Valoarea unui om

Nu stiu voi, dar eu de multe ori ma gandesc la prostii de rand, martirii zilelor noastre si fraierii de care ne folosim atunci cand avem nevoie de orice, de la bani si lucruri materiale, pana la favoruri si ajutor. Cine sunt acesti oameni buni? O forma inferioara a speciei umane, care nu a evoluat suficient incat sa isi lase in urma constiinta, educatia si cei sapte de ani de acasa.

Eu personal simpatizez cu astia fraieri. Mie imi place de ei.Daca as avea de ales cu cine sa ma “prind la drumetie” dintre un om bun si oricare alt fel de om, as alege in orice zi, in orice ora, in orice caz, pe ala bun. De ce? Ca stiu ca nu si-ar bate joc de mine, ca daca as avea nevoie de ajutor sau vreo problema, ar fi acolo sa ma ajute si nu ar cauta sa profite sau sa fuga, ca si eu sunt o inadaptata a acestei societati si ma regasesc deseori cu aceasta problema existentiala: ca am o constiinta si o educatie, indiferent cat de mult as incerca sa ascund aceste lucruri, indiferent cat as incerca sa le inlatur, indiferent ce mecanisme de aparare as folosi, in final, ajung si eu sa fiu tot un om prost si sa intind mana celui care are nevoie de ea, sfarsind la fel ca restul, tradata.

Oamenii buni nu se schimba. Ei se nasc, traiesc, sunt prostiti si mor oameni buni. Poate ca nu mai ajuta pe toata lumea oricand si oricum, poate sunt un pic mai atenti si mai grijulii, insa in final, tot prosti de ordinul doi sunt. Mai devreme sau mai tarziu, tot ajung sa ajute pe cineva ce nu are nevoie de ajutor, pe cineva ce cauta sa profite, o persoana ce doreste sa se foloseasca de altii pentru a-si crea propriul bine si atunci ajung sa fie raniti iar, aceasi incredere tradata, aceasi inima ranita. De ce sunt acesti oameni buni, prosti? Fiindca indiferent de cate ori s-ar arde, indiferent de cate ori ar fi tradati, ei continua sa creada in natura umana, continua sa aleaga a avea incredere in oameni, chiar daca stiu ce va urma, ei aleg sa spere la bine. Asta ii face prosti, asta ii face speciali si , in opinia mea, tot asta ii face sa fie mai presus de restul. Caci nu e greu sa iti bati joc de altii si sa intorci capul la nevoia lor, ci e greu sa stai alaturi de ei, prin necazuri si probleme.

Care e diferenta dintre un om mic si un om mare? Ce te face mare ca om? Ca persoana? Pai in primul rand inaltimea. Aia te face mare, te face sa te uiti la oameni de sus. In al doilea rand, in functie de sex, conteaza si organele sexuale specifice. Te vezi mare si smecher/a cu doi de “sm”, daca esti femeie si ai niste balcoane cat pepenii sau daca esti barbat si ai un sarpe de 10 inchi, ca mai nou serpii se masoara in inchi si nu in cm, ca lumea este inculta si nu intelege unitatea asta de masura, asa ca daca zici, ca ai o rama de 4 inchi sau un boa de 10, diferenta in numar nu e asa mare, iar oricum termenul e abstract. Se va intelege ca 4 e mai mic decat 10 si cam atat, valori reale nu, ceea ce e perfect, daca esti barbat si esti complexat. Dar asta e o discutie pt alta data, sa nu deviem de la subiect :)

Lasand gluma la o parte, esti un om “mare” daca ai realizat ce ti-ai dorit. Daca tu ai dorit sa faci ceva si ai realizat, indiferent cate impedimente si pareri impotriva ai avut. Esti un om mare, daca ai reusit sa faci totul din nimic, daca ai fost la un nivel si ai ajuns undeva, exponential mai sus si in nici-un caz, cum se dau unii aristocrati mari oameni pe banii lui mami si tati, iar ei sunt niste ratati in viata, care nu au idee sa faca nici cele mai simple sarcini si sunt pierduti fara bani sau mami/tati. Aia nu sunt oameni mari, sunt oameni mici. Oamenii mici, copiii, sunt aia care nu se descurca fara mami si tati, care au nevoie de indrumare la orice pas si care simt nevoia sa se faca mari, prin a copia “oamenii maturi”.

Fiti oameni mari cu propriile realizari, cautati sa fiti oameni mari si nu sa va dati, nu fiti mici, fiti oameni buni!

Cu primăvara în suflet

Este ceva în aer, o adiere călduţă şi liniştitoare care-ţi umple sufletul cu bucuria unui nou început. În fiecare an vine primăvara, dar de fiecare dată în alt fel, mai cald, mai frumos, mai verde. Împrăştie atâta calm şi armonie peste tot încât se îndrăgostesc şi merii. Natura amorţită se trezeşte la viaţă. E ca un suflet care, obosit de geruri începe să se dezmorţească. Pas cu pas şi zi de zi.

Un proverb chinezesc spune că "primăvara este recunoscută mai curând de plante decât de oameni." Grăbiţi şi trişti, câţi dintre noi ne oprim două secunde din goana spre fericire uitând că fericirea înseamnă de fapt frumuseţea care pătrunde zi de zi în suflet.

Primăvara nu întârzie niciodată indiferent cât de lungă şi de grea a fost iarna. Vine pentru toată lumea şi pentru cei veseli şi pentru cei trişti şi pentru cei mici şi pentru cei mari. Vine cu culori, cu flori, cu speranţe, cu bucuria păsărilor gălăgioase şi cu jocurile copiilor care nu mai vor să intre seara în casă.

Îţi umple sufletul de dorinţă şi vrei, nici măcar nu ştii ce vrei, dar te doare. E un fel de neliniştite, îţi vine să pleci şi în acelaşi timp să stai, îţi vin în minte versuri pe care nu le-ai compus niciodată şi auzi nişte acorduri ale unei melodii care cântă numai pentru tine. Vrei să vorbeşti, să reciţi, să cânţi, să dansezi şi să spui lumii că a trecut iarna, că ceva s-a schimbat şi că eşti pregătit pentru tot ce este mai frumos. Brusc, nu te mai simţi singur şi nici nu ai cum pentru că natura îţi pregăteşte în fiecare zi surprize, care de care mai plăcute. 

Şi ceea ce este mai surprinzător, e că nu trebuie să faci nimic. E suficient să priveşti ce se întâmplă în jur şi să respiri primăvară. La fiecare pas, o rază de soare se joacă în zâmbetul unui copil şi culorile se amestecă perfect într-o simfonie scrisă pentru fiecare suflet în parte.

Primăvara e iubire. Creşte în tine şi odată cu tine şi de fiecare dată este altfel, o priveşti cu şi mai multă uimire şi o aştepţi cu şi mai multă nerăbdare. Şi vine şi în fiecare an. De fiecare dată o iubeşti altfel şi de fiecare dată îţi vin în minte cuvintele pe care le spui şoptit, 

Cand viata te ia prin surprindere

Pentru mine, faptul ca nu stim cum sa fim multumiti cu ceea ce avem si ca mereu ne dorim altceva inca ramane un mister de nedeslusit. De ce intotdeauna vrem ceea ce nu putem avea, sau daca obtinem acel lucru de ce nu reusim sa il apreciem la fel de mult ca atunci cand ni se parea imposibil?

De-a lungul timpului am invatat ca viata te surprinde exact atunci cand te astepti cel mai putin, fie ca e de bine sau de rau. Daca te surprinde intr-un mod neplacut poate fi foarte greu pentru tine sa iti revii din soc, si aici ma refer strict la pierderi materiale, accidente si dezamagiri pe orice plan.

De exemplu, intr-o zi esti perfect sanatos si traiesti viata visurilor tale si a doua zi te trezesti ca ai un accident sau te alegi cu o boala care iti da viata peste cap. Si ce faci? Te gandesti la ce stil de viata activ si independent ai avut si la cat de minunat era sa reusesti a le face pe toate fara sa ai nevoie ca cineva sa faca asta pentru tine, cu toate ca atunci nu conta. Ajungand intr-o astfel de situatie, ai de ales intre a fi depresiv pentru tot restul zilelor tale, sau poti alege sa accepti situatia, gandindu-te ca poate fi mai rau, si sa incerci sa traiesti o viata relativ normala. E greu, nimic de zis, dar si rezultatele sunt pe masura efortului depus.

Pe de alta parte, statutul asta de oameni ne aduce un mare plus, si anume liberul arbitru. Avem puterea sa decidem daca vom avea o zi frumoasa sau nu, daca vom fi fericiti sau nu si asa mai departe. Totul depinde de noi si oricine poate reusi, la fel cum poate si sa dea gres. Si daca strici totul ai de asemenea si capacitatea de a reconstrui daca iti accepti greseala si mergi mai departe. Nu-i asa ca e o chestie minunata? 

Pe parcursul vietii cu totii avem placerea de a cunoaste tot felul de oameni si de a afla povesti de viata nenumarate care ne pot surprinde chiar si atunci cand credeam ca nu se mai poate intampla asta. Concluzia e ca ar fi bine sa invatam sa fim incantati de circumstante, chiar daca pare imposibil. Credeti-ma, la fel cum viata te surprinde neplacut, iti poate pregati evenimente placute daca ai incredere in magia ei…