Peste 90 de minute intense cu Rammstein

Am ajuns la ora 18 la Romexpo  reuşind să ne agăţăm de gardul din faţa scenei. Toate bune şi frumoase până aici. Eu una nu mi-am părăsit gardul nici un minut. Câldură mare şi tot mai multă lume şi-a făcut apariţia. Şi totuşi, neamţul e neamţ, iar când ceasurile au arătat 21:20, când pe scenă au intrat cei de laRammstein, cel mai aşteptat concert al festivalului, toată lumea a uitat de neajunsuri, de cozi, de sete sau de foame. Cel puţin cei care au avut privilegiul să se afle la zona Golden, pentru că la Normal Circle pot doar să bănuiesc că abia dacă s-au distins nişte siluete pe scenă. Pentru a doua oară în ţara noastră, trupa germană şi-a aşteptat fanii cu un show exploziv atât la propriu, cât şi la figurat. Prima piesă pe care au cântat-o a fost “Ich tu dir weh”, iar fanii s-au dezlănţuit de la început. În 2010 i-am văzut de la normal circle şi mi-am promis că data viitoare  o să-i văd de la golden, adică din faţa scenei.

Scena a luat foc în adevăratul sens al cuvântului, astfel, la căldura nebună de afară s-a mai adăugat şi căldura de pe scena Rock the City, Rammstein fiind o formaţie recunoscută pentru efectele pirotehnice dintre cele mai diverse, cu care şochează mereu, atrăgând deopotrivă critici, dar mai ales admiraţie. Pentru cei care au reuşit să vadă bine show-ul, efectul "wow" şi-a spus cuvântul. Efectele pirotehhice binecunoscute, carisma solistului, ritmurile pline, apariţiile lor extravagante au transpus publicul într-o altă dimensiune, cea a muzicii, acolo unde nu există bariere. Cei prezenţi au rezonat la unison cu trupa de pe scenă, le-au oferit aplauze şi i-au aclamat. Nu au lipsit din program piese precum “Feuer Frei”, “Du Hast” sau “Ich Will”, iar eu am înnebunit de fericire când i-am ascultat live cântând "Ohne Dich", piesă pe care nu au cântat-o în 2010, iar mai apoi, bis-ul pe care l-au oferit publicului a fost compus din “Mein Hertz Brent”, “Sonne” şi“Pussy”. La final, membrii formaţiei au surprins plăcut încă o dată, salutând în limba română, spunându-le fanilor că îi iubesc şi făcând o plecăciune în faţa lor, un gest poate puţin neaşteptat din partea unei trupe germane. Totuşi, se pare că membrii trupei şi-au dezvăluit şi partea sensibilă.

Un concert Rammstein este greu de povestit, pentru că la ei totul este impresionant, de la lumini, la efecte vizuale, muzică şi costume, rezultatul fiind unul spectaculos de care tinzi să devii dependent. Rammstein au prezentat mai mult decât un concert, au pus în scenă un show în care fiecare îşi joacă perfect rolul, un show demn de stilul muzical pe care îl abordează: industrial metal. Un show în faţa căruia, din punctul meu de vedere nu ai ce comenta...eu acum ăl aştept cu nerăbdare pe următorul, oriunde va fi el...addicted to Rammstein...

Suflet de hârtie

Habar nu ai ce greu îmi este să intru în casa copilăriei mele şi să stau în camera unde am crescut. De ce nu vii astă seară să îţi povestesc cum m-am simţit atunci când am stat minute în şir holbându-mă în direcţia în care tu ţi-ai petrecut ultimile clipe. Vorbesc singură şi aprind ţigare de la ţigare iar tu nu vii. Te-ai supărat pe mine şi nu mai vrei să mă asculţi. Of, am obosit iarăşi de tot şi de toate chiar şi atunci când îmi este bine. Mda, nu ştiu ce să fac…poate să mă bag în pat şi să mă chinui să adorm. Ciudată’I viaţa asta, nici nu mai ştiu ce să cred. Ce să mai cred oare că mi-a pregătit mie EL? Nu-mi pasă…mă bag în pat chiar dacă mă doare sufletul…Hmm, respiraţia ta mă scoate din minţi. Aşa de rece şi totodată aşa de plăcută. Mă bucur că ai venit totuşi lângă mine, mi-ai lipsit. Da, am fost în oraşul nostru natal şi mi-a părut rău că nu ai fost cu mine, mi-ar fi plăcut să ne plimbăm de mână pe stradă. Nu, nu am avut curajul să mă duc în locul acela pe deal şi nici la tine la cimitir. Nu mai am ce să fac acolo. Tu nu eşti în niciunul dintre aceste locuri. Eu cum sunt? Cred că sunt bine, chiar dacă nu sunt întotdeauna convinsă de asta. Da, am mai auzit asta “Să nu alergaţi la cei ce vorbesc cu morţii, la vrăjitori să nu umblaţi, să nu vă întinaţi cu ei” (Levitic 19:31). Şi iarăşi: ,,Barbatul sau femeia de vor chema morţii sau de vor vrăji, să moară neapărat; cu pietre să fie ucişi” (Levitic20:21). Eu cum ar trebui să sfârşesc pentru că vorbesc cu voi? Haha, nu râde, ştii că mă doare în cot.

Hai lasă, se mai şi spune că, dacă atingi cadavrul cuiva care ţi-a fost drag, nu vei mai avea vise legate de el. Asta ar fi nasol pentru mine, să nu mai am vise cu voi. Eşti pus pe şotii noaptea asta, s-a întâmplat ceva acolo? Da măi, eu ştiu că cei morţi sunt doar invizibili şi nu absenţi. Doar că mai tragi şi tu chiulul câteodata şi mă laşi singură să îmi fac de cap. Ce vrei să îţi spun despre mine? Tu doar ştii totul pentru că mă vezi în fiecare secundă. Cum a fost ultima perioadă? Sinceră să fiu a fost cam stranie, cam haotică şi m-a tras iarăşi puţin în jos. Nu, stai liniştit, de data asta m-am ridicat mai uşor pentru că nu aveam încotro. Nu, nu a fost ca atunci când, brusc, ceva m-a tras repede, repede înapoi până când m-am întors în corpul meu. Am început să simt din nou durerea. Ştii bine că atunci am început să plâng. Paramedicii au încercat să mă consoleze şi să vorbească cu mine. Ei nu ştiau motivul pentru care plângeam. Am plâns şi pentru că nu am vrut să mai vin înapoi, îmi era bine acolo aproape de voi. Am încercat chiar să închid ochii pentru a mă întoarce acolo, dar nu a mers. Tu ştii că de atunci nu mai am nici o teamă legată de viaţa de apoi. Aşa cum o spun de fiecare dată, din punctul ăsta de vedere sunt o privilegiată, am suflete dragi în ambele lumi…Cât e ceasul? O, doamne…e dimineaţă şi o să plec la servici având în cap faptul că moartea este un fenomen căruia nu i se poate sustrage nimeni din lumea pământeană…halal zi…o să trebuiască să-mi sun iarăşi terapeutul…

A trecut un an...

A trecut un an de când a fost ziua de vineri fucking 13 iulie 2012. O zi care mi-a dereglat feng shui-ul cum nu credeam că este posibil să se întâmple vreodată. O zi de care probabil o să-mi amintesc o viaţă. O zi care m-a aruncat pe un drum nou şi neaşteptat. Dar am trecut peste. Am cunoscut oameni extraordinari şi am petrecut mult timp cu prieteni buni care s-au bucurat că m-am întors acasă.

Nu mă laud cu prea multe realizări fantastice în acest an, a fost un an de acomodare, dar mă laud cu faptul că am fost puternica. Am avut puterea să o iau din nou de la capăt şi să nu mai nutresc sentimente negative pentru cei care m-au rănit. Nu mai adorm cu lacrimi în ochi şi am început din nou să râd cu poftă. Încă mă gândesc la cei dragi mie care îmi sunt departe. Cu toate acestea, mi-am făcut planuri noi, le-am lăsat de-o parte pe cele vechi şi sper ca oamenii care sunt în viaţa mea acum să rămână cât mai mult şi să mă respecte măcat atât pe cât o fac şi eu.

Şi culmea, încă nu m-am certat cu EL, nu i-am reproşat nimic din ceea ce mi-a făcut. Mă gândesc de fiecare dată că EL pune multe în spinarea celor care pot să care şi nu în spinarea celor slabi, dar cu toate acestea cu siguranţă roata se învârte şi la un moment dat cu siguranţă fiecare va plăti cu vârf şi îndesat pentru ceea ce a făcut. Eu aş vrea să cred că în calea mea vor apărea doar momente frumoase şi nu mai grele decât până acum. Sunt şi eu un om care nu cere altceva decât să fie lăsat în pace ca să-şi continuie drumul de acum înainte...un drum la marginea căruia ar fi frumos să răsară indicatoare de atenţionare în privinţa oamenilor...