Scurt metraj

Este duminica, vreme nu foarte plăcută, cel puțin in vestul tarii, haideți sa facem un exercițiu si sa ne așezam comod...pe canapea…închideți ochii…si cu fiecare respirație sa încercați a lăsa relaxarea sa va învăluie corpul, mintea.

Esti tu, cu tine si imaginile care iți derulează filmul vieții tale.

Derulezi…si doar privești…ești spectator fără sa poți interveni. Știu, ai vrea sa derulezi filmul mai repede sau poate, ai vrea sa pui un moment pe pauza. Nu poți!

Poti doar urmări cum scenele trec una după alta intr-un film in care tu ești actorul principal. Cunoști scenariul, știi ce va urma si totuși nu poți schimba nimic.

Te vezi ratând cu gratie momente pe care le puteai salva glorios. Privești cu un regret tardiv momente pe care le-ai lăsat sa treacă pe lângă tine fără sa le valorifici. Simți furnicături in brațe pentru ca nu le poți mișca atunci cand vrei sa te tragi singur de mâneca sa nu te arunci in situații despre care acum știi ca iti vor sifona reputația.

Ai vrea poate sa spui stop si sa reiei un anumit cadru pentru ca ai înțeles ca nu ai dat tot ce ai avut mai bun de teama sa nu iți faci sufletul țândări. Nu poți sa faci nimic… doar privești si simți emoțiile ce te învăluie cand vezi genericul filmului si te recunoști ca fiind actorul principal si lângă tine, alții, multi, anonimi sau uitați, importanți sau rămași in amintire cu urme ce nu au putut fi șterse de timp.
Viata ta este un film pe care nu il poți corecta in trecut, il poți crea in prezent si il poți proiecta in viitor ca pe un film care sa iți reprezinte personalitatea si alegerile venite din visele si dorințele tale cele mai ascunse.

Viata ta este ca un film sau poate chiar bate filmul prin ineditul situațiilor care ti se întâmplă. Povestea ta poate rescrie orice scenariu de film… si, daca ar fi participanta la o selecție a poveștilor de viață, poate câștiga titlul de ”cea mai” la orice secțiune pentru ca, de-a lungul timpului, ai adunat momente de drama, momente romantice, de aventura, chiar si situații comice. Le-ai strâns pe toate intr-un scenariu de viată unic. Uneori il ai scris de istoria ta trecuta, de convingerile tale care te programează spre anumite alegeri, alteori este scris de fiecare pas pe care il faci in călătoria ta, de oamenii care vin lângă tine si aduc noi povesti care îți completează povestea ta.

Viata ta poate fi un film reușit si memorabil…sau nu...fii regizorul si actorul ei in rolul principal!

Abordarea falsă a fericirii

Fiind un om care scrie destul de mult si constant, mă apucă din când in când să urmăresc rețelele sociale care sunt un spațiu ideal pentru a promova o falsa fericire. Ce ne îndeamnă sa facem acest lucru? Nu știu cum se face, dar încă o data m-am oprit la subiectul “fericire”. Poate pentru ca mai sunt încă atât de multe de spus, fiind ceea ce noi toți căutam sa atingem. De data aceasta, abordez fericirea afișată in mediul virtual. Care uneori este (de ce sa nu recunoaștem) o falsa fericire.

In momentul de fata, folosirea rețelelor sociale face parte din viața noastră de zi cu zi. Aparent rețelele sociale ne ajuta foarte mult in comunicarea si interacțiunea noastră. Fără rețele sociale nu mai existam (bullshit). Avem conturi pe rețele multiple, considerându-le utile in primul rand pentru actualizarea informațiilor si a ceea ce ne interesează dar si pentru împărtășirea gândurilor si experiențelor.

Trăim într-o societate in care fericirea este foarte apreciata, oamenii au tendința de a arata ceea ce ei cred cel mai bine despre ei, despre viețile lor, sau chiar ceea ce ar dori sa fie, chiar daca sunt simple dorințe fără intenția clara de a le transforma in realitate. Pare chiar ca avem mai multa grija de pofilele noastre decât de noi înșine sau de cei dragi noua. 

V-ați întrebat vreodată ce ne îndeamnă pe noi sa postam fiecare moment sau activitate a noastră? De ce contează atât de mult sa arătam si de ce contează atât de mult sa se vada “bine”? Vrem sa ne evidențiem, arătând cu ajutorul internetului, telefonului, aplicațiilor si al rețelelor sociale de la fiecare toana a dimineților noastre, la fiecare ținută cu care ieșim din casa, la ceea ce mâncam in fiecare zi, fiecare achiziție si mai ales fiecare minunata vacanta. Realizam ca ceea ce căutam sa primim sunt mici recompense temporare (gen like-urile), pentru a creste fericirea noastră aparenta? Nu spun ca asta este un lucru greșit, dar sa nu pierdem din vedere ca nu ne ajuta pe termen lung. Sa conștientizăm de unde nevoia aceasta de feed-back imediat (cate like-uri, cate comentarii am primit la o postare, cate felicitări de ziua noastră, etc) si de ce tânjim după toate acestea pentru a fi bine, a fi fericiți, pentru a ne creste stima de sine. Voi v-ați gândit vreodată sa vizitați un specialist (gen psiholog) care sa va ajute sa credeți in propria fericire si cum sa o construiți real? Întreb doar pentru ca eu am făcut-o si chiar a ajutat :)

Pe lângă toate aspectele, am putea sa luam in considerare ca ceea ce transmitem poate afecta susceptibilitatea altor persoane?! Starea de spirit a multor oameni este modificata si condiționată de postările pe care le vad in rețelele sociale. Arătând atât de mult “frumosul” din viața noastră nu este întotdeauna un lucru pozitiv. Uneori ceea ce unii postează, ii poate face pe alții sa se simtă “insuficient de buni”. Scoate-ți si rahatul in fata, arătați oamenilor ca nu totul este roz si minunat, fiti autentici.

Concluzia este ca viața poate fi mult mai frumoasa daca pur si simplu o trăim, daca o păstram pentru noi înșine, fără a o expune mereu terților. Iar daca o faceți, fiți un real exemplu pentru cei din jur. Scrie cat iți este de greu sa faci anumite lucruri si cum iți urla neuronul in cap cand dai de greu. Toate aspectele fac parte din așa numita "viată". Postează si bune si rele, oricum nimănui nu'i pasa :)

Atunci când deștepții analizează, proștii acționează

V-ați gândit vreodată la o situație ipotetică în care un prost vrea să meargă din punctul A in punctul B, pentru el e simplu, o ia tot înainte pe arătură și vede el după-aia.

Dacă luăm însă în calcul un om deștept care vrea să ajungă din punctul A in punctul B, el întâi face o analiză a traseelor posibile și a situațiilor neprevăzute ce pot apărea în calea lui și își face planul A, planul B și planul C, de backup.

Dacă îi apare un zid în cale?

O ia prin stânga sau prin dreapta ori face o gaură?

Trece pe deasupra sau sapă un tunel pe dedesubt?

Dacă va fi nevoie de săpat un tunel, cred că ar trebui să-și ia la drum o unealtă potrivită. Dar care e cea mai bună unealtă? De fier sau de lemn? Să fie ușoară și de dimensiuni mici ca să nu-l încurce la drum sau ceva serios, de performantă?

Dilemele pot continua la nesfârșit, you get the point.

Prostul o ia înainte si nu contează daca își frânge gâtul. Deșteptul in final se plictisește de planuri și renunță la drum.

Cu toate acestea, în esență, oamenii deștepți vor să-i ajute/să-i salveze pe cei năpăstuiți de soartă însă cu toată inteligența lor nu-și dau seama că fac exact contrariul. Cele mai multe confruntări se câștigă cu tupeu, nu cu dreptate sau logică argumentativă.

Atracția sufletului naște prietenie

Sub privirea ochilor tăi aș putea muri de fericire fără urmă de regret. Ce regrete să am? Îți simt brațele în jurul meu, parfumul tău mă poartă spre o lume unde nimeni nu s-ar îndura să ne despartă, iar dacă moartea ar fi trecerea dintre lumea înăbușitoare de aici și universul etern din brațele tale, aș da ultima răsuflare pe o îmbrățișare. Ah, iubirea asta mă topește, mă face să o iau razna, focul ăsta din mine arde până la ceruri, transformând orice urmă de rațiune în cenușă. Și ce dacă? Nimic nu o să potolească pasiunea dintre noi.

Serios? Asta credeam cândva! Mare om, mare caracter, aș spune chiar fată faină. :)

Cu toții suntem în căutarea dragostei nebunești, identificăm dragostea adevărată cu iubirea pasională, cu starea aia psihologică extraordinară care a inspirat nenumărate filme și piese muzicale, care a lansat războiul troian și a oferit multora dintre noi cele mai frumoase zile ale vieților noastre. Ne aruncăm în brațele unui om cu speranțe zeci, despre cum am rămâne veșnic îndrăgostiți, fericiți. Dar dragostea asta pasională e ca un drog, îți dă o stare emoțională sălbatică. Orice experiență în care te simți foarte bine eliberează dopamină, iar această substanță este crucială aici, pentru că drogurile care ridică în mod artificial nivelul dopaminei te supun riscului de dependență.

Există un mit special al trubadurilor despre dragostea „adevărată” care are ca idee faptul că dragostea adevărată arde cu pasiune și continuă să ardă până la moarte, iar după… arde și după moarte, pentru că îndrăgostiții se întâlnesc în rai, bla, bla. Și în zilele noastre, dragostea adevărată se asociază tot cu dragostea pasională, care nu se stinge niciodată, dar nicio substanță nu te poate ține drogat continuu, biologic este imposibil, organismul cedează la un moment dat, mori...

Deci, sa revenim cu picioarele pe pământ, dacă iubirea pasională este un drog, unul adevărat, atunci trebuie sa-si piardă efectul într-un final. Nimeni nu poate fi drogat la nesfârșit, iar atunci când ne trezim din beție și am ieșit de sub influența drogului „ochilor frumoși”, ne întrebăm uimiți ce a fost în capul nostru, ne trezim din paradisul oferit de căldura dragostei direct în aer.

Dar hai sa nu plutim in aer, haideți să ne gândim un moment la iubirea prietenească, iubirea aia care crește încet în timp, cea pe care o simțim pentru cei cu care viața noastră este strâns legată, iar oamenii care dezvoltă dragostea asta își aplică sistemul de atașament și de grijă reciproc, începând să se bazeze unul pe celălalt și să dea dovadă de încredere reciprocă. Dacă metafora pentru iubirea pasională este focul, metafora pentru iubirea prietenească este creșterea viilor, împletirea lor și unirea celor doi oameni. Iubirea pasională și iubirea prietenească sunt două procese total diferite, care evoluează diferit. Iubirea pasională se aprinde, arde, și poate atinge cote maxime într-un timp foarte scurt, coborând din cerurile dragostei eterne la fel de repede, în timp ce iubirea prietenească nu atinge niciodată intensitatea dragostei pasionale, dar este de durată, atât cât fiecare este capabil sa o ducă si se simte confortabil.