duminică, 14 iulie 2024

Angajat fictiv

In ultima vreme am auzit mai mute persoane care se confrunta cu situatii mai complicate pe piata muncii datorita iresponsabilitatii (atat a angajatorului cat si a angajatului).

Sa clarificam cateva lucruri apoi va povestesc despre un caz particular.

Piața muncii este spațiul economic în care se întâlnesc, se confruntă și negociază în mod liber cererea de forța de muncă, reprezentată de angajatori și oferta, reprezentată de posesorii de forță de muncă. Așadar, clientul de pe piața muncii este angajatorul care dispune de locuri de muncă, furnizorul este căutătorul de loc de muncă - salariatul, obiectul tranzacțional este forța de muncă, iar prețul este salariul complet, cunoscut și sub denumirea de fondul individual de salariu.

Atunci cand esti in cautarea unui loc de munca, sunt convinsa ca fiecare studiaza angajatorul si analizeaza punctele slabe si cele forte ale acestuia.

Cu ceva vreme in urma un foarte bun peieten imi spunea cat este de incantat de faptul ca are un al doilea job care ii ofera o alta perspectiva asupra carierei, incepe sa isi faca planuri de viitor fiind foarte increzator in noul angajator, etc.

Cum a decurs de fapt totul?

Bati palma cu angajatorul, stabilesti salariul, semnezi contractul si de apuci de munca. Dupa 3  luni constati ca nu primesti banii, contractul nu a fost declarat la ITM. Incerci sa stai de vorba cu angajatorul, nu te baga in seama, nu te mai duci la serviciu, faci reclamatie la ITM si ce se intampla? Din pacate aproape NIMIC. Te adresezi instantei, mai pierzi niste timp si bani, cu siguranta si nervi, mai apoi te alegi cu ce? In cazul lui a fost vorba despre https://gadom.ro/pages/povestea-noastra , pe facebook suna frumos: "Gadom Society este firma de care ai nevoie atunci când vrei să îți transformi visul în realitate" GADOM, un astfel de angajator care nu ofera nimic bun societatii, chiar daca online suna bine si este in permanenta cautare de angajati. 

Ai realizat ca muncesti la negru? Adreseaza-te autoritatilor si fa o plangere.

Toți cei care se află în situația de a lucra la negru pot oricând să formuleze o plângere către ITM în care să își dea datele personale și să explice situația. Procedura este mult mai simplificată acum, pentru că totul poate fi făcut online. Tot ce trebuie să facă cineva care dorește să-și reclame angajatorul sau să expună situația altei persoane cunoscute, este să acceseze site-urile ITM-urilor și să se folosească de datele de contact de acolo (e-mail, telefon, fax) sau să completeze formularul pus la dispoziție de IM.

Important! Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2002, autoritățile sunt obligate să păstreze anonimatul celui care face sesizarea și să răspundă în termen de 30 de zile solicitării.

vineri, 21 iunie 2024

Suntem rezultatul a ceea ce gândim


Oferă exact ceea ce ți-ai dori să primești și exact asta vei primi înapoi! Chiar dacă nu de la aceleași persoane cărora le oferi tot ceea ce ai tu de oferit. Reține însă faptul că Universul este un spațiu al cooperării și ceea ce aduci în Univers, aceea se va întoarce la tine. Renunță să mai faci „afaceri” cu Universul și renunță să oferi doar ceea ce primești în schimb sau doar dacă primești ceva la schimb.

Oferă libertatea pe care ți-ai dori să o primești la rândul tău;

Oferă încrederea pe care ți-ai dori să o primești de la cei din jur;

Oferă iubirea pe care ți-ai dori să o simți venind înspre tine;

Oferă ascultarea de care ai vrea să ai parte atunci când vrei să vorbești cu cineva;

Oferă sinceritatea pe care ai vrea să o experimentezi în raport cu orice altă persoană;

Oferă acceptarea de care ai vrea să ai parte din partea tuturor acelora cu care interacționezi;

Oferă sprijinul pe care ai vrea să îl primești atunci când simți că ești căzut(ă);

Oferă curajul pe care ai vrea să îl primești atunci când ești plin de frici;

Oferă vorbele pe care ai vrea să le auzi cât mai des sau întotdeauna;

Oferă compania pe care ai vrea să o ai în cele mai multe dintre situații;

Oferă solitudinea de care uneori simți că ai nevoie pentru a te regăsi pe tine însuți;

Oferă valoarea pe care ai vrea să o primești din partea anumitor persoane din jurul tău;

Oferă plus valoare tuturor oamenilor pe care îi întâlnești exact cum ți-ai dori ca viața ta să fie completată de plus valoare din partea oamenilor care intră în viața ta;

Oferă tot ceea ce ai mai bun fără a aștepta din partea acelora cărora le-ai oferit ceva la schimb!

Sarcina ta este să oferi…și să oferi exact ceea ce ți-ai dori să primești. Cum răspund cei cărora le oferi ceea ce oferi tu, acest lucru nu mai este sarcina ta. Este sarcina lor (Atenție! Nu este datoria lor, este alegerea lor). Însă tu vei primi înapoi din partea Universului în măsura și pe măsura a ceea ce oferi.

La rândul lor, persoanele cărora le oferi tot ceea ce poți tu să oferi vor primi înapoi exact ceea ce oferă celorlalți, inclusiv ceea ce ți-au oferit ție. Dar atâta timp cât vei avea de oferit doar dacă vei primi la schimb măcar ceea ce oferi, nu faci altceva decât să te limitezi și să limitezi abundența în Viața ta. Vei pune limite unui Univers infinit și care nu cunoaște limite, unui Univers care nu condiționează ceea ce oferă. Legile sale funcționează în permanență, indiferent de legile morale sau juridice.

Fiecare vorbă bună, fiecare zâmbet pe care-l oferiți unui om care s-ar putea să aibă o zi proastă, se întoarce la dumneavoastră în moduri în care nu vă așteptați.

Așa funcționează întreg Universul și principiul este cel al cooperării. În concluzie, dacă vrei să ai de partea ta întreg Universul, cooperează prin a aduce în această lume exact ceea ce ți-ai dori să primești din partea Universului. Și garantat, într-un timp mai scurt decât ai crede, vei primi din partea Universului exact lucrurile pe care tu le-ai adus ca și contribuție personală. Și asta pentru că viața este o oglindă!

Odată cei vei adopta cooperarea în Viața ta și vei renunța la abordarea de a avea o „relație de afaceri” cu Universul, vei remarca faptul că tot în jurul tău se va schimba, va înflori și va curge în direcția dorită de tine, în direcția tuturor acelor lucruri, sentimente, atitudini și gânduri pe care tu le aduci în Univers. Chiar dacă uneori ceea ce îți dorești nu se întâmplă, vei putea remarca faptul că de multe ori Universul aranjează lucrurile mai bine decât ți-ai fi imaginat. Și asta doar datorită faptului că vei renunța la conceptul de economie, de a oferi condiționat, de a oferi doar dacă vei câștiga ceva sau dacă vei primi ceva înapoi.

Poate părea greu de crezut, poate pare un concept de viață visător și depășit de cerințele secolului 21. Însă Universul nu cunoaște astfel de noțiuni de limită de spațiu și timp. Călătorie plină de însemnătate îți doresc și îndrăznește să călătorești dincolo de limite!


joi, 20 iunie 2024

Fără încredere, fiecare moment din viața ta devine un coșmar



Imaginați-vă o viață fără încredere: partenerul merge la muncă și nu aveți pace de minte.

Partenerul vă verifică mesajele și nu poate accepta că este doar un prieten de la școală, vreți să împărtășiți un secret cu soțul/soția, dar nu sunteți siguri dacă vor păstra secretul.

De fapt, o relație fără încredere este pur și simplu haotică și disfuncțională.

A avea încredere în cineva înseamnă că te poți baza pe ei și să te simți confortabil și în siguranță cu ei.

Este o piesă importantă a construcției pentru orice relație. Fără ea, temelia va rămâne întotdeauna șubredă.

Construirea încrederii este un proces bidirecțional, este important să avem încredere și la fel de important să fim de încredere.

Acest lucru necesită un efort și un angajament reciproc. Înainte de a construi încrederea, trebuie să înțelegeți așteptările celuilalt și ce înseamnă încrederea pentru dumneavoastră.

Încrederea in sine se construieste pe baza experientelor noastre, dar mai ales pe baza a cum judecam aceste experiente, așa ca idei precum „nu sunt suficient de bun” ajung sa se adevereasca daca ne repetam acest lucru suficient de des.

Deși pare ca de la o anumita varsta nimic nu se mai schimba, modul in care percepem realitatea și pe noi inșine se poate modifica atunci cand intelegem ce cauzeaza lipsa de incredere in sine și ne supunem la exercitii și activitati care ne provoaca sa regandim viziunea noastra asupra lumii.

Deși atat increderea in sine, cat și stima de sine se construiesc pe baza experientelor trecute și vizeaza experiente viitoare, stima de sine este vazuta ca o trasatura stabila și de durata, ceea ce inseamna ca necesita mai multa munca de introspectie sau chiar ajutor specializat pentru a fi adusa la un nivel sanatos. Fă ceea ce iti place cu incredere in tine si nu renunta pentru că ceilati nu sunt capabili să te inteleagă.





joi, 30 mai 2024

Atitudine fata de probleme si provocari



De-a lungul vietii fiecare dintre noi trecem prin anumite probleme, provocări sau crize care ne pot afecta, iar modul în care le facem față este o parte inevitabilă a vieții. La un moment dat, toată lumea se confruntă cu diferite grade de eșecuri. Unele dintre aceste provocări ar putea fi relativ minore (nepromovarea la locul de muncă), în timp ce altele au un impact mai mare (pierderea unei persoane dragi).

Exista un mod prin care putem privi partea plina a paharului si aceasta este reziliența, ea este ceea ce oferă oamenilor puterea psihologică pentru a face față stresului și dificultăților. Oamenii de specialitate  cred că indivizii rezilienți sunt mai capabili să facă față adversităților și să-și refacă viața după o luptă. Modul în care abordăm aceste probleme poate juca un rol semnificativ nu numai în rezultat, ci și în consecințele psihologice pe termen lung. Vestea bună este că există lucruri pe care le poți face pentru a deveni mai rezilient.

Oamenii care nu își pierd controlul și reușesc să găsească soluții de revenire în fața dezastrului au ceea ce psihologii numesc reziliență. Oamenii rezilienți sunt capabili să își folosească abilitățile și punctele forte pentru a face față problemelor și provocărilor pentru a merge mai departe.

În loc să se lase pradă emoțiilor de moment sau să se ascundă de problemele legate de strategiile de gestionare nesănătoase, oamenii rezilienți se confruntă direct cu dificultățile vieții. Acest lucru nu înseamnă că au mai puțină suferință, durere sau anxietate decât ceilalți. Înseamnă că utilizează abilități sănătoase pentru a face față unor astfel de dificultăți în moduri care favorizează puterea și creșterea interioară. În multe cazuri, pot apărea chiar mai puternici decât erau înainte.

Cei cărora le lipsește această reziliență pot deveni în schimb copleșiți de astfel de experiențe. Aceștia se pot opri asupra problemelor și pot folosi mecanisme de gestionare inutile pentru a face față provocărilor vieții. Dezamăgirea sau eșecul le-ar putea conduce la comportamente nesănătoase, distructive sau chiar periculoase. Acești indivizi se recuperează mai lent și se pot confrunta cu mai multă suferință psihologică.

Reziliența nu elimină stresul și nici nu șterge dificultățile vieții. Oamenii care posedă această calitate nu văd viața prin lentile viu colorat față de ceilalți, ci ei înțeleg că se întâmplă contracarări și că uneori, viața este grea și dureroasă. Ei încă experimentează emoțiile negative care vin după o tragedie, dar viziunea lor mentală le permite să treacă prin aceste sentimente și să se recupereze. Reziliența oferă oamenilor puterea de a aborda problemele direct, de a depăși adversitățile și de a-și continua viața. Chiar și în fața unor evenimente care par absolut inimaginabile, reziliența le permite oamenilor să-și adune puterea nu doar să supraviețuiască, ci să prospere.

Unii oameni dețin aceste abilități în mod natural, prin trăsăturile de personalitate care îi ajută să rămână verticali în fața provocărilor. Chiar dacă, aceste comportamente nu sunt doar trăsături înnăscute, reziliența este rezultatul unei serii complexe de caracteristici interne și externe, inclusiv prin genetică, capacitate fizică, sănătatea mintală și mediu înconjurător. Sprijinul social este o altă variabilă critică care contribuie la reziliență. Oamenii puternici din punct de vedere mental tind să aibă sprijinul familiei și al prietenilor care îi ajută să-i susțină în momentele dificile.

Ajustează-ți obiectivele și găsește modalitățile potrivite pentru adaptare. Învață lecțiile poveștilor tale de viață

Concentrează-te pe lecțiile pozitive ale experiențelor pe care le-ai avut. Nu pune accentul pe „De ce eu?/De ce mi se întâmplă doar mie?”, automat te poziționezi în rolul de victimă. Întreabă-te ce ai putea face diferit data viitoare pentru a avea un rezultat mai bun. Acționează

Gândește-te la ce poți face pentru a-ți îmbunătăți situația și apoi acționează! Lucrează mai mai curând la rezolvarea unei probleme, decât să te lași pradă negativității. Rămâi conectat!

Hrănește-ți relațiile cu prietenii și familia. Când treci printr-o perioadă grea, nu te izola. Acceptă ajutorul de la cei cărora le pasă de tine. Eliberează-te de tensiune

Asigură-te că poți apela la anumite căi pentru a te elibera de emoțiile negative și de tensiunea acumulată. Poți începe să scrii într-un jurnal personal, să faci meditație, să ieși în natură sau să discuți cu un prieten sau consilier. Găsește o cauză pentru care să lupți

Fă lucruri care aduc sens vieții tale. Crede în tine

Fii mândru de abilitățile tale și de ceea ce ai făcut. Recunoaște-ți punctele forte. 

O perspectivă pozitivă și plină de speranță te va face mult mai rezilient. Amintește-ți că multe dintre problemele cu care te vei confrunta în viață sunt temporare. Nimic nu este definitiv!


luni, 22 aprilie 2024

Decizii asumate

Cu siguranță nu sunt singura care crede că deciziile pe care le luăm într-un anumit moment al vieții noastre sunt cu siguranță cele mai bune, în acel context, în acel moment? V-ațîntrebat vreodată, de ce? Este simplu, pentru că satisfac o nevoie sau deblochează o situație.

Fiecare zi de muncă, fie că vorbim de munca la birou, de munca de acasa sau de un regim freelancing, presupune un lung șir de decizii: de la cele mai simple (decizi cărui e-mail să răspunzi cu prioritate) până la decizii care pot influența business-ul la scară largă. Luăm decizii în urma analizelor amănunțite sau pur și simplu din reflex, pe bandă rulantă, fără a conștientiza neapărat momentul decizional. Oricum ar fi, e important să avem încredere în propriile decizii. Prin alegerile pe care le facem, ne construim calea pe mai departe.

Toată lumea face alegeri, indiferent de natura serviciului, de cât de extinsă sau cât de restrânsă e componenta de execuție a fiecăruia. Deciziile noastre sunt cele mai bune, dacă sunt asumate până la capăt. Altfel, vom încerca să găsim mereu un “vinovat” pentru eventualul eșec rezultat în urma deciziei și vom pierde motivația rapid, ajungând poate să renunțăm prematur la o experiență utilă, doar pentru că începutul pare anevoios și alegerea “pare” una greșită.  Decizia o luăm influențați fiind de experiențele anterioare și urmărind un scop viitor, iar dacă suntem conștienți de acest lucru, reușim să ne împăcăm mai ușor cu ce urmează.

Momentele în care suntem puși în fața alegerilor sunt de fapt oportunități. La polul opus, atunci când suntem puși în fața faptului împlinit, când doar ni se comunică o anumită decizie, fără a avea puterea de a schimba ceva (de exemplu, foarte mulți angajați în această perioadă au primit vestea că “li se restructurează postul”) se declanșează un sentiment de neputință, care poate duce la frustrare sau la scăderea încrederii în forțele proprii. Tocmai de aceea, situațiile în care suntem nevoiți să alegem trebuie privite ca oportunități de a ne cunoaște mai bine, de a înțelege mai bine ce ne dorim mai departe și de a avea controlul asupra a ceea ce urmează să facem, reușind să trăim astfel   într-un mod mai conștient.

Relaxarea, eliminarea presiunii, deconectarea, sunt esențiale pentru a-ți permite un moment de analiză, de a răspunde la cele mai importante întrebări, de a pune în balanță atuurile și minusurile determinate de o anumită decizie.

Există momente când simțim anxietate atunci când trebuie să luăm o decizie importantă – putem fi 100% siguri că decizia luată este corectă? Nu, iar dacă înțelegem acest aspect, atunci reducem din anxietate și ne asumăm mai ușor decizia. Există întotdeauna un procent de nesiguranță, de necunoscut, pe care nu îl putem controla, indiferent cât de multe analize facem în prealabil. Presiunea pe care noi înșine o punem, aceea de a lua cea mai bună decizie, nu ajută. Important este să relaxăm conștientul, să luăm o pauză și să cântărim ce decizie aduce mai multe beneficii și mai puține dezavantaje. Orice facem, dacă e conștient și asumat, e aducător de bine.

vineri, 22 martie 2024

Adecvarea ignorării


Ar trebui să știm cu toții în primul rând, ignorarea este (în psihologie) evitarea. O persoană este conștientă de prezența unui efect neplăcut, dar decide să nu-i acorde atenție. Își amintește necazurile, este conștient de prezența lor și pur și simplu încearcă să se asigure că în niciun caz nu se intersectează cu factori care pot furniza informații cu o ocazie ignorată. Acest lucru se poate întâmpla intenționat: fata „nu-l observă” pe tipul care s-a săturat de curtarea lui sau așa ceva. Dar există situații în care o persoană se îndepărtează inconștient de problemă.

Există opțiuni atunci când ignorarea poate ajuta în situații de viață și când funcționează exact în direcția opusă. Nu vă concentrați asupra problemelor mici de zi cu zi care nu pot duce la consecințe grave. Amintiți-vă că neglijarea este o formă de abuz emoțional dacă un copil își murdărește hainele pe stradă. Ce îți este mai drag - omulețul tău sau o bucată de cârpă?

De exemplu, cineva a răspuns cumva nepoliticos la întrebarea ta. Merită să ne gândim dacă acesta este un comportament tipic sau dacă persoana era obosită, iritată și scăpată de sub control. Dacă este aceasta din urmă, atunci de ce să concentrezi atenția asupra acestui lucru și să răspunzi cu agresivitate la agresiune. Ar fi mai înțelept să lăsăm să treacă grosolănia. Dar dacă aceasta este norma pentru cineva menționat mai sus și duce în mod conștient la conflict, atunci există o situație problematică care trebuie rezolvată pentru ca o comunicare normală să fie posibilă. Problemele grave nu sunt categoric recomandate a fi ignorate. Îndepărtându-te de ele, nu vei reuși să găsești o soluție, ceea ce înseamnă că vor rămâne și în timp vor deveni copleșite de fapte inutile care înfundă și mai mult situația.

Aceeași persoanaă, din anumite motive nemulțumită de persoana ta, va continua să folosească grosolănia, să includă în conflict și alți membri ai cercului, până când puterea ta va fi la nimic. . Drept urmare, un scandal grandios sau, mai rău, ofilirea liniștită a ta din cauza fricii de o conversație sinceră și de rezolvarea problemei cu acel cineva. Motivul ignorarii problemelor grave poate fi o frica banala: teama de esec, teama de a pierde timp si bani pentru rezolvarea problemei.

Cum ați ajuns la această concluzie? Adesea oamenii se ignoră în mod deliberat unii pe alții pentru a se pedepsi cu neatenția lor. Pentru un tip care este vinovat, va exista o atitudine dureros de indiferentă față de încercările sale de reconciliere din partea fetei. Un șef poate aplica aceeași tactică unui subordonat care a făcut o greșeală la locul de muncă, ignorând încercările lui de a se reabilita. Astfel, o persoană care este ignorată poate ajunge să se simtă goală sau supărată dacă nu este evitată la timp. Gândește-te bine înainte de a-ți pedepsi aproapele în acest fel: nu va înrăutăți lucrurile, inclusiv pe tine. Ignoranța este una dintre cele mai vechi forme de abuz emoțional și rareori depășește răul. Orice situație dificilă trebuie rezolvată: prin conversație sau prin implicarea altor persoane - prin orice mijloace, dar nu inactiv. O analiză adecvată a situației va clarifica dacă merită să folosiți ignorarea, unul dintre cele mai vechi tipuri de abuz emoțional, sau folosirea unor metode mai subtile care nu provoacă daune psiho-emoționale unei persoane. Să ne uităm la câteva situații care vă pot ajuta să înțelegeți unde este aplicabilă ignorarea.

Omul este incredibil de prost. Da, nu te-ai retras, ai decis să acționezi, să dai argumente rezonabile, explicații, dar adversarul tău pur și simplu nu le înțelege. Te lupți cu problema timp de o zi, o săptămână, o lună, citând toate faptele vechi și noi, dar nu există niciun rezultat. Merită să petreci și mai mult timp și efort sau este mai bine să te elimini?


marți, 12 martie 2024

Oare ești perfect(ă) așa cum ești?



Am doar eu senzația sau lumea în care trăim parcă ne face să credem că ne lipsește ceva? Adevărul este că suntem imperfecți. Nu există un alt mod de a spune asta. Știi de ce ești perfect(ă) așa cum ești?

Fiecare imperfecțiune te face mai frumoasă. Perfecțiunea este un punct de referință. Pentru a decide dacă ceva este perfect, trebuie să privești toate calitățile posibile ale unui lucru și să îl compari cu celelalte lucruri de același fel. Asta nu înseamnă neapărat că este perfect, ci doar că pare perfect pe baza a tot ceea ce știm. Fără elemente de comparație, nu putem ști dacă este perfect. De ce este important acest lucru? Pentru că atunci când ne judecăm pe noi înșine, ne bazăm pe acest punct de referință pe care l-am creat noi înșine.

Problema este că, adesea, ne judecăm pe baza unui punct de referință incorect.

În special în epoca în care toată lumea trăiește în social media, cei mai mulți oameni văd doar aspectele bune ale vieții celorlalți. Toate celelalte lucruri sunt ascunse în spatele ecranului și sunt distribuite doar la discreția utilizatorilor. Acest lucru dăunează situației, deoarece punctul nostru de referință este afectat și mai tare. De aceea, este important ca oamenii să facă cunoscute și problemele din viața lor, abuzurile, traumele sau provocările precum depresia clinică.

Din cauza direcției din social media, ajungem să ne uităm în oglindă și să nu vedem o persoană frumoasă, interesantă, amuzantă sau fericită.

Bineînțeles, aceasta este o imagine diformă a realității, iar mintea noastră are preconcepții bazate pe această imagine șifonată, indiferent dacă ne place sau nu. Subconștientul tău te minte. Realitatea este că ești perfect(ă) așa cum ești și ai fost întotdeauna. Ar trebui să vezi toate aceste provocări și defecte ca pe niște elemente care te ajută să te dezvolți și să devii și mai frumoasă ca om. În plus, sunt o parte importantă a fiecăruia dintre noi, iar depășirea obstacolelor face viața mai frumoasă și îi dă un sens.

Trebuie să descoperi o modalitate prin care să separi viața din social media de realitate. La început, s-ar putea să îți pară inseparabile. Dar trebuie să începi să contești această noțiune și să cauți adevărul. Este vorba despre modul în care vedem lucrurile și puterea ta de a evita această concepție greșită.


vineri, 9 februarie 2024

Cât de mult este prea mult?



Există oameni care sunt gata oricând să sară în ajutor altora, să renunțe la ei și la planurile lor pentru a răspunde solicitărilor sau rugăminților celorlalți și pe care te poți baza că îți vor face orice favoare ai avea nevoie. Sunt acei oameni care au tendința de a le face pe plac altora indiferent ce ar presupune asta.

Pentru a obține aprecierea, validarea, iubirea și a fi acceptați de ceilalți acești oameni renunță la dorințele lor și pun întotdeauna pe altcineva pe primul plan.

Le este greu să spună “nu”, să își exprime părerile și sentimentele și să își susțină punctul de vedere mai ales atunci când acesta este diferit de al celorlalți. De multe ori ajung chiar să nu mai știe ce își doresc și ce cred pentru că au tendința să fie de acord cu ceilalți și, astfel, pot ajunge să gândească și să simtă ca aceștia. De teamă ca ceilalți să nu reacționeze într-un mod negativ și pentru a evita conflictele preferă să fie de acord cu ei, să se supună și să le facă pe plac. De asemenea, au tendința de a interveni și atunci când alții au conflicte încercând să medieze situația sau să îi împace însă de multe ori ajung să pice de “țapi ispășitori”.

Își doresc foarte mult ca ceilalți să fie fericiți așa că nu ezită să facă orice li se cere și le este teamă de ce ar putea gândi aceștia despre ei dacă i-ar refuza. A spune “nu”, a avea mai întâi grijă de tine și de nevoile tale înainte de a-i ajuta pe alții, a nu permite altora să abuzeze de bunătatea ta, toate aceste lucruri sunt văzute ca niște dovezi de egoism și însoțite de multă vinovăție.

Celor care fac pe plac altora le este greu să își seteze limite și granițe de interacțiune cu cei din jur și de multe ori ajung să se simtă copleșiți și suprasolicitați de toate lucrurile pe care le au de făcut pentru aceștia.

Pentru că nu sunt suficient de structurați și de încrezători este foarte important pentru ei ca ceilalți să îi placă și să aibă o părere bună despre ei, să simtă că aparțin unui grup și de aceea se comportă așa cum se așteaptă ceilalți de la ei să o facă. Sunt mereu vigilenți ca nu cumva să fie respinși, au o stimă de sine scăzută iar critica îi poate afecta serios perioade îndelungate de timp.

Nu este nimic în neregulă să ajuți pe cineva sau să fii alături de cineva când are nevoie de tine dacă simți să faci asta, însă devine o problemă atunci când…Accepți să faci anumite lucruri pe care chiar nu ți le dorești numai pentru a mulțumi pe cineva sau pentru a evita o confruntare;
Accepți să rămâi în situații care te deranjează sau îți cauzează stres și suferință pentru că îți este greu să refuzi din teama de a nu fi respins sau judecat;
Te simți epuizat, îți neglijezi sănătatea și bunăstarea pentru că pui mereu nevoile altora mai presus de ale tale și nu îți mai rămâne timp și energie să te ocupi și de tine;
Te simți vinovat dacă refuzi pe cineva și simți nevoia să te justifici sau să îți ceri scuze pentru deciziile tale.

Atunci când te pui pe tine pe ultimul loc și renunți la dorințele și nevoile tale, în timp ajungi să acumulezi frustrare, resentimente și furie iar asta nu are cum să fie benefic. Pentru că dorința de a fi “drăguț” este mai puternică decât manifestarea acestor emoții, însă pentru că energia emoțională nu dispare ci se transformă, furia va ieși la suprafață sub forma unor comportamente pasiv-agresive ori somatizări.

În plus, atunci când este atât de importantă părerea altora despre tine și îți dorești să fii văzut cu ochi buni, ajungi să îți reprimi în mod constant emoțiile – ar fi nepotrivit să îți manifești furia, dezamăgirea, nemulțumirea sau orice altă trăire care ar veni în contradicție cu imaginea unui om “bun și altruist”.

Să porți o mască, chiar dacă te identifici cu ea, reprezintă o sursă permanentă de stres deoarece tot timpul trăiești cu teama ca nu cumva cineva să își dea seama de ce se află cu adevărat în interior, că uneori spui “da” însă gândești “nu”, și nu, nu mai vrei să fii așa cum vor alții ci așa cum simți tu.

Din teama de a nu fi respins îți reprimi emoțiile și îți cenzurezi opiniile și, astfel, oamenii nu ajung să te cunoască pe tine, cel autentic. În acest fel poți ajunge să ai relații “de la mască la mască”, relații care devin și ele, mai devreme sau mai târziu, factori de stres și nemulțumire.

Pentru faptul că răspunzi tot timpul cu promptitudine solicitărilor celor din jur și nu îți stabilești limite și granițe de interacțiune, oamenii pot ajunge să abuzeze de bunătatea ta și de asemenea să își piardă respectul față de tine. Oamenii se poartă cu noi așa cum le permitem. Dacă accepți un comportament care nu este ok pentru tine, îi întărești acelei persoane comportamentul în cauză. Dacă nu îți stabilești limite în ceea ce privește ce ești dispus să accepți și ce nu, oamenii îți vor forța mâna la nesfârșit, asta până când vei spune stop. Sigur că atunci când vei începe să spui “nu”, unii oamenii se vor supăra sau enerva pe tine și chiar îți vor spune că i-ai dezamăgit, și asta pentru că s-au obișnuit ca tu să accepți orice. Iar tu probabil vei simți vinovăție și rușine, însă ține minte că nu este nimic de învinovățit în a avea grijă de tine.

Există implementată în mentalul colectiv ideea că, cu cât te sacrifici mai mult, cu atât ești un om mai bun și mai valoros. Cu cât oferi mai mult, cu atât ești mai demn de prețuit și iubit. Adică valoarea unui om este dată de cât de mult se sacrifică pe sine. Această credință disfuncțională pune multă presiune pe umerii cuiva, creează stres și afectează într-o măsură considerabilă stima de sine. Dacă te gândești la tine, dacă te pui pe tine pe primul plan, dacă ai grijă de tine, te simți vinovat și egoist. Dacă nu renunți la dorințele și visurile tale pentru cei pe care-i iubești sau pur și simplu pentru…ceilalți, dacă nu te dai peste cap pentru a face pe plac altora, ești un om egoist și rău. Valoarea și stima ta de sine sunt condiționate de disponibilitatea și capacitatea ta de a oferi și a oferi și a oferi. Însă ce poți oferi altora dacă tu nu ești ok cu tine, dacă nu ai “rezervoarele” pline? Dacă oferi ceva cuiva, dacă faci vreun sacrificiu numai pentru a evita să te simți vinovat sau pentru a-ți menține o părere pozitivă despre propria persoană, nu oferi din abundența ta, ci dintr-un ego rănit și fragil.

Pâna una alta, învață să comunici asertiv – de multe ori avem impresia, mai ales în relațiile cu cei apropiați, că aceștia ne pot ghici gândurile. Ne așteptăm să se comporte ori să reacționeze într-un anume fel pentru că ar trebui să știe asta iar dacă nu o fac…. Însă, până la urmă, este de datoria ta să îți exprimi nevoile și dorințele. Și făcând asta te vei simți mult mai puternic.

Dacă cel de lângă tine nu va ține cont de ceea ce îi spui, ai prilejul să îți dai seama dacă acel om este, de fapt, un bun prieten sau o persoană pozitivă în viața ta, ori dimpotrivă, are o influență toxică. Cel care încearcă să te manipuleze sau îți desconsideră nevoile și dorințele pentru propriul lui beneficiu, pentru a putea să profite în continuare de bunăvoința ta, cu siguranță nu este o persoană pe care să o regreți. Dacă va încerca în continuare să îți încalce limitele, chiar dacă tu te împotrivești în mod repetat, ori dacă va încerca să profite de această vulnerabilitate a ta, cel mai bine este să te îndepărtezi de ea și să iei cu tine ceea ce ai avut de învățat din acea interacțiune sau relație.

În plus, făcându-ți vocea auzită, vei clarifica cu cel din fața ta ce ești dispus și nu să mai accepți, lucrurile care te-au deranjat și care ai vrea să se schimbe, într-un cuvânt, vei începe să îți stabilești limite și granițe de interacțiune. Iar acesta este un alt aspect important la care trebuie să lucrezi dacă îți dorești ca ceilalți să nu mai abuzeze de bunăvoința ta.

Poți face un exercițiu: notează pe o foaie de hârtie toate lucrurile pe care le-ai făcut în ultimele trei luni dar pe care nu îți doreai, de fapt, să le faci. Apoi notează motivele pentru care nu ai fi vrut să le faci. De exemplu, ți-au răpit din orele de odihnă iar apoi ai fost neproductiv în alte aspecte; s-au suprapus cu alte activități personale la care a trebuit să renunți etc. Apoi adu-ți aminte de aceste motive atunci când trebuie să impui limite. De exemplu, “Nu voi accepta să fac asta pentru că apoi voi fi prea obosit și nu îmi voi putea realiza sarcinile personale” sau “Nu voi accepta să fac asta pentru că este în contradicție cu valorile mele”.

vineri, 26 ianuarie 2024

Există viață după diagnostic

Atunci cand primești un diagnostic precum: cancer, nu trebuie să depui armele. Poți să urmezi cațiva pași care te vor ajuta in gestionarea acestui cuvant urat cum este " cancer". Multe lucruri se intamplă doar in mintea noastră, am invățat din experiențele altora că anumite boli se sfarșesc prost, dar nu este cazul sa rămai blocat acolo.

După ce o să te informezi o să afli că există multe persoane care au fost diagnosticate cu cancer și sunt foarte bine. Sau poate cunoști deja astfel de persoane.

Al doilea lucru esențial pentru vindecarea ta, este să-ți definești corect în minte noțiunea de “luptă cu cancerul” care ar putea induce în subconștientul tău credința că ar fi un dușman de temut, cineva foarte puternic, invicibil, frică, moarte. Acest lucru înseamnă că nu-ți vei consuma energia într-o luptă în exteriorul tău, ci vei crește această energie facând pace în interiorul tău, concentrându-ți toată atenția asupra propriei ființe ca într-un act sacru de iubire față de tine însuți. În acest fel, a te reconecta la tine devine un pas esențial pentru a te armoniza cu forțele de vindecare interioare ale corpului tău.

Al treilea lucru, cel mai important după ce ai primit acest diagnostic, este să accepți că ai cancer și din acest moment să îți dorești să te pui la unison cu starea de sănătate, cu tot ce înseamna acest fapt: tratament stabilit de specialiști, o alimentație sănătoasă, mișcare, să ințelegi stările prin care este normal să treci și să înveți cum să faci pace cu ele și mai ales să te rogi, să meditezi, să petreci mult timp cu tine și cu toți cei pe care îi porți în suflet.

Da, există viață după cancer și pentru aceasta este important să te informezi corect. Eu vorbesc din proprie experientă si mă gandesc cum au trecut 8 ani, cum sunt eu bine și poate cel mai importat lucru care s-a schimbat la mine sunt prioritătile.

Viața merge inainte chiar dacă merge altfel!