Increderea in propria persoana

Nu putine sunt momentele in viata fiecaruia dintre noi in care ne intrebam in cine avem incredere sau cui reusim intotdeauna sa impartasim trairile, nehotararile? Destinul e mai mereu presarat de incredere: in tine, in persoana iubita, in parintii care nu te-au dezamagit niciodata. Dar ce facem cand increderea in propria persoana este net inferioara increderii in ceilalti?

Increderea in ceilalti provine din faptul ca, de cele mai multe ori, incercam sa ne identificam cu ceilalti, lasand la o parte calitatile native pe care le exteriorizam doar in cazuri extreme. Modestia, generozitatea, sinceritatea, toate aceste calitati “palesc” in fata ipostazei de a-ti impartasi trairile celui de langa tine. Invocam mereu increderea ca fiind “caramida” unei relatii de prietenie sau chiar de iubire. Dar de ce nu stim sa avem incredere in noi insine? Nimeni nu-ti poate raspunde mai bine la intrebari decat tu insati. In fata unei situatii mai putin fericite a vietii, trebuie sa ai incredere doar in persoana din oglinda; prietenul sau persoana iubita tind sa aprecieze mai mult o persoana cu incredere in sine decat una de incredere. Din pacate, noile tehnologii media, messenger, chat, mail tind sa ingradeasca aceasta putere nativa de a avea incredere in propria persoana: ne trezim avand incredere intr-o tastatura si asteptand raspuns de la un ecran a carui putere psihologica capata dimensiuni maxime.

Nu putem trai fara prieteni; putini sau multi, viata nu e la fel fara un telefon din cand in cand de la prietenul cel mai bun. Haideti sa nu neglijam increderea in propria persoana cu nevoia de a avea prieteni. O relatie stransa de prietenie vine ca urmare imediata a personalitatii tale: sinceritate, incredere, generozitate si multe altele. Doar daca ajungem sa ne cunoastem pe noi insine, ne putem alege prietenii, astfel incat sa avem cui cere o parere atunci cand avem nevoie. Daca nu stim sa ne apreciem la adevarata valoare, prietenii vor veni si vor pleca… un prieten de nadejde e cel care te face sa-ti vezi calitatile, nu cel care iti insufla calitatile lui.

Pierderea increderii in propria persoana vine de cele mai multe ori ca urmare a unei intamplari nefericite: replici tampite, esec in dragoste, eveniment nefericit, monotonia sau supraaglomerarea profesionala. Un prim pas pentru a-ti recapata increderea in tine este acela de a lua propriile decizii. Chiar daca gresesti intr-o prima etapa, increderea in a lua deciziile corecte se instaleaza inconstient. Si cum “dupa ploaie, vine soare”, fii sigura ca una din deciziile tale viitoare va fi cea corecta!

De multe ori, ne dezamagim apropiatii, familia sau chiar persoana iubita. Daca am incerca mai mult sa ne canalizam increderea spre propria persoana, am observa ca sentimentul de dezamagire ar disparea complet din viata noastra. Pentru ca traim intr-o lume prea agitata, uitam de multe ori sa ne punem pe primul loc. Dintr-o perspectiva mai putin optimista, trebuie sa fim si egoisti: trebuie sa ne acordam mai multa atentie si incredere!

De ce inseala oamenii?

 

Cred ca fiecare dintre noi a ajuns la un moment dat sa se intrebe de ce inseala oamenii.Vazuta de majoritatea oamenilor drept o mare nenorocire, un asemenea eveniment zdruncina din temelii reperele si credintele care pana atunci au guvernat relatia. Nimic nu ne solicita mai tare ca experienta infidelitatii. Ne pune in legatura cu noi insine, cu ceea ce credeam si simteam despre noi, relatie si iubire. Desi blamata si interzisa, infidelitatea este o actiune care vine sa implineasca o nevoie psihica.

Fructul oprit! Una dintre legile dorintei spune: “Daca persoana pe care o dorim este aproape si accesul la ea este usor, dorinta se va diminua incetul cu incetul. In opozitie, daca obiectul dorintei este greu accesibil sau inaccesibil, dorinta este cu atat mai profunda”.

Dorinta de a te indragosti din nou! De a simti aceea bucurie, de a-ti recapata elanul, de a te simti din nou tanar! Perceptia majoritatii in legatura cu dragostea si indragostitul este sa fii indragostit = tanar. Prin urmare, ne dorim sa fim din nou tineri.

Evadarea din rutina, iesirea din amorteala conjugala. Relatiile de lunga durata tind sa devina monotone, prin simplul fapt ca timpul inlatura caracterul de surprinzator al fiecaruia dintre parteneri. Pe scurt, pe masura ce trece timpul cei doi ajung sa-si cunoasca cele mai intime trasaturi, ramanand din ce in ce mai putine lucruri noi de descoperit. Gandeste-te la bucuria si nerabdarea cu care desfacem un cadou! De multe ori nici nu tinem cont de cutia in sine, de funda cu care este legat, ci ne lasam bucurati de emotia descoperirii obiectului dinauntru, despre care nu stim nimic. Nu stim daca ne va placea, daca ne va folosi, dar emotia descoperirii lui ne incanta.

Nesatisfacerea pe plan sexual, afectiv sau intelectual, ii determina pe unii sa caute implinirea in afara relatiei stabile. De multe ori credem ca infidelitatea are legatura doar cu sexul dar inselatul, dupa cum spuneam, este generat de dorinta de satisfacere a unei nevoi neimplinite. Sunt multi aceia care cauta resuscitarea afectiva si intelectuala, nepunand motivatia implinirii sexuale pe loc fruntas. Exista cazuri celebre in care barbati influenti solicitau servicii intime unor prostituate, dar tot ce faceau era sa stea de vorba cu acestea, sa se planga de anumite aspecte din viata lor privata. Asadar, sa ne indreptam atentia spre motivatia diferita din spatele infidelitatii.

Nevoia de valorizare. Infidelul se simte neapreciat, neinsemnat, fara valoare in relatia stabila. Constientizeaza nevoia de fericire si pleaca in cautarea ei. Intentia nu este de a parasi definitiv relatia ci doar de a evada ocazional, in cautarea unor mici infuzii de pasiune, originalitate, iubire, interes orientat catre persoana lui. Acest fenomen de resuscitare poate fi, intr-un mod paradoxal, pozitiv, daca relatia exterioara ii aduce infidelului ceea ce-i lipsea, acesta devenind mai echilibrat si mai fericit, implinit, si, in consecinta, mai placut pentru partenerul stabil.

Razbunarea. Infidelitatea este una dintre cele mai grele poveri pe umerii unui cuplu. Ea poate servi ca raspuns comportamental la conduita partenerului. “Iti raspund cu aceeasi moneda” sau ”Te lovesc unde te doare cel mai tare”. Marele vis al iubirii se transforma in marele cosmar al relatiei si drept consecinta renunt sa mai lupt, nemaipasandu-mi de consecinte sau alegand in mod constient sa provoc suferinta partenerului meu.

O ratacire de moment. Intr-un anume context dezordonat al vietii mele, fac o alegere gresita. Fie din cauza anturajului, fie ca urmare unor circumstante neprevazute, fac o alegere gresita pe care apoi n-o mai repet. Exista si cazuri cand o singura data e suficient. De fapt, prima oara gresim, a doua, a treia oara, vorbim deja de alegeri.

Suferinta din spatele infidelitatii este imensa, extrema, asemuita de unii cu doliul. De cele mai multe ori ne gandim la inselat ca la un esec al tuturor anilor petrecuti impreuna, al eforturilor depuse in directia relatiei, al viselor si telurilor propuse, dar mai ales ca pe o respingere proprie.

Persoana inselata sufera o depreciere a propriei imagini, luand infidelitatea partenerului ca pe o respingere clara si exacta a propriei lor persoane. “M-a inselat, deci nu ma mai iubeste”! M-a inselat, deci m-a respins”!

Sincer, adevarata respingere apare la divort. La separarea definitiva si completa a cuplului. Cand vine vorba de inselat, infidelul nu-si respinge in totalitate partenerul ci doar anumite trasaturi ale acestuia, dar in principal este vorba despre implinirea unor nevoi proprii, personale, care nu si-au gasit corespondent in partenerul iubit.

De ce respingem asa de tare ideea de a fi inselat? De frica, in toate formele ei! Frica de a nu mai fi iubit, frica de a fi respins, frica de a fi singur! Asociem infidelitatea cu abandonul! Acest sentiment atroce de abandon este marea problema a oamenilor si isi are originea in copilarie.

Inainte de orice, asupra acestei frici trebuie sa lucram. Pentru ca frica de abandon vine insotita de panica, disperare, nevoia de posedare, violenta. Insasi violenta nu este decat o frica deghizata: daca ma paraseste, inseamna ca eu nu mai valorez nimic.

Daca nu mai insemn nimic pentru el, din disperare si panica distrug tot in incercarea de a-l intoarce din drum. In final, tocmai aceasta teama de abandon ne transforma in persoane indezirabile si neatragatoare pentru partenerul care… paraseste relatia.

Avântă-te în necunoscut ca să înveți

Se spune că învățăm din experiențe. Dar acestea nu se dobândesc adoptând o stare vegetativă, ci devenind un motor care se mișcă în ritm cu pulsul vieții. Ne plângem deseori de plictiseală, de banal, de mediocritate, de parcă universul e dator să ne hrănească setea de nou așa cum ai hrăni un sugar atunci când îi e foame. Pentru că noi nu ne hrănim, în general, decât lenea și confortul în care suntem prinși ca într-un cerc vicios. Vorba aceea, Dumnezeu dă, dar nu bagă și-n traistă. Și pentru că am zis că dă, nu e nevoie decât să privim în jur ca să ne dăm seama că avem tot ce ne trebuie. Mai puțin voința și curajul de a trăi la intensitate maximă și de a apuca viața cu ambele mâini.
Lumea nu este doar în camera noastră, la birou sau în terasa la care mergem week-end de week-end. Ea ni se întinde la picioare, mare și diversă, așteptând să o explorăm ca să ne explorăm, de fapt, pe noi înșine. Ne complăcem în monotonie și prindem rădăcini imaginare într-un loc. E drept că nu ne-am născut păsări călătoare, dar nici copaci meniți să îmbătrânească acolo unde au răsărit. Ne simțim adesea fără chef, nefericiți aparent fără motiv, știm că ceva lipsește, dar ne mulțumim cu a ne plânge, de teamă să ieșim din zona de confort. Adevărul este că, asemenea unui cântec drag, viața își pierde farmecul dacă e pusă pe un nesfârșit „repeat”. Sufletul râvnește noutatea, experiența – o hrană menită să îl mențină viu atunci când trupurile noastre, atinse de neputința bătrâneții, vor merita confortul și odihna stabilității, călătorind doar prin amintirile acumulate în anii tinereții. Dacă omul, când poate, nu gustă pe deplin viața, își va secătui spiritul, existând, și nu trăind cu adevărat.

Avântă-te în necunoscut ca să înveți. Știm cu toții cât de greu le este păsărelelor să-și părăsească cuibul. Dar altfel ar mai învăța ele să zboare? Să fie mai bună o viață în cuib, decât un zbor pe culmile libertății? Tuturor ne este frică de ceea ce nu cunoaștem, crezând că în ceața noului se ascunde pericolul. Dar oare nu e mai periculos să irosim ani prețioși în monotonie? Teama trebuie să piardă în favoarea curiozității. Doar așa ne putem numi liberi. Fă un salt în haos cu speranța că vei găsi ceva mai bun în nebunia vieții. Când erai mic, orășelul natal ți se părea mare. Dar ai crescut și ai la dispoziție o întreagă planetă. Și până la urmă, Mohamed e cel care trebuie să învețe drumul și să ajungă la munte…

Acumulează noi experiențe. Te saturi de aceeași prăjitură, te saturi de același film, te saturi de aceeași culoare a pereților. Probabil ai obosit să te învârți în împrejurimi asemenea unui animal în țarc. Așa că e timpul să încerci altceva. Să te eliberezi în vâltoarea noilor experiențe. Chiar și atunci când punem la cale planuri, viața o face pe imprevizibila și ne distruge castelul visurilor. Așa că de ce să te mai îngrijorezi? Pornește la drum fără teamă, căci viitorul de asta e viitor, ca să fie incert. Nu-ți fie teamă de surprize, doar descoperă-le si bucură-te de locuri noi, de prieteni noi și de situații noi, care vor face din tine însuți un om nou.

Urmează-ți iubirea. Ea e motorul vieții și destinația finală. Toți căutăm fericirea, iar ea se află în iubire. Este motivul pentru care trecem prin toate greutățile și pentru care ne trezim dimineața. Ea merită totul, merită să fie urmată. Dacă te-ai îndrăgostit de cum răsare soarele deasupra oceanului, dacă te-ai îndrăgostit de clădirile din orașul natal, dacă te-ai îndrăgostit de un ochii unui străin sau dacă ti-ai găsit jobul de vis… Urmează-le calea. Nu e un act de iresponsabilitate. E dovada că ești onest cu tine însuți și că ai decis să lupți pentru ceea ce vrei.

Lasă în urmă ce te-a rănit. Iubirea despre care vorbeam înainte își poate găsi la un moment dat sfârșitul. Însă doar pentru că s-a terminat, nu înseamnă că nu a fost reală și că nu a meritat să fie urmată. Nimic din ceea ce ne-a adus fericire nu trebuie regretat. Însă odată ce binele se dizolvă, lăsând loc pentru durerea rănilor din suflet, soluția este un nou început. Unul care poartă speranța unei iubiri noi împreună cu convingerea că viața e plină de frumos, un frumos care ne merită lacrimile și efortul, care trebuie lăsat în urmă la momentul potrivit, și care va fi găsit din nou, în marea de necunoscut de care ne-a fost la început atât de teamă. Nu sta în loc, chinuit de suferință. Un sfat înțelept spune „când treci prin iad, nu te opri”. Ideea e să lași în urmă și să ai curajul să o iei de la capăt într-un loc în care îți va fi mai bine.

Dacă ai terminat cursa, treci la linia de start pentru una și mai lungă. Un profesor mereu va mări cerințele pentru a-i face pe elevi să se autodepășească. Credeți că progresul apare stând în zona de confort și făcând mereu aceleași lucruri? Toți râvnim la a atinge cea mai bună versiune a noastră. Dar până acolo e o cale lungă,ce nu lasă loc de liniște și confort. Totul constă în noi provocări care sunt de fapt oportunități. O altă sintagmă cunoscută spune că noi stăm în calea propriului nostru succes. Și dacă e așa… până când?!