcem în timp, să ne reparăm greşelile din trecut, dar din păcate este imposibil ,timpul este ireversibil. Tot ce contează este prezentul deoarece trecutul nu mai revine, iar viitorul depinde de ceea ce facem în prezent. Timpul îşi lasă amprenta asupra fiecăruia dintre noi ,însă trecerea acestuia este percepută diferit de fiecare dintre noi..Unele persoane regretă timpul pierdut, pe când alte persoane sunt fericite şi mulţumesc Divinităţii pentru că li s-a mai oferit o nouă zi...Indiferent de modul în care percepem trecerea timpului, indiferent de mentalitatea fiecăruia, un lucru este cert: timpul trece, nu stă în loc pentru nici unul dintre noi şi din păcate nu putem face nimic în această privinţă...

Oare am făcut bine ceea ce am făcut până acum? Oare puteam schimba ceva? Sau tot ceea ce îmi rămâne de făcut este să îi accept ireversibilitatea, să îmi petrec fiecare moment din viaţă într-un mod cât mai plăcut cu putinţă, să realizez cât mai multe lucruri care să merite timpul "consumat" şi să mă bucur de prezenţa persoanelor dragi, pentru ca mai târziu să nu regret timpul ce a trecut.

Depinde de noi cum ne petrecem timpul şi cum profităm de fiecare clipă ce se scurge din clepsidra vieţii....Of, clepsidra nu se opreşte niciodată, timpul trece şi noi odată cu el...enjoy your life, TODAY!

O viata echilibrata

Ce inseamna in ziua de azi o viata echilibrata? Viata de zi cu zi a devenit in ultima vreme din ce in ce mai stresanta si obositoare. Sarcini diverse te insotesc la serviciu si te intampina, din prag, la intoarcerea acasa, iar in mijlocul lor ajungi sa te gandesti din ce in ce mai mult la echilibru ca la un paradis pierdut. Ti se intampla si tie sa simti ca ziua ar trebui sa aiba mai mult de 24 de ore, dat fiind ca pe durata ei obisnuita nu reusesti aproape niciodata sa iti duci la capat treburile cotidiene? Esti mereu agitat, te uiti cu invidie la cei din jur care sunt calmi si linistiti, intrebandu-te care le este secretul?

Timpul este cea mai pretioasa resursa a ta, asa incat invata sa il planifici pentru a te organiza cat mai bine. Este adevarat ca mereu pot sa apara evenimente neasteptate, dar, daca ai facut dinainte planificarea sarcinilor unei zile, iti va fi mult mai usor sa le adaptezi ulterior. In viata de zi cu zi sunt nenumarate lucruri care pot fi planificate. Atat cumparaturile mari de la hypermarket, cat si cele mai mici, de la piata pot si este bine sa fie facute intr-o zi si dupa o lista prestabilita, sarcinile de job puse pe hartie dis-de-dimineata si marcate pe masura ce le realizezi, meniul saptamanal stabilit cu cateva zile inainte de cumparaturile de care vorbeam mai devreme, curatenia periodica la o data clara, la fel spalatul si calcatul rufelor si exemplele pot continua. In momentul in care organizezi eficient astfel de activitati, vei ajunge sa stii foarte bine de ce rezerva de timp mai dispui si poti stabili unde o directionezi, in asa fel incat sa ai timp pentru toate si sa creezi un echilibru intre munca si relaxare plus sa ai o stare psihica buna

Ce inseamna sa ai o stare psihica buna? Mi-am pus de multe ori aceasta intrebare, cu multi ani in urma credeam ca a ajunge la stare psihica buna e in vreun fel similar cu a fi in mod constant fericit si multumit. Odata cu maturizarea si lecturile despre dezvoltarea personala si autocunoastere am inteles ca desi o stare psihica buna este esentiala pentru sanatate, a avea o stare psihica buna nu se traduce nici printr-un optimism exagerat si nici prin vreo extrapolare bucolica a unei fericiri artificiale. Astazi cred ca a avea o stare psihica buna inseamna in primul rand sa dobandesti sentimentul ca viata ta sta in mainile tale.

Asta inseamna sa construim in viata noastra mecanisme sanatoase de sustinere a increderii in sinele nostru, sa invatam sa cultivam fata de noi insine un discurs intern bland si incurajator si sa ne antrenam sa rememoram acele situatii in care ne-am descurcat bine si am avut rezultate pozitive in mai multe arii ale vietii noastre. Viata echilibrata nu se rezuma la a manca sanatos si a face sport si nici nu se intampla de la sine. Dupa cum nici starea noastra emotionala nu se intampla de la sine, trebuie sa ne ingrijim nu doar de ceea ce mancam, ci si de ce gandim, cat ne odihnim si cum ne construim mecanismele automate de reactie sau actiune.

Frica de necunoscut

Ne-am dat seama cu totii că persoanele care afirmă că sunt incapabile să facă alegeri fug, de fapt, de responsabilităţi. Să-mi caut alt job sau să rămân aici? Să mă căsătoresc sau să mai aştept? Să mai încerc sau să uit şi să merg mai departe? Ne punem, la un moment dat, astfel de întrebări. Sunt însă persoane pentru care ­luarea deciziilor reprezintă o adevărată corvoadă. Ar face orice, mai puţin să ia hotărâri.

Eforturile ne fac să ezităm. Decizia de a pleca de acasă şi de a plăti preţul maturizării şi al responsabilităţii pentru propria viaţă, de a schimba locul de muncă, de a pleca din ţară, de a începe studiile (la o vârstă mai înaintată decât cea obişnuită), decizia de a renunţa la un obicei nesănătos, în general, orice decizie ce presupune o schimbare, implică un efort începând de la momentul hotărârii şi continuând apoi cu tot ceea ce presupune susţinerea acestuia pentru a duce lucrurile până la capăt.

Cu cât mai multe opțiuni pentru rezultatul situației, cu atât vom petrece mai mult timp pentru a lua o decizie. Dacă există doar două opțiuni, atunci alegerea va fi mai ușoară, pentru că ne dăm seama imediat de consecințele ambelor opțiuni. Alegem imediat o soluție și o respingem complet pe cealaltă. Dacă există multe rezultate, atunci analiza consecințelor și compararea rezultatelor așteptate va dura mai mult. Cu cât te gândești mai mult, cu atât este mai probabil ca condițiile inițiale să se schimbe. Pentru a depăși indecizia, trebuie să înveți să analizezi rapid opțiunile.

Mulți oameni au îndoieli similare, pentru că deseori greșim și apoi proiectăm experiența negativă într-o situație nouă, ezităm să luăm o decizie. De exemplu, dacă o persoană te-a dezamăgit, atunci vei ezita dacă să ai încredere în el a doua oară. Aceste îndoieli necesită timp, așa că momentul alegerii este amânat. Dacă odată ai greșit fără să te gândești la consecințe, atunci data viitoare vei deveni mai circumspect. Dacă vrei să înveți cum să depășești indecizia, atunci această frică de a repeta o greșeală trebuie eliminată, rămânând în același timp prudent.

Oare trăim permanent cu această frică de necunoscut?