Un scop mare nu valorează nimic, în lipsa unor valori puternice

Sunt o grămadă de seminarii despre scopuri, despre cum să-ți găsești vocația și tot pe atâtea articole pe acest subiect. Oamenii au înnebunit după această căutare; de sens și se sine, iar unii pleacă fericiți de la cursuri și se pun pe treabă, în timp ce alții sunt nesiguri încă. Apoi, mai e categoria celor care au scopul în față, însă se tem. Încă nu au curaj să ia o decizie și se ascund după mii de scuze.

Am observat o căutare acerbă a fiecăruia, în ceea ce privește misiunea vieții lui, care să-i dea motivație, putere, energie și să fie torța care-i luminează drumul.

Când nu găsești ceea ce cauți și nimic nu pare să te împlinească, simți un gol și crezi că ești o cauză pierdută. Tot cauți, răstorni lucrurile pe față și pe dos, participi la toate workshopurile, citești și plătești ședințe de coaching, însă nimic nu te mai satisface. Spui că nu te mai motivează nimic și abia te ridici din pat, pentru că habar n-ai care e scopul tău.

Poate ideea nu e să cauți un scop mare, ci să găsești un sens lucrurilor mici. Mi se pare că obsesia asta a vocației, a devenit precum modelele 90-60-90. O imagine care dăunează grav stimei de sine, dacă îndrăznești să fii diferit. Vezi cum unii oameni și-au realizat obiectivele și te gândești că și tu vrei să ai un vis care să te pună pe jar. Dacă nu-l găsești, imediat tragi concluzia că nu ești suficient de bun, puternic, talentat, etc. De când această imagine înfiorătoare a vieții?

Vrei să-ți spun adevărul? Un scop este egal cu zero. Exact, ai citit bine, ZERO. Pentru că nu face altceva decât să-ți umple un gol. Un alt gol imens din tine, care speri că va fi cimentat cu motivație după ce-ți vei găsi o misiune personală, pentru că altfel, nu te simți împlinit, în goliciunea și singurătatea ta.

Adică, ce e cel mai important pentru tine în viața asta? Care sunt valorile tale primare? După ce principii te ghidezi? Dacă nu respecți asta, poți să ai misiunea cea mai superbă, căci vei fi tot nefericit și vei renunța rapid la orice fericire de umplutură.

De ce ne găsim atât de greu drumul?

În primul rând pentru că ai impresia că te-ai rătăcit, când de fapt ești deja pe drumul bun. Tot ce trăiești azi te duce în direcția potrivită, însă nu conștientizezi datorită imaginii cu “Așa ar trebui să fie”. Nu trebuie să fie nici cum. Dacă ar fi trebuit să fie așa, deja ar fi fost. Dacă nu e, poate există un motiv întemeiat pentru asta.
Scuza lipsei scopului

Dacă nu ai găsit încă scopul tău măreț, ai scuza perfectă pentru a nu face nimic, spunând că nu ești motivat.

Aici îți spun un secret. Nu vei fi tot timpul motivat, nici după ce-l găsești. Chiar dacă ai impresia că apoi ai putea muta și munții, nu e așa. Vei avea în continuare zile când vei zace în pat cu o găleată de aripioare picante în brațe, vei avea zile când vei suferi pe motiv că ești leneș și totuși nu vei face nimic, vei avea nopți nedormite, gândindu-te dacă vei reuși sau nu și vor fi luni când vei avea impresia că stagnezi, chiar dacă barca se mișcă pe mare. Vei mai trăi tot ce trăiești și acum, însă diferența o va face perseverența și disciplina ta. Nu trebuie să te simți motivat să te ridici din pat și să-ți faci treaba, ci să o faci în ciuda stărilor tale proaste. Ăsta este secretul suprem al oamenilor care au reușit vreodată ceva.
Chiar nu ai un scop?

Orice ai face, în fiecare zi, ai scopuri mici, care te îndeamnă la acțiune sau la inacțiune. Chiar dacă doar te uiți la televizor, tot ai un scop. Să evadezi din cotidian, să afli ce fac vedetele, să fugi de tine, să te relaxezi.

Fiecare acțiune a ta, oricât ar fi de mică, are un scop în spate. Ideea aici ar fi să îți propui scopuri puțin mai mari, la activitățile tale zilnice. De exemplu, să-ți propui când ieși din casă, să găsești motive de recunoștință, să faci un om să zâmbească sau să-ți vină o idee strălucită după plimbare.

De unde vine tristeţea?

Fără nici o legătură cu sărbătoarea de astăzi, în sfârşit am timp să scriu ceea ce mă preocupă de ceva vreme încoace. De unde vine tristeţea? de ce apare brusc atunci când te aştepţi cel mai puţin şi cum poţi să o laşi să se consume. De obicei când treci printr-o perioadă de tristeţe ai senzaţia că va dura la infinit şi nu vei mai fi în stare să te bucuri niciodată. Contrar acestor impresii, sentimentele de tristeţe nu durează foarte mult - ele se intind pe o perioadă de cateva ore, mergând până la două zile. Şi să nu uităm că tipul de tristeţe intensă care durează mult mai mult se numeşte depresie.

Ce este de fapt tristeţea?

Sentimentul de tristete face parte din categoria emotiilor umane si nu exista persoana care sa nu-l traiasca. De obicei devii prizonierul starilor de tristete cand pierzi ceva important, esti dezamagit de ceva (desfasurarea unei situatii) sau de cineva, cand ceva neplacut se intampla fie unui membru al familiei, fie unei persoane apropiate, fie cand esti singur.

Cand esti trist lumea se contureaza in nuante intunecate si neprietenoase; simti ca nu mai poti avea incredere in nimeni. Aceasta stare este de multe ori insotita de nevoia de a plange si nu putine sunt circumstantele in care lacrimile chiar daca sunt greu de oprit te linistesc si te ajuta sa te simti mai bine.

In unele situatii tristetea se exprima prin nevoia de a fi singur, determinandu-te sa te instrainezi de restul oamenilor.

In alte cazuri, din contra, doresti sa se afle cineva langa tine fie pentru a te sprijini cat timp treci prin aceste stari, fie pentru simplul motiv de a-ti tine companie.

De regula, daca vorbesti despre motivele care ti-au provocat supararea, tristetea dispare destul de repede. Intr-un final, cand reusesti sa-ti indepartezi starile de tristete te simti atat de usurat de parca ti-ai fi indepartat o mare greutate pe de suflet.

In ce cazuri este normal să fii trist?

Resimtirea starilor de tristete din vreme in vreme este un proces natural specific firii umane. Cauzele pot fi extrem de diversificate:

nu ai primit ceva la care visai de foarte mult timp (nu ai reusit sa-ti cumperi bluza la care te uiti lung de mai mult de o luna de zile, nu ai obtinut nota maxima chiar daca te-ai pregatit timp de doua saptamani, nu ai reusit sa vizitezi Gradina Botanica din Cluj cu toate ca te-ai aflat in oras pentru o perioada destul de indelungata, nu ai ajuns la concertul formatiei preferate chiar daca ti-ai achizitionat bilete din timp, nu ai putut pleca in concediu din cauza unor probleme neprevazute etc.);
iti este dor de o persoana pe care nu ai vazut-o de mult timp;
vrei sa fii prieten cu o persoana anume care te ignora complet si acest lucru te face sa nu mai ai o impresie atat de buna despre tine;
o anumita afectiune te impiedica sa te afli alaturi de persoana draga.
Si lista poate continua. De cele mai multe ori tristetea se datoreaza pierderii sau separarii, unei schimbari neasteptate sau are legatura cu relatiile din cadrul familiei sau al cuplului.

Pierderea şi separarea

Acesta este cel mai intalnit motiv al tristetii. Nimic nu se poate compara cu durerea de a pierde pe cineva drag. Indiferent ca e vorba de moartea unei rude, de decesul unui prieten drag sau de sucombarea animalului din casa durerea si apatia persista timp de saptamani sau poate chiar luni intregi. Un alt tip de pierdere, divortul, chiar daca are repercusiuni benefice este insotit si de sentimentele de tristete.


Schimbările neaşteptate

Schimbarile care implica lasarea unor lucruri sau persoane in urma ta precum in cazurile in care te muti in alt oras sau schimbi scoala influenteaza starile emotionale. Cateodata, imbogatirea familiei cu un nou membru iti poate cauza sentimentele de tristete, desi toata lumea sustine ca ar trebui sa fii fericit.

Dezamăgirile

Dezamagiri de tipul pierderii unui joc pe care vroiai sa-l castigi, obtinerii unei note mici sau omiterii tale de pe lista invitatilor la o petrecere, iti afecteaza buna-dispozitie. In asemenea cazuri, tristetea este o reactie absolut normala. Intensitatea tristetii este direct proportionala cu importanta dezamagirilor cu care te confrunti.

Relaţiile

In general, atmosfera dintr-o relatie ar trebui sa abunde in fericire si exuberanta. Tensiunile puternice, conflictele, neintelegerile marunte reprezinta situatii ce sunt insotite inevitabil de tristete, indiferent de durata si intensitatea lor.

Multi copii au tendinta de a nu-si asculta parintii din dorinta de a-si castiga mai repede independenta si maturitatea. Tipetele, criticile, discutiile referitoare la bani, haine, tunsoare si prieteni isi aroga un loc fruntas printre motivele caracteristice tristetii.

Treceţi peste orice stare cu zâmbetul pe buze şi veţi realiza că nu aţi putut schimba ceea ce nu se poate schimba şi viaţa merge înainte, chiar dacă merge altfel...