sâmbătă, 25 februarie 2017

Suflet de hârtie

Andreea Catana (Cover Design)
Totul a început cu ceva timp în urmă când mi-am dat seama că pot face o combinaţie haotică între realitate şi ficţiune. Sunt genul de om care de cele mai multe ori face haz de necaz şi nu lasă să se vadă mare lucru din interior, e ok aşa, pe nimeni nu interesează ceea ce simţi, să nu credeţi vreodată altceva. O poveste spusă cuiva este uitată după ce vă luaţi la revedere.

Revin le Suflet de hârtie si la emoţia lucrului dus la capăt chiar dacă a fost cu pocticneli şi nesiguranţe.Schimb prefixul in curand, am terminat o nebunie ce trebuia de mult terminata, dar care a asteptat totusi momentul potrivit, bine ai venit SUFLET DE HÂRTIE!

Nu astept laude, nu astept critici, astept in tacere ca porumbeii sa fie multumiti ca le-am scris povestea haotica si muta atata timp cat stau aproape de mine in fiecare zi, cineva de sus ştie la ce mă refer. Daca dai din aripi nu inseamna ca zbori. Daca povestesti esenta haosului ce se petrece in jurul tau nu inseamna altceva decat o placere a jocului cu randuri si cuvinte in miez de noapte...

Supercalifragilisticexpialidocious...clar nu, nu o sa uit sa hranesc porumbeii şi nu o să mă las doborâtă...

Daca doresti sa citesti eBook-ul, il poti cumpara de aici:  

 Smashwords, Barnes and Noble, Scribd, Apple Store
 Cititorii din strainatate pot achizitiona editia tiparita, astfel:

SUA, Canada, Italia, Spania, Anglia, Germania, Franta, Australia, Brazilia, Olanda, Brazilia, China, Japonia, India

 

Editia tiparita poate fi achizitionata facand click aici

 

 Multumesc pentru incredere Editura: Letras 

 

Multumec din suflet Andreea Catana pentru coperta  

 

Închei un capitol şi cu siguranţă o să încep un altul, totul este "Perpetuum Mobile" în viaţă până când ghemul secundelor se termină, mă inclin, azi, că mâine cine ştie ce mă mai apucă :)

duminică, 19 februarie 2017

Mă apropii şi eu de vârsta ideală

La 35 de ani am spus că am ajuns la jumătate, a fost un prag peste care am reuşit să trec destul de rapid cu toate schimbările care au avut loc în acel an. Între timp am înţeles că îmi e mai important să fiu împăcată cu mine şi cu deciziile pe care le iau decât să merg pe drumuri ale inerţiei; astfel am găsit şi resurse să mă port ca atare în drum spre 40 de ani..

Am învăţat că pot avea încredere în valorile mele morale şi în nevoia mea de a contribui, aşa cum înveţi să ai încredere în propriul stil, fără să conteze dacă este sau nu în trend. Atunci când o viaţă întreagă ai avut anumite convingeri, hmm, este cam greu să te mai schimbi.

Am descoperit cu amuzament că mă plac chiar şi când nu mă mai suport, fără ca revelaţia să schimbe fundamental regulile jocului. Acum mă aşez în relaţia cu mine mai tolerantă cu trecutul, dar la fel de exigentă cu viitorul. Mi-am văzut frica de a nu pierde lucruri importante, experienţe dorite, oameni dragi pe masură ce m-am eliberat de ea. Ştiam dinainte cât de grele îmi sunt pierderile, dar acum am aflat că, dincolo de ele, ascunse bine, pot găsi în mine zone magice de iubire şi bucurie, la care nu am avut acces până când nu am învăţat să fiu recunoscătoare.

Iluzii şi deziluzii, imagini, frânturi de iubire, fragmente, refugiul nopţilor, bucuria zorilor ce se revarsă peste mine. Cea dintotdeauna. Doamne, câte aş fi putut să fac şi n-am făcut! Încerc să mă obişnuiesc şi să accept chiar şi legea gravitaţiei. Până la un punct. Nu sunt nici prima nici ultima. Atunci, închid pleoapele grele şi rătăcesc, şi mă învârtesc, între pămînt şi cer. Între decizii ale lucrurilor făcute şi nefăcute.

Mărturisesc că poate cel mai important pentru mine este faptul că am ajuns să simplific mult, să elimin ceea ce consider inutil Am realizat că timpul curge altfel şi eu nu mă mai grăbesc nicăieri. În plus, sunt mult mai relaxată şi mai sinceră cu mine decât am fost cu ani în urmă. Am învăţat să fiu tolerantă, cu anumite limite, să transmit şi să zâmbesc mai mult şi am căpătat o detaşare sănătoasă faţă de realitatea cotidiană. Am aflat că pot să dau reset ca şi cum ar fi lucrul cel mai firesc din lume.

sâmbătă, 18 februarie 2017

O mână de ajutor



Atunci când vrei să oferi ceva fără să ceri nimic în schimb va trebui să o faci de fiecare dată cu sufletul deschis şi cu siguranţă îţi va reuşi. Nu contează că oferi cuiva un ceai, un prânz sau un cadou, important este să ştii de ce vrei să o faci şi în subconştient să nu aştepţi nimic în schimb pentru că rişti să fii dezamăgit.

De multe ori s-a întâmplat să fac sau să ajut pe cineva fără a vrea nimic în shimb şi să văd sceptimism în ochii celuilalt şi gândul că în toate exista ceva la mijloc care te-a motivat să faci acel lucru. Câteodată însă motivaţia poate fi foarte simplă, pur şi simplu să simţi nevoia de a ajuta şi să nu mai stai pe gânduri.

Dacă omul poate să ofere o mână de ajutor de ce nu o face întotdeauna? De ce le stă unora în caracter să se gândească, lasă că va ajuta altcineva. Atunci când ajungi obosită de la serviciu şi realizezi că pentru a mânca împreună cu familia la cină trebuie mai întâi să găteşti ceva, dacă o vei face doar pentru că trebuie, cu siguranţă mâncarea nu va ieşi la fel de gustoasă ca atunci când o vei pregăti cu placere.

Vrei să ajuţi pe cineva? Fă-o astăzi, măine s-ar putea să fie prea târziu…