Învață să ai răbdare

Nu știu voi, dar eu incă de mică am învățat că trecem marea cu răbdarea. Și totuși nu ne-a spus nimeni, nici mie și nici vouă câtă răbdare să avem, unde se termină ea și de când începe să fie inutilă. Nu ne-a spus nimeni că uneori vom fi nevoiți să așteptăm chiar mai mult decât credeam vreodată că o putem face. Și totuși nu am avut și nu avem încotro. Câteodată, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să așteptăm și să avem răbdare.

Poate uneori obosim să avem răbdare, să așteptăm, să ne întrebăm și să sperăm. Poate uneori nu ne mai punem nădejdea în nimeni și în nimic. Poate suntem dezamăgiți sau deprimați, supărați sau doar triști. Dar continuăm să fim puternici. Pentru că trebuie, nu pentru că vrem. Pentru că am fost obligați de împrejurări să fim, nu pentru că ne-am născut așa.

Toți ne spun că va fi bine. Vei vedea. Până și după cele mai groaznice furtuni norii tot se risipesc cândva. La un moment dat. La fel cum și cele mai lungi și triste nopți duc tot la o zi în care soarele va răsări. Poate acum nu e bine. Dar nu dispera. Nu te întrista. Nu îți pierde speranța. Rămâne să facem ceea ce am făcut mereu atunci când lucrurile nu au mers bine și anume să așteptăm. Să avem răbdare. Întrebarea este cât va mai dura? Nu va fi oare prea târziu?

Va fi bine! Și dacă nu va fi, vei învăța să fii puternică. Iar în cele din urmă ți se va răsplăti răbdarea. Fericirea nu apare întotdeauna unde și cum vrem noi, dar e important că apare până la urmă. Ai răbdare! Speră! Uneori, viața ne oferă lucrurile pe care ni le-am dorit cel mai mult exact atunci când suntem pe cale să ne pierdem orice speranță și răbdare. E greu, dar nu e niciodată mult prea greu. Eu pot. Tu poți. Ești puternică. Ai învățat și tu să fii. Nu ai avut încotro! Sau?

Oameni incapabili sufletește

Din vremuri demult apuse se spune că oamenii care au așteptări mari vor trăi dezamăgiri crunte. Faza e ca nu doar se spune, așa și este! Se spune că cei naivi care vor aștepta să primească cât dau și vor proiecta asupra celorlalți modul lor de a fi și de acționa, vor fi deseori dezamăgiți. Chiar așa se întâmplă! Se spune că cei care mai speră, care oferă toată încrederea, care se dau pe ei cu totul din pasiune, unei cauze, unui proiect, unui job, unei relații, unei prietenii, se vor da de multe ori cu capul de pereți și se vor frustra constant. Astfel se simte!

Prea mulți rănesc, fără ca măcar să realizeze. Uneori nu este nici măcar vorba de rea voință, ci de un set diferit de valori, de limitare, de percepții diferite, de a lua de bun ceea ce primesc și a considera că totul li se cuvine, fără a dărui nimic în schimb. Unii calcă pe suflete, alții nu știu când să se oprească cu pretențiile, o parte nu au nici măcar o urmă de bun simț pentru a pune punct sau pentru a cere scuze, atunci când au greșit. Prea mulți sunt imuni și trăiesc bine mersi în propriul egoism, lăsând în urmă tot ceea ce nu le mai este de folos.

Am învățat că atunci când te frustrează ceva, urmează lucruri mai frumoase și mai mari. Din căderi apare gloria, transformarea, regăsirea de sine și alegerea unei alte căi. Din lacrimi pleacă vise și ne mutăm pe un alt tărâm unde bat inimi în același ritm și unde energiile se aliniază perfect. Cei cu multe așteptări sunt neînfricați în felul lor și nu se tem să “aștepte”. În ei se află toate resursele pentru a ridica fruntea chiar și când totul pare gri. Dinții încleștați de furie nu șuieră blesteme pentru cei care au dezamăgit, ci dorința de a-și păstra coloana și a nu se schimba pentru că alții nu pot mai mult. Lupta adevărată este doar cu ei înșiși, iar cel mai mare hop este acela de a nu se schimba în ceva mai urât, ci de a renunța mai ușor la oameni urâți spiritual. Nu așteptările ar trebui abandonate, ci persoanele care nu sunt nici măcar capabile să le înțeleagă și care nu își doresc să le atingă.

Și atunci, mă întreb retoric: de ce ai renunța la ceea ce ești și crezi doar pentru că există incapabili sufletește sau mental în jurul tău? De ce nu o iei la sănătoasă fără a privi în urmă? Undeva acolo cineva te va uimi și va da mult mai mult decât ai sperat vreodată. Trebuie doar să te depărtezi de tot ceea ce nu-ți face bine!

Iubesc oamenii frumoşi

Eu iubesc oamenii simpli și frumoși…sufletește. Oamenii care știu să dăruiască bunătate și iubire la fel cum primesc, cei care cunosc adevărata sinceritate și se bucură de gesturi, nu de valori.

Iubesc oamenii care știu să zâmbească și cu inima, cu sufletul, cu privirea. Îi ador pe aceia în ochii cărora te pierzi minute bune când îți zâmbesc și care te fac să înțelegi că este adevărat, fiecare suflet poartă chipul care i se potrivește.

Iubesc oamenii care la fiecare bătaie a inimii emană dragoste, putere și dorință de a face în jurul lor o lume mai bună, una în care sinceritatea să învingă dulceața vorbelor false, o lume lipsită de amărăciune, regrete și compromisuri.

Iubesc oamenii care au fost alături de mine la bine si la greu, acei oameni care m-au ajutat cand am avut nevoie, dar îi iubesc si pe aceia care mi-au facut rău, pentru ca roata faptelor se intoarce spre ei, nu spre mine.

Ador să văd oameni simpli, exemplari. Omenia tine de gandirea conservatoristă, după părerea generatiilor tinere. Nu mai este de actualitate omenia…Iar mai presus de toate, putini oameni mai au activitati normale. Frumusetea acestora sta in simplitate.

Frumoşi mai sunt oamenii care mângâie… Oamenii care alină, vindecă, aşteaptă fără să se gândească la faptul că-şi pierd degeaba timpul. Frumoşi mai sunt oamenii care uită de ei şi se gândesc la ceilalţi, aceia pe care îi consideră unii proşti din cauză că fac bine şi-şi găsesc în schimb numai rău, dar mai contează? Mai contează că ne amputăm din propriul suflet doar ca să le aibă ceilalţi întregi pe ale lor? Mai contează că frângi părţi din tine dacă vezi cât de frumos se potriveşte sufletul tău printre fisurile sufletelor celor dragi?

Iubesc cerul, soarele, animalele, natura, viața….pentru că oamenii buni iubesc totul!

Cu dor de ducă

Nu ştiu cum e la voi  eu cred că de iubire te mai vindeci, dar de dor… de dor scapi foarte greu… Câteodată ne e dor de linişte, atunci când e prea mult zbucium în suflet. Câteodată ne e dor de nebunie şi risc, atunci când e pustiu în inimă. Câteodată ne e dor de oamenii pe care i-am iubit prea mult. Câteodată ne e dor de oamenii pe care i-am rănit, de aceia care ne iubeau poate mai mult decât ne-am putea imagina. Câteodată ne e dor de ducă şi ne e dor rău. Ne-am săturat de toate şi vrem să ne tot ducem, nu ştim unde şi nu ştim până când.

Parcă fiecare om din viata ta are dorul lui şi ţi-l lasă în suflet, nu contează că pleacă, nu contează că pleci. De părăsit, părăsim toţi la un moment dat şi toţi suntem părăsiţi. De unde, Doamne, atâta dor? De unde, Doamne, atâta suflet să-l ducă pe tot? De unde atâta putere să-l îndurăm… Dorul arde, dorul arde şi frige şi lasă urme, creşte îndoieli, e greu. Fiecare om are dorului lui pe care ţi-l lasă în suflet. Şi mi-e dor de fiecare om dacă stau să mă gândesc bine. Dar cel mai dor îmi e de omul pe care nu l-am avut niciodată, de omul pe care nu l-am iubit niciodată cu adevărat şi pe care îl iubesc tot mai mult în fiecare zi.

De iubire ai şanse să te vindeci în timp, cu o altă iubire, singură, cu alţi oameni, nu contează cum, contează că te vindeci şi scapi de răni şi ajungi să nu-ţi mai pese. Dar de dor nu scapi cu timp, dorul se hrăneşte cu aşteptări. De dor nu scapi cu alt dor, devine mai puternic, doare mai tare. Nu te vindeci singură de el pentru că singură îţi aduci aminte de şi mai multe doruri. Nici altcineva nu te poate vindeca de doruri, poate doar să te facă să-l uiţi până atunci când îţi oferă altul. Atât… Cu dorul trăim în suflet orice ar fi. Dar sunt multe doruri frumoase şi, deşi se numeşte dor pentru că doare, dorurile frumoase nu dor.

Şi poate că dorul de cineva pe care nu l-am iubit niciodată şi pe care totuşi îl iubesc prea mult e un dor frumos. Oare este vorba de speranţă, ambiţie, putere, dorinţă de a întâlni pe cineva care să aducă fericirea? Poate că o nouă călatorie îţi aduce în cale oameni frumoşi, oameni care işi vor lăsa şi ei amprenta asupra ta. Poate că dorul de cineva pe care nu l-ai iubit încă e cel mai frumos dor şi urmează să fie cândva cea mai frumoasă iubire. Ultima! Teoretic :)