duminică, 17 ianuarie 2021

Relații sănătoase



Unul dintre miturile care distruge multe cupluri este că iubirea vine de la sine, că a depune efort pentru relația de cuplu este o dovadă că nu iubești și că, dacă partenerul nu știe ce ai nevoie și nu îți „citește” dorințele și nevoile, dă dovadă de lipsă de iubire. Nu spun eu că pană la această varstă aș fi avut cele mai sănătoase relații, (dimpotrivă :) ), dar măcar am incercat de-a lungul timpului să înțeleg cum funcționează și ce spune teoria, viața in doi nu este ușoară de la sine, doar noi o putem face așa.

În realitate, lucrurile stau altfel, iubirea este un sentiment profund și, în același timp o alegere, o decizie, o preocupare activă pentru bunăstarea celui pe care îl iubești. O relație sănătoasă de iubire este o relație bazată pe reciprocitatea sentimentelor, pe grija față de relație, pe autonomia celor doi parteneri și implică o atenție zilnică pentru relație. Relațiile nesănătoase sunt relații de dependență, relații de sacrificiu, abuz sau subjugare, sau relații în care unul dă mai mult și altul primește sau o relație tranzacțională, de tipul “dau dacă îmi dai”. Într-o relație de iubire sănătoasă, pentru ambii parteneri relația de cuplu este o prioritate. Și sunt preocupați pentru menținerea pasiunii în cuplu.
Ce fac partenerii într-o relație de cuplu fericită?

Partenerul nostru are nevoie de atenția noastră, are nevoie să fim prezenți alături de el, fără alți distractori cum ar fi telefonul, internetul, Facebookul sau grijile legate de muncă. Când suntem prezenți putem fi empatici, putem să îl ascultăm pe celălalt, să îl observăm. Așa vom ști ce îi face plăcere, ce îl preocupă, ce dorințe și vise are. Ajungem să îl cunoaștem. A cunoaște înseamnă a iubi. A-l înțelege pe celălalt este un gest de iubire.

Partenerul nostru are nevoie de îmbrățișările noastre zilnice; momentul când ne vedem este un moment de bucurie și apropiere fizică. Care este primul gest pe care îl fac față de partener când îl văd? Mă duc către el și îl îmbrățișez cu toată dragostea mea sau îmi văd în continuare de ceea ce fac? Avem nevoie și noi și partenerul nostru de atingeri fizice zilnice cu tandrețe, avem nevoie să ne ținem de mână, să ne atingem când suntem la masă, când ne uităm la un film, să ne spunem cuvinte frumoase, „mi-a fost dor de tine”, „te iubesc atât de mult”, „mi-ai lipsit, mă bucur să te văd”. Când nu am trăit în trecutul nostru afecțiunea exprimată fizic s-ar putea să ni se pară ciudată și nenaturală nevoia partenerului de atingeri fizice tandre zilnice și este nevoie de un efort să oferim acestuia ceea ce are nevoie. „Că doar el știe că îl iubesc, de ce are nevoie și de îmbrățișări? Că doar nu suntem copii!”

O greșeală frecventă a unor cupluri este că percep gesturile partenerilor ca și cum li se „cuvin”, că le „merită” și că a aprecia un gest simplu pe care îl face partenerul este „fără rost”. De exemplu, să spui „mulțumesc” pentru pregătirea mesei sau pentru un favor pe care ți l-a făcut celălalt. Nimic nu ni se cuvine în relația cu partenerul, ceea ce face partenerul pentru mine este un efort, este atenția lui pentru mine, este preocuparea lui pentru bunăstarea mea. Și celălalt are nevoie de aprecierea noastră. Zilnică. Cât de mult înseamnă el sau ea pentru mine, cât de important este pentru mine, exprimată prin gesturi concrete și cuvinte. Avem nevoie de ambele. Când sunt numai vorbe sau numai gesturi atunci avem un sentiment de insecuritate. O altă barieră în aprecierea partenerului este convingerea sau nevoia de a avea dreptate în cuplu.

O relație bazată pe iubire și atașament are nevoie de apropiere sexuală și emoțională. O viață sexuală activă oferă cuplului apropierea fizică și emoțională de care ambii parteneri au nevoie. Lipsa acesteia duce la distanță, răceală. Ignorarea acestor nevoi este o formă de lipsă de preocupare sau chiar pedeapsă față de partener. Atitudini de genul „nu mai avem timp și de sex”, „suntem prea obosiți”, „copiii ne iau din energie”, „sexul este o datorie” sunt nesănătoase pentru un cuplu. Mergem în pat în același timp cu preocuparea pentru nevoile sexuale ale partenerului.

O relație sănătoasă de cuplu este o relație în care acceptăm diferențele și incompatibilitățile din cuplu și rezolvăm conflictele și tensiunile fără teama de conflicte sau fără convingerea că. dacă ne certăm, înseamnă că nu ne potrivim sau nu ne iubim. În situații de conflict sau divergențe ne dezvoltăm, evoluăm atunci când învățam să ascultăm, să-l înțelegem pe partener și să nu reacționăm la reacțiile celuilalt cu criticism, agresivitate fizică sau verbală, retragerea afecțiunii.

Ne acceptăm vulnerabilitățile sau punctele sensibile și ne sprijinim partenerul în dezvoltarea lui. Fiecare dintre noi datorită experiențelor trecute avem puncte sensibile, vulnerabile. Avem nevoie să comunicăm partenerului care sunt ele pentru a știi cum să răspundă fără să ne rănească.

Învățam lucruri noi împreună, ne jucăm, râdem, ne distrăm, ne sprijinim partenerul în a-și urma visele. Suntem loiali și fideli partenerului. Ne iubim!!


duminică, 10 ianuarie 2021

Plăceri (ne)vinovate



Se întâmplă ca atunci când întâlnim asocierea de plăcere (ne)vinovată gândul ne fuge rapid la un aspect negativ. La un viciu. La ceva ce ne poate afecta organismul. De prea puține ori ne gândim, cu adevărat, că acea plăcere poate fi vinovată doar prin simplul fapt că noi îi atașăm un sentiment de vinovăție sau ne așteptăm ca și cei din jurul nostru să fie de acord cu plăcerea noastră. Să privim lucrurile dintr-un alt unghi ne ajută să înțelegem ceea ce ne face fericiți și de ce, dar și să ne asumăm ceea ne place. Totul într-un mod conștient.

Fiecare dintre noi are o plăcere vinovată. Fiecare plăcere vinovată este, de fapt, o pasiune puternică pe care o avem, este o sursă de bucurie autentică și de conectare cu noi. Este o plăcere care ne face fericiți și nu trebuie să ascundem acest lucru. Trebuie doar să o trăim, să o simțim și să ne bucurăm conștient de ea. Fiecare plăcere vinovată este, de fapt, o pasiune puternică pe care o avem, este o sursă de bucurie autentică și de conectare cu noi.

O plăcere vinovată este capabilă să ne transmită emoții puternice și pozitive, care duc spre o împlinire ce vine din interiorul nostru. Care nu depinde de factorii externi, ci doar de atenția noastră. Alergatul, cititul, scrisul, călătoriile, muzica, condusul, gătitul, de ce nu chiar sex-ul, cafeaua, alcool-ul sau ciocolata sunt cele mai nevinovate plăceri vinovate dintre toate câte există. Ele îți transmit emoție, trăiri unice, au grijă de tine și te ajută să îi surprinzi și pe cei din jur oferindu-le în dar o carte preferată, o călătorie într-un loc nou sau o orice altceva le provoacă plăcere.

Viața este destul de dificilă și complicată, în mod special dacă activitățile pe care le faci zi de zi, te pun în legătură cu diverse persoane. Astfel, din când în când, fără a te orienta spre o extremă, acceptă-ți micile “plăceri nevinovate” și asigură-ți timpul necesar pentru a te face singur fericit. Fericirea este cheia succesului, iar pentru a o atinge, este nevoie să îți acorzi îngrijirea de care ai nevoie, încercând să te concentrezi pe elementele pozitive și benefice din orice experiență pe care o trăiesti. Recuperează-ți motivația, entuziasmul și energia de care ai nevoie, prin activități plăcute. Gândește-te câteodată doar la tine, funcționează :)


vineri, 8 ianuarie 2021

O generație de rătăcitori

       
Oare de ce sunt relațiile atât de grele în ziua de astăzi? De ce oamenii au devenit brusc atât de ineficienți în a face o relație să ţină? Am uitat cum să iubim? Sau mai rău, am uitat ce este dragostea? Am îmbătrânit? Așa se înâmplă de la o anumită vârstă?

Eu aș spune că de fapt nu suntem pregătiți. Nu suntem pregătiți pentru sacrificii, pentru compromisuri, pentru iubirea necondiționată. Nu suntem pregătiți să investim tot ceea ce este nevoie pentru a face o relație să meargă. Nu lăsăm dragostea să crească, o lăsăm să plece înainte de vreme.

De fapt cred ca noi nu căutăm iubire, căutam doar emoții. Vrem pe cineva cu care să ne uităm la filme și să mergem la petreceri, nu pe cineva care să ne înțeleagă chiar și în cele mai adânci tăceri ale noastre. Ne petrecem timpul împreună, nu ne facem amintiri.

Nu vrem o viață plictisitoare. Nu vrem un partener de viață, vrem doar pe cineva care să ne poată facă să simțim că trăim. Când emoția se estompează, descoperim că nimeni niciodată nu ne-a pregătit pentru lumea asta. Nu credem în frumusețea predictibilității, deoarece suntem prea orbiți de fiorul aventurii.

Ne scufundăm în inconveniențele vieții , fără a lăsa loc pentru iubire. Nu avem timp să iubim, nu avem răbdare să ne ocupăm de relații. Relațiile nu sunt altceva decât conveniență.

Mai degrabă preferăm să petrecem o oră cu o sută de oameni decât să petrecem o zi cu una singură. Credem în “opțiuni”. Suntem oameni “sociali”. Credem mai mult în întâlnirea oamenilor decât în cunoașterea lor. Suntem lacomi. Vrem să avem totul. Intrăm într-o relație la cea mai mică atracție, și ieșim în momentul în care găsim pe cineva mai bun. Nu vrem să scoatem cele mai bune lucruri din acea persoană. Vrem ca ei să fie perfecți. Ne întâlnim cu o mulțime de oameni, dar rareori le dăm o șansă reală. Suntem dezamăgiți de toată lumea.

Tehnologia ne-a adus mai aproape, atât de aproape încât este imposibil să respiri. Prezenţa noastră fizică a fost înlocuită de texte, mesaje vocale şi apeluri video. Nu simțim nevoia să mai petrecem timp împreună.

Suntem o generație de “rătăcitori” care nu vor rămâne prea mult timp la un loc. Credem că nu suntem destinați relațiilor. Nu vrem să ne liniștim. Chiar și gândul este înfricoșător. Nu ne putem imagina să fim cu o singură persoană pentru tot restul vieții noastre. Plecăm. Noi disprețuim permanența ca şi cum ar fi un rău social. Ne place să credem că suntem “diferiți” decât ceilalți. Ne place să credem că nu ne conformăm normelor sociale.

Nu am zbura spre o zonă îndepărtată pentru a vedea persoana pe care o iubim. Ne-am despărţi din cauza distanţei. Suntem prea sensibili pentru iubire. Prea sensibili pentru binele nostru.

Suntem o generație speriată – speriată de dragoste, de angajament, de suferinţă, de frică să nu ne distrugem inimile. Ne ascundem în spatele zidurilor pe care ni le-am creat, căutând iubire și fugind în momentul în care o găsim cu adevărat. Noi dintr-o dată “nu putem face față”. Nu vrem să fim vulnerabili.

Cred că noi nici nu mai punem preţ pe relații. Câţi dintre noi i-am lăsat pe cei mai minunați oameni pentru “ceilalți pești din mare”? Sau noi de care parte am fost?


duminică, 3 ianuarie 2021

Pentru că nu mă pot abține

   
Mă uitam în trecutul apropiat și constat că 2020 ne-a dat toate planurile peste cap prin urmare, majoritatea nu prea mai fac planuri pentru 2021. Deja o băgăm pe aia clasică, să fim sănătoși, dacă avem noroc să scăpăm și de Coronavirus și să revenim oarecum la normalitate va fi un mare bonus. Parcă nu mai îndrăznim să planificăm, să sperăm, și eu tocmai de asta zic că ar trebui să ne facem planuri pentru acest an, chiar dacă vor fi planuri mai modeste.

Eu aș vrea să planific minim 2 concerte, poate chiar mai multe dacă s-ar putea, 2020 a fost prea mult despre muncă și prea puțin despre distracție.

Aș planifica ca minim 1 weekend să fiu plecată de acasă în fiecare lună, să descopăr locuri, orașe, poate chiar țări noi, dacă își revine și turismul extern :)

Totodată aș planifica să stau mai mult la povești cu prietenii pe la terase în fața unei sticle de vin, și mai puțin acasă.

Evident, nu toate planurile ni se vor îndeplini, e posibil chiar să fie date peste cap la fel ca cele din 2020. Totuși, eu zic că trebuie să planificăm, să avem o direcție, pentru că alternativa ar fi să nu mai sperăm la nimic, să ne resemnăm și să așteptăm. Și parcă am făcut deja asta, un an întreg, nu?



miercuri, 30 decembrie 2020

Sinceritatea doare

   

Vreau sa cred ca am o mare calitate: ma detasez usor de oamenii care ma ranesc intentionat. Am invatat asta dintotdeauna si mi-am perfectionat tehnica, ajungand la o perioada de timp tot mai scurta. Metoda de autoaparare inca functioneaza perfect. Nimic nu ma mai intoarce din drum si nu ma mai poate face sa privesc inapoi, oricat ar fi de frumoasa imaginea trecutului si oricat mi-ar fi sufletul plin de cele mai frumoase momente.

Nimic nu e mai dureros decat oamenii pe care-i iubesti si nu-i poti pastra, fiind obligat sa le dai drumul. E dureros sa plangi fara sa te vada si sa nu poti imparti cu ei durerea, asa cum nu mai poti nici bucuria. Si-ti doresti sa le fie bine cat mai departe de tine, pentru ca apropierea si binele au devenit incompatibile.

Am renuntat de-atatea ori in viata mea la oameni pe care-i simteam indispensabili, incat ma sperie gandul ca am ajuns sa fac asta cu atata usurinta, doar ca sa nu ma mai doara. Doare sa renunt, pe moment, dar doare si mai mult sa pastrezi oameni care-ti mutileaza sufletul. Si care nu pot sau nu vor sa vada. Care dincolo de suferinta lor nu o mai vad pe a altora.

Nu mai am putere sa lupt. Mi-am deschis pur si simplu sufletul in fata tuturor, lasand la vedere toate ranile. Unii se simt lezati, jigniti, loviti in orgoliu si totul este despre ei, nu despre mine. Despre ce am indraznit sa fac aratand cu degetul spre ranile provocate de ei, nu spre ei, dar care ii afecteaza sau le afecteaza imaginea. Egoismul ma raneste, dar cel putin stim cum stam. Ori cei care merg mai departe prefacandu-se ca nu s-a intamplat nimic si asteptand sa-mi treaca. Nu, nu sunt aia la care-i trece pur si simplu fara consecinte.

Pentru mine vor ramane doar o imagine a ceea ce vad eu ca sunt, nu ce cred ei ca sunt. Iar eu nu ma atasez de imagini oricat de frumoase ar fi, ci de oameni reali. Oameni cu slabiciuni si defecte, dar si cu puterea de-a le recunoaste. Oameni imperfecti care ma ranesc dar apoi ar face orice sa vindece. Oameni care au curajul sa fie sinceri si sa recunoasca toata contributia lor la ranirea mea si care-si cer iertare. Oameni in fata carora am si eu taria sa-mi recunosc greselile si sa las garda jos. Oameni care-si lipesc sufletul de-al meu, vindecandu-ne impreuna. Oameni carora simt din tot sufletul ca le pasa si care nu se sfiesc sa imi arate asta.

De ei nu pot si nu vreau sa ma detasez. Este alegerea lor sa ramana si alegerea mea sa-i pastrez. Tot ce avem nevoie este sa arate ca le pasa si sa aiba curajul de-a fi sinceri. Mult prea greu sa ceri asta cuiva in ziua de azi. Asa invatam sa-i apreciem din tot sufletul pe cei tot mai putini care fac asta. Imi pare rau ca alta cale nu exista.

Sunt recunoscatoare pentru toti: cei care ma invata cum sa-i las in urma sau sa-i strang mai tare-n suflet. Si recunoscatoare pentru cei pe care am crezut ca i-am pierdut pentru totdeuna, dar ei au ramas undeva acolo. Acolo de unde s-au putut intoarce cand am avut nevoie de ei, de unde mi-au auzit strigatele, de unde mi-au vazut zbaterile, de unde au putut ajunge mereu la timpul potrivit.

Poate ca cei mai pretiosi oameni nu sunt cei care raman, ci cei care sunt aici cand am cea mai mare nevoie. Pentru ca nu “detinem” oameni, ci alegem oameni. Anul 2020, oricat de greu a fost el mi-a scos in cale oameni frumosi, oameni demni de respectul meu si oameni care vor ramane asa mult timp, la fel cum mi-a scos in cale oameni ce nu au aceleasi valori ca si mine, oameni care nu pot cara in spate povara sinceritatii. Si asta pentru ca sinceritatea doare, doare al dracului de tare atunci cand nu o simti cu adevarat.

Imi doresc ca noul an sa ne scoata in cale tuturor oameni frumosi, oameni care sa merite efortul.Ne doresc noua un final de an linisit cu ganduri curate si posibilitatea de a sta cat mai mult fata in fata si nu despartiti de un ecran. Un nou an care sa ne scoata in cale lectii de viata frumoase. 

Nu as putea sa inchei acest an fara #fuckcovid :)


duminică, 13 decembrie 2020

Daca esti bun, esti fraier

                                

Modul de a spune "daca esti bun, esti fraier", stapaneste un adolescent neglijat de parinti si ironizat la scoala sau un adult care vede cum colegul pe care l-a ajutat din prima zi de munca ii fura apoi promovarea. Nu e asa. Merita cu prisosinta sa fii un om bun si generos, sa ierti si sa iti ceri iertare, iar asta chiar pentru tine insuti, nu doar pentru cei din jurul tau.

Cu toate aceste, ce ai de castigat daca esti un om bun?

Eu as spune ca pentru a fi bun inseamna ca ai grija de tine, a fi bun iti da permisiunea de a avea mai bine grija de tine si de cei dragi tie.

Pentru ca a fi bun inseamna ca nu lasi emotiile, dorintele sau nevoile sa te domine si sa te impinga sa faci lucruri pe care mai tarziu le vei regreta.

Pentru ca a fi bun inseamna sa fii curajos, brav in fata pericolului, si a durerii, si a respingerii sociale. Iti da abilitatea de a spune adevarul in fata celor puternici, te ajuta sa iti asumi riscuri, sa sesizezi capcanele, dar si oportunitatile. 

Pentru ca a fi bun te ajuta sa fii intelept pe masura ce imbatranesti. Intelepciunea nu este accesibila tuturor, dar toti putem fi atat de intelepti cat suntem in stare sa ajungem. Sa ajungi cu adevarat intelept nu se va intampla accidental. Oamenii intelepti au posibilitatea sa vada "miezul lucrurilor", iar asta nu se intampla decat daca ne pasa de lucrurile bune. Si nu ne pasa de lucrurile bune decat daca pretuim valorile adevarate.

Pentru ca a fi bun inseamna ca iubim binele si, daca suntem norocosi, inseamna ca suntem iubiti de cei care iubesc binele. A fi iubit de oameni buni ne face si pe noi iubiti buni, iar asta e grozav, nu-i asa? Ce poate fi mai minunat decat sa iubesti o persoana buna, care te iubeste la randul ei? Asta in cazul in care te iubeste...



duminică, 22 noiembrie 2020

Cu sufletul pe tavă

                                                     
Eu îmi imaginez sufletul ca fiind cutia prețioasă din pieptul nostru. E ceva ce nu poate fi văzut cu adevărat. Dar ceva a cărui importanță nu trebuie neglijată. Deși este, căteodată.

Cât timp cheia e la tine, nu o da nimănui. Dacă ai dat-o, ia-o înapoi.

Învață că precauția te protejează mai tare decât orice altă decizie de îndreptare a ceva ce s-a întâmplat deja. Protejează-te. Fii egoist când vine vorba de asta!

Nu lua pe nimeni ca fiind garantat în viață. Cum vin, așa și pleacă (într-un mod plăcut sau mai puțin plăcut). Și nu mă refer la suflete pereche, la marea dragoste sau iubirea vietii tale. Ma refer la oameni, în general. Cei în care alegi să îți pui încrederea, pentru care ai fi în stare să lupți în orice moment și în orice circumstanță. Cei de la care ai așteptări, cei de la care vrei să primești înapoi nu mai mult decât ai dat.

Așteptările dor. Nu atunci când le formezi, ci atunci când nu se îndeplinesc.

Dacă obișnuiești să lași lumea să vadă prin pieptul tău, te arzi și te arzi rău . Și nu e vorba de vreo flacără care ține aprins vreun sentiment, e vorba de flacăra care îți arde sufletul și îl destramă în bucăți.