joi, 31 decembrie 2015

Punct şi de la capăt

“Ce esti?” si “Cine esti?”

Exista in societatea noastra, la nivel de indivizi, o foarte mare confuzie in legatura cu acestea doua intrebari /concepte. Majoritatea nu fac diferenta intre cele doua si ajung sa isi confunde de cele mai multe ori viata. Se axeaza atat de tare pe meseria (a se citi job) pe care o practica incat ajung sa se confunde cu ea. Intrebarea cea mai frecventa pe care o primesti cand intalnesti pe cineva nou este: “ Si? Cu ce te ocupi? Ce faci?” Majoritatea raspund cu: “Sunt contabil, sunt project manager”, (si imi urasc meseria, as completa eu raspunsul), etc… Ce importanta are asta? Asta te defineste pe tine ca om? Eu cred ca omul se defineste prin pasiunile sale, prin ceea ce ii place sa faca. Azi poti sa fii jurnalist, dupa ce ieri, timp de mai multi ani, ai fost tot jurnalist, iar maine ai sa ajungi analist achizitii. Asta este ce esti! Cine esti, totusi?

Sunt momente in viata cand trebuie sa stii ca schimbarea te-a gasit. Trebuie s-o accepti ca sa poti merge mai departe. Sa o iei si sa te duci dupa linia orizontului. Pentru fiecare dintre noi aceste momente reprezinta altceva din viata noastra ca oameni. Sunt lucruri pe care trebuie sa le facem singuri. Nu are sa vina nimeni sa iti spuna ce gresesti, de ce si ca ar fi cazul sa nu mai continui in acea directie. Si chiar daca vine, parca pana nu te dai tu cu capul de pragul de sus nu vei invata, pentru ca sunt lucuri care trebuie sa vina din tine. Daca tu nu vrei, nu are sa se produca nici o schimbare.

Cu totii avem un eveniment (sau mai multe) de-a lungul vietii care ne marcheaza existenta intr-un fel sau altul. Astfel de evenimente, le-am numit momente cruciale, de turnura, care schimba ceva. Trebuie sa le vezi, sa le simti si sa nu iti fie frica sa te uiti la tine. Sunt acele momente in care trebuie sa schimbi ceva. Orice, in prima faza. Si aici am inceput eu sa vreau. Am sarit peste etapa de a ma ascunde in ceea ce faceam. Vroiam sa schimb din radacini totul, job, situatia materiala, poate si cea sociala intr-un fel. Norocul nu a intarziat sa apara in aceste conditii. Am cunoscut oameni noi. Extraordinari oameni. Am ales sa ma inconjor de oameni sinceri, oameni care vor sa faca ceva cu viata lor, oameni autentici, oameni cu pasiuni. Nu pot spune ca am realizat eu marea cu sarea si am ajuns undeva sus, dar stiu ca se poate. Si incurajez pe oricine care se indoieste de el. Mai departe depinde de mine unde voi ajunge. Cred ca daca noi oamenii ne-am uitat mult mai mult la noi si ne-am preocupa mai mult de propria evolutie (nu la modul egoist, bineinteles), in loc sa ne aglomeram cu probleme care de, multe ori sunt ale altora, am trai cu totii intr-o Lume infinit mai buna. Mi-am gasit capacitatea de a-mi da singura un sut in fund. De fapt mai totdeauna am avut-o, imi dau seama acuma cand scriu. Acuma o constientizez mai bine doar.

Va doresc toturor exact ceea ce imi doresc si mie, un an mai bun, sanatate cat se poate si dorinta de a va schimba viata in mai bine. Se poate, stiu ca se poate...sper ca se poate. La multi ani tuturor!!!




miercuri, 30 decembrie 2015

Prietenie pe muchie de cuţit

Am tot auzit discuţii legate de cum ajung oamenii ca cei mai buni prieteni ai lor să fie persoane de sex opus. Mulţi dintre noi consideră că între o femeie şi un bărbat nu există relaţie de prietenie, pentru că întotdeauna unul dintre cei doi va începe să nutrească sentimente pentru celălalt. E destul de greu să îţi găseşti un prieten adevărat şi se pare că pentru multe femei este mai uşor să îl găsească în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor. Cred că asta pentru că bărbaţii înţeleg totul altfel, nu au timp şi chef de bârfe iar dacă întotdeauna ai fost mai băieţoasă, cu siguranţă vei găsi subiecte de interes comun cu un el, aşa cum nu ai fi găsit cu o o ea. Când însă simţi că t-ai îndrăgostit de cel mai bun prieten, situaţia poate deveni puţin mai dificilă…

Multora le este foarte greu să ofere ceva fără a cere nimic în schimb. Dar, totuşi se poate. Dacă cineva are nevoie de sprijinul tău într-o anumită situaţie, este cel mai corect să-i oferi sprijinul fără a te gândi de fiecare dată ce vei primi tu în schimb. A începe o relaţie cu cel mai bun prieten este o sabie cu două tăişuri: poate fi foarte plăcut să fii cu cineva care îţi e deja atât de apropiat dar pe de altă parte, relaţia amoroasă poate strica relaţia de prietenie dintre voi sau şi mai rău, dacă eşti îndrăgostită şi el nu simte la fel, poţi să îl pierzi ca şi prieten. Cea mai bună soluţie dacă se întâmplă asta, este să fii sinceră şi să îi spui ce simţi. Chiar dacă nu veţi fi împreună imediat şi îi laşi timp de gândire, tot trebuie să îi spui ceea ce simţi pentru el. Asta te va scuti de o sumedenie de situaţii neplăcute pe viitor. Poartă-te natural şi lasă ca totul să vină de la sine. Dacă este să fiţi împreună, veţi fi pur şi simplu.

Află ce simte pentru tine înainte de a te arunca în dezvăluiri senzaţionale despre sentimentele tale pentru el, poate ar fi mai bine să încerci să afli ce simte el pentru tine. Ai însă grijă şi nu uita că între cei mai buni prieteni gesturile de afecţiune sunt ceva normal, deci nu ar trebui să le interpretezi ca pe ceva deosebit decât atunci când sunt cu adevărat deosebite faţă de ce se întâmplă în mod normal între voi. Este în natura femeii îndrăgostite să vadă semne şi acolo unde nu sunt, să analizeze fiecare cuvânt şi să îl interpreteze aşa cum îşi doreşte, aşa că nu e o idee proastă să îi întrebi pe prietenii voştri dacă ştiu ceva, dacă le-a făcut vreun fel de confesiune legată de sentimentele pentru tine. Nu dezvoltaţi relaţii pe muchii de cuţit şi nu transformaţi o prietenie de durată într-o relaţie ratată. Gândiţi-vă bine de la început dacă doriţi să vă pierdeţi cel mai bun prieten în favoarea unui viitor fost iubit.



marți, 29 decembrie 2015

Bucură-te de vârsta ta

Fără îndoială, ziua în care te-ai uitat în oglindă şi ai văzut o mulţime de riduri uitându-se la tine poate să fie devastatoare pentru morala ta. Am păţit-o şi eu atunci când uitându-mă în oglindă am realizat că mă tem de ochii ce mă privesc. A schimbat însă asta cu ceva frumuseţea mea interioară ? Deşi acele linii ale timpului ar trebui să fie un semnal al momentelor minunate şi al înţelepciunii, femeile nu se pot abţine să nu le vadă ca pe o pierdere de valoare şi frumuseţe şi să înceapă a le ascunde sub machiaj. Este cert că fântâna tinereţii nu există. În ciuda sutelor de produse anti-îmbătrânire şi a sutelor de lei pe care îi cheltui pe aceste produse, nu există nici o fântână a tinereţii sau o soluţie magică pentru a opri efectele îmbătrânirii.

Totuşi există câteva lucruri importante pentru schimbarea percepţiei asupra frumuseţii :

Frumuseţea se află în spatele fizicului. Frumuseţea nu este doar o experienţă fizică, ci şi una psihologică, de asemenea. Cu toţii tindem să gândim că frumuseţea este exterioară. Dar studiile ne spun că percepţia a ceea ce este atractiv şi neatractiv este mult mai complicată.

Schimbă experienţa vârstei. Deşi nu putem împiedica sau opri schimbările fizice ale îmbătrânirii, putem schimba experienţa îmbătrânirii. Nimeni, nici un doctor, dermatolog sau chirurg nu poate opri schimbările fizice ale îmbătrânirii.

Imaginea ta de sine este dinamică. În timp ce îmbătrânirea este inevitabilă şi ireversibilă, imaginea de sine nu este. Imaginea de sine poate să fie fluidă şi nepreţuită. Imaginea de sine nu este o imagine actuala a noastra, ci este mai mult o experienţă internă.

Niciodată vârsta cronologică nu trebuie să te definească. Poţi să te defineşti cu vârsta ta cronologică, dar are prea puţin de-a face cu modul în care te simţi. Poţi să defineşti cum vrei să fii la 40, la 50 şi mai departe. Pune frumuseţea în identitatea ta, nu identitatea în frumuseţea ta. Identitatea ta este alcatuită din multe aspecte ale tale. Modul în care arăţi este doar unul dintre ele. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, mai multe aspecte din tine pot crea identitatea ta.

Nu te teme de vârsta ta. Trebuie să înveţi să nu mai fi speriată de îmbătrânire şi vei arăta mai frumoasă. Atunci când vezi o femeie care este speriată, nu prea ai putea să o numeşti frumoasă. Nu este nimic frumos la teamă. Femeile trebuie să accepte că îmbătrânirea se întamplă. Echilibrează frumuseţea şi bucură-te de vârsta ta. Frumuseţea contează pentru toată lumea, iar pentru cei care îmbătrânesc frumos, nu contează mai mult sau mai puţin, ei doar au acceptat-o altfel.

luni, 28 decembrie 2015

Poftă de scris

Nu e deloc uşor sa tii totul in tine când ai vrea sa urli in gura mare spunând tot ce ai pe inima. Nu o sa scriu povestea vieţii mele…pentru ca nu sunt prea multe de spus. Insa vreau sa scriu despre sentimentele mele. De multe ori ma simt neînţeleasă, furioasa si dezamăgită. Dar când sunt in preajma cuiva mi-e greu să-mi arat adevăratele sentimente. Nu ma prefac ca sunt altfel, ci doar îmi îngrop adânc aceste sentimente si încerc sa uit de ele. Doar ca ele sunt mereu acolo si nu toata lumea trebuie sa stie de existenta lor. Îmi amintesc ca odată o prietena citea ceva scris de mine…apoi mi-a spus ca sunt ciudata. Ei bine, avea dreptate. Poate sunt ciudata dar pentru mine asta nu reprezintă un lucru rău. Ci arata faptul ca nu vreau sa fiu ca ceilalţi.
Sunt fericita când stau cu prietenii, radem si ne distram. Sunt fericita cand spun: muie steaua sau dinamo...cateodata si uta. Sunt fericita atunci când citesc o carte care îmi face placere sau când scriu, sunt bucuroasa când vad chipul prietenilor mei sau când ascult muzica preferata. Acestea sunt doar câteva lucruri mărunte care îmi provoacă bucurie dar nu îmi pot umple tristeţea pe care o simt uneori.

Nu înţeleg de ce nu pot sa fiu si eu ca alte persoane care par lipsite de orice grija si sunt mereu fericite. La mine lucrurile sunt întotdeauna mai complicate. Gandurile mele sunt de cele mai multe ori hai hui. As vrea ca lucrurile sa se schimbe, pentru ca simt ca am mare nevoie de o schimbare in viaţa mea. Dar nu stiu ce sa fac. Iar de multe ori mi-e teama. Teama de viitor. Teama ca nu îmi voi putea împlini visele, teama ca nu stiu ce se va întâmpla cu mine in urmatoarea perioada. As vrea sa nu-mi mai fie teama. M-am hotarat ca pana la sfarsitul lunii ianuarie sa dau afara cat mai multe, sa-mi fac ordine printre cutiutele din cap.

As vrea sa stiu ca pot trece peste orice obstacol in viaţa asta si sa nu fiu nevoita sa ma tem de schimbările pe care acestea le pot aduce. Si uneori am încredere, sau cel putin înainte aveam. Eram mai încrezătoare, mai optimista, dar acum nu a mai rămas prea mult din optimismul meu. Vreau sa trec mai departe peste toate aceste sentimente negative de tristeţe şi furie şi să am din nou mai multă speranţa. Dar nu e uşor deloc. Şi numai timpul şi răbdarea mă pot ajuta. Singurul lucru pe care mi-l doresc uneori e să plec undeva departe, şi să las totul în urmă. De-aş putea să prind aripi ca o pasăre…. aş zbura cât mai departe,fără să mai mă uit în spate.

Pentru că, deşi nu duc lipsă de nici un lucru şi am aproape tot ce îmi doresc, exista totuşi ceva ce îmi lipseşte. Ceva ce e mai important decât orice alt lucru : înţelegere. Iar eu mă simt din plin neînţeleasa şi uneori chiar neiubita. Simt că nu ştiu cine sunt eu cu adevărat, nu ştiu ce trebuie să fac în continuare cu viaţa mea. Mă simt ca şi cum m-aş afla într-o pădure,sau o junglă şi am pierdut busola…iar acum nu mai pot găsi nici o cale de ieşire. Mă simt atât de mică şi neînsemnata… Poate e şi vina mea, pentru că fără să ştiu am creat un fel de scut, un zid între mine şi cei din jurul meu. Am făcut asta pentru că nu am vrut să-mi cunoască adevăratele gânduri ştiind că nu le-ar putea înţelege niciodată. Mi-a fost teamă şi încă îmi este.

Credeam că mă pot descurca de una singură dar sentimentele mă copleşesc. Trebuie să mă descarc, am nevoie să ştiu că acum nu mai sunt singura care ştie ce îmi trece prin cap. Ştiu că sunt persoane în jurul meu care mă iubesc…mi-au demonstrat asta. Poate ar trebui mai întâi să îi las să mă cunoască şi apoi să aştept de la ei să încerce să o facă. Doar că nu ştiu sigur dacă vreau să fac asta…şi nici nu ştiu cum să o fac. Până acum nu am vrut să las pe cineva să mă cunoască…poate din teamă de a mă judeca sau de a râde de mine tocmai pentru că nu poate înţelege cu adevărat ce e în inima mea. Aşa am fost de mică, am ţinut totul în mine pentru că pe atunci nu era nimeni care să vrea să mă asculte sau să mă înţeleagă. Şi am crescut crezând că niciodată nu va exista cineva care să vrea să mă înţeleagă…de aceea am renunţat la a mai încerca să spun ceea ce simt. Uneori am curajul de a spune ce gândesc, dar asta când nu sunt de acord cu un anumit lucru. Însă când vine vorba de sentimentele mele … atunci nu pot spune aşa uşor ce gândesc.

duminică, 27 decembrie 2015

Totul va fi bine...o replică banală


Auzim despre destin, cum ca…ar fi ceva. Acel ceva ce ne defineste, ca si oameni , “aventura” de-a lungul vietii . Despre destin , unii spun ca fiecare om si`l face cu mana lui … Altii spun ca destinul e acel ceva, ce ne defineste. Ceea ce traim, ceea ce ni se intampla … Eu , personal , am ajuns sa spun despre destin ca e … un nimic. De cele mai multe ori sunt increzatoare. Incerc sa inteleg ceea ce ma defineste..Ceea ce ma face a fi om , ceea ce mi se intampla, tot ceea ce fac . Incerc sa inteleg la fiecare pas , unde gresesc . Unde gresesc atat de tare , ce fac gresit si de ce acest “destin” mizer . De ce ? Incerc poate prea tare sa fac totul sa fie bine, sa caut sa perfectionez totul in jur . Alerg dupa idei catalogate drept “idealiste” de unele persoane , incerc sa imi creez viitorul . Am obosit! Pentru faptul ca m-am inchis in mine in mine de fiecare data cand am fost lovita sub centura. Atat de cei apropiati cat si de viata … M-am inchis in mine prea mult timp . Nu stiu cum sa ma mai port , nu stiu ce sa fac , ce sa spun . Si pe buna dreptate , incep sa ma simt asa cum sunt catalogata … Salbatica , venit parca din alta lume. Zambesc de fiecare data cand spun ca "totul va fii bine". E un zambet amar si nesigur. Inca mi-e greu sa inteleg , si sa cred , sa gasesc macar un motiv sa imi dau seama , de ce “oamenii” ajung mai ceva ca fiarele salbatice. Acum iti sunt alaturi . Iti zambesc , te imbratiseaza, te saruta , iti sunt iubiti , sau poate simpli prieteni , dupa care in momentul in care te-ai intors , devii fel si fel de chestii , in fel si fel de moduri . De ce ? De ce e greu de inteles ca IMI E GREU , vreau pace , liniste , alinare si pe cineva care sa ma ajute sa redobandesc controlul . Controlul asupra mea . Da , am ajuns in acele stari in care nu ma mai pot controla . Nu mai pot tine in mine, oricat as incerca sa fug , sa ma ascund , sa dispar , sa distrug in jur, sa sparg sa faram si sa urlu , nu mai pot inchide in mine frustrarea , ciuda, dusmania si oftica tuturor ce se revarsa asupra mea . Imi e teama , jur , de un moment in care ma voi pierde … Nu stiu ce o sa fac … Nu stiu nici eu macar de ce sunt in stare … Nu mai am control asupra mea cateodata….

Ce am cerut ? Liniste…Sa ies din “lumea mea” , sa pot sa zambesc, sa pot sa rad sincer. Sa pot privi din nou spre cer si sa zambesc, sa multumesc. Sa multumesc pentru fericirea primita. Nu . Nu e adevarat … e o iluzie . E o iluzie cand esti fericit , pentru ca esti doar pentru un scurt moment. E o iluzie cand crezi ca poti insemna totul pentru o persoana, cand in fapt iti va demonstra cat de neinsemnat poti fi . Cuvinte aruncate aiurea , vorbe spuse la nervi , poate , dor. Vrute sau nu , ele dor. In mod special cand stii ca tu ai dreptate si nu ai gresit cu nimic. Si oricat de “bestie” ai parea, inauntrul tau turbezi. Innebunesti . Simti cum totul fuge de sub picioare, simti cum te sufoci , simti cum inima bate la putere maxima, simti raceala din jur. Tremuri , iti musti buzele , iti strangi pumnii si faci orice sa te abtii , sa nu rabufnesti, in plans, in urlete , sa nu cazi in genunchi. Te abtii si incerci sa nu fii vazut in momentele tale de slabiciune absoluta, doborat total psihic si fizic . Iar cand nu e nimeni in jur, rabufnesti . Lovesti totul in jur, iti faci rau , te ranesti , si tipi , urli , plangi . Faci totul doar pentru a avea un moment al tau de liniste. Un moment in care sa nu mai conteze nimic pentru tine. Acel moment in care pana si durerea dispare.

Dar ma doare . In sinea mea ma doare , tot ce se spune , tot ce se vorbeste. Pentru ca nimeni nu poate privi peste “ambalaj” . Oricat de mult ai incerca si oricat de mult te-ai strofoca , sa te faci inteles, sa explici ce se petrece cu tine , replica primita e doar “esti foarte dificila” . De ce sunt dificila ? Din lipsa voastra de intelegere ? Nu . Ca nu stiu sa imi explic starile ? Poate. Pentru ca nimanui nu ii pasa de fapt , in suflet, prin ce treci tu , si ca totul e doar trecator? Da ! . Langa cineva, oricat de mult ti-ar da iluzia ca esti iubit , acea persoana mai devreme sau mai tarziu va pleca . Si investesti , investesti timp , sentimente, si tot ce e mai bun in tine , in acea persoana . Cand pleaca, iti ia tot . Iti ia speranta , iti ia bunatatea , iti ia fericirea, iti ia zambetele si tot ce a fost mai bun in tine . Asa ca , atunci cand acea persoana iti pleaca , si iti spune ca vrea sa dispari din viata ei , ca ii e teama de tine , si pleaca cu tot ce a fost mai bun in tine, cu ce ramai ? Cu toata rautatea care ramane in adancul tau , suprimata, ascunsa, incatusata de momentele in care simti ca “esti fericit” . Din nou, nu stiu . Nu mai stiu nimic . Nu stiu ce sa spun mai mult de atat . Persoane nepotrivite poate o sa spuneti , greselile mele sunt de vina , persoana mea , felul meu de a fi , inchisa, diferita, singuratica. Si e ciudat , ca vreau pe cineva langa mine, dar vreau liniste. Vreau acea persoana care sa ma calmeze , sa ma linisteasca, si atunci cand imi e mai greu , nu sa ma intarate mai rau . Sa ma aduca cu picioarele pe pamant , sa imi vorbeasca , nu sa zbiere , ca nu e bine . Nu fac bine , sa imi revin ca asta's nu-s eu . Nu sa imi intoarca spatele . Nimeni nu e perfect, si nimeni nu va fi niciodata . Toti ne pierdem cumpatul, si toti regretam asta mai devreme sau mai tarziu . Si nu o facem din rautate , o facem din cauza durerii care ne ia mintile . Cu cat incerci sa o ascunzi in tine, sa o dai la o parte , cu atat mai tare va rabufni . Si regret. Regret tot . Si-mi pare rau … dar raman doar cu asta. Atat. Cu regretul ca mi-am deschis sufletul in fata ta. Cu regretul ca voi nu puteti sa intelegeti ce se petrece de fapt in sufletul unui om. Pana la urma, e normal sa fie asa. Fiecare dintre noi are propriile trairi interioare si feluri in care se straduie sa faca totul bine. Sa schimbe ceva. Sa se schimbe. Sa gaseasca o cale mai buna de a trece prin viata...degeaba. Toate sunt asa cum sunt si de cele mai multe ori nu poti schimba ceva. Naspa  nu e sfarsitul...am aflat in urma cu ceva vreme asta.. De cele mai multe ori poti spune doar: totul va fi bine...oare asa va fi?...

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Te uită cum nu ninge’n decembre


Cred ca în luna noiembrie am fost foarte influenţată pozitiv de toată poezia pe care am citit-o şi am ascultat-o, că uite acum apropiindu-ne de luna ianuarie m-am trezit într-o dimineaţă cu versurile lui George Bacovia în minte şi mi-am recitat eu mie „Te uită cum ninge decembre...Spre geamuri, iubito, priveşte…Mai spune s-aducă jăratec…Şi focul s-aud cum trosneşte”.

Ultima lună din an întotdeauna este mai încărcată pentru femei decât pentru bărbaţi. De cele mai multe ori noi ne gândim la cadourile tuturor membrilor din familie, la meniul de sărbători sau la felul în care ne vom împodobi locuinţa. Rar am văzut bărbaţi care să se gândească la aceste lucruri, ei preferând să lase toată alergătura pentru ultimul moment.

Luna decembrie este una foarte aglomerată din punct de vedere al sărbătorilor. Totul începe peste câteva zile cu Moş Nicolae, apoi Moş Crăciun şi Revelionul dau năvală peste noi şi ne intră în case, dar şi în buzunare. Cu toate acestea, eforturile merită doar pentru a vedea un zâmbet pe faţa celor dragi, bucuria de a primi un cadou şi surpriza unor gesturi neaşteptate.

La mine perioada sărbătorilor începe cu Moş Nicolae ce vine mereu doar cu dulciuri, fructe şi bani, mai mult simbolic. Anul ăsta Moş Nicolae a fost cam "nesimţit", a adus daruri pe care nu le doream. De când am crescut am început şi eu să cumpăr cadouri, nu doar să primesc, mă străduiesc să cumpăr cadouri utile de fiecare dată. An de an mă confrunt însă cu aceeaşi dilemă: ce cadouri cumpăr anul acesta şi de unde? Odată ce treci de variantele deja folosite, precum rame foto, parfumuri, ceasuri, haine, căni şi altele, nu prea par să mai rămână aşa multe opţiuni. Încep să mă gândesc apoi şi la nevoile alor mei şi uneori nu reuşesc să-mi dau seama de ce ar mai putea avea nevoie. Îmi doresc să pot dărui mai mult decât un obiect de care să uite apoi şi care să fie adăugat la o colecţie strânsă de-a lungul timpului, ceva personalizat, care să fie încărcat cu sentimente şi care să se păstreze în timp.


Mă străduiesc să închei şi acest an într-o notă pozitivă şi să mă gândesc că vor mai urma mulţi ani de acum înainte. Voi? Cum încheiaţi acest "fantastic" an 2015?

duminică, 13 decembrie 2015

Tăria de caracter a oamenilor puternici

Se spune despre unii oameni că au un spirit puternic. Ei rezistă unor încercări foarte dure. Cînd spiritul unui om este foarte puternic el poate să treacă prin situaţii critice fără să-şi piardă valorile, credinţa şi mai ales capacitatea de a se bucura. De asemenea, în confruntarea cu bolile, adeseori grave, se poate vedea cît de puternic este spiritul unui om sau, altfel spus, tăria lui. Un spirit puternic poate să producă efecte miraculoase de autovindecare sau măcar de supravieţuire un timp mult mai îndelungat decît în cazul oamenilor cu un spirit mai slab, atinşi de aceeaşi boală sau de aceeaşi rană. Despre un om cu spirit puternic spunem de obicei că el aparţine mai mult Cerului decît Pămîntului, cu toate că acesta rezistă mult mai bine aici pe Pămînt, decît un spirit împămîntenit. El este foarte puţin legat sau condiţionat de lucrurile şi lumea în care trăieşte şi tocmai de aceea se descurcă mai bine cu ele.

De ce sînt totuşi spiritele oamenilor atît de diferite în ce priveşte tăria lor dacă spiritul, care este scînteia divină din noi şi este acelaşi în toti, nu are cum să fie în unii mai puternic, iar în alţii mai slab? Ceea ce poate fi mai puternică sau mai slabă este însă manifestarea lui în noi, legătura care există între spiritul din noi şi corpurile cu care am fost înzestraţi. Un spirit puternic este caracterizat de o mare putere a credinţei şi aici nu vorbesc doar de credinţa în Dumnezeu, ci, în general, de credinţa în ceva sau cineva. Astfel, în funcţie de natura celor în care credem pot fi spirite puternice orientate pozitiv, dar pot fi şi spirite puternice orientate negativ, pentru că tăria spiritului nu este dată de natura celor în care credem, ci de intensitatea cu care credem. Sper să alegeţi totuşi să deveniţi un spirit puternic prin susţinerea binelui şi nu a răului, pentru că răul este limitat totuşi, pe cînd binele nu are nici o limită, el te poate conduce pînă în inima lui Dumnezeu.

Ceea ce ne ajută cel mai mult în încercările vieţii este spiritul nostru, mai precis tăria lui şi totodată orientarea lui pozitivă. Caracterul puternic al unui om se spune că este ceva înnăscut. Totuşi, el poate fi dezvoltat dacă vom avea grijă să ne dăruim unui astfel de scop. Caracterul este suma faptelor noastre, el poate fi modelat prin toate faptele pe care le facem în initimitate sau în văzul lumii şi de intenţiile care se află în spatele faptelor noastre. Un om cu un caracter puternic, capabil să-şi respecte cuvîntul dat, de exemplu, este totodată un om cu un spirit puternic. Spiritul este în ultimă înstanţă ceea ce EŞTI şi nu ceea ce AI. Cu cît eşti mai aproape de ceea ce eşti cu atît eşti mai departe de lucruri şi lume (în sensul detaşării). Un spirit puternic este un spirit sărac în dorinţe, sărac chiar şi în idealuri, dar foarte mobilizat în a le împlini pe cele puţine care îl animă totuşi.

Caracterul puternic sau spiritul puternic al unui om este coloana lui vertebrală şi totodată aripile lui, cu care se înalţă în tăria cerului. Un spirit puternic şi totodată pozitiv orientat, rămîne aproape mereu surîzător indiferent de încercările la care îl mai supune viaţa. La omul în care spiritul este puternic, funcţiile vitale şi cognitive îşi trag seva din spirt şi nu din afară. Cînd reuşeşti să-ţi găseşti susţinerea în propriul tău spirit şi nu în cele exterioare, abia din acel moment încolo începi să experimentezi cu adevărat libertatea, împlinirea şi fericirea intensă.

duminică, 15 noiembrie 2015

Perioada de tranziţie



Cât va mai trece până când vom reuşi să ne putem ordine în gânduri şi să ne facem planuri de viitor ? Aceasta este una dintre întrebările care bântuie gândurile oamenilor ce trec printr-o schimbare majoră în viaţa lor. Nu contează motivul schimbării, domeniul, vărsta pe care o avem, ci contează cum vom aborda viaţa pe care o vom avea de acum înainte.

Cele mai importante gânduri cu care trebuie să o apucăm pe un nou drum sunt cele pozitive. Lăsaţi toată durerea la ziua de ieri şi luaţi cu voi doar ce a fost bun. Se spune că puterea exemplului e singura care educă. Nu sfaturile. Uită-te de ce elevii nu-i respectă pe profesori şi refuză să înveţe. Motivele sunt multiple, dar unul dintre ele e îmbrăcat în această întrebare „Cum poate un profesor să mă înveţe să am o viaţa frumoasă şi împlinită, dacă el nu o are?” Aşa că nu aveţi altceva mai bun de făcut decât să luaţi exemple bune, de la oamenii care au trecut şi ei peste momente grele şi au reuşit să meargă mai departe cu demnitate.

Ştiu că la fel ca în toate, teoria este simplă dar atunci când ajungi la practică devine complicat şi anevoios. Există o perioadă de tranziţie în toate, pe care nu trebuie să o alungaţi din viaţa voastra, dar cu cât găsiţi portiţa de ieşire mai repede cu atât va fi mai bine pentru voi.

Am învăţat că liniştea sufletească stă în aflarea şi acceptarea adevărului care tronează în spatele unei schimbări, de orice natură ar fi ea. Astfel este recomandat să staţi cu ochii deschişi până când aflaţi adevărul, iar apoi durerea din voi va găsi acea portiţa de ieşire. Nu luaţi niciodată problemele peste noapte cu voi şi nu vă începeţi ziua de azi gândindu-vă la problemele zilei de ieri.

Se spune că atragem în viaţă alături de noi oamenii pe care îi merităm şi de pe urma cărora trebuie să învăţăm o lecţie. La asta eu aş adauga că întotdeauna de pe urma celor din jurul nostru avem de adunat cunoştinţe despre cum să fim mai puternici, mai înţelepţi, mai capabili şi mai experimentaţi.

Niciodată nu este uşor să o iei de la capăt, e clar pentru toată lumea, dar atunci cand asta înseamnă pentru tine cea mai bună soluţie, trebuie să o faci cu capul sus şi privind cu credinţă spre viitor. Niciodată nu ştim ce ne aşteaptă şi cât timp ne mai aşteaptă ceva, dar până când nu se termină ghemul nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne facem noi, singuri, viaţa mai frumoasă.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

O lume nesigură în confruntare cu un extremism sigur

Având în vedere situaţia din Franţa, mi-am adus aminte de un text scris dupa tragedia din Franţa, masacrul de la Charlie Hebdo la începutul lui 2015 şi îmi dau seama că nu s-a schimbat aproape nimic, cu toţii vom încheia un 2015 cu un mare semn de întrebare: încotro ne îndreptăm, unde vom ajunge până la final?

„Nu vom putea împiedica un nou atentat.” Acesta este mesajul pe care coordonatorul european al luptei antiterorism l-a transmis după episodul parizian. Observația este tulburătoare, dar permite înțelegerea unei situații cu care omenirea se confruntă în prezent.

În urma recentelor atacuri teroriste din Hexagon și a amenințărilor persistente, este de înțeles dorința opiniei publice de a cere garanții că alte evenimente similare nu se vor produce. Autoritățile însă, oricât de pregătite ar fi, nu pot promite siguranță absolută. Iar aici nu este vorba de lipsă de voință sau de profesionalism, ci de o problemă mult mai complexă.
Terorismul, o problemă fără final?

Riscul unor noi atentate l-a determinat pe unul dintre oficialii de rang înalt din departamentul luptei antiteroriste să atenționeze asupra unui fenomen cu care va trebui să ne obișnuim.

„Nu există o soluție-miracol. Mergând pe varianta prevenției, a depistării și a reprimării la nivel internațional, vom încerca să facem tot posibilul pentru a evita repetarea atentatelor. Dar nu vor putea fi împiedicate în proporție de 100%”, a avertizat Gilles de Kerchove, într-un interviu acordat AFP, citat de Agerpres. Practic, ceea ce transmite șeful antitero al Uniunii Europene este că întotdeauna vor exista supape care nu vor putea fi închise. Este un fapt pe care l-a recunoscut și şeful serviciilor de informaţii britanice (MI5), Andrew Parker, care a avertizat că nu pot fi opriți toți teroriștii, oricât de mult s-ar dori acest lucru.

De ce această nesiguranță? În mod firesc, închiderea unui terorist într-o închisoare ar trebui să însemne rezolvarea unei probleme. Ar fi de așteptat ca celulele teroriste din Europa să fie anihilate, iar teroriștii să fie trimiși cu toții după gratii, însă, în realitate, nici acest lucru nu poate oferi siguranță. Kerchove explică această situaţie aparent lipsită de justificare. În opinia lui, „închisorile sunt un incubator de radicalizare masivă”, fapt care poate crea mai multe probleme în cazul trimiterii după gratii a celor care revin, de exemplu, din Siria.

O dovadă concludentă în această privință sunt chiar autorii atentatelor de la Paris. Au devenit integriști chiar în mediul care ar fi trebuit să îi purifice de germenii terorismului. Această situație complicată este recunoscută și de ministerul francez al justiţiei. Potrivit purtătorului de cuvânt, din cele 152 de persoane condamnate și închise în Franţa pentru fapte asociate cu terorismul, 60 au fost identificate ca făcând prozelitism printre deţinuţii musulmani de drept comun.
Europa, în căutare de soluții

În aceste condiții, situația este chiar îngrijorătoare. Dacă închisorile sunt focar de extremism, atunci care este soluția? Ce ar fi de făcut, mai ales în contextul în care aproximativ 3.000 de europeni s-au alăturat grupărilor islamiste din Siria sau Irak, iar 30% s-au întors în ţările UE?

O soluție ar fi cea a premierului francez, Manuel Valls, care a anunţat crearea până la sfârşitul anului a unor „secţiuni speciale” în închisori pentru a-i izola pe deţinuţii jihadişti. Nu este însă soluția ideală, fiindcă organizațiile pentru apărarea drepturilor omului cel mai probabil vor reacționa. În timpul unui experiment într-o închisoare din zona pariziană, jihadiştii au fost izolaţi de ceilalţi, iar societatea civilă a denunțat experimentul, numindu-l „micul Guantanamo“. Valls este conștient de existența unor rețineri de acest gen, de aceea a menționat că măsurile luate se vor încadra în limitele unui stat democratic. „Vor fi luate măsuri excepționale, dar niciodată măsuri care pun în pericol statul de drept.”

Se mai discută între oficialii europeni despre necesitatea unei mai mari supravegheri, inclusiv asupra traficului aerian, fiind o măsură care a fost luată și în SUA după atacul de la Turnurile Gemene. Există riscul unei limitări a libertății individuale? Este una dintre dezbaterile care a încins și publicul român ca urmare a intenției autorităților de punere în aplicare a Legii Big Brother, care a fost, de altfel, evocată recent în discuţiile dintre Victoria Nuland şi oficialii români.

Există și „soluția” pedepsei capitale. Propunerea a fost susținută fără rezerve de Marine Le Pen. Soluția a mai fost pusă pe tapet și cu ocazia crimelor din Oslo, săvârșite de Andreas Breivik. Cu acea ocazie, el însuşi a spus că „nu există decât două soluţii corecte în acest caz: achitarea sau pedeapsa cu moartea”. Chiar dacă teroristul norvegian a admis justețea pedepsei capitale, aceasta ar presupune ample dezbateri de ordin etic și este posibil mai mult să agraveze problema decât să o rezolve. Întoarcerea Europei la timpuri apuse ale istoriei poate că nu este cea mai bună variantă.
Europa și momentul ei de teroare

Șocul creat de atentatul din Franța a fost comparat de mulți cu momentul prăbușirii Turnurilor Gemene. Chiar dacă numărul victimelor este departe de a fi comparabil, efectele de ordin psihologic pot fi similare. De aceea, este posibil ca, de acum înainte, „bătrânul continent” să nu mai fie la fel, cum nici SUA nu mai sunt aceleași. În acest sens, mesajul lui Kerchove ne invită la realism. Amenințarea va persista și nesiguranța se va accentua. O bună dovadă în această privință este situația din Bruxelles, unde au avut loc mai multe schimburi de focuri, cu victime, în timpul unui raid antiterorist. Potrivit presei belgiene, un grup jihadist se pregătea să comită un atac. Cel mai probabil, acesta va fi unul dintre scenariile cu care va trebui să conviețuim.

Oricâte eforturi ar depune forțele de securitate, vor exista breșe. Cel mai probabil, vor continua să lovească surprinzător și vor atenta asupra democrației occidentale. „Cu ajutorul lui Allah, vom ataca întreaga Europă”, sună unul dintre mesajele recente ale militanților integriști. În consecință, autorităților nu le mai rămâne decât să fie în alertă permanentă, iar cetățenilor, să își dorească să nu se intersecteze vreodată cu militanți islamici. Situația prezentă nu se potrivește cu viziunea optimistă asupra viitorului omenirii. „Sfârșitul istoriei” lui Fukuyama pare să se zdruncine din temelii. Societatea fără război pare să fie deja o utopie.


Adevărata prietenie





“Singura prietenie adevarată este cea care s-a născut fără motiv”

Eu întotdeauna am spus că viaţa fără prieteni este ca o masă căruia la sfârşit îi lipseşte desertul. Este evident cât de nesatisfăcătoare ar fi lumea în care am putea gusta din toate bucătăriile lumii, făra a ne bucura, la final, şi de deliciul unei prăjituri. Prietenia adevarată, însă, este mai mult decât atât, ea este cireaşa de pe tort.

Acest gen de relaţie este cea mai echilibrată şi uşor de păstrat dintre toate. În principiu, oricine ar putea să menţină o relaţie adevărată de prietenie, să respecte anumite reguli şi "obligaţii” pentru ca apoi să se bucure de toate drepturile, libertăţile şi împlinirile pe care ţi le aduce. Dacă aceia pe care îi numeşti prieteni sunt persoanele cu care ocazional te întâlneşti în oraş la o cafea sau la o plimbare la sfârşitul săptămânii, noţiunea la care eu încerc să ajung ţi se poate părea uşor exagerată. Acest lucru se datorează faptului că mai nimeni nu vede prietenia ca pe o relaţie serioasă, în care trebuie să depui efort considerabil pentru a o face să funcţioneze. Implicarea afectivă şi sacrificiile pe care le faci de bună voie şi nesilită de nimeni sunt, din punctul meu de vedere, piatra de temelie a unei prietenii ideale. Atunci când dai un telefon la ora două din noapte şi soliciţi un ajutor, trebuie să primeşti un singur răspuns ferm: ok, vin, nu să primeşti întrebări care încep cu : de ce. Cu toate acestea, uşor de spus, greu de făcut. Mai ales când avem la orice pas exemple de prietenii destrămate, bazate pe interes sau în care încrederea este trădată. Foarte puţine persoane înţeleg ceea ce înseamnă cuvantul "prieten" şi responsabilităţile care vin odată cu acest titlu.

Prietenia înseamnă încredere, sinceritate, o legătură de suflet, care nu poate fi desfiinţată de nimeni şi de nimic. Este limpede că nu trebuie teoretizată, ea se trăieşte, şi-atât. Totuşi, din experienţa altora sau din experienţa personală, putem înţelege punctele de rezistenţă şi psihologia relaţiei de prietenie. Pentru a lega o relaţie de prietenie nu este suficientă bunăvoinţa. Nu-i de ajuns să-ţi doreşti un prieten, trebuie să faci un efort, să devii tu însuţi prietenul cuiva. Unii pot gândi aşa: sunt prieten cu cineva pentru că nu sunt cu alţii. În felul acesta, prietenia ar cultiva exclusivismul. Eu m-am bucurat săptămâna aceasta de câteva zile petrecute cu o dragă prietenă ce chiar dacă nu este tot timpul aproape de mine fizic, este aproape de sufletul meu în fiecare zi iar eu atunci când simt asta spun în gura mare cât de mulţumită sunt că am legat prietenii sincere de-a lungul vieţii prin toate locurile pe unde am umblat.


joi, 12 noiembrie 2015

Vreau să cred în inocenţă



Pe mine lăsați-mă să cred în inocență, chiar dacă nu mai am vârsta optimă pentru asta. Lăsați-mă să cred că iubirea nu se numără în cearceafuri șifonate. Lăsați-mă să sper că relațiile nu se rezumă la cele fizice și că poți fi drăguță cu o persoană de sex opus fără să vreau ceva, fără să mi se aprindă călcâiele după el. Văd atâtea situații exact pe dos cu ce spun eu aici încât mă lupt cu toți și toate ca să nu văd ce se întâmplă în jurul meu. Să cred că pot fi îndrăgostită fără să mă gândesc la cum sărută sau cum mângâie; că pot visa la cineva fără să fie nimic erotic și că pot spune „te iubesc” fără să fiu considerată „iremediabil topită” după acel cineva.

Nu-s naivă. Înțeleg şi eu, fac conexiuni. Când nu fac, ori nu mi se pare important, sau chiar nu vreau, pur și simplu, să scot situația din acea atmosferă de… inocență. Așa că lăsați-mă să cred să nu se reduce totul la sex şi la eternitate. Că poveștile frumoase chiar există și că nu întotdeauna unul (se) dă iar celălalt profită mai mult decât oferă. Lăsați-mă să nu văd partea urâtă a lumii şi să rămân in lumea frumoasă pe care am creat-o în jurul meu…

Cu toate acestea cred că nu există om pe lumea asta care să nu greşească...toţi avem momente când nu suntem corecţi şi suficient de sinceri. Mulţi dintre noi ne ştim  limitele noastre pentru a nu lovi pe altcineva din jurul nostru. Aş vrea să cred că ştim până unde putem merge  cu incorectitudinea încât să nu lovin pe nimeni... dar mai ştiu şi că totul depinde de caracterul nostru. Vreau să cred că mulţi dintre noi suntem oameni frumoşi cu caractere deosebite în care demnitatea şi omenia nu lipsesc niciodată. La urma urmei toţi avem păcatele noastre, poate şi frustrări încât avem tendinţa să privim lumea prin prisma experienţelor noastre...de aceea dragii mei oameni buni, cât nici noi nu suntem corecţi,nu avem dreptul să judecăm pe cineva...pentru că în final oamenii pot trăi  fără a face greşeli, dar numai dacă ar trăi singuri. Eu rămân mereu veşnica optimistă şi sper ca într-o zi...noi oamenii ne vom trezi.

Şi ce dacă iubesc viaţa şi oamenii care nu sunt lângă mine? O pot face şi nu trebuie să primesc nimic în schimb. Mulţumirea mea vine din interior şi îmi satisface dorinţa de inocenţă. Cu aceste gânduri frumoase m-am trezit într-o dimineaţă zâmbind şi spunându-mi mie, las-o aşa Mira că e bine, nu trebuie să ai chiar totul, mulţumeşte-te cu ce ai şi fii întotdeauna TU.

miercuri, 11 noiembrie 2015

Societatea perfectă



 Acest titlu de fapt este preluat de la J. K. Galbraith, un instituţionalist contemporan cu noi, până acum aproape 6 ani. L-am citit din plăcere, chiar dacă nu mă interesează economia în mod special. L-am citit pentru că a dus mai departe teoria şi gândirea economică, nu se plafoneaza de doctrine şi de ideologie. Nu mi-a oferit teorie economică, de care oricum nu aveam nevoie, definiţii, ci o viziune asupra societăţii contemporane şi asupra deziteratului din punct de vedere socio-economic al unei societăţi mai bune, a unei societăţi în care ţi-ai dori să trăieşti.

În viziunea sa, cu care nu pot de altfel să nu fiu de acord, societatea perfectă ar trebui să acorde tuturor dreptul de a avea o existenţă mulţumitoare din punctul de vedere al fiecarui individ. Adică, pentru un investitor o existenţă mulţumitoare este generată de câştigurile sale, pe cănd pentru un artist, libertatea este cea care îi oferă satisfacţie.

Totu
şi, acestă datorie a statului de a oferii fiecăruia posibilitatea de a excela şi de a se dezvolta în concordanţă cu propriile aspiraţii şi capacităţi, nu include şi obligaţia de a asigura venituri egale. Adică nu întotdeauna se aplică formularea “venituri egale pentru munca de valoare egala”. Dacă un artist produce ceva care are valoare egală cu cea ce produce un muncitor, venitul lui nu poate avea valoare egala, pentru că muncitorul produce intr-un cadru care să-i asigure continuitate, pe cand artistul este dependent de continuitate. Ori cel puţin, valoarea egală nu se reduce la munca şi efortul depus pentru a crea acel produs, ci şi la utilitatea lui.

A
şadar, toţi avem dreptul la fericire, însă fericirea nu ar trebui şi nici nu poate fi standardizată. Aşa că, într-o societate perfectă, toţi avem dreptul să fim fericiţi în sensul personal pe care fiecare îl întelege. Societatea perfectă nu înseamnă societatea ideală. Dar, e mai greu de realizat, poate mai cu seamă astăzi, când şi la noi în ţară există o “democraţie a celor bogaţi”. Când cei care deţin capitalul, deţin şi puterea. Când guvernele sunt făcute parcă pentru a reprezenta interesele celor puţini şi bogaţi. Nu sunt pentru populism, nu doresc egalitatea căţelului cu câinele, însă nici nu vreau ca 15 % din populaţia lumii să consume 50 % din cerealele planetei. Nu vreau sa existe saracie cruntă, cronică.

După cum afirma şi Galbraith, nu se investeşte mult în sistemul de educaţie, în schimb, există emisiuni de televiziune în care se investesc milioane de lei şi care sunt livrate mai ales celor care “se bucură” de o slabă educaţie. Mereu a existat ceva de imputat statului, guvernelor şi celor bogaţi, dar să fim serioşi, a fost pe bună dreptate. Nu îmi stă în fire să recomand cărţi celor de sus, dar de această dată le-aş recomanda cartea lui John Kenneth Galbraith, poate mai învaţă câte ceva, bun şi pentru noi, nu doar pentru EI.

sâmbătă, 31 octombrie 2015

O solidaritate venită poate prea târziu

Klaus Iohannis a declarat astăzi "Sunt revoltat că o astfel de tragedie de proporţii s-a putut întâmpla. Nu mai putem continua pe principiul „lasă că merge şi aşa” ", eu sunt revoltată de faptul că funcţionăm aşa de mai bine de 26 de ani. Sunt revoltată de faptul că trebuie să se întâmple o asemenea tragedie ca să devenim solidari şi să urlăm în gura mare că trăim într-o ţară în care nimănui nu-i pasă.

Am urmărit firul evenimentelor tragice in ultimile 24 de ore şi este trist. Este trist că trebuie să moară aşa de mulţi oameni ca să ne mobilizăm să donăm sânge, să ne mobilizăm să aprindem lumânari şi să nu mai mergem în cluburi care ne pun viaţa în pericol. Dacă mâine încep să se verifice toate cluburile din ţară, ar trebui ca cel puţin 90% dintre ele să fie închise. Să nu mai avem unde merge weekend-ul viitor. Şi nu este normal să fie aşa. Nu este normal ca siguranţa noastră să fie pusă în pericol. Investiţii cât mai mici şi profituri cât mai mari. Asta doresc toţi patronii de cluburi.

În fiecare oraş sunt convinsă că din păcate este câte un club precum cel din Bucureşti. Am simţit-o pe pielea mea de fiecare dată când am fost într-unul din cluburile din Timişoara unde se ţin concerte. De fiecare dată preferam să stau aproape de uşa de la intrare şi să glumesc spunând: dacă ia ceva foc aici, vom arde precum şobolanii. Aş vrea să ştiu că sunt în siguranţă dacă ies la un concert. Aş vrea să simt că am ieşit să mă recreez după o săptămână de muncă dacă am decis să ies în oraş. Păcat că a trebuit să moară atâţia oameni ca să stau de acum înainte şi să mă gândesc de două ori înainte de a ieşi într-un club din oraş. Din păcate pot să număr pe degetele de la o mână locurile în care pot spune că sunt în siguranţă.

Despre ceea ce s-a întâmplat nu pot să spun prea multe, nu am fost acolo, sunt la 500 km distanţă şi nu pot schimba cu nimic ceea ce s-a întîmplat. Mă doare însă atunci când văd că în loc să spunem un sincer "Dumnezeu să-i ierte" spunem că totul s-a întâmplat într-un club de rockeri. Rock-ul nu are nici o legătură cu ceea ce s-a întâmplat, dar nepăsarea celor care nu respectă legea are foarte mare legătură. Nu vreau să-mi imaginez disperarea din sufletele celor prezenţi.

De mult nu am mai simţit o aşa de mare mobilizare şi solidaritate a poporului român. Mare păcat însă că pentru asta a fost nevoie să moară 27 de oameni şi alţi câteva zeci să se zbată între viaţă şi moarte, să atârne de un fir de şansă. Măcar de am vedea o schimbare. Măcar de ar plăti cei ce sunt vinovaţi că aşa ceva s-a întâmplat.

Dumnezeu să-i ierte pe cei ce s-au stins! Condoleanţe familiilor îndurerate...e tot ce mai pot spune.

joi, 10 septembrie 2015

Suflet de hârtie

Afară s-a întunecat ... Norii negrii au acoperit de dimineaţă cerul şi de ieri nu l-am mai văzut la faţa, nu l-am mai văzut brăzdat de stele ... în plus a ascuns luna cu o furie oarbă ...ca să ne întunece mintea înceată. În apropiere se aud tunete puternice ce te-nfioară şi fulgere se înfăţişează printre norii de plumb. Se pare că toamna rece a venit hotărâtă şi îmi învăluie mintea într-o ceaţă profundîă ... fiori de gheaţă mă trec pe şira spinării ...îmi simt inima de plumb, sau nu mai simt nimic, nu sunt sigură de ce se întâmplă. Sunt mii de fulgere pe cer pe care se pare că le văd doar eu...E furtună mare afară şi mie îmi vine să plâng...să fug, să plec departe de aceste vise deşarte, de aceste cuvinte nespuse, de aceste dorinţe neâmplinite, frustări ce le am profund în inima, de aceste lucruri sinistre dintr-o viaţă banală. Acest cer de plumb şi aer rece de afară, închis mă răneşte adânc, ca nişte gheare smulge din mine şi se înfruptă această toamnă care abia a început. Ceva sinistru mă urmăreşte ...o nenorocire în această noapte neagră se va întampla ...Închid ochii. Afara cred că e cancer de frig şi îmi intra adânc în vene. Mă cutremur toată... Azi va fi o tragedie...Simt miros de sânge proaspăt... Nu e toamna sinistră. Nu e nebunie curată şi nici furtună puternică afară, este doar o ploaie de toamnă mocănească...furtună e in capul meu. Te aştept în seara asta la mine să îmi spui că totul va fi bine. Vino să mai simţi şi tu cum te poate uda până la piele o ploaie rece de toamnă...lasă măcar pentru câteva ore porumbeii sa se descurce singuri...

miercuri, 9 septembrie 2015

Suflet de hârtie

Ţi-ai luat porumbeii şi ai plecat. Stai şi mă urmăreşti de la distanţă crezând că nu te simt. Pentru o clipă am auzit prin vântul rece cum cineva bate cu degetele în geamul camerei și am ieșit afară din bloc pentru a mă convinge că nu este doar închipuirea mea. Afară nu era însă nimeni, doar ploaia ce amintea fie de suspin fie de o sărbătoare. Prin suflet mi-a trecut preț de câteva secunde un fior rece. Ai fost tu, au fost alţii, cine mai ştie. Nici nu cred că mai contează. În toiul nopţii îmi aprind o ţigară şi mă gândesc că totuşi te bucuri pentru mine şi mă laşi în pace...Mă bag în pat, acuş e vremea de plecat la lucru. În zorii zilei am avut un vis și mai straniu, să ştii. Mă aflam în mijlocul unei biserici, iar de jur-împrejur erau aşezate lumânări aprinse, iar lumina lor îşi croia cale printr-o ceață densă, ca și cum prin ea ar fi plutit sute de suflete rătăcite. Un preot se mișca mecanic, aproape fermecat, pregătind masa din fața altarului pentru ceva mai presus de înţelesul meu. Voci amestecate de copii, de bătrâni, de femei ori bărbați, mă împresurau din toate părțile și amețeam tot mai mult; vocile își făceau culcuș fie în mintea mea fie la mile distanță, acum mă pregăteau pentru o sinucidere, acum binecuvântau mireasa. Preotul s-a oprit privind înspre ușa de la intrare iar împreună cu el s-a oprit și timpul și inima mea. M-am întors din instinct – trecând pragul...Clipele erau sufocante: ființa aceea străină mă privea furioasă, iar eu plângeam precum un câine speriat și bătut. Într-o poveste orientală era întâmplarea aceea cu o cămilă ce a trecut printr-un ac, eu eram acul, iar temerile mele erau cămila, iar cămila avea să trăiască mereu fericită însoțind cortegii funerare. Care e rostul meu? Eram martorul tăcut, martorul din umbră, al unui război personal și al unei vendete justițiare. Îmi este greu şi acum să cred ce ţi s-a întâmplat acum mai bine de 20 de ani. M-am trezit apoi într-o dimineaţă în care soarele se sprijinea pe cer, iar cerul se sprijinea pe umerii mei...nu te mai ascunde, te simt şi nu mai trebuie să te văd.

duminică, 9 august 2015

Gândul este viaţă

Fiecare dintre noi este stapan pe gandurile sale. Acest lucru reprezinta puterea miraculoasa prin care toate lucrurile devin posibile. Emitem negativ, atragem dezechilibre energetice si deci, boala; emitem ganduri pozitive, primim starea de bine si de sanatate. Trebuie sa invatam sa detinem controlul absolut asupra mecanismului nostru de gandire, supraveghindu-l in permanenta.

Marea putere a gandului ne poate vindeca bolile si astfel, ne face fericiti din nou, plini de viata si de forta. Puterea vindecatoare infinita isi are radacinile in subconstientul nostru, al oamenilor. Schimbandu-ne radical modul de a gandi ne vom influenta benefic drumul vietii.

Gandurile noastre sunt active si constituie semintele pe care le-am plantat. Subconstientul nu este interesat daca gandurile noastre sunt bune sau rele, ci pur si simplu raspunde in deplina conformitate cu natura acestor ganduri. El nu ne va contrazice niciodata, ci va accepta mereu ceea ce afirmam in mod constient. Prin urmare, trebuie sa fim decisi sa alegem viata, sanatatea si iubirea. Renuntand la vechile tipare inradacinate in subconstient, vom castiga o viata sanatoasa.

Gandul este viata. Gandurile noastre creeaza mediul inconjurator si lumea noastra. Daca avem ganduri sanatoase, ne putem pastra sanatatea. Daca intretinem ganduri de boala, nu vom avea niciodata o sanatate buna si nici frumusete si armonie. Nu trebuie sa uitam: corpul este produsul mintii si mintea noastra il controleaza. Daca ne mentinem pe pozitia gandurilor viguroase, la fel ne va fi corpul. Gandurile de iubire, pace, multumire, puritate, perfectiune promoveaza o sanatate radioasa. Corpul este asociat mintii. Daca ne doare dintele sau stomacul, mintea este imediat afectata.

A inceta sa gandim corect, inseamna a fi perturbati. Daca exista o stare depresiva in minte, nici corpul nu poate functiona corect. Sanatatea mentala este mai importanta decat cea fizica. Daca mintea este sanatoasa, corpul va fi sanatos. Daca mintea emite ganduri pure, bolile vor parasi corpul.

Fiecare gand, cuvant sau emotie provoaca o vibratie in fiecare celula a corpului si lasa acolo o impresie adanca. Tebuie sa invatam sa inlocuim gandul nociv cu ganduri bune. De exemplu: gandul de curaj va servi imediat drept antidot puternic contra urmarilor gandului de frica.

Este foarte important de stiut ca fiecare celula a corpului creste, sufera, primeste un impuls de viata sau de moarte la fiecare gand care ne trece prin minte.

Intoxicarea corpului fizic nu este doar consecinta unei alimentatii dezechilibrate, cum se crede, ci si rezultatul unor factori emotionali. Supararea, furia, nemultumirea modifica functionarea corecta a bilei, a ficatului si inflameaza mucoasa intestinului subtire. Teama transforma mucoasa intestinului gros. Drept urmare, abdomenul se baloneaza aparand disconfortul fizic, insomniile, dereglarile metabolice. Toate aceste modificari determina o reactie imunitara anormala.

Gandurile negre sunt direct raspunzatoare de “otravurile” din mental, apoi se rasfrang asupra corpului fizic. Asa iau nastere bolile. Sentimentele negative reprezinta otrava si stres pentru intregul organism.

Furia, mania, razbunarea, duc la dereglarea echilibrului acido- bazic. Asadar, tensiunea nervoasa blocheaza intestinele, facandu-le inactive. Daca omul continua sa fie nervos, incarcatura emotionala devine cronica, iar dezechilibrele nutritionale specifice devin mai pronuntate. Sodiul si apa sunt retinute in organism, in timp ce potasiul, vitamina C, magneziul si vitamina B sunt epuizate.

Ce-i foarte trist, este faptul ca ne sinucidem lent, dar sigur, neglijand anumite semne particulare de incetinire a functiilor unor organe, aparand astfel: indigestia, colita, constipatia, circulatia sanguina deficitara, etc. Pe fondul acestor dereglari, stresul, furia, teama, nervozitatea, nemultumirea, nelinistea accentueaza starea de boala si de imbatranire prematura.

Cand gandirea se purifica, afirmand binele, nu se produc asemenea blocaje. Imediat ce ne cream imaginea noului mod de viata si de gandire in minte si inima, inseamna ca dorim o schimbare interioara. In functie de cum gandim, declansam in propriul organism reactii si mecanisme ale caror urmari le vom suporta.

marți, 4 august 2015

Suflet de hartie

E târziu și am constatat că de ceva vreme porumbeii nu au mai venit la geam. S-au plictisit și ei să îmi mai țină companie. Pe tine te simt în fiecare dimineață de partea cealaltă a geamului,  dar cred că m-am plictisit și eu precum porumbeii.  Poate într-o bună zi o să te las să intrii, dar nu acum. Îl aștept pe tata peste câteva zile,  sper sa vină să-i povestesc ce am mai făcut. Sunt umbra omului ce am fost cândva,  sunt doar o umbra ștearsă a omului de acum zece ani. Am ajuns chiar eu un suflet de hârtie bătut de vânt...într-o bună zi vă las să mă luați cu voi, dar nu acum...

duminică, 5 iulie 2015

După 15 ani...GODSMACK

 
După o aşteptare de 15 ani în sfârşit am fost in 27 iunie la Arenele Romane la concertul susţinut de Godsmack. Cu siguranţă toţi cei care au fost prezenţi s-au bucurat la fel de tare ca mine să vadă pe scenă componenţii trupei Godsmack. Recunosc că mi-am dorit extrem de mult să îi văd şi de faptul că prietenii mei m-au mobilizat în ultimul moment să o fac.

Sâmbătă seară, intrarea în scenă a trupei a fost acompaniată de piesa "For those about to rock (we salute you)", a formaţiei AC/DC, iar Godsmack a pornit cu "1000hp", începând o derulare a celor două decenii de muzică sub consacratul nume.

Au urmat, printre altele, "Cryin' like a bitch", "Awake", "Keep Away", "Voodoo", "Something Different" şi "I stand alone". Nu a lipsit nici "La Batalla de los Tambores", duelul toboşarilor Sully Erna - Shannon Larkin, care a cuprins şi pasaje ale celebrului solo semnat de Neil Peart, dar şi din piese ale formaţiilor Aerosmith ("Walk This Way"), Led Zeppelin ("Moby Dick") şi AC/DC ("Back in Black").

Comunicativi şi încântaţi de publicul receptiv, muzicienii au cerut să primească "toată dragostea", spunând că au păstrat "ce-i mai bun pentru final", concertul fiind ultimul pe care Godsmack îl susţine anul acesta în Europa.

În plus, Sully Erna a ţinut să organizeze un mosh pit în faţa scenei, asta şi pentru că pe tot parcursul concertului au fost înregistrate imagini video care vor fi folosite în filmul pe care formaţia îl va lansa la sfârşitul acestui an.

După o oră şi 45 de minute, cei patru membri ai trupei şi-au luat rămas bun de la public, promiţând că vor veni la Bucureşti şi anul viitor.

Godsmack a luat fiinţă în 1995, la iniţiativa lui Sully Erna, din dorinţa de a fi liderul vocal al unui grup, după ce, timp de 23 de ani, a activat ca toboşar. Numele formaţiei vine, potrivit basistului Robbie Merrill, de la piesa trupei americane Alice in Chains, simbol al curentului grunge din Seattle, "God Smack". Din cele declarate de Erna, însă, numele formaţiei a fost ales după ce un eveniment în care a fost implicat l-a făcut pe un cunoscut să îi spună "God smacked you" (Dumnezeu te-a pălmuit, n.r.).

În cei 20 de ani de activitate, grupul american, nominalizat de patru ori la premiile Grammy, a lansat şase albume de studio - "Godsmack" (1998), "Awake" (2000), "Faceless" (2003), "IV" (2006), "The Oracle" (2010) şi "1000hp" (2014).

Cel mai important trofeu primit de americani este titlul "Rock artist of the Year", în 2001, la gala Billboard Awards.

Alături de liderul Sully Erna (voce, chitară), pe scena de la Bucureşti au urcat Tony Rombola (chitară, voce), Robbie Merrill (bas) şi Shannon Larkin (tobe).
A fost frumos, mai vreau şi data viitoare să-i văd şi chiar dacă mă voi simţi mai "bătrână" decât anul acesta, cu siguranţă o voi face din nou.

ps: trec peste faptul că nu au cântat Serenity...ascult piesa de câte ori îmi suna telefonul :)
Mă bucur că am găsit şi locaţia perfectă de cazare pentru Arenele Romane, Les Jardines Carol, astfel m-am simţit extraordinar de la început pănă la sfârşit.

sâmbătă, 20 iunie 2015

Bem o cafea?



Cât de mult contează pentru noi o invitaţie la o cafea şi cum o percepem în funcţie de persoana care o face? De multe ori se întâmplă să primeşti o invitaţie la cafea, însă să îţi dai seama imediat că aceasta a fost făcută aşa, de dragul discuţiei. Cu toate astea, câteodată se întâmplă să primeşti o astfel de invitaţie şi să aştepţi cu nerăbdare momentul. Nu este vorba despre nevoia de a te umple de cofeină sau de mireasma cafelei, cât de atmosfera care se creează în jurul acesteia.

O discuţie liberă şi lejeră, un moment foarte bun pentru comunicare şi socializare cred că prinde bine oricui. Eu una am refuzat cu multă politeţe o serie de invitaţii la cafea sau la un ceai, însă cu mare drag am acceptat altele care ştiam de la început că o să-mi provoace o mare bucurie.

Subiectele discuţiei nu sunt importante, poţi discuta despre ce ai mai gătit în ultima vreme sau cum ţi-ai petrecut timpul liber într-o măsură la fel de mare cum poţi depăna amintiri din copilărie sau ce planuri de viitor ţi-ai mai făcut. Important este să faci toate aceste lucruri pentru că aşa simţi în momentul respectiv.

duminică, 31 mai 2015

Stare de spirit: alege fericirea



Am constatat că oamenii fericiţi sunt cei care fac ceea ce le place şi cărora le place enorm ceea ce fac - nu faceţi nimic doar pentru glorie sau bani. Nu are rost să rămâneţi prizonieri într-o slujba pe care o urâţi, înconjuraţi de colegi neprietenoşi, doar pentru că salariul este mulţumitor.

Foarte mulţi dintre noi îşi petrec cei mai frumoşi ani ai vieţii încercând să facă bani şi carieră, dar sacrificându-şi pe acest drum sănătatea şi familia.
Într-o etapă ulterioară, aceşti bani vor fi cheltuiţi pentru recuperarea sănătăţii pierdute şi a familiei înstrăinate.

Oamenii fericiţi îşi doresc ceea ce pot să obţină, în timp ce nefericiţii nu par niciodată să obţină ceea ce îşi doresc. Cei care reuşesc să fie fericiţi, sunt pentru că îşi făuresc vise realizabile, ştiu cum să evite dezamăgirile şi cum să facă surprize plăcute atât pentru ei, cât şi pentru ceilalti. Asta pentru că ţelurile lor sunt realiste.

Se spune că pentru a fi fericiţi trebuie să acceptăm întâmplările vieţii aşa cum vin şi vom reduce astfel şocul nefericirii aduse de schimbare. Cei care îşi petrec o groază de timp plângându-se despre ceea ce li se întâmplă îşi irosesc inutil energiile. Aşa cum spun aproape de fiecare dată, pentru a fi fericiţi trebuie să învăţăm să ne bucuram de ceea ce avem.

Viaţa unei familii sănătoase





De multe ori mă întreb căţi dintre noi duc o viaţă sănătoasă şi au singuri grijă să fie aşa. Facem mişcare, nu facem mişcare, gătim sănătos, nu gătim sănătos, depunem minimul de efort pentru a fi într-o formă bună? O viaţă sănătoasă începe din copilărie. Dacă aţi fost obişnuiţi de mici cu o astfel de viaţă cu siguranţă vă este uşor sa faceţi la fel la rândul vostru.

Atunci când făceam sport de performanţă în copilărie poate nu înţelegeam de ce trebuie să mănânc ceva şi să nu mănânc altceva, de ce totul trebuie să fie echilibrat, dar pe urmă am înţeles şi le-am mulţumit tuturor pentru asta. Nu trebuie să fii sportiv ca să îţi dai seama de importanţa sănătăţii tale, ceea ce contează este felul în care abordezi acest subiect. Aşa cum vei trăi tu vor învăţa să trăiască şi urmaşii tăi. Ceea ce este sănătos pentru tine, este şi pentru cei mici. 

Într-o lume în care gadget-urile si facebook-ul sunt mai atractive decât mersul pe bicicletă explicaţi-le celorlalţi că sănătatea nu se transmite prin USB, sunteţi de acord de acord cu asta?

duminică, 26 aprilie 2015

Un scop mare nu valorează nimic, în lipsa unor valori puternice

Sunt o grămadă de seminarii despre scopuri, despre cum să-ți găsești vocația și tot pe atâtea articole pe acest subiect. Oamenii au înnebunit după această căutare; de sens și se sine, iar unii pleacă fericiți de la cursuri și se pun pe treabă, în timp ce alții sunt nesiguri încă. Apoi, mai e categoria celor care au scopul în față, însă se tem. Încă nu au curaj să ia o decizie și se ascund după mii de scuze.

Am observat o căutare acerbă a fiecăruia, în ceea ce privește misiunea vieții lui, care să-i dea motivație, putere, energie și să fie torța care-i luminează drumul.

Când nu găsești ceea ce cauți și nimic nu pare să te împlinească, simți un gol și crezi că ești o cauză pierdută. Tot cauți, răstorni lucrurile pe față și pe dos, participi la toate workshopurile, citești și plătești ședințe de coaching, însă nimic nu te mai satisface. Spui că nu te mai motivează nimic și abia te ridici din pat, pentru că habar n-ai care e scopul tău.

Poate ideea nu e să cauți un scop mare, ci să găsești un sens lucrurilor mici. Mi se pare că obsesia asta a vocației, a devenit precum modelele 90-60-90. O imagine care dăunează grav stimei de sine, dacă îndrăznești să fii diferit. Vezi cum unii oameni și-au realizat obiectivele și te gândești că și tu vrei să ai un vis care să te pună pe jar. Dacă nu-l găsești, imediat tragi concluzia că nu ești suficient de bun, puternic, talentat, etc. De când această imagine înfiorătoare a vieții?

Vrei să-ți spun adevărul? Un scop este egal cu zero. Exact, ai citit bine, ZERO. Pentru că nu face altceva decât să-ți umple un gol. Un alt gol imens din tine, care speri că va fi cimentat cu motivație după ce-ți vei găsi o misiune personală, pentru că altfel, nu te simți împlinit, în goliciunea și singurătatea ta.

Adică, ce e cel mai important pentru tine în viața asta? Care sunt valorile tale primare? După ce principii te ghidezi? Dacă nu respecți asta, poți să ai misiunea cea mai superbă, căci vei fi tot nefericit și vei renunța rapid la orice fericire de umplutură.

De ce ne găsim atât de greu drumul?

În primul rând pentru că ai impresia că te-ai rătăcit, când de fapt ești deja pe drumul bun. Tot ce trăiești azi te duce în direcția potrivită, însă nu conștientizezi datorită imaginii cu “Așa ar trebui să fie”. Nu trebuie să fie nici cum. Dacă ar fi trebuit să fie așa, deja ar fi fost. Dacă nu e, poate există un motiv întemeiat pentru asta.
Scuza lipsei scopului

Dacă nu ai găsit încă scopul tău măreț, ai scuza perfectă pentru a nu face nimic, spunând că nu ești motivat.

Aici îți spun un secret. Nu vei fi tot timpul motivat, nici după ce-l găsești. Chiar dacă ai impresia că apoi ai putea muta și munții, nu e așa. Vei avea în continuare zile când vei zace în pat cu o găleată de aripioare picante în brațe, vei avea zile când vei suferi pe motiv că ești leneș și totuși nu vei face nimic, vei avea nopți nedormite, gândindu-te dacă vei reuși sau nu și vor fi luni când vei avea impresia că stagnezi, chiar dacă barca se mișcă pe mare. Vei mai trăi tot ce trăiești și acum, însă diferența o va face perseverența și disciplina ta. Nu trebuie să te simți motivat să te ridici din pat și să-ți faci treaba, ci să o faci în ciuda stărilor tale proaste. Ăsta este secretul suprem al oamenilor care au reușit vreodată ceva.
Chiar nu ai un scop?

Orice ai face, în fiecare zi, ai scopuri mici, care te îndeamnă la acțiune sau la inacțiune. Chiar dacă doar te uiți la televizor, tot ai un scop. Să evadezi din cotidian, să afli ce fac vedetele, să fugi de tine, să te relaxezi.

Fiecare acțiune a ta, oricât ar fi de mică, are un scop în spate. Ideea aici ar fi să îți propui scopuri puțin mai mari, la activitățile tale zilnice. De exemplu, să-ți propui când ieși din casă, să găsești motive de recunoștință, să faci un om să zâmbească sau să-ți vină o idee strălucită după plimbare.

duminică, 12 aprilie 2015

De unde vine tristeţea?

Fără nici o legătură cu sărbătoarea de astăzi, în sfârşit am timp să scriu ceea ce mă preocupă de ceva vreme încoace. De unde vine tristeţea? de ce apare brusc atunci când te aştepţi cel mai puţin şi cum poţi să o laşi să se consume. De obicei când treci printr-o perioadă de tristeţe ai senzaţia că va dura la infinit şi nu vei mai fi în stare să te bucuri niciodată. Contrar acestor impresii, sentimentele de tristeţe nu durează foarte mult - ele se intind pe o perioadă de cateva ore, mergând până la două zile. Şi să nu uităm că tipul de tristeţe intensă care durează mult mai mult se numeşte depresie.

Ce este de fapt tristeţea?

Sentimentul de tristete face parte din categoria emotiilor umane si nu exista persoana care sa nu-l traiasca. De obicei devii prizonierul starilor de tristete cand pierzi ceva important, esti dezamagit de ceva (desfasurarea unei situatii) sau de cineva, cand ceva neplacut se intampla fie unui membru al familiei, fie unei persoane apropiate, fie cand esti singur.

Cand esti trist lumea se contureaza in nuante intunecate si neprietenoase; simti ca nu mai poti avea incredere in nimeni. Aceasta stare este de multe ori insotita de nevoia de a plange si nu putine sunt circumstantele in care lacrimile chiar daca sunt greu de oprit te linistesc si te ajuta sa te simti mai bine.

In unele situatii tristetea se exprima prin nevoia de a fi singur, determinandu-te sa te instrainezi de restul oamenilor.

In alte cazuri, din contra, doresti sa se afle cineva langa tine fie pentru a te sprijini cat timp treci prin aceste stari, fie pentru simplul motiv de a-ti tine companie.

De regula, daca vorbesti despre motivele care ti-au provocat supararea, tristetea dispare destul de repede. Intr-un final, cand reusesti sa-ti indepartezi starile de tristete te simti atat de usurat de parca ti-ai fi indepartat o mare greutate pe de suflet.

In ce cazuri este normal să fii trist?

Resimtirea starilor de tristete din vreme in vreme este un proces natural specific firii umane. Cauzele pot fi extrem de diversificate:

nu ai primit ceva la care visai de foarte mult timp (nu ai reusit sa-ti cumperi bluza la care te uiti lung de mai mult de o luna de zile, nu ai obtinut nota maxima chiar daca te-ai pregatit timp de doua saptamani, nu ai reusit sa vizitezi Gradina Botanica din Cluj cu toate ca te-ai aflat in oras pentru o perioada destul de indelungata, nu ai ajuns la concertul formatiei preferate chiar daca ti-ai achizitionat bilete din timp, nu ai putut pleca in concediu din cauza unor probleme neprevazute etc.);
iti este dor de o persoana pe care nu ai vazut-o de mult timp;
vrei sa fii prieten cu o persoana anume care te ignora complet si acest lucru te face sa nu mai ai o impresie atat de buna despre tine;
o anumita afectiune te impiedica sa te afli alaturi de persoana draga.
Si lista poate continua. De cele mai multe ori tristetea se datoreaza pierderii sau separarii, unei schimbari neasteptate sau are legatura cu relatiile din cadrul familiei sau al cuplului.

Pierderea şi separarea

Acesta este cel mai intalnit motiv al tristetii. Nimic nu se poate compara cu durerea de a pierde pe cineva drag. Indiferent ca e vorba de moartea unei rude, de decesul unui prieten drag sau de sucombarea animalului din casa durerea si apatia persista timp de saptamani sau poate chiar luni intregi. Un alt tip de pierdere, divortul, chiar daca are repercusiuni benefice este insotit si de sentimentele de tristete.


Schimbările neaşteptate

Schimbarile care implica lasarea unor lucruri sau persoane in urma ta precum in cazurile in care te muti in alt oras sau schimbi scoala influenteaza starile emotionale. Cateodata, imbogatirea familiei cu un nou membru iti poate cauza sentimentele de tristete, desi toata lumea sustine ca ar trebui sa fii fericit.

Dezamăgirile

Dezamagiri de tipul pierderii unui joc pe care vroiai sa-l castigi, obtinerii unei note mici sau omiterii tale de pe lista invitatilor la o petrecere, iti afecteaza buna-dispozitie. In asemenea cazuri, tristetea este o reactie absolut normala. Intensitatea tristetii este direct proportionala cu importanta dezamagirilor cu care te confrunti.

Relaţiile

In general, atmosfera dintr-o relatie ar trebui sa abunde in fericire si exuberanta. Tensiunile puternice, conflictele, neintelegerile marunte reprezinta situatii ce sunt insotite inevitabil de tristete, indiferent de durata si intensitatea lor.

Multi copii au tendinta de a nu-si asculta parintii din dorinta de a-si castiga mai repede independenta si maturitatea. Tipetele, criticile, discutiile referitoare la bani, haine, tunsoare si prieteni isi aroga un loc fruntas printre motivele caracteristice tristetii.

Treceţi peste orice stare cu zâmbetul pe buze şi veţi realiza că nu aţi putut schimba ceea ce nu se poate schimba şi viaţa merge înainte, chiar dacă merge altfel...