miercuri, 13 noiembrie 2013

Zona noastră de confort

Căutarea confortului a fost una dintre priorităţile omenirii în ultimii zeci de ani. Cele mai mari invenţii (vorbesc aici despre televizor, telefon, automobile şi internet) au venit ca urmare a cercetărilor intense, având ca scop principal acela de a simplifi ca, ajuta şi spori confortul oamenilor. Zona de confort era una dorită şi special construită, pentru că, prin această simplificare, se presupunea că oamenii vor câştiga timp pentru lucruri importante, care să le aducă valoare, cum ar fi: cunoaşterea, evoluţia etc.

Cu toate acestea, confortul mai degrabă a exacerbat rutina decât să propună o bază solidă pentru activităţi intelectuale. Astfel, preferăm să căutăm rezumate pe internet decât să citim cartea, alegem să ne cumpărăm sisteme de navigare decât să gândim trasee optime pentru a ajunge la destinaţie. Nu militez împotriva evoluţiei. Dimpotrivă, cred că toţi ne bucurăm de aceste invenţii. Întrebarea mea este însă următoarea: când ne vom da seama că folosirea lor automată şi permanentă nu ne mai sporeşte confortul, ci rutina, plafonarea, şi că, în final, se transformă în disconfort?

Mă gândesc cum la fiecare început de an, în ianuarie/februarie, avem obiceiul de a ne seta nişte obiective, pentru ca după câteva luni să ne reintrăm în vechiul rol (întâlnesc situaţia aceasta destul de frecvent). Aceste obiective presupun, de obicei, nişte schimbări în stilul de viaţă care ne fac să ieşim din zona de confort construită. Să facem sport, să citim mai mult, să mâncăm mai sănătos se numără printre cele mai des întâlnite. Ne ţinem de ele câteva luni, după care recădem în zona noastră de confort, unde lucrurile sunt previzibile şi uşor de gestionat.

Îmi dau foarte bine seama că aşa sunt şi eu cu prietenii mei. Ne vedem în fiecare săptămână, ieşim în oraş, suntem mândrii că trăim într-un oraş frumos precum Timişoara, dar cu toate acestea ieşim de fiecare dată în aceleaşi locuri, ieşim acolo unde ne simţim bine, nu depăşim sub nici o formă zona noastră de confort. Întrebarea pe care v-o lansez este: ce-i face pe unii dintre noi să fie într-o permanentă căutare pentru a ieşi din zona de confort? ce-i face pe unii dintre noi să se expună constant unor situaţii ambigue, complexe şi care le ridică nivelul de anxietate şi nesiguranţă? ce-i face pe unii dintre noi să fie într-o stare de disconfort atunci când sunt în zona de confort?

luni, 11 noiembrie 2013

Ambulanţe non stop pe străzile Timişoarei


Zilele acestea mi-am dat seama ce anume nu îmi place mie în Timişoara...sunetul sirenei de ambulanţă care urlă aproape non stop pe străzile oraşului. Câteodată mă simt în mijlocul unei zone de război. De la primele ore ale dimineţii când ies afară din casă, primul sunet pe care îl aud este cel al ambulanţei.

Adevărul este că nu înţeleg de ce ambulanţele alearga non stop pe străzi. Ştiu că nimeni nu îşi doreşte să sune la 112 şi să solicite o ambulanţă, dar cu toate acestea nu înţeleg de ce ele urlă aşa de tare. Oameni care au nevoie de asistenşă medicală sunt peste tot, e drept, doar că în alte ţări civilizate precum Germania, Austria sau Elveţia nu le auzi aşa de des.

În ceea ce priveşte sunetul, atunci când mă trezesc în miezul nopţii îmi amintesc de Findley care spune că orice, de la sunetul unui camion care trece pe strada din apropiere, până la sunetul produs de ambulanţă, ne poate produce insomnie de mijloc. Pentru a putea dormi cât mai liniştiţi, el recomandă utilizarea dispozitivelor generatoare de sunete albe sau a dopurilor de urechi...ce mă fac însă cu durerea de cap din timpul zilei, durere de cap şi disconfort auditiv produs de sunetul ambulanţei? Încă nu am aflat...dar atunci când o să aflu vă voi spune şi vouă...

duminică, 10 noiembrie 2013

Suflet de copil



Сând stai şi te gândeşti care este cea mai mare satisfacţie a zilei pe care tocmai te pregăteşti să o închei la ce te gândeşti, tu ca femeie, ca om? La ce frumos te-ai îmbrăcat astăzi? La câte reuşite ai avut la servici? Sau pur şi simplu la oamenii deosebiţi cu care ai avut ocazia să interactionezi…

Atunci când eram copil de multe ori aveam senzaţia că ziua nu se mai termină şi oricât de aglomerată era credeam că minunata copilărie o să dureze la nesfârşit şi nu o să mai ajungă vremea în care voi deveni un adult responsabil, vorba celor de la Snails „totul va fi bine, când vei creşte mare, vei avea soţie, câine şi salariu…”. Anii au trecut şi am ajuns adult, cred eu, unul responsabil, dar în timp mi-am dat seama că a avea soţ, câine şi salariu nu reprezintă cele mai importante momente din viaţa pe care cu toţii suntem datori să o ducem la final.

A comunica, a cunoaşte permanent oameni noi cu care să îţi poţi petrece timpul sunt momente la fel de importante ca familia şi serviciul. Vârsta care este trecută în actul de identitate nu contează într-o măsură aşa de mare încât să spui, gata, sunt om matur şi asta trebuie să fac. Cel mai important eu cred că este felul în care te simţi şi cum poţi privi de fiecare dată lucrurile. Ai copii? Ai nepoţi? Ai mulţi prieteni? Bucură-te de toţi în fiecare moment şi nu te gândi de fiecare dată că aşa trebuie sau aşa nu trebuie să te porţi. Faptul că astăzi ai o vârstă şi mâine deja ai trecut la alta nu te schimbă pe tine ca om, dacă tu singur nu îţi bagi în cap că trebuie să te schimbi datorită anilor. Cine îmi spune că la vârsta asta nu mă pot comporta ca un copil, sau că nu mă pot amuza aceleaşi glume?

Dacă omul ar reuşi de fiecare dată să găsească un echilibru în tot ceea ce face şi cum să-şi delimiteze priorităţi-le, eu cred că ar putea să-şi încheie fiecare zi cu zâmbetul pe buze mulţumit de faptul că a mai trecut o zi, iar mâine o să poată a o lua de la capăt fără a spune, of, iarăşi este dimineaţă şi am atâtea de făcut astăzi. Viaţa poate fi frumoasă dacă ştii cum să o faci astfel…