marți, 25 iunie 2013

Tăceri stânjenitoare

Sunt momente în viaţă când tuturor ni se întâmplă să fim prinşi în mijlocul unei situaţii încărcate de o tăcere stânjenitoare, când niciun cuvânt nu se doreşte a fi rostit, iar privirea, fără să vrem asta în mod special, nu se ridică din farfurie.

Se spune că „adevărata prietenie este aceea în care tăcerea nu stânjeneşte”, aşa că încercaţi să vă înconjuraţi de oameni în preajma cărora nu este nevoie de cuvinte, când poate fi suficientă o simplă privire sau atingere şi astfel sunt evitate tăcerile stânjenitoare.

Cu siguranţă, fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să fie nevoit să participe la un moment dat la o cină unde nu dorea, de fapt, să fie, în preajma unor oameni pe care nu voia în mod special să-i revadă. Dacă tot sunteţi nevoiţi să treceţi prin aşa momente, încercaţi să priviţi de fiecare dată lucrurile dintr-o altă perspectivă, una mai simplă în care să luaţi lucrurile ca atare şi să vedeţi partea frumoasă care există totuşi aproape de fiecare dată.

Pentru aceste momente au fost inventate discuţiile lejere, când nu trebuie decât să pui întrebări uşoare la care răspunsul va veni neîntârziat la fel de uşor, iar până la urmă, s-ar putea să şi zâmbeşti în timp ce îţi savurezi desertul.

Facerea de bine

Sunt şanse mari ca ceea ce spun acum să fie considerate vorbe spuse la nervi, dar nu este chiar aşa. Sunt constatări dureroase despre ceea ce se întâmplă în România. Nu trece săptămână să nu vezi oameni în stradă care protestează pentru ceva, de cele mai multe ori făcând-o degeaba.

La fel sunt oameni care se străduie să facă bine şi să demonstreze autorităţilor că sunt şi alte soluţii faţă de acelea pe care le iau ei în anumite privinţe. Cu ce se aleg aceşti oameni în schimb? Cu nervi şi cu dureri de cap, pentru că nimănui nu-i pasă de ceea ce este omenesc şi ceea ce înseamnă tratament uman aplicat asupra a tot ceea ce ne înconjoară. Am întâlnit la noi o serie de oameni, recunosc că în mare parte sunt de sex feminin, care privesc problema animalelor comunitare şi vor la fel de bine ca mine să schimbe lucrurile. Nu suntem noi cei deplasaţi sau care vrem lucruri supraomeneşti, vrem doar să trăim în armonie cu tot ceea ce este în jurul nostru şi să demonstrăm pas cu pas că într-adevăr „omul” este o fiinţă superioară care poate schimba lucrurile datorită faptului că noi gândim. Tragedia noastră este însă că ne chinuim degeaba, nimănui nu-i pasă. Nicio persoană dintre cele care pot schimba ceva nu o fac. Mă tot întreb dacă nu le pasă, vor doar să rezolve problema în felul lor sau sunt pur şi simplu insensibili la tot ceea ce este în jurul nostru.

Este o vorbă românească în legătură cu „facerea de bine”, o ştim cu toţii, nu?

marți, 11 iunie 2013

La un ceai cu Pavel Parfeni...



Chiar dacă nu cunosc foarte multe despre lumea muzicală din Moldova, însă, am început încet, încet să descopăr oameni noi şi talentaţi cu care fără să vrei ajunge să îţi facă mare plăcere să stai de vorbă şi să descoperi că în afară de talent majoritatea sunt şi oameni care au grijă de ei şi încearcă pe cât le permite timpul să aibă activităţi diverse pe lăngă activitatea lor de bază.

În această lună am stat de vorbă cu Pavel Parfeni şi am descoperit cu plăcere că şi el face parte din categoria bărbaţilor care au descoperit că a găti nu este foarte complicat şi adoră să facă experimente în bucătorie. A fost nevoit să înveţe să gătească prezentând o emisiune TV, a gătit în fiecare dimineaţă şi astfel a descoperit că îşi poate face chiar o pasiune din această artă „a început să îmi placă să gătesc foarte mult şi chiar să fac experimente culinare”.

Încercând să aflu cât mai multe de la Pavel, am stat cu el de vorbă şi am aflat că din punct de vedere culinar, un artist este privilegiat şi există anumite momente în care el îşi poate permite să mănânce ce vrea şi când vrea, mai ales înainte de un show pentru care trebuie să îşi elibereze adrenalina. Ceea ce a învăţat el este că niciodată nu trebuie să treacă peste micul dejun. Nu mănâncă ceva anume în fiecare dimineaţă, dar cu siguranţă mănâncă ceva şi încearcă să fie cât mai echilibrat şi să-i ofere organismului toată energia de care are nevoie pe  parcursul zilei. Mi-a spus că „un măr mâncat dimineaţa te trezeşte mai bine decât o cafea, iar un măr mâncat oricând în timpul zilei este o porţie de sănătate de care ar trebui să beneficiem toţi”.  Ştie că nu toată lumea consumă multe lactate, poate bărbaţii mai puţin decât femeile, dar el de fiecare dată consumă lactate cu mare plăcere şi simte cum organismul lui este mulţumit şi asimilează tot ceea ce primeşte. La masa de prânz îşi potoleşte foamea cu ceva gustos, iar la masa de seară nu mănâncă niciodată prea mult pentru a nu-şi stresa organismul pe timpul nopţii.

 „O cafea naturală dimineaţa, un mic dejun consisten şi vei fi pregătit pentru toată ziua.” – Pavel Parfeni
Mănâncă fructe proaspete, legume, bea multă apă şi îşi hidratează în fiecare zi foarte bine organismul „eu simt foarte bine gustul apei şi apa mea plată preferată este Borsec, deoarece pentru mine este foarte importantă apa pe care o beau”. Mi-a spus zâmbind că anul acesta, fructele pe care nu a vrut să le rateze în sezon, au fost căpşunile, pentru care a făcut aproximativ 15 drumuri la piaţă „anul trecut am fost tare ocupat şi am ratat perioada, dar anul acesta am încercat să recuperez şi să mănânc cât mai multe căpşuni, chiar dacă asta a însemnat să fac multe drumuri la piaţă”.

Ajungând şi la raionul condimente  am aflat că nu dă la o parte niciodată sarea şi piperul, iar condimentul lui preferat este busuiocul. Nu mănâncă foarte iute, dar savurează de fiecare dată gustul bine definit al bucatelor. Dacă vrei să îl răsfeţi cu o băutură, trebuie să ai grijă să fie un vin alb bun şi momentul să fie potrivit. Bea mult ceai, ceai negru cu lămâie, ceai de plante şi savurează fiecare ceaşcă. Îi place şi berea servită în perioada călduroasă a anului, dar nu-i place să bea Martini.

În această perioadă alergând de la un concert  la altul şi apoi în studioul de înregistrări, nu mai reuşeşte să aloce mult timp acestei pasiuni, dar ea se păstrează, şi atunci când apucă, nu ratează momentul. Când am ajuns să vorbim despre reţeta care lui îi face mare plăcere să o gătească şi care de fiecare dată este la final tare gustoasă, mi-a povestit cum pregăteşte „Julien cu piept de pui şi ciuperci. Ingredientele pe care îmi place cel mai tare să le combin sunt: ciuperci, măr şi carne de pui. Astfel combinaţia mea perfectă se transformă într-o mâncare delicioasă, la care îmi pun amprenta punând o frişcă cu 35% grăsime care să-i dea o consistenţă deosebită”.  Nu îşi imaginează o masă gustoasă care să nu conţină carne, dar o preferă pe cea de pui datorită gustului şi al proprietăţilor sănătoase pe care le are.

Adoră să-şi anunţe mama sau bunica atunci când ştie că peste câteva ore va ajunge acasă  la Orhei şi ştie că de fiecare dată îl vor aştepta cu o porţie gustoasă de „pelimeni” făcuţi în casă „atunci când mă gândesc cu drag la gustul copilăriei de acasă, pentru mine acest gust este cel al pelimenilor”. Prin toate locurile pe unde a umblat a încercat toate bucătăriile şi a savurat totul de fiecare dată fără să refuze ceva, lăsându-se impresionat de fiecare gust al bucatelor. A încercat şi mâncăruri mai deosebite şi din tot ce a gustat nu a rămas deloc impresionat de scoici şi chiar le-a adăugat pe lista ingredientelor care nu îi plac, la fel cum a adăugat şi pizza pe care o alege niciodată ca fiind prima variantă la masă.

Atunci când îl asculţi pe Pavel vorbind despre alimentaţie şi despre modul lui de viaţă ajungi să realizezi că tot efortul depus de un artist şi pentru toată alergătura pe care este nevoit să o facă trebuie să fie foarte echilibrat. El acum nu are timp să meargă la sală şi să facă foarte mult sport, dar tot ceea ce face îl ajută să fie într-o formă cât mai bună „eu măcar vreau să cred că trăiesc sănătos şi chiar mă simt bine în pielea mea”.
Indiferent de moment şi de locaţie, felul în care reuşeşte să se recupereze sau să se pregătească pentru un spectacol ca să fie într-o formă cât mai bună, este dormind şi odihnindu-se cât mai mult, chiar dacă asta înseamnă să rateze vizitarea multor locuri frumoase „terapia prin somn funcţionează la mine de fiecare dată”.
Toţi bărbaţii cu care am discutat despre alimentaţie până acum au spus într-un anumit moment că trebuie să fie cât mai echilibraţi ţi, să nu exagereze niciodată cu nimic, dar că îşi pot permite câte puţin din fiecare. Poate asta ar trebui să ne demonstreze şi nouă femeilor că nu întotdeauna trebuie să fim perfecte şi să renunţăm la plăcerile gustoase ale vieţii când în schimb ar trebui să fim cât mai echilibrate?

Un mic detaliu care mi-a plăcut la Pavel şi pe care el l-a scos în evidenţă a fost faptul că el în ultimii patru ani a reuşit să înveţe limba română, pe care o vorbeşte bine şi pe care alţii în zeci de ani nu au reuşit (sau nu au vrut) să o stăpânească, merci Pavel Parfeni pentru ca mi-ai demonstrat că totuşi se poate J
 „În modul meu de viaţă este imposibil să am o dietă anume, dar mă strădui să fie unul cât mai sănătos de fiecare dată” – Pavel Parfeni

La un ceai cu Octavian Ţâcu...



 La mijlocul anilor ’90 când urmăream ştirile sportive, inclusiv lumea boxului, am aflat de pugilistul  devenit deja campion, Octavian Ţâcu, basarabeanul student la Iaşi care făcea performanţă, ca peste 15 ani să vin eu în Basarabia şi să-l descoper pe acelaşi Octavian Ţâcu, de această dată în calitate de istoric, cercetător-coordonator la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe din Moldova şi conferenţiar universitar la  Facultatea Istorie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Dacă stau şi mă gândesc bine care a fost materia mea preferată în şcoală, îmi aduc aminte cu plăcere orele de istorie şi profesorul mult prea exigent pe care l-am avut în liceu, iar acum  stau gândindu-mă ce noroc au studenţii de la ULIM cu Octavian Ţâcu ca profesor. Octavian chiar dacă are programul foarte încărcat, şi-a făcut timp de un ceai, spre surprinderea mea, unul de muşeţel şi am discutat pe larg despre cum se formează atitudinea unui om de la vârste fragede în ceea ce priveşte modul de alimentaţie. Am descoperit cu o adevărată plăcere încă un bărbat ce are grijă de  alimentaţia şi sănătatea lui şi a familiei. 

El a avut o experienţă sănătoasă din familie şi a început şă înveţe cât este de benefic micul dejun, ce bine este să-ţi începi ziua cu bucate gustoase în farfurie şi cât de mult te poate ţine în formă această masă până la orele prânzului. Peste prânz nu sare niciodată, mai ales acum când îşi poate face programul după cum vrea fără să mai aibă restricţii cum avea atunci când făcea sport de performanţă şi mănâncă întotdeauna cu plăcere ciorbe, mai ales cele gustoase pregătite acasă de soţia lui. Mi-a spus cât de bine i-a rămas în minte „zeama pe care o făcea bunica mea, de cele mai multe ori din carne de porumbel, cu care mă hrănea când eram mic, mi-a rămas până acum printre preferinţele culinare care îmi amintesc de copilărie”

În fiecare zi s-a obişnuit să bea o lingură de ulei, din in, de susan sau de măsline înainte de mese. Soţia lui este cea care are grijă de această alternanţă şi să-i amintească uneori că a uitat să le ia.  Mi-a vorbit foarte frumos despre faptul că nimeni nu-l cunoaşte mai mult decât soţia lui în materie de preferinţe culinare. Eu una aş spune că asta înseamnă să-ţi găseşti jumătatea şi să trăieşti o viaţă fericită alături de ea. Au un copil, Andrei, pe care l-au obişnuit de mic cu acelaşi mod de viaţă sănătos deoarece spune el „am fost şi sunt o persoană foarte echilibrată”.

După ce a ajuns la Iaşi la facultate a fost nevoit de împrejurări, ca orice student de altfel, să înveţe să gătească şi a devenit preferatul colegilor „am învăţat să gătesc ciorbe, anumite feluri de mâncare destul de rudimentare, dar foarte gustoase. În America cât am fost mi-am amintit cum făceau părinţii, m-am învăţat şi am descoperit că pot să fac mămăligă, peşte prăjit, friptură, să pregătesc carnea la grătar şi frigărui, iar prietenii mei din America s-au obişnuit să vină vinerea să mănânce cu toţii şi să-mi ceară mămăligă”

A făcut foarte mult sport, în mare parte din timp, sport de performanţă şi a devenit propriul stăpân pe viaţa lui. Mi-a spus că „omul în loc să se descopere pe sine stă şi se îndepărtează de propria fiinţă, fuge de sine. Datorită sportului am fost nevoit să mă cunosc, fiecare muşchi, celulă, moleculă pentru a putea şti capacităţile de reacţie şi acţiune, pot spune că am ajuns să mă cunosc şi să  mă controlez pe sine total. Atunci când faci box, tu trebuie să te poţi controla şi să te programezi pentru a da randament pentru performanţă. Căutarea de sine este explicaţia armoniei şi fericirii în general”.
Atunci când a început să-mi povestească ce înseamnă viaţa unui sportiv, care este modul de alimentaţie pe care a fost nevoit să-l adopte şi de care nu s-a putut dezice niciodată, îmi pot imagina doar ce înseamnă să ai un scop de la care nu trebuie să te abaţi şi ce înseamnă ca un om să fie implicat o sută de procente asupra a ceea ce face. Octavian a reuşit o bună bucată din timp să fie atât un sportiv de performanţă cât şi un viitor istoric. A făcut parte din prima generaţie de studenţi basarabeni care a ajuns după anii ’90  la studii în România şi îşi aduce aminte şi acum cu plăcere de acea vreme şi de bunătatea cu care au fost primiţi studenţii de peste Prut.

Partea bună este că ceea ce a învăţat atunci şi toate obişnuinţele lui au devenit un mod de viaţă care îl ajută şi în momentul de faţă „dacă acum 15 ani eram nevoit să dorm la prânz ca să fiu pregătit pentru antrenamentul de după-masă, acum nu mai vreau să sar peste acest somn sănătos care mă pregăteşte atât fizic cât şi psihic pentru a doua jumătate a zilei când trebuie să dau acelaşi randament ca şi de dimineaţă. Eu chiar nu pot trece peste masa de amiază, îmi sună un clopoţel care îmi spune că trebuie să mănânc, s-a format un reflex în timp de care nici să vreau nu mă pot dezobişnui„.

Preferă mâncarea cât mai bio şi nu este adeptul condimentelor în mâncare „nu îmi place piperul, nu obişnuiesc să pun sare în mâncare şi prefer să simt gustul tuturor ingredientelor din farfurie. Eu sunt nepretenţios la mâncare, îmi plac foarte mult legumele şi mănânc garantat o dată pe săptămână peşte”. Nici măcar facultatea din România nu l-a învăţat să bea cafea, nu a făcut-o niciodată la fel cum nici nu a fumat. Bea în schimb multe ceaiuri, în mare parte din plante. 

Dintre toate bucătăriile pe care le-a încercat în călătoriile lui, pe primul loc se află şi acum bucătăria japoneză „îmi place tare peştele crud şi chiar faimosul lor saki”. Pe locul doi în topul lui se află bucătăria ucraineană, datorită renumitului borş şi a bucatelor din carne, ca pe locul trei să se afle bucătăria italiană. Atunci cănd l-am întrebat care a fost cel mai atipic lucru pe care la mâncat mi-a spus cu nonşalanţă că „am mâncat carne de şarpe într-o bucătărie vietnameză, am mâncat broaşte şi am făcut-o conştient, nu am comandat eu, dar am vrut să gust şi am făcut-o ca mai apoi să constat că au fost tare gustoase”

„Fac şi acum sport de 3 ori pe săptămână, joc fotbal, merg la sală să mă antrenez la box si merg la saună. Îmi place să îmi menţin formele şi eu fac parte din categoria boxerilor care au lăsat sportul de performanţă în urmă şi totuşi nu m-am îngrăşat. Cei care mă cunosc spun că arăt acum mai bine decât atunci când făceam sport, iar eu fizic chiar mă simt mai bine acum decât atunci”, dacă stai aproape de Octavian este imposibil să nu realizezi că are perfectă dreptate când spune asta.

Viaţa de sportiv văzută la televizor poate părea simplă, dar atunci când aflii toate detaliile despre cum se desfăşoară ea şi care sunt sacrificiile personale pe care şi le asumă sportivii îţi dai seama că nimic în viaţă nu este uşor, iar ca să reuşeşti trebuie să te dedici scopurilor propuse. Octavian a trecut dintr-o dimensiune în alta, de la viaţa de sportiv la cea de profesor universitar „dacă eu aş ajunge cândva să cunosc şi să fac istorie aşa cum am facut box, m-aş simţi şi mai fericit. Vreau şi pot să fac multe lucruri, iar de obicei de ce mă apuc îmi iese bine”. Eu aş spune că a trecut cu succes dintr-o etapă în alta şi acum îşi poate împărtăşi experienţa şi cunoştinţele cu toţi studenţii lui. Cu cât stai mai mult de vorba cu Octavian şi cu cât ajungi să îl cunoşti mai bine, cu atât îţi dai seama ce recunoscător trebuie să fii pentru că în viaţă întâlneşti astfel de oameni care prin muncă şi voinţă au reuşit să îşi împlinească visele chiar dacă sunt din domenii aparent diametral opuse.

„Casa bunicii şi a părinţilor înseamnă pentru mine belşug” Octavian Ţâcu

La un ceai cu Ion Vîsoţchi...



Când stai de vorbă cu un absolvent al Academiei de Poliţie te aştepţi să primeşti răspunsuri stricte şi rigide, să simţi în glas ordine şi disciplină. Atunci când am stat de vorbă însă cu Ion Vîsoţchi, am descoperit un bărbat care mi-a vorbit cu mare drag despre nutriţie, sport şi sănătate. Chiar dacă este absolvent al unei astfel de şcoli, el nu-şi practică meseria pe care i-o impune statutul de ofiţer, ci este un antrenor, instructor, membru al federaţiei de body building, candidat maestru la judo si sambo, care acum îşi dedică timpul instruind persoanele ce-şi doresc un mod de viaţă sănătos, ajutându-le să-şi asigure o viaţă echilibrată prin mişcare, alimentaţie şi gândire liberă.

Percepţia lui asupra vieţii este una foarte pozitivă, o stare pe care ţi-o impune atunci când stai în preajma lui, chiar dacă nu vrei întotdeauna asta, un om care are darul de a te încărca pozitiv în orice moment al zilei, lăsând după el o stare de bine şi de linişte.Ion îmi spunea că fiecare zi începe cu un terci gustos şi diferit de fiecare dată, iar ziua nu se termină până nu au fost mâncate trei mese care să conţină toată gama de proteine, vitamine şi nutrienţi de care are nevoie organismul „de dimineaţă organismul absoarbe tot ceea ce are nevoie, datorită lipsei consumului de alimente timp de cel puţin opt ore pe timpul nopţii şi, din acest punct de vedere micul dejun reprezintă cea mai importantă masă a zilei. La orele prânzului este indicată o masă cu cel puţin două feluri de mâncare. Întotdeauna ridică-te sătul de la masă dar nu pleca niciodată cu stomacul arhiplin, apoi aşteaptă seara când poţi mânca liniştit o salată cât mai simplă, cât mai bio fără grăsimi şi cu cât mai puţine condimente pentru  a nu strica gustul legumelor”, astfel el reuşeşte ca în fiecare zi să-i dea organismului lui tot ceea ce acesta are nevoie. Totuşi spune că „la dejun fiecare se poate şi chiar trebuie să vă desfătaţi cu ceva bunişor, o prăjitură sau o bucăţică de ciocolată fără să vă fie frică că vă veţi îngrăşa. Toată energia acumulată va fi folosită cu succes de către organism pe parcursul întregii zile şi în plus va contribui la crearea unei dipoziţii foarte bune de dimineaţă. Aşa că pot afirma cu siguranţă că ziua bună începe cu ceva gustos în farfurie”.  

A practicat yoga, face mult sport şi mănâncă sănătos, dar nu exagerează niciodată cu una dintre ele. A ajuns cu scepticism la un maestru yoghin atunci când a avut anumite probleme de sănătate, dar a plecat de acolo cu o practică bine învăţată şi asumată pentru tot binele pe care i l-a făcut, practicând şi acum cu convingere anumite asane. Atunci când lucrează cu cineva la sală, încearcă să nu se implice foarte mult în convingerile practicantului şi să-i impună brusc un anumit program „cu fiecare persoană cu care lucrez încep prin a lua-o ca atare fără să-i scot în evidenţă anumite defecte sau doar lucrurile bune pe care le are. Îi primesc pe toţi ca pe nişte oaspeţi dragi. Fiecare om cu care lucrez e foarte important, de aceea chiar din start încerc să aflu cu ce trăieşte fiecare om, ce scopuri şi aspiraţii are şi în dependenţă de acestea eu iau decizii potrivite lor. Uneori sunt impus să caut metode ieşite din pătrat pentru a scoate omul din zona sa de confort şi a-l determina să se dezvolte. Fiecare succes este succesul meu care mă inspiră să fac lucruri şi mai măreţe. Cu omul întotdeauna este cel mai greu de lucrat, omul este fragil şi echilibrul său se poate distruge foarte uşor. Îmi asum întotdeauna responsabilitatea lucrurilor pe care le spun şi le sugerez, asta datorită principiului meu fundamental care este acela de a nu face rău nimănui”.

Familia lui, adică soţia şi cei doi copii sunt obişnuiţi cu acelaşi mod de viată şi li se implementează constant ideea de a trăi cât mai sănătos. Mi-a plăcut foarte tare percepţia lui asupra educaţiei copiilor şi felul în care nu le impune restricţii dar le sugerează ceea ce este bine să facă şi cum să trăiască „una dintre cele mai eficiente metode de a ajuta copii să adopte un mod de viaţă sănătos este să le fii un model demn de urmat.  Sfatul meu pentru cei care doresc să-şi întemeieze o familie este să se pregătească moral pentru  toate obstacolele, responsabilităţile şi grijile care vor veni cu timpul. Trebuie să ne dezvoltăm constant pentru ca în momentul naşterii copiilor să ajungem la acel nivel care ne-ar permite să-i educăm astfel încât să nu regretăm ulterior că nu suntem la nivelul aşteptărilor lor. Ei trebuie crescuţi în armonie şi ar fi bine să înveţe obiceiurile bune direct de la părinţi.

După părerea lui, una avizată aş spune eu, este foarte important ca fiecare dintre noi să facem cel puţin trei ore de mişcare pe zi şi să nu ne dăm niciodată înapoi de la statul în aer curat, de la o plimbare în natură şi de la combinarea activităţii spirituale cu cea fizică, totul susţinut de o alimentaţie sănătoasă „eu am făcut un fel de experiment şi am simţit pe propria-mi piele cum oxigenul are o foarte mare putere asupra vieţii noastre, eu mă liniştesc foarte bine atunci când văd natură respirând în jurul meu şi asta în mare parte datorită faptului că organismul uman se hrăneşte cu aproximativ 17 kg de oxigen pe zi”.

Ceaiurile de ierburi  sunt preferatele lui, dar nu dă la o parte nici o cafea naturală bună, de care mi-a spus că nu se va dezice niciodată, în schimb nu fumează şi nu consumă constant băuturi alcoolice, exceptând desigur un vin bun de casă din Moldova, “ ierburile pentru ceai nu trebuie cumpărăte din farmacii, ci pot fi culese direct din natură. Obiceiul de a culege plante poate deveni o adevărată tradiţie de familie, iar ceaiul va purta o încărcătură emoţională aparte şi amintirea caldă a timpului petrecut cu întreaga familie.  Ierburile ocupă un loc de frunte într-o dietă. După prânz e foarte plăcut să savurezi un ceai aromat”.   

Cea mai gustoasă masă pentru el este atunci când are în faţă “salată”, de orice fel şi în combinaţii cât mai diverse. Nu este adeptul monotoniei culinare, singura mâncare pe care o poate mânca la nesfârşit fiind ”salata cu ton”.
Chiar dacă suntem în perioada postului,
 mi-a spus că datorită antrenamentului solicitant pe care îl face acum, organismul nu-i permite o dietă de post. Asta însă nu înseamnă că nu a ţinut post niciodată, a făcut-o cu dăruire maximă şi chiar îi face o deosebită plăcere să viziteze Mănăstirile, în principal cele din Moldova,  din care a vizitat deja destul de multe şi nu se va opri aici pentru că iubeşte natura şi tot ceea ce îi poate oferi aceasta “cel mai important atunci când ţii post cred că este să crezi cu tărie că trebuie să faci asta, să nu te laşi pradă ispitelor şi să trăieşti într-un mediu armonios”.

Dacă mâine aş căuta un loc unde să mă asigur că voi avea parte de un antrenor bun, focusat pe o disciplină sănătoasă cu siguranţă paşii mi s-ar îndrepta către Centrul „Spartacus” de pe strada Zelinschi Nr. 34/6, şi aş întreba acolo de Ion Vîsoţchi pentru a mă asigura că voi practica exerciţiile de care are nevoie organismul meu, fiind îndrumată la fiecare pas către cea mai bună direcţie şi cel mai sănătos rezultat.

„Un bărbat trebuie să mănânce într-o zi cât îi încape în căluşul palmelor” Ion Vîsoţchi






La un ceai cu Alexandru Arcuş...



 Dacă ar fi să încep cu prezentarea lui Alexandru Arcuş aş face-o spunând că este un muzician care m-a impresionat de când l-am văzut prima dată cântând la flaut. Energia de care a dispus el atunci în sala de repetiţii mi-a demonstrat că este un bărbat ce are grijă de sănătatea lui şi are o permanentă bună dispoziţie, nu doar atunci când este pe scenă.

Stând de vorbă cu el am aflat că pentru a fi într-o astfel de dispoziţie continuă, practică mai nou Asana si Pranayama Yoga de două ori pe săptămână deocamdată, mănâncă condimentat dar totodată sănătos şi ceea ce mi s-a părut mie foarte interesant: Alexandru Arcuş găteşte. Nu mulţi bărbaţi fac asta mai ales de bunăvoie, nesiliţi de nimeni şi pe deasupra cu plăcere. Numele lui nu reprezintă doar un component al formaţiei Trigon sau un instrumentist „împrumutat” de către Alex Calancea Band, dar cred că înseamnă un artist în adevăratul sens al cuvântului, care la un moment dat visează să-şi lege numele de propria performanţă.

Dacă ar fi să vă povestesc despre ceea ce mănâncă Alexandru în fiecare zi aş termina foarte repede şi cum spunea el „micul dejun înseamnă de fapt şi prânzul şi cina”, dar asta chiar dacă pare nesănătos în prima fază, pentru el asta înseamnă un mod de viaţă sănătos deoarece organismul lui este obişnuit cu o astfel de alimentaţie şi se simte foarte bine. Mănâncă echilibrat şi consumă câte puţin din  fiecare asigurându-şi necesarul de vitalitate pentru organism. Ceea ce respectă zilnic în alimentaţia lui este consumul sucurilor naturale şi al fructelor, preferatele lui fiind merele „mănânc cel puţin două mere în fiecare zi, mere bio de la bunica, dar merele să fie dulci, simt cum se curăţă organismul de fiecare dată”.

Ceea ce îi plac lui foarte mult, sunt condimentele „cu cât mai multe şi mai diverse cu atât mai bine”. Printre preferatele lui sunt diversele soiuri de piper, alb şi roşu, chimenul, susanul, curry dar şi condimentele verzi cum ar fi rozmarinul, oregano şi busuiocul dar şi sosurile precum este cel de soia. A consumat cu mare plăcere câte un ardei iute uscat înainte de fiecare masă, dar a fost nevoit să renunţe la acest plăcut obicei din cauză că şi-a dat seama de transformările lui gustative care s-au petrecut în timp. Cu cât găteşti mai natural şi mai simplu cu atât mai bine „îmi place foarte mult să gătesc dar nu îmi place să petrec foarte mult timp în bucătărie”.

Mi-a spus că ”am un stomac de fier şi toate bucătăriile pe care le-am încercat mi-au plăcut”. Dintre toate bucatele pe care le-a mâncat în deplasările lui prin lume, îi place bucătăria italiană şi bucătăria thailandeza şi savurează cu plăcere la orice ora o porţie de „thai food”. Nu este adeptul reţetelor clasice şi îi place foarte tare să improvizeze atunci când se apucă de gătit. Fiind un consumator de „kebab” a improvizat pentru noi o reţetă şi mi-a povestit cu plăcere ce gustos ar ieşi „o porţie de brocolli sau morcov călit în puţin unt, feliuţe de carne de pui sau file de vită prăjite la foc mare tot în unt, condimentat totul cu chimen, piper alb şi roşu, seminţe de susan si curry, împachetat totul în lavaş armenesc şi gata masa”. Pare gustos şi îl cred pe cuvânt, poate şi pentru că vorbeşte cu mare plăcere despre mâncare şi despre gătit, iar un lucru care mi s-a părut foarte interesant, a fost că la fel ca şi mine nu gustă mâncarea în timp ce găteşte şi rezultatul final se bazează doar pe miros.

Nu este consumator de cafea, în schimb este un mare consumator de ceai. Ceai negru şi ceai Oolong (ceai tradiţional chinezesc). Preferă mierea în locul zahărului şi nu uită niciodată de lămâie. „A fost straniu atunci când am ajuns în Sicilia şi nu am avut unde să beau un ceai şi am băut o săptămână doar apă”. Anul trecut a făcut la ţară la bunici ţuică, după câte grade mi-a spus că avea, eu aş fi numit-o palincă. Nu refuză un pahar de tărie în timpul liber, dar nu exagerează bazându-se întotdeauna pe autocontrol. Bea apă suficient cât să aibă în fiecare moment organismul hidratat.

Calmul şi-l găseşte în Pranayama Yoga „aici găsesc calmul, contactul cu pământul şi legătura cu astralul. Mă calmează şi încep să-mi simt întotdeauna tot organismul cum se încarcă cu energie pozitivă.  Prin Asana Yoga fac mişcare, pentru că eu, ca muzician nu am făcut niciodată foarte mult sport şi astfel am reuşit să-mi găsesc echilibrul. Din păcate, eu nu am fost omul cel mai calm din lume, câteodată mă înfierbânt prea repede şi am nevoie de practici care să mă ajute la calmare, şi prin Yoga mi-am găsit chiar starea de spirit de care am nevoie, echilibrul şi calmul. Asanele purifică,  întăresc fizicul şi controlează şi focalizează mintea”.

Ca artist este privilegiat atunci când este plecat din ţară pentru că peste tot sunt primiţi cu braţele deschise şi li se oferă întotdeauna ceea ce este mai bun. Trigon înseamnă mult în lumea muzicală şi în lumea jazz-ului, nu doar în Moldova, iar el este un artist care a avut marea ocazie de a se desfăşura şi de a progresa în cadrul formaţiei având sprijinul celorlalţi. Chiar dacă a privit de jos, minunăţia care a însemnat „Trigon” atunci când a fost invitat să cânte împreună cu ei „m-am scuturat bine şi mi-am dat seama ce ocazie şi ce şansă să-mi definesc linia pe care pot merge mai departe. Am parte atât de o şcoală de muzică bună cât şi de o scoală de viaţă fantastică”. A pus saxofon-ul în mână la vârsta 8 ani şi pe parcursul timpului a progresat foarte mult învăţând să cânte la multe instrumente cum ar fi: flaut, fluier, kaval, şi alte instrumente de suflat, pe care un necunoscător ca mine nu are sens să se străduie să le enumere, important este ceea ce ascultă la final. Pentru asta desigur are grijă întotdeauna de starea lui de spirit şi de respiraţia lui „ca să poţi cânta la instrumente de suflat, ai nevoie de o respiraţie foarte bună şi de o concentrare maximă”. Nu se pregăteşte în mod special înainte de un spectacol bazandu-se pe teoria că înainte de spectacol nu te mai pregăteşti, o faci cu mai mult timp înainte şi în ultimul moment laşi pentru a da totul pe scenă. 

Atunci când o să-l vedeţi pe scenă pe Alexandru Arcuş cu siguranşă veţi avea aceeaşi senzaţie ca şi mine, precum că el este un bărbat sănătos care are grijă de el şi ştie să ajungă în locul pe care şi-l doreşte. Eu ca să  fiu sinceră vă recomand să vă faceţi singure un cadou de mărţişor şi să veniţi duminică 4 martie la Sala cu Orgă începând cu ora 19.00 ca să vă convingeţi că atunci când citiţi sau auziţi despre un mod de viaţă sănătos el se vede şi de la distanţa dintre scaunul din sală până la scenă. Aşa cum îmi place să spun de fiecare dată, important este finalul unui spectacol, dar savuros este întotdeauna şi drumul de până acolo.
„Viaţa este foarte simplă şi încerc să vibrez împreună cu Universul lăsându-mă purtat de valurile armonice ale vieţii” Alexandru Arcuş
„Talentul fără muncă nu are valoare” Alexandru Arcuş



La un ceai cu Roman Yagupov...



 Dacă vorbeşti despre Moldova şi Chişinău cu siguranţă ajungi să vorbeşti despre Zdob şi Zdub, formaţia care a înnebunit Europa şi nu numai, dinainte de anii 2000 şi până acum. Eu de multe ori când aud „bună dimineaţa” la serviciu sau pe stradă încep să-mi cânt în gând „hopa diri dai…”.

Am aflat în schimb că oricât de agitată este viaţa zdubilor, lider-ul lor, Roman Yagupov face parte din categoria bărbaţilor cu care mie îmi face o deosebită plăcere să stau de vorbă, bărbaţii care „ţin dietă şi au un mod de viaţă sănătos”. Zilele trecute, o zi de iarnă, dar totuşi soare, temperaturi de primăvară, o locaţie frumoasă, primitoare, un ziar pe masa, un ceai aburind în faţă şi începem discuţia, iar Roman spune citându-l pe Mihail Bulgakov „… până la amiază nu citiţi ziare şi nu vorbiţi despre politica…”astfel ne-am rezumat la discuţii sănătoase şi am aflat cum reuşeşte bărbatul din el să fie întotdeauna în formă atunci când urcă pe scenă.

Nu este omul care ţine un regim strict sau o dietă anume, dar încearcă să consume alimente cât mai apropiate de ceea ce numim noi „bio” şi nu se dă niciodată la o parte din faţa unei porţii sănătoase de „mămăligă”. Aşa cum spunea el „unui muzician îi este imposibil să ţină un regim strict, atunci când călătoreşte foarte mult, dar pentru a ne păstra pe noi până la vârsta când vor fi condiţii de cazare şi transport la standarde normale trebuie să supravieţuim, acum suntem mulţumiţi deoarece ne este mai uşor decât acum câţiva ani şi ne străduim să ne creăm singuri condiţii”.

„În România mâncarea numărul 1 pentru mine este mămăliga” – Roman Yagupov

Astăzi un concert în centrul Europei şi peste o săptămână în inima Rusiei înseamnă foarte multe ore petrecute în avion, pe tren sau în autocar. Roman îmi spunea că nu lasă niciodată acasă ceainicul şi punga de orez, pe care îl consumă cu mare drag dimineaţa atunci când încearcă să se „monteze” pentru un spectacol „pun de cu seară în ceainic apă şi orez şi dimineaţa îl mănânc cu plăcere”.

Îmi povestea zilele trecute când stăteam la „taclale” cum acumulează energie pozitivă când ştie data unui show, ca atunci când urcă pe scenă să dea totul şi să fie în formă maximă. Este greu atunci când îl vezi pe scenă să nu realizezi că este un om sănătos care pune foarte multă pasiune în ceea ce face „este foarte important ceea ce cânţi, ce fel de muzică cânţi, o muzică dură îţi poate distruge sănătatea, eu în viaţa obişnuită acumulez pentru că ştiu cum trebuie să fii un adevărat foc pe scenă, la noi de la început totul s-a bazat pe boom-ul de pe scenă”.

Ca orice om, atunci când ai probleme, te montezi şi cauţi răspunsuri şi soluţii la probleme. Roman a găsit un răspuns şi o modalitate de a-şi pune ordine în gânduri cu mulţi ani în urmă practicând exerciţii de respiraţie şi meditaţie „am făcut cunoştinţă cu practicanţi de yoga, am citit mult despre echilibrul spiritual şi acum sunt mulţumit la toate nivelurile”. Nu este un practicant împătimit, dar ştie ceea ce îl armonizează şi îl racordează la realitatea pe care o trăieşte între scenă, studioul de înregistrări şi casă „atunci când acasă trăieşti în armonie este foarte simplu să fi optimist şi sănătos”. Singurele momente în care mai practică tehnici de respiraţie sunt „în avion şi în microbus, acum nu mai am putere să fac practica ci să fac doar încărcare, practica mea este pe scenă”.

Nu-i plac roşiile din Turcia, chiar dacă acestea sunt estetice, şi preferă dimineaţa două căni de tărâţe mixate cu lapte. Cred că este foarte uşor să cânţi cu plăcere despre „mămăligă, tractor, haiduc sau izvor” atunci când în fiecare dimineaţa îţi pregăteşti singur acasă din făină de tărâţe, o banană şi produse lactate un terci gustos peste care mai poţi pune unt de casă topit, fără grăsime şi fără E-uri.  Şi el este un consumator de produse din grădină şi nu şi-a dus niciodată fetiţa la McDonalds J încercând să consume alimente cât mai sănătoase împreună cu toată familia „eu am nevoie de mâncare vie, de alimente bio, am crescut aici şi organismul meu este obişnuit cu produsele sănătoase, nu vreau mâncare falsă de la supermarket”. „În familie în general mâncăm sănătos, pentru mine mâncarea moldovenească ce conţine tradiţiile din România, Ucraina şi Turcia este cea mai bună. Mc Donalds nu este mâncare, este un business”.

Dintre toate bucătăriile pe care le-a încercat în deplasările sale a spus că-i place bucătăria italiană şi cea mediteraneană, în schimb nu-i place deloc bucătăria ungurească „ungurii nu au mâncare bio, am plătit o groază de bani în aeroport şi am avut în farfurie un gulaş de plastic”, parte unde am fost perfect de acord cu el pentru că în afară de un gulaş foarte bine făcut nici mie nu îmi place bucătăria specifică Ungariei.

Nu găteşte, în primul rând pentru că nu are timp şi în al doilea rând pentru că „are cine găti, nu este nevoie de mâna mea în bucătărie, mai bine fac ceea ce ştiu” dar „am gătit o ciorbă de peşte delicioasă la ceaun. Ca să găteşti trebuie să ai timp, o bucătărie mare, să te duci la piaţă şi să ştii ce să cumperi din ea”. Nu stă să analizeze condimentele dintr-o mâncare, dar apreciază gustul final bine definit.

Este adeptul plimbărilor matinale prin parc, cât mai lungi posibile şi al băilor cât de reci suportă organismul. Am aflat o tehnică nou de aţi face peeling singur acasă „baie cu mătura, o tradiţie a zonelor nordice, îţi cureţi pielea cu mătura în apă rece”. Nu fumează şi nu pierde nopţile degeaba, dar bea cu plăcere un pahar de vin sau o ţuică de casă, dar să fim serioşi, cine nu apreciază un produs bun făcut acasă?
Am mai aflat că au terminat de înregistrat albumul care se va lansa în luna februarie în Europa şi în toamnă în Moldova, dar despre asta o să vă povestesc cu altă ocazie…deocamdată rămânem în lumea alimentelor bio şi a bărbaţilor care au grijă de ei şi ştiu să aprecieze ceea ce au.

„Mâncarea nu este o artă, dar este o ştiinţă şi pofta de mâncare depinde de starea în care eşti” – Roman Yagupov






La un ceai cu Alex Calancea...



Femeile tind să fie perfecţioniste, însă într-un mod exagerat. Bărbaţii în schimb nu se gândesc la o slăbire bruscă şi de mari proporţii. Ei nu sunt atât de pretenţioşi faţă de ei înşişi şi, în plus, sunt mai răbdători decât femeile. Aşa că, în timp ce tu îţi doreşti cu ardoare să fii Barbie, el nu se stresează niciodată să fie precum Ken.  Este foarte plăcut să descoperi că şi bărbaţii au grijă de sănătatea lor şi pot adopta un mod de viaţă sănătos. Am avut plăcerea de a sta zilele trecute la un ceai cu Alex Calancea, bărbatul Alex Calancea, şi să descopăr că face parte din aceasta categorie. În spatele vieţii agitate pe care o are, reuşeşte să-si aloce timp pentru el şi să se păstreze într-o formă maximă.

De voie sau de nevoie el îmi spunea că a trebuit să aibe grijă de sănătatea lui şi a descoperit un echilibru perfect între Asana Yoga şi un regim alimentar echilibrat. Face sport, practică yoga şi îşi găseşte după fiecare asfinţit, timp pentru el şi pentru restabilirea echilibrului propriu. Atunci când a stat în Statele Unite mi-a spus că s-a adaptat destul de greu din punct de vedere alimentar la viaţa din aşa-zisul „tărâm al făgăduinţei”, o ţară fără de identitate culinară şi plină de „junk food”. A fost o perioada în care a gătit cel mai mult şi a experimentat arta culinară, nu atât din lipsa ocupaţiei ci din dorinţa de a mânca cât mai sănătos. Pe vremea când studia la Politehnică a avut ocazia de a întâlni profesori buni de Yoga şi a descoperit că prin această practică reuşeşte să-şi restabilească echilibrul „în yoga am găsit un alimentator de energie pe care îl dezvolt de fiecare dată şi mă ajută, chiar dacă nu am fost la cluburi de yoga, am avut parte de instructor şi am descoperit apoi individualitatea şi armonia din această practică”. Ceea ce îl mulţumeşte în Moldova, din punct de vedere alimentar, este faptul că aici poate găsi alimente bio pe care să le consume de fiecare dată cu plăcere, Alex spunea cât este de recunoscător pentru că „primesc de la ţară, de la părinţi, fructe şi legume cultivate în grădină şi netratate chimic în nici un fel”. 

Nu ţine o dietă foarte strictă, dar are grijă de ce şi cum mănâncă „consum carne, dar o aleg pe cea proaspătă, uşoară, şi o prefer fiartă în loc de prăjită. Consum cu plăcere fructe între mese, mănânc legume proaspete sau terci, dar tot ceea ce mănânc o fac într-un mod echilibrat”. Făcând sport şi Yoga, are grijă să echilibreze caloriile consumate şi să ia din alimente ceea ce este mai bun „este foarte important ceea ce investim în fiecare zi în noi, pe lângă o carte sau o activitate spirituală bună vreau să simt fiecare plăcere a vieţii, inclusiv plăcerea gustului, nu sunt drastic cu mine dar încerc să găsesc armonia lucrurilor pe care le fac”.

Ţinând cont că a umblat prin lume şi a avut ocazia să încerce diferite bucătării a spus că printre preferatele lui este „bucătăria italiană, care este uşoară, mai dietetică şi mai puţin bucătăria germană pentru că aceasta înseamnă o alimentaţie mult mai grasă decât are nevoie organismul meu”. Mi-a povestit că atunci când este nevoit să cumpere fructe, nu alege merele cele mai frumoase din supermarket sau piaţă ci alege acele mere care sunt mai mici şi poate chiar au „o găurică cu altcineva trăind înăuntru, ceea ce îmi spune că sunt naturale”. Dacă timpul i-ar permite ar găti şi acum cu plăcere însă cu siguranţă ceva practic, nu foarte complicat şi nu ar face experimente complicate „nu-mi plac sosurile de tomate, sosurile complicate şi încărcate de gusturi aromate”. Atunci când am ajuns să discutăm despre condimente Alex spunea că „nu-mi place piperul, chiar dacă este foarte puţin şi nu sunt de acord cu faptul că mâncarea fără piper nu are gust, trebuie să ai talent când găteşti şi cu siguranţa trebuie să pui suflet, exact ca atunci când faci muzică”. Nu spun că m-am mirat atunci când l-am auzit spunând asta, dar chiar sunt convinsă că ar găti la fel de bine cum o face când compune. O persoană care vorbeşte cu drag despre alimentaţie cu siguranţă poate combina alimentele într-un mod gustos. 

Vorbind despre copilul lui am aflat că el şi soţia lui, Viola, au mare grijă atunci când este vorba de alimentaţia lui şi se străduiesc să-l înveţe de mic cu alimentaţia bio şi să evite consumul de sare, zahăr, şi McDonalds „nu ştiu cât o să dureze asta, dar deocamdată avem mare grijă ca el să mănânce alimente cât mai sănătoase de la ţară şi să ştie de mic ceea ce este bine să consume, să ştie cum arată o legumă proaspăt culeasă din grădină. Atunci când eram noi mici şi crescând la ţară nu ne-a explicat nimeni ce este bio şi ce nu, dar asta în primul rând pentru că se consuma ceea ce era în grădină, semănat de familie şi nu erau peste tot tentaţii aşa cum sunt acum la orice colţ de stradă”.

Atunci când este plecat din ţară în turnee încearcă să nu fie foarte capricios, dar impune anumite condiţii atunci când este vorba de alimentaţie şi preferă în locul unui restaurant o mâncare pregătită acasă al cărui proces de preparare să-l poată urmări. Cu toate acestea „destul de des după plecări am nevoie de 2,3 zile în care să-mi revin şi să-mi revitalizez organismul. La mine ritmul şi tempoul de viaţă sunt destul de mari, mă împart între Academie, repetiţii, studioul de înregistrări, casă şi concerte şi nu mă pot lăsa dus de val, am făcut-o o dată şi poate am învăţat atunci ce înseamnă excesul”. 

Atunci când urmăreşti un spectacol, este foarte simplu să vezi doar produsul final şi să spui: MINUNAT, dar de fiecare dată trebuie să te gândeşti la munca şi eforul depus pentru acest rezultat, la toată energia ce a stat la baza lui. Mie mi s-a reconfirmat faptul că atât femeile cât şi bărbaţii pot avea grijă de ei şi pot să investească timp şi emoţie în ceea ce fac. Dacă ştii ce este bine pentru tine şi apreciezi ceea ce ai, este foarte simplu să spui DA în faţa unui mod de viaţă sănătos. Nu întotdeauna contează doar finalul, importantă este şi savoarea drumului de până acolo.


„Nu îmi impun reguli stricte, dar prin asta tocmai mi-am stabilit o primă regulă” Alex Calancea
                                                          


duminică, 9 iunie 2013

Un vis împlinit - concertul Deep Purple

Vineri 7 iunie 2013 mi-am îndeplinit un vis, acela de a vedea formaţia Deep Purple în concert. M-am mobilizat împreună cu prietenii din Timişoara şi am mers la Cluj. Nu au contat orele făcute până acolo, nu a contat oboseala şi nimic altceva, am aşteptat cu nerăbdare să se facă ora 22 şi Deep Purple să urce pe scenă. Am stat atârnată de gardul din faţa scenei şi m-am delectat aproape două ore văzându-i de aproape pe cei care au scris istoria în muzica mondială.

Peste 20.000 de persoane, atât tineri, cât şi oameni în vârstă, au participat, vineri seară, la concertul celebrei trupe rock britanice Deep Purple de pe Cluj Arena, în cadrul Cluj Arena Music Fest, chiar şi muzicienii declarându-se încântaţi de public şi de atmosfera creată pe stadion.Lumea a dansat, a băut bere, a făcut poze şi a cântat alaturi de cei care au fost pe scenă. Între cei prezenţi la festival s-au aflat oameni de toate vârstele, atât tineri, cât şi bătrâni, mulţi îmbrăcaţi cu geci, pantaloni din piele, blugi sau tricouri cu formaţiile rock preferate.

Când au urcat pe scenă membrii celebrei trupe rock Deep Purple, spectatorii a-au trezit vibrând alături de muzicieni la piese precum Fireball, Into the Fire, Strange Kind of Woman. Ian Paice a zdruncinat tobele într-un solo de baterie electrizant, fiind urmat de un solo de chitară al lui Steve Morse şi unul de pian al lui Don Airey, care au pregătit publicul pentru piese ca Perfect Strangers, Smoke on the Water, Hush şi Black Night. La multe piese, dar mai ales la Smoke on the Water publicul a cântat alături de Deep Purple într-o unică voce, muzicienii arătându-se încântaţi de publicul de pe Cluj Arena şi mulţumind în nenumărate rânduri pentru aplauze, cu cuvinte ca "Magnifique" "Great", "Superb".

Trupa de muzică rock Deep Purple a fost înfiinţată la Hertford, Marea Britanie, în anul 1968. Fondată sub numele de Roundabout, a fost una dintre trupele de marcă ale stilului heavy metal din anii '70 şi este cunoscută mai ales pentru hiturile "Smoke on the Water" şi "Child in Time". Alături de Led Zeppelin şi Black Sabbath, cei de la Deep Purple sunt consideraţi a fi unii dintre pionierii heavy metal-ului şi hard rock-ului. Trupa a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume. Trecând prin numeroase schimbări de componenţă, în prezent trupa este formată din Ian Gillan - voce, Steve Morse - chitară, Roger Glover - bas şi Ian Paice - baterie, alături de Don Airey - claviaturi. Deep Purple a lansat, în 26 aprilie, un nou album de studio, intitulat "Now What?!", al 19-lea din carieră. Albumul conţine 12 piese, iar una dintre acestea reprezintă un tribut adus actorului Vincent Price, un star al filmelor horror. Precedentul album de studio lansat de trupa Deep Purple se intitulează "Rapture of the Deep" şi a apărut pe piaţă în anul 2005.

Deep Purple a susţinut două concerte la Bucureşti, în 1998 şi 2007 dar eu din păcate atunci nu am reuşit să merg să-i văd. Sunt convinsă că acum a fost momentul potrivit şi sper să nu fie ultima dată când îi văd. Dacă la Depeche Mode te duci să vezi o trupă comercială, la Deep Purple te duci să vezi o trupă care a scris istorie în muzică...

luni, 3 iunie 2013

Suflet de hârtie

Aş prefera să nu îmi povessteşti nici astă seară  momentul neplăcut al morţii tale. Aş prefera să îmi povesteşti ceva frumos. Da, ceva frumos. În sfârşit am avut şi eu o zi liniştită şi nu aş dori să aud lucruri urâte. Ai vorbit cu tata? Şi el a văzut lumina strălucitoare atunci când eu îl ţineam de mână şi recitam în gând Tatăl nostru? De ce mă faci să plâng acum? De ce nu îmi poţi respecta liniştea prin care trec? Vrea să ştie cum m-am simţit atunci? De ce nu mă întreabă el? de ce nu apare lângă mine aşa de des cum o faci şi tu? Nu, nu mă tem de niciunul dintre voi, chiar îmi place să vă ştiu lângă mine, să văd că vă pasă chiar mai mult decât va păsat atunci când eraţi aici…Aş putea să nu-ţi spun nimic de acel moment şi să-ţi transmit pentru el doar faptul că îmi lipseşte…că mi-a lipsit din clipa în care am deschis ochii şi am văzut liniştea veşnică de pe chipul lui…Da, asta am văzut, o linişte ce sper că o are şi acum întipărită pe pleoapele închise. Poţi să-i mai transmiţi de te rog că o parte din mine a murit atunci. S-a dus deprte împreună cu el şi nu a mai revenit niciodată. Of, am murit câte puţin cu fiecare dintre voi şi de fiecare dată am rămas mai săracă fără. Mi-am pierdut sufletul bucăţică cu bucăţică şi mă tem că a mai rămas tare puţin din el…Atât de puţin încât acesta minuscul şi stafidit care a mai rămas nu mai este capabil să simtă mare lucru. Tu îmi vorbeşti de tata iar eu ieri noapte l-am avut în faţa ochilor pe fratele lui, unchiul meu ce a murit cu mulţi ani înaintea lui. O moarte stupidă şi fulgerătoare pe care nu o merită nimeni. Îmi aduc bine aminte că atunci am intrat pentru prima dată într-o morgă…un loc rece şi impersonal în care a trebuit să identific un cadravu. Un loc ce duhnea puternic a formol în care am văzut o masă din beton proaspăt spălată după o autopsie…iar vorba legistului prea ocupat să aibă grijă de mine şi care mi-a strigat în timp ce mesteca o bucată de pâine să deschid uşa aceea mică de lângă şi să mă uit sub pătura cu care era acoperit un cadavru pe targă…aveam doar 18 ani, cum dracu poti să pui un copil să recunoască un cadravu? Slavă domnului că nu a fost unchiul meu…poate rămâneam cu sechele…aşa am rămas doar cu o senzaţie de uşurare…nu că nu a fost el mort ci că nu am fost nevoită eu să-l identific…of, nu mi-am mai amintit de momentul acesta de prin ’95…de ce m-ai făcut acum să mă gândesc la el? aseara doar îl visasem cum îmi aducea ciocolată din piaţa de sârbi atunci când venea la noi în vizită. Îmi plăcea teribil să îl caut în rucsac…da, de fiecare dată avea ceva bun pentru noi. Dă-te te rog mai încolo, în seara asta respiri un aer prea rece înspre urechea mea…iartă-mă te rog, dar astă seară aş prefera să adorm fără să mă ţii tu în braţe, mi-ar place să adorm gândindu-mă la ceva viu şi frumos. Promite-mi că o să fii dimineaţă aici când voi hrăni porumbeii…

sâmbătă, 1 iunie 2013

Suflet de hârtie

Mă bucur că ai venit…da, am timp să te ascult cum îmi povesteşti experienţa prin care ai trecut acum douăzeci de ani când ai plecat de lângă mine. Lucrul pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, că eram capabil să-mi susţin singur greutatea corpului, dar, cu toate acestea, corpul meu era atârnat în copac. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare creangă din pădure. Puteam vedea şi acoperişul casei tale de peste deal, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei. Vă vedeam pe toţi cum dormiţi liniştiţi în pat. Fiecare cu gândurile şi cu visele lui. Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumina, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui sau mamei tale, în braţele celor pe care i-ai iubit. Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Să ştii că vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil. Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Lumina mi-a explicat că nu există moarte, suntem Fiinţe nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am înţeles că facem parte dintr-un sistem natural viu, care se reciclează permanent. Am rămas aproape de cei care au puterea să mă vadă. De cei care văd mai presus de toate suflete…tu ai poarta sufletului deschisă pentru mine şi aşa ai reuşit să mă păstrezi întotdeauna aproape. Tu nu te temi de noi şi reuşeşti să ne vezi. Îţi va fi simplu atunci când vei ajunge lângă noi ca să te adaptezi noii etape…Of, iartă-mă, nu plâng, sunt doar copleşită de experienţa ta. Nu credeam că momentul morţii tale a fost o experienţă aşa de frumoasă. Mi te imaginam întotdeauna cum te lupţi cu sfoara de la gât şi cu interiorul celor care au pus-o acolo. De multe ori nu înţeleg de ce existenţa noastră pe pământ este una aşa de ciudată. Dacă mi se spunea de la început prin câte am să trec, probabil aş fi spus “pas”. Nu, nu sunt laşă. Mi se pare doar nedrept ceea ce ni se întâmplă, ceea ce ţi s-a întâmplat şi ţie şi celorlalţi apropiaţi ai mei care sunt acum aproape de tine şi nu de mine. Lasă, nu-mi povesti partea urâtă acum. Vreau să mă trezesc dimineaţă cu imaginea ta stând în picioare şi vorbind cu Lumina…oare aşa este şi va fi pentru toţi sau tu pur şi simplu ai avut baftă? Nu, nu vreau să-mi răspunzi…este o întrebare retorică…