joi, 21 decembrie 2023

Spune nu ABANDONULUI!


Abandonul si cruzimea asupra animalelor devine o problema din ce in ce mai evidenta in tara noastra. Catre finalul textului va voi prezenta procedura reclamarii unui act de cruzime fata de un animal.

Din moment ce nivelul de trai scade, se pare ca “apetitul” pentru abandon creste si in ultimul timp creste tot mai mult. Din pacate, in Romania legile nu sunt atat de drastice precum in alte tari, iar simplu abandon constituie contraventie si se sactioneaza cu amenda.

Un animal nu este un simplu ambalaj sau un simplu chistoc de tigara aruncat in mijlocul strazii, inainte de toate este un SUFLET.

Intotdeauna mi-am spus ca mi-as imparti anii ramasi cu cel mai bun prieten al meu, cainele, dar nu se poate, tot ceea ce pot face este sa am grija de el in orice situatie si sa nu fac nimic care ar fi in defavoarea lui. Nu e greu, serios, un animal este membru al familei cu drepturi depline, atat la bine cat si la rau.

Am sa impartasesc cu voi doua citate care mi-au placut cel mai mult:
– Primul este cel al lui Pitagora: “Animalele impart cu noi privilegiul de a avea suflet”
– Iar cel de-al doilea al lui Sri Aurobindo: “Viata este tot viata – chiar daca este intr-o pisica, intr-un caine sau intr-un om. Nu este nici o diferenta intre o pisica si un om. Ideea de diferenta este o conceptie creata de om pentru propriul sau avantaj”

Un animal nu este o jucarie pe care o cumperi copilului de sarbatori si cand se plictiseste o abandonezi pe strada. ABANDONUL ANIMALELOR CONTITUIE CONTRAVENTIE SI SE SANCTIONEAZA CU AMENDA DE LA 1000 LA 3000 LEI, IAR CRUZIMEA FATA DE ANIMALE CONTITUIE INFRACTIUNE SI SE SANCTIONEAZA CU INCHISOARE DE LA 3 LUNI LA UN AN SAU CU AMENDA.

Poate parea ca insist cu lucrurile pe care eu nu le inteleg, dar chiar nu pot sa fac asta. Pleci cu cainele la plimbare si il pierzi, WTF? Ai plecat vreodata cu copilul in parc si l-ai pierdut? Grija ar trebui sa fie aceeasi pentru orice membru al familiei.

Daca nu esti in stare sa ai grija de un animal de companie, de ce iti iei unul? Lasa-i pe cei care ii considera membrii ai familei cu drepturi depline sa faca asta, rezuma-te la a te holba pe tik tok la animale si gata, nu esti in stare sa ai grija de unul, obisnuieste-te cu ideea, simplu. Un animal de compenie inseamna responsabilitate, nu te joci cu sufletul unei fiinte dupa bunul tau plac.

Cum trebuie sa procedati in cazul in care sunteti martori la un act de cruzime asupra unui animal:
– este important sa aveti un martor
– sunati la 112 sau mergem impreuna cu martorul la cea mai apropiata sectie de politie ( Atentie: reclamantul trebuie sa primeasca pe loc o copie a procesului verbal din partea politistului )
– faceti o plangere scrisa la DSVSA ( Directia sanitar veterinara judeteana) pe care o lasati la secretariat si la care primiti un numar de inregistrare (obligatoriu trebuie sa luati numarul de inregistrare) iar in 30 de zile lucratoare trebuie sa primiti raspunsul la ea
– Model de plangere:

Domnule Director,
Subsemnatul X, domiciliat in .., indentificat prin CI serie .. si nr .., va aduc la cunostinta ca in data de .., s-a petrecut urmatorul fapt .. ( povestiti )
Aceasta fapta se incadreaza la articolul .. (rele tratamente / cruzimi impotriva animalelor) din legea 205/2004 modificata si completata de legea 9/2008.
Martorii la acest incident sunt persoanele: .., numar telefon .. .
Va rog sa luati de urgenta masurile care se impun.
Nume, Semnatura, Telefon.

Un gest de  responsabilitate este adoptarea animalului, sterilizarea și microciparea acestuia.

Haideti sa luam atitudine cu totii, numai asa vom reusi sa schimbam ceva.


duminică, 12 noiembrie 2023

Fobia angajamentului


Mă tot intreb de ce este atât de greu ca o relație să dureze în zilele noastre? De ce nu mai este nimic ca pe vremea părinților noștri? De ce eșuăm de fiecare dată să iubim, în ciuda faptului că încercăm din răsputeri? De ce au devenit oamenii dintr-odată incapabili să stabilească și să mențină relații care să dureze? Oare am uitat cum să iubim? Sau, mai rău, am uitat ce înseamnă iubirea?

Nu mai suntem pregătiți pentru nimic. Nu suntem pregătiți să facem sacrificii, să facem compromisuri, să iubim necondiționat. Nu suntem gata să investim totul pentru ca o relație să funcționeze. Ne dorim ca totul să fie ușor. Suntem lași, renunțăm ușor. Nu este nevoie decât de un singur obstacol ca să ne dărâme. Nu îi dăm ocazie dragostei să crească, ne dăm bătuți prea repede.

Noi nu mai căutăm dragoste, am uitat de ea, căutăm doar senzații tari și emoții puternice. Ne dorim să avem pe cineva alături care să se uite la filme cu noi și alături de care să ne distrăm, nu pe cineva care să ne înțeleagă chiar și în momentele de liniște cele mai profunde. Doar petrecem timp împreună, nu ne formăm amintiri. Nu ne dorim viața aceea plictisitoare. Nu ne surâde ideea unui partener de viață, ci doar a cuiva care să ne facă se ne simțim energici, plini de viață în clipa prezentă, acum. Când senzațiile dispar, descoperim că nu suntem deloc pregătiți pentru lucrurile de zi cu zi. Nu credem în frumusețea predictibilității pentru că suntem prea orbiți de senzațiile unei aventuri.

Avem fobia angajamentului. Considerăm că nu am fost meniți să facem parte dintr-o relație serioasă. Nu vrem să ne stabilim undeva. Numai gândul în sine ne sperie. Căutăm satisfacție imediată în orice latură a vieții, lucrurile pe care le postăm online, carierele pe care le alegem și oamenii de care ne îndrăgostim. Ne dorim, însă, maturitatea unei relații care se dobândește în timp, legăturile emoționale care se dezvoltă de-a lungul a ani de zile, sentimentul apartenenței, deși de-abia ne cunoaștem unul pe celălalt.

Suntem generația combinărilor și despărțirilor rapide. Mai întâi facem sex și de-abia după aceea luăm hotărârea dacă ne angajăm să și iubim. Sexul în afara unei relații nu mai este un tabu. Relațiile nu mai sunt atât de simple. No pressure.

Tehnologia ne-a adus mult mai aproape unul de celălalt, atât de aproape încât este imposibil să mai respiri. Prezența noastră fizică a fost înlocuită cu mesaje scrise sau audio, cu shapchaturi sau cu convorbiri video. Nu mai simțim nevoia să petrecem timp împreună. Deja știm prea multe unii despre ceilalți. Nu mai avem despre ce să vorbim.

Suntem o generație de pribegi, care nu pot sta în același loc prea mult timp. Toți avem fobia angajamentului. Considerăm că nu am fost meniți să facem parte dintr-o relație serioasă. Nu vrem să ne stabilim undeva. Numai gândul în sine ne sperie. Nu ne putem imagina o viață întreagă alături de o singură persoană. Ne ferim de astfel de lucruri. Disprețuim permanența ca și când ar fi un dușman al vieții sociale. Ne place să credem că suntem “diferiți” de ceilalți, că nu ne conformăm normelor sociale.

Suntem o generație căreia îi place să se numească “liberală” din punct de vedere sexual. Facem diferența între sex și dragoste, sau cel puțin așa credem. Suntem generația combinărilor și despărțirilor rapide. Mai întâi facem sex și de-abia după aceea luăm hotărârea dacă ne angajăm să și iubim. Sexul vine ușor, loialitatea, nu. A face sex este echivalentul îmbătării. Nu avem nevoie decât de satisfacția imediată. Sexul în afara unei relații nu mai este un tabu. Relațiile nu mai sunt atât de simple. Există relații deschise, prieteni cu beneficii, întâlniri ocazionale, relații de o noapte, fără obligații, am lăsat prea puțină exclusivitate pentru iubire, în viețile noastre.

Nu permitem nimănui să intre în viața noastră și nici nu ieșim din zona noastră de confort ca să iubim necondiționat pe cineva. Stăm ascunși în spatele zidurilor pe care ni le-am ridicat și pândim, căutăm dragostea, iar atunci când o găsim, fugim de ea.

Noi suntem generația practică, generația care funcționează doar pe bază de logică. Suntem o generație temătoare, ne este frică să ne îndrăgostim, ne este frică de angajamente, de nereușite, ne temem ca nu cumva să fim răniți, să ne fie inimile frânte. Nu permitem nimănui să intre în viața noastră și nici nu ieșim din zona noastră de confort ca să iubim necondiționat pe cineva. Stăm ascunși în spatele zidurilor pe care ni le-am ridicat și pândim, căutăm dragostea, iar atunci când o găsim, fugim de ea. Dintr-odată, nu putem să îi facem față.

Nu vrem să fim vulnerabili. Nu vrem să lăsăm pe cineva să ne vadă sufletul descoperit, să ne vadă așa cum suntem. Ne protejăm prea mult. Nici măcar nu mai punem preț pe relații. Renunțăm la oamenii minunați din viețile noastre pentru “ceilalți pești care înoată în mare”. Nu îi mai considerăm importanți. Nu este nimic în lumea aceasta să nu putem dobândi sau cuceri și totuși, iată-ne purtându-ne atât de stângaci când vine vorba de jocul iubirii, care până la urmă este cel mai fundamental instinct uman. Și noi numim asta evoluție...serios?


duminică, 5 noiembrie 2023

Oamenii potriviți



Universul funcționează in moduri misterioase. Trimite oamenii potriviți in momentele potrivite, chiar dacă este posibil ca uneori să nu observi acest lucru. In timp ce ai putea crede că esti pregatită pentru iubire sau pentru o conexiune reală, nu inseamnă că si sufletul tău este pregătit.

Dacă esti fix in locul in care trebuie sa fii, Universul te va răsplăti. Este constient de toate lucrurile pe care le faci si de căile pe care vrei sa mergi in continuare. Cu cat esti mai aliniată cu Universul, cu atat vei primi mai multe recompense.

Cu totii suntem fragili dacă lăsăm ca lucrurile dificile să ne atingă sufletul. Susținerea fie fizica, fie emoțională este extrem de importantă. Cand esti in cele mai dificile momente ale vieții, Universul iți vine in ajutor si iți scoate in cale oamenii de care ai nevoie.

Invățăm o multime de lecții in viață si, dacă ne luptăm cu un lucru mai dificil, Universul ne va trimite o persoană in viața noastră pentru a ne ajuta să primim lecția asa cum este ea. Acest lucru poate fi atat unul bun, cat si unul rau. In timp ce s-ar putea să nu doresti sa experimentezi durerea asociată cu lecția care va veni, crede-mă că vei deveni o versiune mai bună a ta prin experiența acesteia.

Oamenii potriviți te fac să te simți ca și cum ai fi susținută necondiționat pentru a fi tu și a-ți urma scopul. Sunt susținătorii tăi cei mai înfocați. Ei îți vor aminti cine ești cu adevărat când te îndoiești de tine

Asocierea cu oameni negativi te poate transforma într-o persoană negativă. Poți deveni mai furioasă, mai tristă sau mai toxică. Cei potriviți găsesc frumusețea în tine, te inspiră să fii mai bună și mai iubitoare.

Oamenii potriviți te fac să te simți iubită. Te fac să simți că nu ești singură pe lume. Te fac să te simți ca și cum ai fi acasă. Ei îți arăta cât de mult le pasă de tine și sunt mereu lângă tine când ai nevoie de ei.

Persoanele toxice pentru tine se comportă ca și cum nu contezi și te fac să te dai peste cap pentru a le obține aprobarea. Oamenii potriviți îți arată că tu ești importantă indiferent de ceea ce faci.

Sunt convinsă că ne-am intrebat cel puțin o dată in viață ce caută anumiți oameni langă noi si de ce atragem constant o anumită tipologie de oameni, poate nu ne-am făcut temele in trecut? Poate am chiulit de la o anumită lecție? Omul cat traieste invață, citiți mai des printre randuri si nu mai rămaneți restanți, nu e chiar asa de greu. ;)


duminică, 22 octombrie 2023

Odata cu trecerea timpului



Nu judeca niciodata oamenii dupa trecutul lor!

Oamenii invata; oamenii se schimba; oamenii sunt in miscare.

Astazi mi s-au oprit ochii pe aceasta afirmatie si imi dau seama cat este de adevarata.

Oamenii se schimba cu fiecare experienta. Unii merg inainte, altii se intorc. Dar niciunul nu ramane pe loc.

Toate experientele pe care le traim se inscriu in noi, iar invatamintele le predam urmasilor nostri. Le transmitem ca si informatie pentru viitor.

Indiferent de ceea ce traiesti, important este sa nu te lasi infrant nici de experienta, nici de esec.

Stiti ca si experientele frumoase ne pot infrange? Daca nu invatam lectia, in ciuda “succesului”, tot infranti suntem.

Oamenii intelepti nu se bucura de succesul unei experiente, ci de ceea ce invata din ea.

Viata este plina de lectii, nu de bine si rau. Binele si raul il continem noi si il atribuim experientelor in functie de felul in care percepem rezultatul acestora. Experientele nu au polaritate. Ele sunt neutre. Ele sunt efectul cauzei pe care o continem.

Indiferent de experienta, de rezultat, de sentimentele implicate in ea, finalizeaz-o cu intrebarea: “ care este lectia pe care o am de invatat de aici?”

Intotdeuna Sinele iti va raspunde. Bucura-te daca esti pregatit sa primesti raspunsul, sau mai insista. Nu parasi experienta fara sa stii din ce cauza ai trait-o si cu ce scop, pentru ca aceasta se va repeta pana cand vei gasi raspunsul la intrebarea “care este lectia pe care o am de invatat de aici?”



duminică, 1 octombrie 2023

Rezervă-ți timp pentru tine

Bruges

După un concediu tomnatic în care ți-ai încărcat bateriile ai starea în care ajungi să te gândești și la lucruri mai profunde decât ai facut-o în ultima vreme. Voi v-ați gândit vreodată care este menirea voastră în această lume? Pentru cine ai fi dispus să te jertfești, dacă e chiar nevoie să faci acest lucru? Te-ai pus vreodată pe tine pe primul loc? Cine crezi că sunt cele mai importante persoane din viața ta?

Da, o să răspunzi fără să te gândești prea mult: familia, prietenii, oamenii care au așteptări de la tine.

Dar, totuși, cea mai importantă persoană din viața ta, pentru care trebuie să-ți rezervi mai mult timp, căreia e nevoie să-i acorzi mai multă atenție și s-o răsfeți, ești chiar Tu.

Pe cei dragi trebuie să-i iubești necondiționat, dar nu e cazul să încerci să-i faci să creadă că toate-ți convin, că toate-ți merg bine și că ești fericit așa, dacă nu simți că ai libertatea deplină să faci anume ce-ți place ție.

De multe ori ne gândim prea puțin la noi și prea mult la alții, pentru că așa ni se pare corect să fie, să ignorăm nevoile noastre pentru a-i mulți pe cei din jur.

Totuși, adevărul e că atunci când încercăm să facem pe plac cuiva, ne așezăm dorințele undeva pe un raft și le lăsăm să aștepte acolo triste, zile în șir sau poate chiar ani.

Tot așteptând în zadar, dorințele noastre își pierd din vitalitate și se sting ușor, iar atunci când ne amintim și de ele, de cele mai multe ori găsim un raft gol și prăfuit, iar în suflet se așterne un întuneric imposibil de învins.

E frumos să acorzi o mână de ajutor oamenilor dragi inimii, să le oferi iubirea ta și să-ți răpești din timpul tău pentru ei, e însă o crimă să-ți lași dorințele tale să moară în singurătate, fără a le da măcar șansa să vadă lumina.

Chiar nu este neapărat să îmbraci un zâmbet de om fericit într-o zi ploioasă, atunci când sufletul îți e răvășit, pentru că asta simți, nu trebuie să-ți maschezi emoții pentru a mulțumi din răsputeri pe cineva.

Mai important e să-ți acorzi timp pentru a-ți asculta inima, pentru a vedea de-i fericită cu viața pe care o duci, de-i place că n-o prea bagi în seamă, decât foarte rar. Să-ți întrebi corpul de nu e obosit de atâta alergat dintr-o parte în alta, de nu s-a săturat de rutina zilnică sau de nu-l doare spatele de greutatea grijilor cu care-l împovărezi zilnic.

Uneori e nevoie să te oprești și să-ți privești trecutul și prezentul, să-ți pui în balanță nevoiele tale și ale celor din jurul tău și să vezi care cântărește mai mult.

Dacă cumva balanța înclină în partea cealaltă, atunci ar fi bine să te retragi un pic din învălmășeala cotidiană, să sufli praful așezat pe dorințele tale și să începi să te gândești la ce-ți dorești cu adevărat.

Ține minte, viața constă din mai multe alegeri, încercând să mulțumești pe toată lumea, dorind să faci totul perfect, chiar dacă asta înseamnă să faci sacrificii enorme, nu vei face decât să trăiește viața altcuiva, să acționezi la impulsurile oamenilor din jurul tău și să le urmezi calea, fără a avea șansa să-ți croiești propriul drum.

Încetează să te învinovățești dacă n-ai reușit să faci lucrurile așa cum și-ar fi dorit oamenii din jurul tău, pentru că tu nu ești aici ca să mulțumești pe alții, ci să te mulțumești pe tine.


duminică, 3 septembrie 2023

Vremuri schimbatoare cu trairi adaptate varstei

Candva, cineva imi spunea ca sunt tare in urma cu multe in materie de viata, ca am un fel de retard emotional. Fireste ca la 26 de ani orgoliul mi s-a rostogolit in fraze deloc usor de redat in scris, insa inclin sa cred ca persoana respectiva avea dreptate. Imi pare rau ca acea persoana draga mie nu mai este printre noi si nu pot redeschide discutia cu ea, dar o voi purta mereu in gand in baza lungilor discutii avute cu ea.

Cred ca toate am trecut prin faza adolescentei in care doream sa parem mai in varsta. La 16 ani orice fata vrea sa poata spune: mama, am 18 ani, ma intorc acasa la ce ora vreau eu si ies cu cine vreau eu! Desi, cu cat anii se adaugau, imi cam schimbam gandurile. Practic, ani de zile mi-am reprimat tot ceea ce tine de feminitate. Am avut odata si o intrebare de la cineva, cand eram tunsa scurt, undeva la 20 si un pic de ani, daca sunt fata sau baiat. Atunci am fost si mai speriata si eram convinsa ca am putine sanse sa fiu considerata ,,acea fata…”, daramite ,,acea fata draguta”. Ca sa ne lamurim, sani nu prea aveam, eram tunsa scurt, eram mega slaba si imi legam blugii cu o curea sa nu imi cada, deci asa feminina eram incat nici hainele nu reuseau sa incropeasca ceva forme feminine,

Astazi sunt cu un picior in barca celor care zic ,,oh, ce bine era in tinerete”, dar nu foarte mult. Perioada de 20-30 de ani nu prea vreau sa o mai retraiesc. A insemnat prea mult efort, prea multe razboaie de toate felurile, unele reale. Imi amintesc si acum cum credeam ca daca esti mai ,,ciudata” trebuie sa accepti multe. Am avut insa sansa sa intalnesc barbati cu capul pe umeri care m-au scos din asta. Da, pentru ca prietenele mele femei ma adanceau mai rau in treaba asta. Prin prietenie adevarata inteleg acea persoana care iti spune direct si abrupt cand o iei razna, cand mananci aiurea si care nu te impovareaza cu o generozitate inutila, care iti spune direct ca arati mult prea bine ca sa te gandesti la resemnare sau, din contra, ca frigiderul iti este mai apropiat decat amantul.

Cu barbatii intotdeauna am putut fi prietena in adevaratul sens al cuvantului, chiar si acum unii dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt barbati, ei sunt singurii care au fost mult mai sinceri decat femeile din jurul meu. Revenind la istoria mea, pana si cei ce s-au comportat nu tocmai precum niste gentlemani, mi-au fost mai de ajutor decat falsele prietenii feminine. Mai exact o conversatie cu un barbat, chiar si de cateva ore, m-a ajutat mai mult decat nopti in sir de discutii feminine. In prezent, foarte putinele interlocutoare pe care le ador in conversatie sunt femei extrem de sigure de ele, dar si asumate in propriile probleme, si care nu isi glazureaza conversatia. Nu puternice, nu cu atitudini de ,,super woman”, ci femei care stiu sa planga, care stiu sa si rada, femei care inteleg ca feminitatea este un mix de piele si creier.

Intr-o conversatie cu mine insami, exercitiu recomandat de psihologi pe care vi-l recomand, ma gandeam eu ce as face daca as putea sa imi indeplinesc orice dorinta legata de feminitate. Si culmea ca nu am avut dorinte legate nici de sani mari si nici de picioare lungi. Am indraznit sa visez la mai multa rabdare, la mai multa arta a conversatiei ce vireaza usor spre flirt si am o dorinta majora de a fi mereu in armonia aceea minte-corp. Iar legat de corp, da, am niste pretentii pe undeva prin zona abdomenului, dar daca as avea mai multa minte, sigur as trece si peste asta. As mai vrea sa scap de niste riduri pe la ochi, insa cand ma uit la pozele de la maturitate ale lui Catherine Deneuve sau ale Sarei Montiel, asa repede imi revin. Pe femeile acestea le ador ca feminitate si arta. Si cred ca frumusetea lor vine din acea feminitate retardata. Adica da, corpul lor a imbatranit, s-a degradat cum e si firesc, insa daca o asemenea femeie iti spune 3 vorbe uitandu-se in ochii tai, te cam pierzi tu in cuvinte, indiferent ca esti femeie sau barbat. Practic corpul s-a dus inainte pe o linie fireasca, insa in spatele unor riduri si a unor sani cazuti, stau niste adolescente in emotii si niste centenare in atitudine, mixul aproape fatal in cazul unei femei.

Asa ca, da-mi Doamne mintea de la 90 de ani si corpul de pe la vreo 36 de ani, cam asa. Dar mixul textului  e bun atunci cand oscilezi cu mintea intre 16, 26, 36 si 46 de ani...si asta nu doar pentru ca am ajuns sa fiu "fata faina" ;)

duminică, 27 august 2023

Puterea unui zâmbet



Este drept când spun că fiecare a avut momente în care si-a ascuns în spatele unui zâmbet toate lacrimile pe care ochii tăi vor să le plângă? Câteodată ascunzi în buze toată durerea, încordând colțurile și obligându-le să rămână ridicate într-un zâmbet. Faci asta pentru a nu fi nevoit să te explici sau să-ți așezi încă o dată sufletul pe tavă. Pentru că vulturii planează deasupra ta, iar tu ești prea obosit ca să te mai lupți cu ei. Esti obosit de tot si de toate dar nu cedezi, esti obisnuit sa lupti până la final.

Dar sunt și momente când renunți să te mai prefaci. Și-atunci îți ștergi zâmbetul tâmp și fals de pe chip și îți lași lacrimile să o ia la fugă până la bărbie. Iar ele se adună acolo și se îmbrățișează pe bărbia ta. Și printre sughițuri de plâns începi să-ți scoți din suflet ce te macină. Și nu te mai simți nici rușinat, nici amenințat. Pentru că simți nevoia de a-ți relaxa buzele încordate pentru a te destăinui. Cine vrea să stie exact cum te simti ti se uita in ochi si intelege ceea ce se ascunde in spatele unui zâmbet.

Când zâmbești, creierul eliberează molecule minuscule numite neuropeptide pentru a ajuta la combaterea stresului. Apoi intră în joc și alți neurotransmițători, cum ar fi dopamina, serotonina și endorfinele. Endorfinele acționează ca un calmant ușor al durerii, în timp ce serotonină este un antidepresiv cu efect major.

Nimic nu echilibrează mai bine balanța minte-corp, decât râsul. Zâmbetul EI/LUI la prima întâlnire, al medicului când de abia te-ai trezit dintr-o anestezie majoră, al colegilor de muncă la prima oră a dimineții, al copilului tău de abia născut, al unui prieten ce te așteaptă într-o gară după o lungă perioadă de depărtare, și alte mii de variante pe care sigur le-ai descoperit.

Având în vedere că suntem ființe sociale, prin transmiterea emoțiilor pozitive prin zâmbet putem obține beneficii certe, în sensul că ne integrăm mai ușor într-un grup sau putem avea mai ușor acces la unele resurse. Atunci eliberăm prin zâmbet sentimentele pozitive, devenim mai toleranți la lucrurile care altminteri ne scoteau din sărite, avem mai mare încredere în noi, ne apropiem mai repede de oameni în jurul nostru.

Chiar daca nu putem controla întotdeauna ceea ce ni se întâmplă, zâmbind și râzând mai des ne putem schimba cu adevărat experiența internă și externă și putem găsi perspective mai pozitive asupra vieții.


duminică, 30 iulie 2023

Ăștia suntem noi


Exista o categorie de oameni permanent nemulțumiți de tot ceea ce fac, de ce întreprind ei, de ce primesc de la alții, de statutul lor, de viața lor sociala, personala, profesionala. Practic, orice se întâmplă cu viața lor devine la un moment dat o nemulțumire, o cauza a nefericirii. Boală grea, nemulțumirea este greu tratabila, greu de controlat sau de prevenit si chiar contagioasa. De obicei, apare undeva in copilărie ca o consecință a educației, sa nu uitam ca toate ni se trag din copilărie, amuzant sau nu, a neîncrederii părinților in ei inșii si in capacitățile copilului lor. Se poate dezvolta, cu precădere in adolescenta, cand căutarea de sine favorizează insatisfacția fata de tot ce este in jur. La maturitate, nemulțumirea erodează mintea, spiritul, dar si trupul, daca nu este găsit un remediu împotriva ei.

Din dorința de perfecțiune, ca o forma a depresiei sau pur si simplu ca manifestare a unui „eu” neadaptat, nemulțumirea naște drame existențiale neplăcute. Apoi, cu cat trece timpul devine tot mai ușor sa fii nemulțumit, sa ai pretenții, sa critici, sa crezi ca meriți mai mult si mai spectaculos…vrei si tu viața spectaculoasa pe care "crezi" ca o au ceilalți mai expuși public decât tine.

Nemulțumirea creează cercuri vicioase din care devine imposibil sa mai ieși, frustrări, rupturi, dureri, lamentații veșnice. E mult mai la îndemâna sa vedem partea goala a paharului decât partea plina, la fel de bine cum mai ușor zărim negrul dintr-o paleta de culori aprinse. Sta in firea omeneasca o oarecare tendință spre autodistrugere, spre auto compătimire, răul e totdeauna mai fascinant decât binele. Doar ca răul, adică negativismul te poate distruge treptat, dar sigur, trezindu-te fără perspective, fără vise, fără un sens, fără iubire de sine si de ceilalți. 

Omul găsește motive mereu si daca nu sunt, se pot inventa cu așa mare lejeritate încât uneori par naturale si de sine stătătoare.

Ce nu stiu multi este ca de la nemulțumire la depresie e doar un pas! Doar ca, in agitația contemporana, trebuie sa ne oprim pentru câteva minute si sa ne întrebăm: “Scrie undeva ca viața e dreapta mereu?”, „Oare nu e dat sa fim înconjurați si de lucruri nesatisfăcătoare?”, “Nu ele ne arata drumul, nu ele ne fac mai frumoși?”. „De ce sa alegem sa fim bolnavi de nemulțumire cand viața este atât de generoasa cu noi si ne oferă atâtea alternative si soluții?”

De ce sa nu ne bucuram de liberul arbitru si sa decidem, noi pentru noi, atitudini pozitive care sa ne ajute sa ne bucuram de viață? In fata unei zile care seamănă cu un amalgam de motive de nemulțumire amestecate cu motive de mulțumire, opriți-va, respirați si amintiți-va ca sta doar in puterea voastră sa alegeți ce va face fericiți si sa percepeți toate nemulțumirile ca pe niște întâmplări firești pe care trebuie doar sa le puneți in ordine, la un moment dat…. dar fără clasica...o sa încep de luni...

duminică, 16 iulie 2023

Învață din orice experiență

Tatoo master Dani

Eu cred cu tărie ca, daca ii dai voie, orice experiență te poate învăța ceva despre tine însăți. Cu fiecare lucru nou, care ti se întâmpla, crești, iar orizonturile tale se lărgesc. De-a lungul anilor am învățat ca am doua opțiuni: fie iți plângi de mila si te cramponezi de fiecare situație, fie iei tot ce ti s-a întâmplat ca pe un dar si mergi mai departe.

Cred ca avea dreptate Albert Einstein cand spunea ca "nebunia înseamnă sa faci același lucru in mod repetat si sa te aștepți sa obții rezultate diferite."

De multe ori ajungi sa te gândești de ce apar problemele, ajungi sa te macini din cauza lor iar apoi ajungi inevitabil sa te întrebi "de ce mi se întâmplă asta?" ori "de ce am mereu aceleași si aceleași probleme?" In acel moment intri, spun eu, pe un drum al cunoașterii de sine.

Pentru mine, drumul e greu dar in același timp si frumos. E mult mai dificil decât atunci cand te uiți dimineața in oglinda si nu-ti place ce a făcut timpul cu chipul tau. E greu in special sa conștientizezi ca totul lasă urme, ca ești responsabil pentru ceea ce faci si ce spui, iar oamenii au, in general, o dificultate mare in a-si asuma responsabilitatea.

Știu cu siguranță ca am intrat pe drumul conștientizării atunci cand am fost pregătită s-o fac. Sunt destule lucruri care mi s-au potrivit de-a lungul timpului, nu am de ce sa nu ma încred in puterea lor. Pe de alta parte, învăț si de la oamenii din jurul meu: încerc sa nu mai fiu egoista, sa ma pun mai des in pielea celuilalt, sa imi cer scuze cand greșesc.

Imi spun eu mie deseori ca nu ar trebui sa-mi fie teama de ceea ce simt. Ca e in ordine sa-mi recunosc emoțiile si sa le fac cunoscute si celorlalți (celor care merita, ok, nu chiar tuturor). Nu e ușor, e o expunere care uneori ma rănește sau care nu are efectul pe care-l aștept, adică nu-l deschide neapărat pe cel din fata mea, dar e un lucru pe care simt ca trebuie sa-l fac ca sa-mi fie mie bine. Un eșec nu înseamnă altceva decât un eșec, nu reprezintă chiar sfârșitul lumii.

A durat destul de mult pana am observat ca, odată ce-mi recunosc si accept vulnerabilitățile, ele nu ma mai opresc din a face orice mi-am propus sa fac. Știu ca e greu sa te recunoști vulnerabil într-o lume in care declarațiile de putere sunt la ordinea zilei. Ne-am obișnuit sa purtam măști si de aceea comunicarea dintre noi e, de cele mai multe ori, viciata. Eu am realizat ca măștile devin periculoase atunci cand se prelungesc si ne fac sa ajungem in punctul in care nu mai stim ce vrem noi cu adevărat, care sunt lucrurile care ne fac pe noi sa vibram.

Este cert ca avem cu toții doruri si iluzii, convingeri si așteptări. Cu suficient de mult timp in urma am învățat ca introspecția ajuta chiar daca trebuie sa fii pregătit a descoperi lucruri despre tine care sa nu-ti placa deloc. Si sa fii dispus sa mergi mai departe, sa te construiești pe tine însuti bucata cu bucata, cu ce ai la îndemână, cu ce ti-a mai rămas din tine.

In definitiv, pentru mine este importanta cunoașterea de sine care înseamnă nu numai conștientizarea si acceptarea slăbiciunilor, dar si (re)cunoașterea punctelor forte. Eu sunt o sumă a tuturor experiențelor trăite, a învățăturilor primite, a exemplelor urmărite, a oamenilor trecuți prin viața mea.


duminică, 25 iunie 2023

Scurt metraj

Este duminica, vreme nu foarte plăcută, cel puțin in vestul tarii, haideți sa facem un exercițiu si sa ne așezam comod...pe canapea…închideți ochii…si cu fiecare respirație sa încercați a lăsa relaxarea sa va învăluie corpul, mintea.

Esti tu, cu tine si imaginile care iți derulează filmul vieții tale.

Derulezi…si doar privești…ești spectator fără sa poți interveni. Știu, ai vrea sa derulezi filmul mai repede sau poate, ai vrea sa pui un moment pe pauza. Nu poți!

Poti doar urmări cum scenele trec una după alta intr-un film in care tu ești actorul principal. Cunoști scenariul, știi ce va urma si totuși nu poți schimba nimic.

Te vezi ratând cu gratie momente pe care le puteai salva glorios. Privești cu un regret tardiv momente pe care le-ai lăsat sa treacă pe lângă tine fără sa le valorifici. Simți furnicături in brațe pentru ca nu le poți mișca atunci cand vrei sa te tragi singur de mâneca sa nu te arunci in situații despre care acum știi ca iti vor sifona reputația.

Ai vrea poate sa spui stop si sa reiei un anumit cadru pentru ca ai înțeles ca nu ai dat tot ce ai avut mai bun de teama sa nu iți faci sufletul țândări. Nu poți sa faci nimic… doar privești si simți emoțiile ce te învăluie cand vezi genericul filmului si te recunoști ca fiind actorul principal si lângă tine, alții, multi, anonimi sau uitați, importanți sau rămași in amintire cu urme ce nu au putut fi șterse de timp.
Viata ta este un film pe care nu il poți corecta in trecut, il poți crea in prezent si il poți proiecta in viitor ca pe un film care sa iți reprezinte personalitatea si alegerile venite din visele si dorințele tale cele mai ascunse.

Viata ta este ca un film sau poate chiar bate filmul prin ineditul situațiilor care ti se întâmplă. Povestea ta poate rescrie orice scenariu de film… si, daca ar fi participanta la o selecție a poveștilor de viață, poate câștiga titlul de ”cea mai” la orice secțiune pentru ca, de-a lungul timpului, ai adunat momente de drama, momente romantice, de aventura, chiar si situații comice. Le-ai strâns pe toate intr-un scenariu de viată unic. Uneori il ai scris de istoria ta trecuta, de convingerile tale care te programează spre anumite alegeri, alteori este scris de fiecare pas pe care il faci in călătoria ta, de oamenii care vin lângă tine si aduc noi povesti care îți completează povestea ta.

Viata ta poate fi un film reușit si memorabil…sau nu...fii regizorul si actorul ei in rolul principal!

duminică, 11 iunie 2023

Abordarea falsă a fericirii



Fiind un om care scrie destul de mult si constant, mă apucă din când in când să urmăresc rețelele sociale care sunt un spațiu ideal pentru a promova o falsa fericire. Ce ne îndeamnă sa facem acest lucru? Nu știu cum se face, dar încă o data m-am oprit la subiectul “fericire”. Poate pentru ca mai sunt încă atât de multe de spus, fiind ceea ce noi toți căutam sa atingem. De data aceasta, abordez fericirea afișată in mediul virtual. Care uneori este (de ce sa nu recunoaștem) o falsa fericire.

In momentul de fata, folosirea rețelelor sociale face parte din viața noastră de zi cu zi. Aparent rețelele sociale ne ajuta foarte mult in comunicarea si interacțiunea noastră. Fără rețele sociale nu mai existam (bullshit). Avem conturi pe rețele multiple, considerându-le utile in primul rand pentru actualizarea informațiilor si a ceea ce ne interesează dar si pentru împărtășirea gândurilor si experiențelor.

Trăim într-o societate in care fericirea este foarte apreciata, oamenii au tendința de a arata ceea ce ei cred cel mai bine despre ei, despre viețile lor, sau chiar ceea ce ar dori sa fie, chiar daca sunt simple dorințe fără intenția clara de a le transforma in realitate. Pare chiar ca avem mai multa grija de pofilele noastre decât de noi înșine sau de cei dragi noua. 

V-ați întrebat vreodată ce ne îndeamnă pe noi sa postam fiecare moment sau activitate a noastră? De ce contează atât de mult sa arătam si de ce contează atât de mult sa se vada “bine”? Vrem sa ne evidențiem, arătând cu ajutorul internetului, telefonului, aplicațiilor si al rețelelor sociale de la fiecare toana a dimineților noastre, la fiecare ținută cu care ieșim din casa, la ceea ce mâncam in fiecare zi, fiecare achiziție si mai ales fiecare minunata vacanta. Realizam ca ceea ce căutam sa primim sunt mici recompense temporare (gen like-urile), pentru a creste fericirea noastră aparenta? Nu spun ca asta este un lucru greșit, dar sa nu pierdem din vedere ca nu ne ajuta pe termen lung. Sa conștientizăm de unde nevoia aceasta de feed-back imediat (cate like-uri, cate comentarii am primit la o postare, cate felicitări de ziua noastră, etc) si de ce tânjim după toate acestea pentru a fi bine, a fi fericiți, pentru a ne creste stima de sine. Voi v-ați gândit vreodată sa vizitați un specialist (gen psiholog) care sa va ajute sa credeți in propria fericire si cum sa o construiți real? Întreb doar pentru ca eu am făcut-o si chiar a ajutat :)

Pe lângă toate aspectele, am putea sa luam in considerare ca ceea ce transmitem poate afecta susceptibilitatea altor persoane?! Starea de spirit a multor oameni este modificata si condiționată de postările pe care le vad in rețelele sociale. Arătând atât de mult “frumosul” din viața noastră nu este întotdeauna un lucru pozitiv. Uneori ceea ce unii postează, ii poate face pe alții sa se simtă “insuficient de buni”. Scoate-ți si rahatul in fata, arătați oamenilor ca nu totul este roz si minunat, fiti autentici.

Concluzia este ca viața poate fi mult mai frumoasa daca pur si simplu o trăim, daca o păstram pentru noi înșine, fără a o expune mereu terților. Iar daca o faceți, fiți un real exemplu pentru cei din jur. Scrie cat iți este de greu sa faci anumite lucruri si cum iți urla neuronul in cap cand dai de greu. Toate aspectele fac parte din așa numita "viată". Postează si bune si rele, oricum nimănui nu'i pasa :)


joi, 8 iunie 2023

Atunci când deștepții analizează, proștii acționează


V-ați gândit vreodată la o situație ipotetică în care un prost vrea să meargă din punctul A in punctul B, pentru el e simplu, o ia tot înainte pe arătură și vede el după-aia.

Dacă luăm însă în calcul un om deștept care vrea să ajungă din punctul A in punctul B, el întâi face o analiză a traseelor posibile și a situațiilor neprevăzute ce pot apărea în calea lui și își face planul A, planul B și planul C, de backup.

Dacă îi apare un zid în cale?

O ia prin stânga sau prin dreapta ori face o gaură?

Trece pe deasupra sau sapă un tunel pe dedesubt?

Dacă va fi nevoie de săpat un tunel, cred că ar trebui să-și ia la drum o unealtă potrivită. Dar care e cea mai bună unealtă? De fier sau de lemn? Să fie ușoară și de dimensiuni mici ca să nu-l încurce la drum sau ceva serios, de performantă?

Dilemele pot continua la nesfârșit, you get the point.

Prostul o ia înainte si nu contează daca își frânge gâtul. Deșteptul in final se plictisește de planuri și renunță la drum.

Cu toate acestea, în esență, oamenii deștepți vor să-i ajute/să-i salveze pe cei năpăstuiți de soartă însă cu toată inteligența lor nu-și dau seama că fac exact contrariul. Cele mai multe confruntări se câștigă cu tupeu, nu cu dreptate sau logică argumentativă.


Atracția sufletului naște prietenie

Sub privirea ochilor tăi aș putea muri de fericire fără urmă de regret. Ce regrete să am? Îți simt brațele în jurul meu, parfumul tău mă poartă spre o lume unde nimeni nu s-ar îndura să ne despartă, iar dacă moartea ar fi trecerea dintre lumea înăbușitoare de aici și universul etern din brațele tale, aș da ultima răsuflare pe o îmbrățișare. Ah, iubirea asta mă topește, mă face să o iau razna, focul ăsta din mine arde până la ceruri, transformând orice urmă de rațiune în cenușă. Și ce dacă? Nimic nu o să potolească pasiunea dintre noi.

Serios? Asta credeam cândva! Mare om, mare caracter, aș spune chiar fată faină. :)

Cu toții suntem în căutarea dragostei nebunești, identificăm dragostea adevărată cu iubirea pasională, cu starea aia psihologică extraordinară care a inspirat nenumărate filme și piese muzicale, care a lansat războiul troian și a oferit multora dintre noi cele mai frumoase zile ale vieților noastre. Ne aruncăm în brațele unui om cu speranțe zeci, despre cum am rămâne veșnic îndrăgostiți, fericiți. Dar dragostea asta pasională e ca un drog, îți dă o stare emoțională sălbatică. Orice experiență în care te simți foarte bine eliberează dopamină, iar această substanță este crucială aici, pentru că drogurile care ridică în mod artificial nivelul dopaminei te supun riscului de dependență.

Există un mit special al trubadurilor despre dragostea „adevărată” care are ca idee faptul că dragostea adevărată arde cu pasiune și continuă să ardă până la moarte, iar după… arde și după moarte, pentru că îndrăgostiții se întâlnesc în rai, bla, bla. Și în zilele noastre, dragostea adevărată se asociază tot cu dragostea pasională, care nu se stinge niciodată, dar nicio substanță nu te poate ține drogat continuu, biologic este imposibil, organismul cedează la un moment dat, mori...

Deci, sa revenim cu picioarele pe pământ, dacă iubirea pasională este un drog, unul adevărat, atunci trebuie sa-si piardă efectul într-un final. Nimeni nu poate fi drogat la nesfârșit, iar atunci când ne trezim din beție și am ieșit de sub influența drogului „ochilor frumoși”, ne întrebăm uimiți ce a fost în capul nostru, ne trezim din paradisul oferit de căldura dragostei direct în aer.

Dar hai sa nu plutim in aer, haideți să ne gândim un moment la iubirea prietenească, iubirea aia care crește încet în timp, cea pe care o simțim pentru cei cu care viața noastră este strâns legată, iar oamenii care dezvoltă dragostea asta își aplică sistemul de atașament și de grijă reciproc, începând să se bazeze unul pe celălalt și să dea dovadă de încredere reciprocă. Dacă metafora pentru iubirea pasională este focul, metafora pentru iubirea prietenească este creșterea viilor, împletirea lor și unirea celor doi oameni. Iubirea pasională și iubirea prietenească sunt două procese total diferite, care evoluează diferit. Iubirea pasională se aprinde, arde, și poate atinge cote maxime într-un timp foarte scurt, coborând din cerurile dragostei eterne la fel de repede, în timp ce iubirea prietenească nu atinge niciodată intensitatea dragostei pasionale, dar este de durată, atât cât fiecare este capabil sa o ducă si se simte confortabil.






duminică, 21 mai 2023

Oboseală socială


În ziua de astăzi suntem bombardați cu nenumărate informații despre cum să trăim , astfel încât să beneficiem de o durată de viață cât mai mare. Aristotel definea ființa umană ca fiind un „animal social“. Mai nou, oboseala socială este un fenomen des întâlnit, ce apare indiferent de tipul tau de personalitate, desi este in general mai comun in cazul persoanelor introvertite. 

O persoana extrovertita își obține energia din elementele mediului înconjurător: oameni, locuri, experiențe noi. Aceste persoane se simt confortabil colaborând cu alti oameni, lucrând in grupuri si interacționând. Sunt mereu pregătite sa încerce lucruri noi, sunt mai impulsive si le este ușor sa se adapteze. Pentru aceste persoane este destul de ușor sa comunice, sa-si exprime opiniile si sentimentele si de obicei își fac prieteni noi cu ușurință.

Persoanele introvertite sunt mai precaute, le place sa își acorde suficient timp de gândire înainte de a lua o decizie. Aceste persoane apreciază timpul pe care il petrec singure si de obicei au un grup de prieteni mai mic, alcătuit din oameni cu care se simt confortabil. Introvertiții sunt cunoscuți ca fiind buni ascultători si tind sa aibă o imaginație bogata pe care sa o folosească in hobby-uri creative.

Aceste tipuri de personalitate fac de fapt parte dintr-un spectru, asta însemnând ca exista mai multe grade in care se manifesta. Termenul de ambivert desemnează o persoana care este la mijlocul spectrului, tipul de personalitate fiind dat de situația in care se afla. Adaptarea in funcție de context ii face pe aceștia sa se simtă confortabil in cadrul evenimentelor sociale, dar sa-si si aprecieze si valorifice timpul petrecut singuri.

Interacțiunea sociala ii poate energiza pe unii oameni, in mod special pe extrovertiți. Pentru introvertiți însă, același nivel de interacțiune poate fi obositor. Chiar daca introvertiții pot aprecia socializarea, ei investesc multa energie in navigarea cerințelor sociale din diverse medii, acest fapt conducând la extenuare.

Oboseala apare cand ai socializat pana ce simți ca nu mai poți continua. Desi nu este un diagnostic medical, este o problema reala care ii poate afecta atât pe introvertiți, cat si pe extrovertiți si reprezintă un răspuns fizic si emotional la suprastimulare.

De ce ne forțam limitele si credem ca suntem buni in a socializa cu toata lumea? Cred ca nimeni nu poate ști. Totuși eu tind sa cred ca fiecare dintre noi are o dorință ascunsa de validare si acceptare. Felul in care ne vedem pe noi si ne raportam la propria persoană pare a nu fi suficient. Trăim într-o lume expusă pe toate laturile iar această fină limită dintre colectiv si individual face de cele mai multe ori diferența.

Un om care simte cel mai adesea că este singur și neînțeles, continuu „dezamăgit“ de relațiile din viață sa, are datoria de a-și analiza propriul stil de a acționa, propriile atitudini în relaționarea cu ceilalți, și mai ales acele teme care tind să se repete: „eu sunt cel care oferă totul dar nu primește nimic în schimb“, „oamenii sunt răi și egoiști, fiecare își vede propriul interes și cel mai bine este să faci la fel“, „nu am nevoie de nimeni în viața mea, un om puternic se descurcă singur“...bla, bla, asemenea atitudine nu funcționează la nesfârșit.


duminică, 14 mai 2023

Ridicăm ștacheta sau acceptăm destinul

Fiecare dintre noi avem posibilități și totodată limite. Limitele sunt impuse de legile fizicii și ale universului, de societate sau ni le impunem noi din dorința de a avea repere în dezvoltarea noastră personală. Adesea ne atingem limitele și ne depășim pe noi înșine din dorința și ambiția de a progresa, de a merge mai departe. Țintim mai sus și ne dorim mai mult. Acesta e mersul firesc al dezvoltării personale și al evoluției umane.

Complacerea, deplângerea, lamentarea și auto mulțumirea ucide progresul. Ambițiile sunt adesea pozitive și însuflețesc trăirile. Speranța și dorința de mai bine ne face viața mai frumoasă, competiția duce la progres.

Cei care nu-și doresc mai mult de la sine sau cred că nu pot realiza mai mult, îmbrățișează destinul, rămân pe loc si nu mai progresează. Dar nu destinul acela pe care ni-l construim noi in fiecare zi cu fiecare trăire, cu fiecare dorință, cu fiecare suspin ci acel destin implacabil, acceptat, imposibil de controlat care devine un mod de viață. Eu as spune ca acest destin nu e viață, este doar o lamentare, este abandonare de sine. Și astfel, în loc să doborâm bariere, să ridicăm ștachete și să cultivăm dorința de mai bine, noi ne lamentăm și ne acceptăm destinul.

Dacă mă gândesc la câteva cuvinte despre destin, imi vin in minte vorbele lui Nicolae Titulescu: Destinul e scuza celor slabi și opera celor tari. 

Se impune să fim mai energici, să gândim pozitiv, să fim înflăcărați și entuziasmați în realizarea obiectivelor noastre, să ridicăm ștacheta mai sus și mai sus. Sa facem ceea ce cândva nu era in gândurile noastre.

Suntem contemporani cu prezentul și avem obligații față de viitor.

Destinul, viitorul ni-l facem noi, orice acțiune sau inacțiune se contabilizează și atârnă greu în orice balanță, în orice bilanț, în orice analiză. Fiecare dintre noi ar fi bine să participe activ la evoluția noastră, la evoluția societății.

Deși uneori avem impresia ca suntem insignifianți și realizăm care sunt limitele micimii umane, nu trebuie să renunțăm. Rolul trebuie jucat până la final, atunci se aud aplauzele.




vineri, 12 mai 2023

Validarea personală

Validarea reprezintă o strategie întărită de acceptare. Este strâns legată de comunicare și, în mod special, de faptul că ceea ce tu transmiți are un înțeles și este acceptat în contextul existent. Validarea înseamnă că răspunsul tău este luat în serios și în nici un caz desconsiderat sau minimizat ca importanță. Validarea ar trebui să ne ajute să facem schimbările necesare în viața noastră, în același timp cu acceptarea felului în care suntem și a sensului vieții pe care îl căutăm sau ni-l dorim fiecare.
Validarea este una dintre nevoile noastre existențiale Dezvoltarea noastră ca indivizi are nevoie de validare de când suntem mici, începând cu exersarea funcției de comunicare, cognitive și a funcției reglatoare. Nu este greu să ne imaginăm că modul nostru de a comunica a fost validat de un adult și încurajat, astfel că noi acum ne putem exprima, transmițând și primind mesaje codificate prin cuvinte, îndeplinindu-ne astfel nevoia de a relaționa. Prin comunicare, am dobândit cunoștințe pe care, mai apoi, le-am memorat sau înțeles, exersând astfel raționamentul și partea de gândire a noastră. 

Cum apare invalidarea? Din păcate, există anumite medii familiale care transmit tipare disfuncționale. Unii părinți sau persoane cu autoritate asupra copilului îl invalidează pe acesta prin negare sau reacție în mod imprevizibil și inadecvat la experiențele intime ale copilului cum ar fi: emoțiile, senzațiile fizice sau gândurile. Când un copil exprimă o emoție, adulții din mediul său îl judecă pentru această experiență. Cum putem să depășim nevoia de validare sau să ajutăm o persoană cu această problemă? Încearcă să îți dai seama dacă în situații de criză reușești să te adaptezi sau intri într-un carusel emoțional pe care îl poți opri cu greu. Observă dacă poți să te exprimi verbal atunci când apare o situație de stres, explicând situația sau cauți asigurare de la cei din jur sau îndrumare.

Ce legătură este între nori, o viață trăită cu sens și nevoia de validare? Dacă mai adăugăm și câteva experimente despre reflexul condiționat, pare că se complică și mai mult treaba și ne îndepărtăm de la subiect. Validarea este ca o reflectare a ta și a gândurilor tale de către o altă persoană. Valorile, modelele și alegerile tale sunt evidențiate, iar acest lucru te ajută să îți vezi mai clar propriile trăsături de personalitate. A te simți acceptat construiește relații. Validarea îi arată celeilalte persoane că e importantă. Indiferent dacă persoana validată este un copil, o persoană semnificativă, soț, părinte, prieten sau un angajat, validarea comunică faptul că este importantă pentru tine și că îți pasă de gândurile, sentimentele și experiențele ei. Validarea îi arată și celeilalte persoane că ești acolo pentru ea.

duminică, 7 mai 2023

Viața din spatele unei boli cronice

Multi oameni nu știu ce înseamnă boala cronică. Oamenii care nu se confruntă cu o boală cronică se pot bucura altfel de viată, dar pentru cei care suferă, situația se complică. Termenul de boli cronice este adesea întâlnit in ziua de azi. Există foarte multe boli cronice si foarte multi oameni care suferă de ele. 

Ce înseamnă boli cronice? Care este cauza lor? Este posibila vindecarea bolilor cronice? Unii termeni in viată nu sunt importanți pana in clipa in care ne lovim de ei. Atunci devin foarte importanți. Un astfel de caz este si cazul termenului de boala cronica. Este important sa înțelegi pe deplin termenul de boala cronica (sau afecțiune cronica, așa cum se mai spune la o boala cronica) întrucât e sănătatea ta in joc.

Boala cronica definiție: Potrivit Institutului de Sănătate, o boala cronica este o afecțiune persistenta sau a cărei simptome se extind pe termen lung. Bolile cronice, la fel ca si bolile acute, prezinta complicații. Orice boala cronica (afecțiune cronica, așa cum mai sunt numite bolile cronice) dezvolta complicații. Bolile cronice duc la complicații foarte serioase. Complicațiile apar la orice boala cronica, nu doar la bolile cronice degenerative. Orice boala cronica atrage o alta boala. Sunt foarte vaste complicațiile unei boli cronice. Ele se impart in doua categorii: complicații de ordin medical si complicații - sau urmări nedorite - in plan social. Complicațiile unei boli cronice pot fi atât de ordin medical cat si de ordin social. Boala cronica prin simptomele ei iți afectează sănătatea si viața sociala. Multi oameni care suferă de aceste boli intra in depresie. De fapt, depresia este una dintre cele mai întâlnite complicații la boala cronica. Dar ea nu este singura sau prima complicație care ar putea interveni. 

In plan social, urmările bolii cronice nu sunt deloc de neglijat. Urmările de natura sociala pot fi si ele extrem de neplăcute. Se poate ajunge la incapacitatea de a munci, fapt ce atrage de la sine o serie de efecte negative in viața bolnavului. Un alt aspect deloc de neglijat pentru persoanele ce suferă de o afecțiune cronica sunt stările de nervozitate. Se poate vorbi foarte mult si de impactul acestor stări mai departe in viața persoanei, cum ii influențează boala sănătatea si relațiile cu cei din jur, dar ne vom opri aici. Nu toți oamenii sunt pregătiți sa accepte in jurul său persoane "bolnave". Poate din superficialitate sau din dorința de a nu se complica. Chiar nu este ușor sa ai o relație cu o persoana suferindă. Este nevoie de foarte multa forță sa accepți că altcineva nu este la fel ca tine.

Despre bolile cronice circulă mitul că nu se pot vindeca. Nu este chiar așa. Cine zice ca nu se pot vindeca?! Medicina alopata, nu? Ca n-au găsit ei pastila... n-au găsit substanța cu care sa le vindece. Nici nu o vor găsi vreodată, pentru ca vindecarea bolilor cronice își are răspunsul in alta parte. Orice boala cronica se poate vindeca. Boala cronica se vindeca. Cine suferă de o boala cronica si într-adevăr dorește sa se vindece se poate vindeca. Pentru a scăpa definitiv de o boala cronica sunt necesare schimbări in alimentație, schimbări in stilul de viată, si vindecarea traumelor emoționale din trecut. Toate aceste 3 sunt necesare. Trebuie doar sa vrei sa faci aceasta schimbare si sa scapi de o situație neplăcuta. Poate mind set-ul este cel mai important. De ce sa ramai blocat cand suferi de o boala cronica? De ce sa nu iți forțezi limitele si sa încerci a-ti trai viața normal la fel ca orice alta persoana? Treci peste moment, accepta-ti situația si găsește modalitate prin care sa o poți accepta. 

Vezi bine in jurul tau ca fiecare persoana are probleme, de orice fel ar fi ele, poate tu nu înțelegi prin ce trec cei din jurul tau. Nu te gândi ca problema ta este cea mai mare si nu te ascunde in spatele unui diagnostic. Încearcă sa te transformi in cea mai buna varianta a ta si mergi înainte. Nu te lua doar după ce vezi in mediul online. Fericirea oamenilor de pe rețelele sociale poate fi doar o masca in spatele căreia oamenii se ascund. Ai zile mai proaste? Ok, fiecare le are. Ai nevoie de o zi in care sa iți plângi singur de mila? ok, ia-ti aceasta zi. Una, doua, cate ai nevoie, dar apoi uita-te bine in oglinda, dă-ti doua palme daca ai nevoie si mergi mai departe. Nu renunța la lupta doar pentru ca este una grea si de durata. Familia sau prietenii nu pot trai viața in locul tau, ei doar pot fi lângă tine (sau nu) atunci cand ai nevoie. Eu imi repet mie încontinuu: nu ceda, nu merită, mergi înainte si trăiește așa cum vrei. Ai doar grijă la echilibrul lucrurilor si găsește singur calea de a merge mai departe, dar nu renunța niciodată. Nu alege cea mai ușoară cale, aceea de a depune armele.

joi, 4 mai 2023

Atunci când poți să trăiești așa cum vrei

Mulțumesc Ioana, exact aici as dori să fiu acum!

Niciodată nu putem controla lucrurile mari, ceea ce se numește in termeni generici DESTIN. Putem sa ne plimbam prin Unirii si sa ne cada ceva in cap, sa ne pierdem serviciul sau sa ne mutam in alt colt de lume, sa ni se răstoarne viața cu susul in jos de azi pe mâine. Asa e viața, lucrurile astea se întâmplă uneori. Si relele, si bunele.

Insa, dincolo de Marele Destin, viața se compune dintr-o infinitate de lucruri mărunte sau foarte mărunte: alegeri, decizii, opțiuni, Nu-uri si Da-uri zilnice. Ele intra in datoria noastră, însă numai daca vrem sa fim fericiți. Dacă nu, ok, si asta este tot o alegere.

Cu ceva vreme in urmă am început sa arunc o privire mai atenta vieții mele. Mai întâi fugitiv, apoi m-am uitat mai de aproape si in cele din urma am luat-o sub lupă, mi-am făcut curaj si am studiat-o bucată cu bucată. Nu mi-a plăcut foarte tare ceea ce am văzut. Am făcut ceva să schimb asta? Nu. Doar am conștientizat situația in care ma aflam.

De la un om activ si plin de dorințe, de a face multe lucruri devenisem un om banal. Muncă, casă, cățel si purcel, cărți peste cărți, muzica in caști si concerte. In rest, pauza, nimic, imi pierdusem chiar si plăcerea de a scrie. Lasam ideile neașternute pe hartie de pe o zi pe alta. Am ajuns sa imi dau seama ca multe dintre lucruri erau deja consecința hazardului, a felului in care le-a aranjat viața. Trăiam in virtutea unor foste alegeri , ale unor foste gesturi, preferințe, simpatii sau antipatii. Din afara totul se vedea frumos, toate erau aranjate , rezolvate, sistematizate, dar in același timp aproape nimic nu mai corespundea cu ceea ce devenisem. Imi consumam viața cu oameni de care nu mă mai lega nimic, de dragul trecutului comun, si ajunsesem sa imi port cu fală coroana de "mama tuturor răniților", mereu disponibila chiar daca eram la capătul puterilor. Daca in viața profesionala nu acceptam nici un compromis, in viața personala acceptam foarte ușor măsura lui "merge si așa". Mă obișnuisem cu ideea că nu totul este perfect in viată, dar dusesem sintagma la extrem. Deja nu mai aveam pretenții de la nimic. Nici de la mine, nici de la cei din jur sau de la lucrurile mărunte despre care eu spuneam întotdeauna ca ele contează.

Oamenii vin si oamenii pleacă din viața noastră. Nimic nu rămâne in loc pentru totdeauna. Oamenii potriviți apar la momentul potrivit (pentrucaoamenifaini). Ce așteptăm de la cei din jurul nostru? Complicat de răspuns. Ce putem face noi in schimb? Sa luam lucrurile ca atare si sa ne lăsăm duși de val. Iarăși complicat, de la o vârstă părem ca am luat-o razna. Încet, încet am început sa tranșez mai multe limite. Limite de timp, de viată personala, de ore intre care pur si simplu nu răspund si nu exist public. Am înțeles ca unii prieteni te însoțesc o vreme pe calea vieții, după care drumurile se bifurca, si ca e mai bine sa accepți asta decât sa te cramponezi de ceva care nu mai este acolo.

Confirm ca nu, in viată nu pot sa fie toate așa cum vrei, viața nu este o sceneta pe care o regizezi după bunul tău plac, dar poți să controlezi mult mai mult din experiența zilnică decât ai impresia. E nevoie câteodată de chin, de scotociri prin ce nu merge, de aerisit nemulțumiri si frustrări mai vechi...Nu vă gândiți ca este un proces de făcut in câteva weekend-uri, durează mai mult, dar cand ajungi sa realizezi ce vrei, merită tot efortul.

Eu, un om banal in ultimii ani, un omuleț cu o serie de probleme si poate puțin defazat in viața privată față de alți oameni, un omuleț in esență pozitiv, am ajuns să simt din nou că pot face lucruri la care nici măcar nu m-as fi gândit vreodată ca le pot face. Cum am ajuns aici? Simplu. Cu oamenii potriviți care au fost suficient de smart sa imi arate că pot (pentrucafatafaina). Am lăsat garda jos, mi-am dat seama ca nu mi se poate întâmpla nimic rău. Am început să nu mă mai gândesc prea mult la consecințe, m-am lăsat purtată de val. Cu ce m-am ales? Cu experiențe incredibile pe care le auzeam doar de la alții. Eu care mă împiedic câteodată pe stradă, se mai întâmplă, ncsf, am ajuns la Via Ferrata si mai mult decât atât la cățărat. Cum am reușit asta? M-am încredințat persoanei in care am încredere (pentrucaoamenifaini) si mi-am spus simplu: nu o sa se întâmple nimic, totul va fi bine. Surpriză, am avut dreptate :)

Partea si mai amuzantă este că imi place, am ajuns să fiu acasă si să imi doresc sa fiu in cu totul si cu totul alta parte, cu hamul in jurul taliei, cu unghiile tăiate scurt (eu :)), cu eșarfa (nelipsita) la gât si cu stânca in față. De ce nu as putea sa fac in continuare asta dacă imi place? De ce nu as putea sa învăț a o face mai bine? Sa depun mai mult efort? Sa ajung omul cu SM înnebunit după  cățărat (doar gândindu-mă la asta si zâmbesc). De ce ar trebui sa ma gândesc ca ok, ai SM si nu ar trebui sa fac așa ceva, de ce m-as gândi la asta? Oare nu mi-am refuzat prea multe lucruri de-a lungul anilor? Unii ar spune ca nu, ca am făcut întotdeauna ce am vrut, eu însă as spune ca da, am fost poate prea responsabila si nu mi-am lăsat ochii deschiși spre noi oportunități.

Întotdeauna am spus ca viața e frumoasă, chiar dacă spuneam asta ca să mă încarc pe mine pozitiv, dar sincer, chiar este simplă si frumoasă, doar noi suntem cei care o complicam. De ce facem asta? Habar n-am. Poate voi afla la un moment dat...sau poate nu...

little girl is up :)





.

marți, 2 mai 2023

Pentru că fată faină

De ce iubesc eu oamenii? De ce mă bucur de fiecare dată când cunosc oameni minunați? Pentru că m-am schimbat odată cu ei?

Pentru că fiecare are povestea lui de viață unică și irepetabilă. Oricât de asemănătoare, experiențele mele de viață diferă de cele ale altor oameni. Fiecare om este unic prin ceea ce este. Fiecare om are ceva de învățat din experiențele prin care trece, iar pentru asta, merită totul.

Fiecare persoană care mă înconjoară are ceva să mă învețe. Indiferent de ceea ce ai fost, ești sau vei fi, eu am ceva de învățat de la tine, iar pentru asta îți sunt recunoscătoare.

Iubesc oamenii pentru că sunt frumoși. O singură privire este uneori de ajuns pentru a înțelege parte din bucuria, entuziasmul, tristețea sau seninătatea celui pe care tocmai l-am privit în ochi.

Fiecare om este capabil de iubire. Suntem făcuți din iubire și suntem capabili să o manifestăm. Prin urmare, iubesc oamenii pentru că fiecare dintre ei poate iubi. Cum aș putea să îmi refuz acest privilegiu? Doar pentru că eu sunt altfel decât majoritatea?

Iubesc oamenii pentru că ei pot avea convingeri contrare celor pe care eu le am. Iubesc oamenii atunci când găsesc în ei curajul să își afirme crezul. Îți imaginezi cât de monotonă ar fi viața ta dacă toată lumea ar fi întotdeauna de acord cu tine? Faptul că suntem diferiți ne face să avem convingeri diferite. Iubesc această energie care se naște atunci când întâlnesc oameni cu convingeri diferite de cele pe care eu le am. Sunt însă un la fel de mare fan al energiei care se naște atunci când întâlnesc oameni cu care împărtășesc aceleași convingeri. Ambele situații mă fac să iubesc oamenii.

Fiecare om, în esență, îi pune pe ceilalți mai presus decât pe el însuși. Iar acesta este un alt fapt pe care mulți nu îl conștientizează. La nivel profund fiecare om simte că rolul lui aici este acela de a servi cu iubire întregul numit umanitate.

Pentru că fiecare om are un potențial uriaș. Fiecare om poate muta munții din loc. Valorificarea acestui potențial este alegerea fiecăruia. Oamenii mă uimesc în fiecare zi prin realizările lor. Este suficient să mă uit în cartea recordurilor sau la anumite competiții sportive pentru a vedea acest potențial pus în mișcare. Și tu poți, și tu ai un potențial extraordinar indiferent de vârstă sau statut social. Alege să te pui în mișcare.

Iubesc oamenii pentru că pot crea muzică. Oamenii au inventat instrumentele muzicale și le folosesc pentru a-și încânta semenii cu acestea. Totul este vibrație, cu atât mai mult sunetul însuși. Oamenii transpun în note vibrațiile sinelui lor, iar pentru asta muzica este profundă și frumoasă. Fiecare melodie creată de cineva este o bucată de suflet care poate fi auzită. Iubesc oamenii atunci când creează și se bucură de muzică.

vineri, 14 aprilie 2023

Pasiuni nebănuite



Se zice că fiecare are nebunia lui. Chiar și cei mai ”sănătoși”. Important e să-ţi placă ce faci şi să te ții de treabă. Nu știi dacă iți place pana nu încerci. Nu încerci pana nu dai de persoane potrivite care sa te încurajeze și să te susțină.

Cam așa am pățit eu anul acesta. Am fost întotdeauna atrasa de lucruri extreme, dar niciodată nu am avut persoanele potrivite alături de care sa fac anumite lucruri. Se spune ca toate vin la timpul lor si toate se întâmplă cu un rost.

Care este rostul, habar n-am. Poate dorința nebună de a ieși din cotidian, poate dorința de a-mi demonstra mie ca pot, cine poate știi, ideea este ca se întâmplă lucruri de care nu ma credeam capabilă.

Mai nou, Via Ferrata. Via Ferrata in Romania, tradus drumul de fier, este o activitate ce presupune parcurgerea unui traseu montan prevăzut cu cabluri, scări, poduri trepte și scoabe metalice. Deși primele trasee de via ferrata au apărut în Alpi, undeva în timpul primului război mondial pentru a facilita deplasarea trupelor la altitudini înalte, în România este o activitate relativ nouă, deocamdată cu un număr redus de trasee. Cele mai cunoscute sunt cele din Cheile Turzii, Vadu Crișului, Cheile Bicazului sau Baia de Fier.


Adrenalina este un hormon. O descărcare mai mare de adrenalina este efectul unei situații limita, percepute ca fiind stresantă de organism, dar care poate să fie și plăcută. Starea speciala pe care o induce, atunci când este asociată cu un moment agreabil, este frecvent întâlnită la cei care practica diferite sporturi, de regula extreme, dar nu numai.

Adrenalina este asociata cu emoția, cu trăirea intensă a unei situații sau a unui moment. Poate experimenta descărcări de adrenalina și spectatorul unui meci de fotbal, dar și alergătorul de pe pistă, la cursa de 100 de metri. Poate funcționa sub efectul intens al adrenalinei și elevul in timpul unui examen (senzația de epuizare fizică și psihică ce apare după o emoție intensa, pozitivă sau negativă, este unul dintre efectele secundare ale dezintegrării adrenalinei și consumului intens de glucoză).

Căutarea noului, situațiile inedite în care o persoana se pune în mod conștient (de aceea s-a inventat săritura cu coarda elastica și de aceea s-a ajuns pe Luna :)) sunt trăsături caracteristice unui comportament de bază, de care omul are nevoie. O definiție simplă a sporturilor extreme le descrie ca fiind categoria de activități sportive care includ un risc major și care presupun eforturi fizice mari și susținute. Sporturile extreme se mai numesc și sporturi libere, de acțiune și aventura, și presupun viteză, înălțime, efort.

Se poate crede că o persoana aflată la o anumita vârstă, o persoană mai vulnerabilă, nu ar putea spera că este in stare de anumite lucruri, surpriză, dacă vrei, poți. Este vorba doar despre puterea psihicului. As spune ca aceste sporturi au beneficii certe asupra sănătății fizice si psihice pentru cei care le practică. Eu cred că multe lucruri pot fi ameliorate prin practicarea unor sporturi extreme, dar si că acestea au capacitatea de a spori încrederea in propria persoană, reprezentând un suport pentru depășirea fricilor, pot ameliora depresiile si anxietatea si îmbunătățesc perspectiva asupra vieții.

In viată nu există nu pot. Există doar nu vreau. Dacă vrei, poți. Trebuie doar să vrei cu adevărat!




duminică, 5 februarie 2023

Statut social


A fi inteligent este provocarea cea mai mare, din viața unui om. De multe ori, memoria este confundată cu inteligența. Mulți oameni nu au o inteligență ieșită din comun, in schimb au o memorie de elefant. Inteligenta este o caracteristica inascuta si pe care nu o poti creste mai mult decat ti-a fost dat. Tot ceea ce poti face este sa schimbi modul in care oamenii te percep.

Fiind inconjurat de alti oameni ai nevoie de socializare, nu vrei sa vorbesti doar tu cu tine. Prin socializare, individul învață sa exercite anumite acțiuni sociale, sa interacționeze cu alții si ajunge sa ocupe anumite poziții in cadrul societății. Altfel spus, in cadrul structurii sociale, indivizii detin anumite statusuri si joaca anumite roluri.

Unii spun că nu pot trăi fără mașină. Alții fac din mașină un scop în viață şi se îngroapă în credite, ca să obțină o mașină nouă… sau second hand, după caz. Alții cred că dacă vor avea odată mașina la care visează, vor avea parte de femei frumoase, toate atrase spre mașină ca de un magnet, vor ava statut social înalt. Unele fete şi femei (permite-mi să le spun imature) caută doar bărbaţi cu maşină. Alţii se îmbogăţesc pe urma comerţului cu maşini, alţii doar supravieţuiesc lucrând în industria auto, pentru a-i îmbogăţi pe cei din vârf, pe urma celor care se îngroapă în credite, cumpărând maşini noi. Alţii au deja şi maşina visată, şi ultimul smartphone. Merg într-o plimbare cu maşina şi între timp se uită pe telefon. Şi apasă acceleraţia mai departe, ochii fiind în telefon. Ceva nu au observat şi… şi…bom, nu mai ai nevoie de masina...
In acelasi fel se spune ca tutunul te omoară încet dar sigur, dar măcar acest lucru este specificat pe fiecare pachet de ţigări. Maşina te omoară sau nu, in mare parte de tine depinde.

Alti oameni au impresia ca dimensiunea casei pe care o detin reprezinta pozitia lor in societate.

Si totusi, ce este statutul (statusul) social?

Statusul reprezintă poziţia ocupată de o persoană în societate. Treapta pe care se află un individ într-o structură socială reflectă tipul de apreciere asupra lui, dată de către ceilalţi. Fiecare om este evaluat în funcţie de această poziţie a sa, iar recunoaşterea ei depinde atât de personalitatea insului, cât şi de normele şi valorile sociale. Statusurile variază după personalitatea oamenilor, iar multe dintre interacţiunile sociale şi interumane constau în identificarea şi selectarea statusurilor.

Faptul că statutul social este dat prin considerentul că ai sau nu maşină, sau mai mult, de maşina pe care o ai, de casa pe care o vei plati in 30 de ani, e o publicitate manipulatoare, dobandirea unui status se face prin eforturi personale si este insotita de anumite costuri personale. In societatile moderne, accesul la statusurile cu prestigiu ridicat este considerat dependent de capacitatile si eforturile individului.






marți, 24 ianuarie 2023

Verde de banat


Mie imi place ideea de voluntariat si ma strădui sa ajut cum pot de fiecare dată. Nu contează că este vorba despre oameni puțin mai nevoiași decât noi, de animale abandonate care trăiesc pe străzi sau de tot ceea ce înseamnă mediul înconjurător. Daca am începe sa discutam despre ideea de voluntariat si voluntari ar trebui sa stim ca prin voluntariat te asiguri personal că lumea se așază pe un făgaș mai bun dar totodată investești și în tine, deoarece atunci când ești voluntar acumulezi o serie de competențe care te ajută atât în relația cu cei din jurul tău, dar și la școală, facultate sau la locul de muncă. Daca luam in calcul faptul ca in toată lumea sunt milioane de oameni care au nevoie de ajutor, într-un fel sa altul: sunt forțați să muncească, nu au acces la educație, sunt exploatați, nu au adăpost sau nu au ce mânca. Resursele autorităților și organizațiilor neguvernamentale sunt limitate atât din punct de vedere financiar cât și în ceea ce privește personalul. Și aici intervin voluntarii. Ei sunt cei care fac o anumită activitate deoarece așa își doresc, în folosul altcuiva, fără a primi bani. Este cert ca voluntarii sunt indispensabili într-o organizație neguvernamentală.

O sa ma tot auziți pomenind de asociația Verde de Banat, click pe nume si o sa vedeți despre ce vorbesc.

Verde de Banat este o asociație care are ca obiectiv ecologizarea si turismul responsabil in zona Poiana Rusca. Promovare, ecologizare, turism responsabil si fără îndoială întreținerea acestora pe termen nedefinit. Împreună, putem face si mai mult!
 
Printre altele, Asociația Verde de Banat derulează proiectul Verde pentru suflet, prin care, lunar, sunt duse pachete cu cele necesare traiului zilnic persoanelor vârstnice și celor cu probleme sociale, în Ținutul Pădurenilor, la interferența județelor Timiș și Hunedoara.

Din donații, sponsorizări și cu ajutorul oamenilor generoși, sunt pregătite lună de lună pachete cu alimente neperisabile și obiecte sau haine în stare bună, care să le facă viața mai ușoară bunicilor din munți.

Dacă doriți să simțiți emoția de neprețuit a faptei bune, aveți posibilitatea de a vă alătura acestei campanii.

Puteți să faceți pachete sau să cumpărați produse ori să donați în contul Asociației Verde de Banat: RO29BTRLRONCRT0513621701, CUI 41932338.

Nimic nu se compară cu sentimentul că ai contribuit la comunitatea din care faci parte sau ai ajutat câteva persoane mai puțin norocoase.


duminică, 22 ianuarie 2023

Vrei o imaginație bogată? citește!


Pentru cititorii pasionați nu se pune problema de a citi pentru alte beneficii decât simpla plăcere a lecturii, a cufundării în paginile cărții și a călătoriei pe care o fac cu ajutorul minții, descoperind, învățând și experimentând prin intermediul unor avataruri. Există însă și o altă categorie de beneficii pe care cititul le-ar putea aduce în viața cititorilor. Atunci cand vorbim despre cărți, automat ne vin in cap tot soiul de povesti menite sa ne suscite interesul.

Cu toții dorim să aflam ce se ascunde dincolo de coperțile închise, fără a ne gândi însă, la importanta si la utilitatea cărților pe care le citim.

Ei bine, pentru cei mai multi dintre noi, lectura a devenit un adevărat hobby. O mica plăcere a vieții, pe care ne-o acordam mai des sau mai rar. Insa, daca încercam sa privim in profunzime, vom vedea ca lectura prezinta reale beneficii de care noi, cititorii, ne putem bucura pe deplin.

Cu ce te alegi daca citești mai mult?
Cu o cultura generala vasta.
O exprimare corecta, fluenta si coerenta.
E știut de toata lumea (sau așa imi place mie sa cred) faptul ca lectura contribuie la îmbogățirea vocabularului.
Așadar, citește.
Caută in dicționar explicația acelor cuvinte pe care nu le înțelegi, iar apoi încearcă pe cat posibil sa le memorezi si sa le folosești in discuțiile ulterioare.
Citind te alegi cu o gândire analitica dezvoltata.
De cele mai multe ori, cărțile aduc in atenție subiecte ce pot fi abordate din mai multe unghiuri.
Astfel ca, la rândul nostru, învățam sa vedem lucrurile din mai multe perspective, si prin urmare, sa găsim mai ușor soluțiile unor probleme.
Poate vrei o memorie mai buna, citește!
Vrei o imaginație bogata? citește!
Rolul pe care imaginația il joaca in viața omului, este unul colosal.
Sa nu uitam ca imaginația, componenta de baza a creativității, poate fi dezvoltata prin intermediul lecturilor , permițând-ne in acest mod, sa evadam din realitatea copleșitoare. In plus, imaginația sporește capacitatea noastră de a anticipa si de a construi ipoteze.
Nu doar rețelele sociale sunt o sursa de informare, uneori, cărțile ne oferă informații utile si sfaturi prețioase pe care le putem aplica in viața de zi cu zi.
Nu te pune sa citești Nabukov daca nu ești in stare, ia-o ușor, secretul este sa alegi cartea potrivita.
Unde mai pui ca din cand in cand, simțim nevoia acuta de liniște si relaxare. In acest caz, lectura este remediul perfect.
Deconectează-te de cotidian si refugiază-te in povestea pe care o citești.
Câteodată nu ai nevoie de psiholog, poți vindeca o depresie citind. Dintotdeauna cărțile au fost privite ca fiind o terapie pentru minte si suflet. Si nu spun eu asta, ci aceia care au făcut cunoscuta biblioterapia. O terapie prin cărți, ce ne ajuta sa reducem stresul, sa devenim mai optimiști si mai încrezători in forțele proprii.
Atunci cand citim, de obicei, ne regăsim in unul din personajele acelei cărți. Si, nu de puține ori, ajungem sa comparam trăirile si experiențele personajului nostru preferat, cu propriile sentimente si experiențe de viată. Iar asta nu poate fi decât un extraordinar exercițiu privind dezvoltarea abilităților necesare interacțiunii cu cei din jurul nostru. De ce nu am dori sa învățăm a empatiza mai bine si sa devenim mai sociabili?
Cine nu detesta acele momente in care, pur si simplu, te topești de plictiseala? Toata lumea, te asigur.
Ce poți face in aceste situații? Sa citești, ai ghicit! Lasa telefonul din mana si deschide o carte, încet încet te vei transpune in povestea din fata ta.

Te-ai prins? Stii si tu care sunt efectele benefice ale lecturii, eu ce as putea sa mai spun? citește!

Citește cărțile care iți plac, cele care iți trezesc curiozitatea ori pe cele din care știi ca vei avea ceva de învățat. Citește mult si constructiv. Citește si vei avea parte de o dezvoltare personala armonioasa. O sa realizezi cat de fain este sa participi la o discuție, nu doar sa-i asculți pe ceilalți sau sa spui o prostie :)


sâmbătă, 21 ianuarie 2023

Între trecut și viitor




De când ne naștem, dragostea, încrederea și atașamentul pe care le avem fata de familie, ne fac deseori sa acceptam fără sa punem la îndoială daca anumite valori, convingeri sau credințe sunt potrivite pentru noi. Sfaturile și învățăturile primite de la familie cu intenția de a ne ajuta și de a ne proteja ne pot priva uneori de la a ne forma propria viziune asupra vieții.

Adeseori am vrut să scriu despre lucruri frumoase, despre momentele plăcute din viața oamenilor, despre partea aceea frumoasă a vieții. Și am scris. Am scris despre acei oameni care credeam că sunt speciali, că au un caracter admirabil și o personalitate de neclintit. Mai târziu însă am descoperit stupefiată că special era doar felul lor de a îmbrăca minciunile în cuvinte frumoase, că acel caracter admirabil era inexistent, iar personalitatea era bine mascată de câteva fapte bune. Am scris deseori despre prietenie și despre oamenii care credeam că-mi arată în fiecare zi ce înseamnă ea. Am descoperit deseori că și ei aveau deseori cuțite la capătul brațelor. Am scris despre oameni care mă inspirau și îmi dădeau speranțe. De fapt, ei vindeau doar iluzii de care eu deveneam dependentă și le doream cu lăcomia unui om privat de ceea ce-și dorea.

Acesta este motivul pentru care evit să mai scriu despre partea frumoasă a vieții și despre momentele frumoase pe care mi le dăruiesc uneori oamenii. Mi-e teamă ca realitatea să nu mă găsească iarăși și să mă pălmuiască zdravăn. Palmele ei sunt reci, umede și au o forță pe care nu o pot învinge.

Amintirile frumoase sunt clipe pe care noi le furăm timpului. Amintirile dureroase sunt cele pe care realitatea ni le oferă forțat. Ele au un ecou puternic, care ne răsună în suflete vreme îndelungată. Pe ele timpul nu-și așterne praful, lăsându-le să provoace în continuare durere și amărăciune, o amărăciune care îți invadează toată ființa.

Se spune că nu e bine să trăim în trecut și să păstrăm dezamăgirile în suflet. Eu spun că asta nu e posibil. Nu e de ajuns voința, dorința sau autocontrolul pentru a ne scutura de trecut. În fond, de ce am face-o? Trecutul e ceea ce suntem în prezent, e drumul acela mai scurt sau mai lung pe care l-am parcurs fiecare în parte. Sunt multe întrebări ale prezentului la care doar trecutul ne oferă răspunsuri și multe întrebări ale trecutului la care ne răspunde viitorul. E un cerc în care ne învârtim la nesfârșit, la fel cum fac șoarecii în acea rotiță care se învârte amețitor de repede, cu marea diferență că noi nu ne putem opri. Nu putem ieși din acest cerc, ci continuăm să ne învârtim în același ritm amețitor și obositor.

Ca și în trecut, dezamăgirile, trădările, înșelăciunile și ipocrizia mă trag deseori de mânecă și acum.
Și știu. Știu că deși nu recunosc, oamenii le-au simțit biciul pe propria piele. Doar că îi doare să își găsească gândurile pierdute printre rândurile altcuiva…Noi suntem poarta dintre trecut și viitor. Prezentul nostru are puterea de a schimba atât trecutul cat și viitorul. Tot ceea ce s-a întâmplat in trecut, trăiește in continuare in spatii care interferează și influențează prezentul și viitorul nostru. Curățind aceste spatii, interferentele dispar. Modul in care ne trăim viața afectează in bine sau in rău trecutul și viitorul (și nu doar al nostru).