Sinceritatea doare

   

Vreau sa cred ca am o mare calitate: ma detasez usor de oamenii care ma ranesc intentionat. Am invatat asta dintotdeauna si mi-am perfectionat tehnica, ajungand la o perioada de timp tot mai scurta. Metoda de autoaparare inca functioneaza perfect. Nimic nu ma mai intoarce din drum si nu ma mai poate face sa privesc inapoi, oricat ar fi de frumoasa imaginea trecutului si oricat mi-ar fi sufletul plin de cele mai frumoase momente.

Nimic nu e mai dureros decat oamenii pe care-i iubesti si nu-i poti pastra, fiind obligat sa le dai drumul. E dureros sa plangi fara sa te vada si sa nu poti imparti cu ei durerea, asa cum nu mai poti nici bucuria. Si-ti doresti sa le fie bine cat mai departe de tine, pentru ca apropierea si binele au devenit incompatibile.

Am renuntat de-atatea ori in viata mea la oameni pe care-i simteam indispensabili, incat ma sperie gandul ca am ajuns sa fac asta cu atata usurinta, doar ca sa nu ma mai doara. Doare sa renunt, pe moment, dar doare si mai mult sa pastrezi oameni care-ti mutileaza sufletul. Si care nu pot sau nu vor sa vada. Care dincolo de suferinta lor nu o mai vad pe a altora.

Nu mai am putere sa lupt. Mi-am deschis pur si simplu sufletul in fata tuturor, lasand la vedere toate ranile. Unii se simt lezati, jigniti, loviti in orgoliu si totul este despre ei, nu despre mine. Despre ce am indraznit sa fac aratand cu degetul spre ranile provocate de ei, nu spre ei, dar care ii afecteaza sau le afecteaza imaginea. Egoismul ma raneste, dar cel putin stim cum stam. Ori cei care merg mai departe prefacandu-se ca nu s-a intamplat nimic si asteptand sa-mi treaca. Nu, nu sunt aia la care-i trece pur si simplu fara consecinte.

Pentru mine vor ramane doar o imagine a ceea ce vad eu ca sunt, nu ce cred ei ca sunt. Iar eu nu ma atasez de imagini oricat de frumoase ar fi, ci de oameni reali. Oameni cu slabiciuni si defecte, dar si cu puterea de-a le recunoaste. Oameni imperfecti care ma ranesc dar apoi ar face orice sa vindece. Oameni care au curajul sa fie sinceri si sa recunoasca toata contributia lor la ranirea mea si care-si cer iertare. Oameni in fata carora am si eu taria sa-mi recunosc greselile si sa las garda jos. Oameni care-si lipesc sufletul de-al meu, vindecandu-ne impreuna. Oameni carora simt din tot sufletul ca le pasa si care nu se sfiesc sa imi arate asta.

De ei nu pot si nu vreau sa ma detasez. Este alegerea lor sa ramana si alegerea mea sa-i pastrez. Tot ce avem nevoie este sa arate ca le pasa si sa aiba curajul de-a fi sinceri. Mult prea greu sa ceri asta cuiva in ziua de azi. Asa invatam sa-i apreciem din tot sufletul pe cei tot mai putini care fac asta. Imi pare rau ca alta cale nu exista.

Sunt recunoscatoare pentru toti: cei care ma invata cum sa-i las in urma sau sa-i strang mai tare-n suflet. Si recunoscatoare pentru cei pe care am crezut ca i-am pierdut pentru totdeuna, dar ei au ramas undeva acolo. Acolo de unde s-au putut intoarce cand am avut nevoie de ei, de unde mi-au auzit strigatele, de unde mi-au vazut zbaterile, de unde au putut ajunge mereu la timpul potrivit.

Poate ca cei mai pretiosi oameni nu sunt cei care raman, ci cei care sunt aici cand am cea mai mare nevoie. Pentru ca nu “detinem” oameni, ci alegem oameni. Anul 2020, oricat de greu a fost el mi-a scos in cale oameni frumosi, oameni demni de respectul meu si oameni care vor ramane asa mult timp, la fel cum mi-a scos in cale oameni ce nu au aceleasi valori ca si mine, oameni care nu pot cara in spate povara sinceritatii. Si asta pentru ca sinceritatea doare, doare al dracului de tare atunci cand nu o simti cu adevarat.

Imi doresc ca noul an sa ne scoata in cale tuturor oameni frumosi, oameni care sa merite efortul.Ne doresc noua un final de an linisit cu ganduri curate si posibilitatea de a sta cat mai mult fata in fata si nu despartiti de un ecran. Un nou an care sa ne scoata in cale lectii de viata frumoase. 

Nu as putea sa inchei acest an fara #fuckcovid :)

Daca esti bun, esti fraier

                                

Modul de a spune "daca esti bun, esti fraier", stapaneste un adolescent neglijat de parinti si ironizat la scoala sau un adult care vede cum colegul pe care l-a ajutat din prima zi de munca ii fura apoi promovarea. Nu e asa. Merita cu prisosinta sa fii un om bun si generos, sa ierti si sa iti ceri iertare, iar asta chiar pentru tine insuti, nu doar pentru cei din jurul tau.

Cu toate aceste, ce ai de castigat daca esti un om bun?

Eu as spune ca pentru a fi bun inseamna ca ai grija de tine, a fi bun iti da permisiunea de a avea mai bine grija de tine si de cei dragi tie.

Pentru ca a fi bun inseamna ca nu lasi emotiile, dorintele sau nevoile sa te domine si sa te impinga sa faci lucruri pe care mai tarziu le vei regreta.

Pentru ca a fi bun inseamna sa fii curajos, brav in fata pericolului, si a durerii, si a respingerii sociale. Iti da abilitatea de a spune adevarul in fata celor puternici, te ajuta sa iti asumi riscuri, sa sesizezi capcanele, dar si oportunitatile. 

Pentru ca a fi bun te ajuta sa fii intelept pe masura ce imbatranesti. Intelepciunea nu este accesibila tuturor, dar toti putem fi atat de intelepti cat suntem in stare sa ajungem. Sa ajungi cu adevarat intelept nu se va intampla accidental. Oamenii intelepti au posibilitatea sa vada "miezul lucrurilor", iar asta nu se intampla decat daca ne pasa de lucrurile bune. Si nu ne pasa de lucrurile bune decat daca pretuim valorile adevarate.

Pentru ca a fi bun inseamna ca iubim binele si, daca suntem norocosi, inseamna ca suntem iubiti de cei care iubesc binele. A fi iubit de oameni buni ne face si pe noi iubiti buni, iar asta e grozav, nu-i asa? Ce poate fi mai minunat decat sa iubesti o persoana buna, care te iubeste la randul ei? Asta in cazul in care te iubeste...

Cu sufletul pe tavă

                                                     

Eu îmi imaginez sufletul ca fiind cutia prețioasă din pieptul nostru. E ceva ce nu poate fi văzut cu adevărat. Dar ceva a cărui importanță nu trebuie neglijată. Deși este, căteodată.

Cât timp cheia e la tine, nu o da nimănui. Dacă ai dat-o, ia-o înapoi.

Învață că precauția te protejează mai tare decât orice altă decizie de îndreptare a ceva ce s-a întâmplat deja. Protejează-te. Fii egoist când vine vorba de asta!

Nu lua pe nimeni ca fiind garantat în viață. Cum vin, așa și pleacă (într-un mod plăcut sau mai puțin plăcut). Și nu mă refer la suflete pereche, la marea dragoste sau iubirea vietii tale. Ma refer la oameni, în general. Cei în care alegi să îți pui încrederea, pentru care ai fi în stare să lupți în orice moment și în orice circumstanță. Cei de la care ai așteptări, cei de la care vrei să primești înapoi nu mai mult decât ai dat.

Așteptările dor. Nu atunci când le formezi, ci atunci când nu se îndeplinesc.

Dacă obișnuiești să lași lumea să vadă prin pieptul tău, te arzi și te arzi rău . Și nu e vorba de vreo flacără care ține aprins vreun sentiment, e vorba de flacăra care îți arde sufletul și îl destramă în bucăți.

În umbra vieții online

Îmi vine să spun „pe vremea mea”, adică înainte să ne simțim atât de sociabili pe rețelele de socializare, oamenii vorbeau între ei. Chiar și-n cazurile în care nu aveau totul în comun. Prietenia se consolida și pe păreri divergente. Părerile în contradictoriu au stat mereu la baza dezvoltării umanității. În era ante-Facebook exista cumva o regulă nescrisă prin care dacă aveați în comun măcar 50% din filosofiile personale era rost de amiciție/prietenie. Mergea de o ieșeală, o vizită, o șuetă. Plecai acasă mai câștigat după fiecare bere/cico pentru că știai și o altă părere și neuronii erau munciți încercând să combată-asimileze noi direcții.

Astăzi, scufundați în confortul bulelor personale din online, lucrurile nu mai stau chiar așa. Se respinge (blochează) orice altă părere care contravine credințelor personale. Oricum trăim pentru like-uri și confirmări, de ce am vrea să primim critici? Critica nu-i bună. Critica e „hate”. Rețelele de socializare au ușurat (și anulat în multe cazuri) confruntarea pe idei. Cei care au puțină răbdare se aruncă în comentarii interminabile care, lipsind dialogul față-n față, nu sunt mereu elocvente. 

Dacă mai și înjură sau amenință e clar. Dar ăștia-s ăia care depun un minim de efort și îi respect pentru asta. În același timp îi avem și pe cei care refuză cu înverșunare o altă părere și blochează totul. Dintr-un click s-au izolat de altă perspectivă. De obicei, în online ne unesc lucrurile utile: ne plac aceleași peisaje, aceleași destinații de vacanță, clipurile amuzante cu căței, ori glumele. Am putea analiza și discuta cu orele pe seama unor subiecte haioase și ne-am da la poze cu căței / pisici până ne-ar curge bale din colțul gurii. Important e să fim de acord și în acord. 

Ne despart subiectele relevante. Și ne separă de tot. Nu ne mai „urmărim”, nu mai suntem „prieteni” pentru că nu ne plac aceleași partide, nu credem în aceleași personalități publice, nu ne închinăm la aceleași mituri. În ultima perioadă, dorind să mă poziționez cât mai sceptică și echilibrat în raport cu "somități" din România, am pierdut niscaiva „prieteni” din online. N-au făcut față sarcasmului meu înnăscut, ori s-au simțit jigniți în amorul propriu. Au considerat că filosofia lor nu merită criticată. E mai mult ca perfectă. Mi-au spus că-și retrag „prietenia” pentru mine deoarece n-avem valori comune. 

Așa că se închid în mici bule online unde se bat cu toții pe spate, se felicită și-și glorifică alegerile. Socant. Știu că cifrele în online sunt importante (mai ales când ajungi să te crezi #influenkăr), dar cum esențele puternice se țin în sticluțe mici sunt de părere că prieteniile relevante (chiar și-n online) se consolidează pe contradicții și dezbateri. Doar așa mai putem învăța ceva. Deștepții pot sta liniștiți în bulele lor atotcunoscătoare. Altfel spus, vă încurajez să știți cât mai mult și despre ce nu vă place. Așa n-o să vă doară foarte tare când o să vă lovească. În umbra vieții online sunt șanse să fiți chiar fericiți :)

Puterea de a ierta

                              

Așa cum se spune, a greși este uman, a ierta este divin. Eu zic că a greși e normal și e un drept chiar. Fiecare are dreptul să greșească, pentru că așa învățăm. Învățăm pe propria piele, cum se zice. Unii însă fac abuz de acest drept. Greșesc intenționat sau greșesc mereu, fără să învețe nimic din asta. Or, nu cumva greșelile sunt menite să ne dea adevărate lecții de viață? Ba da, din greșeli învățăm, din experiențele pe care le trăim și din obstacolele cu care ne confruntăm.

Unii o să ne zică că în viață a greși poate fi fatal. Adevărat. Dar totuși, dacă nu riști, nu câștigi. Uneori trebuie să greșești, ca să poți vedea lucrurile clar, cu ochii tăi, cu experiența ta, cu lecția pe care ai învățat-o în urma greșelilor făcute. 100 de oameni îți pot zice un adevăr, dar până nu treci tu prin foc, nu ai cum să cunoști acest adevăr.

Într-o altă ordine de idei, greșim și noi și ni se greșește și nouă, iar ulterior, cea mai grea misiune în viață e să iertăm. Uneori cerșim iertare și alteori ni se cere nouă să iertăm. Și nu putem. Ne apasă mândria și demnitatea și nu putem ierta. Plângem, ni se înmoaie inimile, avem tendința să ne întoarcem, să uităm, să iertăm, dar ceva ne oprește. E orgoliul care nu ne lasă. Sau, în alte cazuri, vrem să iertăm, dar nu putem, pentru că ni s-a greșit prea mult, pentru că durerea provocată a fost prea mare și pentru că acea durere ne-a lăsat răni adânci care nu trec chiar așa ușor. 

Triste sunt cazurile când îți calci pe orgoliu, ierți, iar apoi realizezi că acea persoană nu a meritat și, cel mai important, realizezi că a doua șansă duce la a noua șansă, iar persoana pe care ai iertat-o în speranța să se schimbe, nu se va schimba niciodată.

Intotdeauna o să cred în reciprocitate

Mi s-a tot de'a lungul timpului că dragostea este cel mai frumos sentiment de pe Pământ. Nu neg acest fapt. Doar că, cu părere de rău, mulți oameni au fost dezamăgiți de alți oameni care nu au putut să iubească sau care au confundat iubirea cu atașamentul. Unii iubesc oamenii nepotriviți. Altora, după experiențele dure din a lor viață, le este frică să se deschidă în fața altcuiva. Mai sunt și cei care percep dragostea ca durere. Aunci când li se provoacă rău, cred că modul în care se comportă cel de alături este o normalitate, pentru că aduc în prezent atât de multe emoții nerecunoscute. Trădarea prietenilor ne sădește în suflet o imensă dezamăgire.

Când iubesc și respect pe cineva nu mă gândesc doar la propria persoană, doar încerc să mă comport cu omul așa cum aș dori ca alții să se comporte cu mine însămi. Nu-i mint pe cei cu care împart dorințe, visuri și serile târzii, comunic și le ofer mesajul corect pe care doresc să-l înțeleagă. Nu caut scuze, dar îmi recunosc greșelile și încerc să le corectez.

Cred în reciprocitate. Nimeni nu este dator cu ceva în fața cuiva. Nimeni nu este obligat să stea acolo unde nu se simte bine sau se simte în plus. Nimeni nu are dreptul să se folosească de bunătatea și sinceritatea cuiva. Am iubit și după despărțiri dureroase, după trădări și mimări de sentimente profunde. Dar, la un moment am înțeles că sunt sleită de puteri din cauza celor care m-au dezamăgit. Am înțeles că dragostea îmi dăruiește cele mai inexplicabile puteri, iar dezamăgirile nu mă doboară la pământ și-mi taie aripile.

Cum dincolo de orice nor ce aduce furtuna, se află un albastru necuprins și un soare ireal, așa și în spatele oricărei dureri mari stă ascunsă o fericire cuprinzătoare… tot ce trebuie să facem este să sperăm, să credem, să ne dorim din tot sufletul și să nu deznădăjduim, căci cu puțină răbdare, vom da norii la o parte pentru a admira frumusețea soarelui… iar soarele, adică fericirea, e ascunsă în sufletul fiecărui om. Alungați norii de pe cer și lăsați-vă pătrunși de adevărata bucurie!

La ordinea zilei: sentimentul de nesiguranta

Fiecare zi care incepe vine cu evenimente noi, de cele mai multe ori neasteptate si uneori chiar neplacute. Fie ca sunt lucruri care ne afecteaza direct, fie ca vorbim despre razvratiri ale naturii sau despre decizii politice ce intorc pe dos destinul unei natiuni intregi, toate acestea contribuie la sentimentul de nesiguranta pe care lumea contemporana ni-l ofera la tot pasul. Cu totii traim incertitudinea si sentimentul de nesiguranta, fiecare dintre noi concetrandu-ne cu precadere pe anumite teme. Teama vis-a-vis de ceea ce ne rezerva viitorul este fireasca. 

Teama de conflicte politice la nivel international care sa declanseze razboaie exista si astazi, la fel si teama fata de cataclisme sau epidemii (anul 2020 cred ca nu va fi uitat mult timp de acum incolo). Toate aceste temeri se bat cap in cap cu ideea pe care ne-a imprimat-o societatea contemporana, intens tehnologizata, si anume ca totul se poate controla: ca putem decripta legile naturii si ca putem cumpara tot ce avem nevoie. Acest lucru ne-a facut sa ne dorim din ce in ce mai tare sa detinem controlul asupra vietii si viitorului nostru si am inceput sa ne facem asigurari pentru casa, masina, viata si chiar pentru diverse parti ale corpului. Incercam sa pacalim si timpul, sa nu mai imbatranim si pentru asta cumparam creme, ne facem operatii estetice si luam fel si fel de pilule miraculoase. Toate aceste manifestari provin de fapt din teama fata de viitor.

Frica este normala atunci cand se manifesta ca o reactie fireasca in fata unor pericole clare, este o emotie cu care am fost inzestrati de natura pentru a supravietui si a ne proteja. Frica ne ajuta sa fim pregatiti, sa ne instruim si sa ne informam asupra pericolelor pe care le intrevedem. Exista insa si o altfel de frica, aceea care ne paralizeaza si ne impiedica sa ne traim normal viata. Teama de viitor, de situatii necunoscute, teama de reactiile celoralalti, toate acestea nu au un alt antidot in afara de acela de a invata cum sa le gestionam. Trebuie sa invatam sa le intelegem pentru a le putea face fata, sa fim pregatiti sa le traversam si sa descoperim sensul fiecarei situatii.

Cu toate acestea, nu trebuie sa lasam teama sa ne paralizeze, gandindu-ne la ceva ce ar putea sa se intample. Temerile noastre se indreapta cu precadere asupra viitorului: ne temem de boli, de accidente, de pierderea celor dragi, de somaj, de singuratate. Aceste lucruri se pot sau nu intampla, insa temandu-ne si facandu-ne griji, iesim din prezent pentru a ne inchide in teama de un viitor nesigur. Viitorul la care ne gandim se lasa asteptat, iar noi nu ne traim prezentul ci ramanem intr-o imobilitate provocata de teama continua de ce s-ar putea intampla.

Cum putem scapa de aceasta teama perpetua? Traind in prezent, pentru ca experienta nu se castiga gandindu-te la ce s-ar putea intampla, ci facand lucruri si asumandu-ti riscuri. Nu trebuie sa facem eforturi disperate sa evitam necunoscutul, ci trebuie sa invatam sa traim cu el. Daca traim in defensiva nu ne aparam de ce ni s-ar putea intampla, doar ne saracim viata de multe posibile experiente interesante. Viata inseamna incertitudine si intrebari la care nu putem raspunde decat daca luam decizii, daca facem alegeri si actionam. Nu putem sa ne temem si sa ne bucuram de viata in acelasi timp, trebuie sa facem o alegere, mai ales daca nu ne plac jumatatile de masura.

Trebuie sa facem diferenta intre temeri, sa le separam pe cele previzibile, asupra carora putem actiona pentru a le reduce impactul si intre temerile vis-a-vis de situatii necunoscute, care ne poate cuprinde atunci cand ne aflam intr-o situatie noua sau intr-un loc nestiut. Exista insa si teama fata de tot ceea ce nu putem controla, de ceea ce nu depinde de noi, ca acest virus care afecteaza din ce in ce mai multi oameni si tot mai multa lume nu vede luminita de la capatul tunelului (exceptandu-i pe adeptii teoriei conspirationale mondiale care traiesc intr-o realitate paralela noua). Imprevizibilul insa are farmecul lui, ne ajuta sa fim mai creativi, sa nu ne plictisim, sa invatam lucruri noi, sa cunoastem oameni si sa gasim raspunsuri despre viata pe care nu le aveam. Trebuie sa ne ferim de asemenea de frica pe care ne-o transmit ceilalti, care-si proiecteaza temerile asupra noastra si ne fac sa dobandim frici care nu sunt ale noastre. Si cel mai bine este sa avem incredere, increderea este cea care ne salveaza de frica si ne ajuta sa traim normal, fara o continua nesiguranta care sa ne apese si sa ne strice dorinta de a trai.

Pauză, vreau să cobor

Fiecare dintre noi avem momente în viață în care simțim că totul se prăbușește. Măcar o dată în viață se întâmplă să ne lovim de diferite piedici care ne opresc de la drumul nostru în viață. Aceste momente ne fac să vrem să renunțăm, ne mănâncă toată energia și ne lasă fără chef, fără motivație și fără drag de lucrurile care, odată, ne plăceau.

Astfel de momente dificile nu sunt, în fapt, nimic altceva decât semnele pe care ni le oferă viața, prin intermediul subconștientului nostru, că avem nevoie de o pauză în care să ne deconectăm de la micile probleme. Pe parcursul vieții, conștientul ne tot alimentează cu mesaje că totul trebuie luat în serios, că nu avem nevoie de pauze, că actualul loc de muncă este ceea ce ne dorim, chiar dacă ne termină psihic, că rutina este bună și trebuie să ne ținem de ea până la pensionare, uneori chiar și după. La un moment dat, subconștientul nostru clachează și construiește scenarii, aparent dăunătoare, dar care au ca scop final deconectarea noastră. Tot acest declic se petrece într-o fracțiune de secundă. Ori stăm în pat și dintr-o dată suntem străfulgerați de întrebarea: Chiar sunt fericit cu adevărat așa cum sunt acum? Ori stăm pe Facebook, ne uităm la fotografiile prietenilor  care par atât de fericiți în Santorini, Thailanda, Tenerife sau chiar pe plaja din Mamaia. Ne enervăm și ne întrebăm cu voce tare: Eu de ce nu merg niciodată într-o astfel de vacanță?

Rutina amplifică starea de depresie, iar răspunsul la întrebarea „Cum scap de lipsa de poftă de viață care a pus stăpânire pe viața mea?” este unul singur: „Ieși afară, ieși din casă!”. Unde? Oriunde. În parcul din fața blocului sau în îndepărtata Indie. Mintea construiește granițe, impune reguli, crezând că ne vrea binele, însă spiritul nostru este liber, are nevoie de aventuri, de acțiune, de orice altceva în afară de rutină. Călătoriile te ajută să te deconectezi de la ceea ce ai lăsat acasă. Fie că avem o problemă de cuplu, fie că avem probleme la locul de muncă sau într-un alt aspect al vieții noastre, plecarea într-un loc nou ne ajută să ne mutăm atenția și să acumulăm noi experiențe. Până în acel moment, credeam că tot ceea ce facem în viață, adică rutina pe care ne-am creat-o, este suficientă. În vacanță descoperim noi puncte de vedere, noi moduri de a gândi și de a acționa și, de multe ori, chiar suntem surprinși de noi. Readucem în viața noastră sentimente și simțiri pe care le-am uitat, care abundau în copilărie, însă nu mai au loc în viața de adult.

 Primul lucru pe care îl putem face, chiar înainte de a ne face bagajele pentru un sejur, este să ne anunțăm colaboratorii, prietenii și familia că mergem în vacanță. Toată lumea trebuie să respecte nevoia noastră de intimitate, de deconectare, iar toate mijloacele care ne-ar putea aduce aminte de rutină trebuie lăsate acasă. Prietenii noștri trebuie să fie înștiințați că telefonul nostru va rămâne mai mult în camera de hotel sau va fi folosit numai pentru poze.

Dacă alegi să mergi singur în vacanță, fă orice activitate pe care, în mod normal, n-ai face-o dacă ai fi acasă. Plimbă-te, descoperă noul oraș,  oamenii, cum gândesc, ce-i diferit și cum te simți să fii acolo. Bucură-te de fiecare moment și fii prezent, indiferent de ce faci acolo. Dacă mergi împreună cu cineva, e indicat să petreci timpul cu acea persoană. Bucură-te de prezența lui, râdeți, glumiți, ieșiți și faceți lucruri care să vă scoată din rutină. În momentul în care reveniți acasă, folosți energia creată pentru voi, pentru ceea ce aveți nevoie. Observați dacă lucrurile s-au așezat, dacă v-au venit idei noi sau dacă pur și simplu vi s-a schimbat atitudinea cu privire la situația de la care ați plecat.

Adevărata iubire se construieşte

Din punctul meu de vedere, sentimentul de iubire, adrenalină când întâlneşti pe cineva nou, este doar un sentiment trecător, dar adevărata iubire se construieşte alături de parteneri care împart aceeaşi viziune şi trag în aceeaşi directie, dar, totul necesită foarte mult timp şi comunicare.

Nu mai căutaţi ca bezmeticii şi nu vă doriţi iubiri adevărate dacă nu ştiţi cu ce se mănâncă. Nu fiţi flămânzi după sentimente dacă nu ştiţi ce sacrificii cere acest lucru. Să nu credeţi că o iubire este doar lapte şi miere şi, să nu vă imaginaţi că, într-o relaţie adevărată nu există şi eşecuri, probleme, lacrimi şi dezamăgiri. Să nu credeţi că în iubire nu se înşela sau nu se minte. Ba da! Se întâmplă. Şi toate acestea se întâmplă cu un rost. Întăreşte sau dezechilibrează. Zguduie sau doar pune pirostiile unei relaţii de durată.

Totul se construieşte şi aşa cum porneşti într-o relaţie, aşa cum îţi construieşti ajunsurile dar şi neajunsurile, aşa cum iubeşti şi, ştii să răspunzi celui de lângă tine, aşa se formează şi relaţia ta. Nu căuta! Nu alerga şi nu obosi fără rost. Iubirea adevărată o găseşti întâmplător, fix atunci când nu te aştepţi. Iubirea adevărată te ia pe nepregătite, iar uşor uşor te pregăteşte ea pe tine. Te învaţă să supravieţuieşti, să rezişti încercărilor, chinurilor şi furtunilor. Nu îţi irosi energia fără rost şi nu te chinui. Într-o iubire adevărată vei avea multe de înfruntat, iar drumul dintre cele două perechi nu va fi niciodată separat, ci doar acelaşi. Nu vor fi probleme sau suferinţe separate. Veţi mânca din aceeaşi oală şi lacrimile le veţi vărsa în acelaşi rău. Veţi culege împreună exact ce sădiţi, iar hainele cele mai călduroase vor fi braţele voastre.

Iubirea adevărată, cea în care două jumătăţi se unesc, nu formează întregul deodată! Întregul se construieşte, fiecare părticică unindu-se cu timpul, cu anii şi cu zilele, cu lacrimile şi cu zâmbetele, cu vorbele frumoase, dar şi cu cele urâte. Într-o relaţie adevărată doar cei puternici rezistă! Doar cei care înţeleg, aprofundează şi îşi doresc să facă parte dintr-o familie. Doar cei care deşi au greşit, au minţit, au înşelat, au vorbit urât, până la urmă îşi doresc să repare, să facă parte dintr-un întreg, să unească şi să renunţe la tot ce e rău în folosul binelui. În folosul iubirii adevărate, pe care unii chiar o caută disperaţi. Doar cei conştienţi pot uni şi pot construi.

Iubirea a rămas cel mai frumos sentiment de pe pământ. Înainte de dragoste şi fericire, pentru că ea le împlineşte pe toate: Ataşare, mulţumire, recunoaştere de sine, descoperire, înţelegere, înţelepciune, durere, trudă şi răsplată. Iubirea adevărată te construiește, iți formează anumite simțuri, te schimbă și te mulțumește.

Nu căuta iubirea adevărată! Iar înainte să o găseşti, te rog înţelege! Orice cer senin va fi la un moment dat plin cu nori şi, orice floare se ofileşte. Ai grijă! Pentru că acolo unde sunt nori, tu trebuie să aduci soarele, iar acolo unde începe să se usuce trebuie să uzi. Mereu. Fără oprire. Acolo unde doare, tu trebuie să iubeşti!

Trebuie să înțelegi! Adevărul nu-l poate spune oricine, așa cum nici iubirea adevărată nu poate fi trăită de oricine. Toți reușim să ne indrăgostim, dar puțini reușesc să treacă la următorul nivel. Fără ocolișuri, fără probleme, fără frică și mai ales, fără bariere. Cea adevărată rezistă mai ales timpului, iar cea falsă se pierde prin el, se instrăinează, construcția devenind prea grea.

Hoinar prin viata

Intotdeauna cu emotie, agitatie, un pic de mister incepe o noua provocare; o calatorie in lumea amintirilor, a unor convingeri personale, dar si a unor vise mai mult sau mai putin implinite. Cateodata, clipele sunt confuze si nu reusim sa gasim un sens in ceea ce ne inconjoara. Este mai dificil sa scrii despre ceea ce nu intelegi foarte bine. Totusi, cum acel „simplu” intarzie sa apara, am sa ii ies in cale, sperand ca intotdeauna cuvintele ma vor incuraja sa continui, iar dupa un inceput mai timid ideile vor incepe sa se lege. Prezentul este aici si acum, clipa de clipa, iar refuzand sa accepti acest lucru… refuzi sa il traiesti in intregime. Stiu ca acest „acum” nu neaga principiile care ne definesc si pe care le aparam uneori cu rigiditate, daca suntem capabili sa ne oferim raspunsuri sincere la intrebarile ce ne apar in cale. Prezentul inseamna alegeri, pe care, in fond, indiferent de influente, le facem noi insine. In concluzie, prezentul exista, face parte din noi indiferent de intensitatea cu care il traim sau ii constientizam prezenta. Pe de alta parte insa, dincolo de aceasta interpretare directa, cred ca, la o privire mai atenta, putem observa ca prezentul inseamna un pic mai mult decat bucuria clipei curente: e o veriga… un punct de legatura facand parte dintr-un lant cu mult mai mare. Imi place mult sa scriu… dar in aceasta clipa, as renunta bucuroasa la locul cald din fata calculatorului pentru a ma regasi intr-un apus de soare acolo, sus, la munte, sau pentru a ma pierde in privira calda a iubitului. Sunt momente speciale, pe care ni le-am dori fara de sfarsit. Dar, poate ca ar fi bine sa ne amintim faptul ca nu vom fi mereu „acolo”, in acel loc dorit si ca anumite clipe speciale nu dureaza la nesfarsit. Viata nu cuprinde doar punctele finale ale unei calatorii, ci si calatoria in sine. Prin urmare, prezentul face parte dintr-un flux, dintr-o curgere de apa, fiind intr-un fel legat de experientele trecutului si de dorinta de a face urmatorii pasi catre viitor. Aceasta constientizare ne face ca, mai devreme sau mai tarziu, sa incepem sa cautam un SENS. Prin urmare, pe langa existenta sa individuala, prezentul este o parte a unui intreg mai mare, a acelui SENS care poate face diferenta. Cu totii ne supunem, in drumul nostru, unui adevar fundamental: Fiecare inceput are si un sfarsit. Pornim cu un zambet luminos de copil pentru a ne lua ramas bun, intr-un final, cu o privire senina sau, dimpotriva, impovarata de regrete. Intre aceste doua borne, insa, alegerile formeaza combinatii infinite si astfel, ne construim viitorul din ingredientele pe care ni le ofera viata. Si totusi, in ciuda unor posibilitati atat de largi, nu se supune totul legilor hazardului. In cele din urma, optiunile incep sa se lege, conturand o personalitate. Incepem sa tindem catre ceva, catre o destinatie mai mult sau putin constientizata, iar ideea ca putem ajunge acolo ne ofera energia pentru a merge mai departe.

Dragostea se traieste intotdeauna in doi

Fericirea incepe intotdeauna de la cifra 2. Fiecare om are o latura duala pe care nici stiinta, nici mitologia nu a reusit sa o explice. Asa suntem si ca sa fim fericiti avem nevoie de un partener de suflet pe care sa-l iubim si care sa ne impartaseasca aceleasi sentimente.

Viata de cuplu inseamna sa existe intotdeauna- doi - nu unul. Pune accent pe tine. Veniturile tale consumale si pentru bucuria sufletului tau...nu pentru o casa care..mai tarziu sau mai devreme va fi sau nu si a ta...Merita sa investesti in viata de cuplu, nu financiar - ci sentimental DAR pana la o limita- sa nu te neglijezi pe tine pentru bucuria fara limite a celuilalt. Un cuplu inseamna: DAU si PRIMESC...

Libertatea ta inceteaza cand libertatea lui exista. Deci - acordati timp si constatati ca in primul rand trebuie sa te iubesti pe tine altfel nu o sa fii fericita niciodata indiferent de relatie. Insa de unde stim cand iubim? De unde stim ca relatia pe acre o cladim este cea adevarata? Viata in doi implica mult mai multe decat sentimente. E drept, de la acestea porneste, insa e completata de orgolii si compromisuri, certuri si bucurii, neajunsuri si partajul responsabilitatilor, de vise si de rutina.

 O relatie reala, insa, inseamna si momente dificile, de criza, conflicte si tensiuni, stres si oboseala. Muzica, filmele promoveaza un model "ideal" de relatie si multe cupluri se compara cu acest ideal sau sunt in cautarea lui.Asteptarile nerealiste produc multa suferinta in cupluri si mentin interpretarile si judecatile celuilalt.

Cred ca toata lumea ar recomanda sa traiti momentul, sa luati totul ca atare si asa claditi pas cu pas relatia pe care vreti sa o traiti. Nimic nu se face pocnind din degete, relatia se construieste pe baza sentimentelor precum si a compromisurilor pe care sunteti dispusi s le faceti. Traiti astazi si construiti-va impreuna relatia de maine :)

Cat de repede ne trece timpul?

Uneori timpul trece atat de repede, incat, seara, te miri cum de s-a dus ziua si n-ai facut nimic. Cine ajunge acolo, inseamna ca nu stie diferenta dintre a face ceva si a nu face nimic. Ceva i se pare putin. El ar vrea, de obicei, sa faca totul, ceea ce, de cele mai mute ori, frizeaza imposibilul.

De cele mai multe ori, cei care nu reusesc nimic, incearca prea multe, cei care nu reusesc perfect nu se multumesc cu putin, iar cei care nu ajung sa termine, n-au curajul sa inceapa. In orice caz, logica si experienta spun ca este mult mai greu sa termini un lucru decat sa-l incepi, dar cea mai mare povara dintre toate poverile este sa tragi din greu la un lucru inceput. Este povara care nu trebuie abandonata.

Proverbul romanesc spune ca mai binele este dusmanul binelui. Daca nu esti multumit cu ce ai facut si vrei sa imbunatatesti tot ce faci, nu vei termina niciodata. Este mult mai practic un lucru terminat si util, chiar daca nu este perfect, decat unul ramas neterminat, numai pentru ca ai vrut sa atinga perfectiunea, la care poate nu vei ajunge niciodata.

Marile muzee ale lumii sunt pline de capodopere ai caror autori le-au aruncat sau le-au lasat neterminate, socotind ca trebuie imbunatatite. Unele dintre ele valoreaza milioane de dolari. De altfel, dupa ce l-ai terminat si ai incpeut sa-l folosesti, ai timp sa-i faci ajustarile, daca vrei. Nu te opreste nimeni.

Iarasi ma voi referi la intelepciunea proverbelor care spun ca acela care fuge dupa doi iepuri, nu prinde niciunul. Avem o dexteritate deosebita de a porni la o treaba si a ne aminti, pe parcurs, ca mai aveam una de facut, apoi alta. La sfarsitul zilei, descoperim ca n-am terminat niciuna.

Concentrandu-te pe un singur lucru iti incordezi suficient atentia, iar, cand l-ai terminat, vei porni la urmatorul cu noi forte. Doua lucruri facute in paralel iti consuma, de obicei, tot atata timp cat iti ia fieare in parte, dar rezultatele sunt incomparabil mai rele. Concluzia: toate trebuie facute pe rand.

Ziua de lucru a omului inteligent incepe cu o lista. Conditia este ca lista sa nu contina o insiruire interminabia si imposibila. O lista responsabila trebuie sa contina mai putin decat ceea ce poti face intr-o zi. Daca le-ai terminat pe toate mai devreme, meriti un moment de odihna. Daca n-ai nevoie sa te odihnesti, nimic nu te poate sa faci orice altceva, nepus pe lista. Dar, daca n-ai facut decat jumatate din ce era pe lista, asta te va demoraliza, te va descuraja si te va stresa. Te simti un om de nimic, nu pentru ca n-ai facut totul, pentru ca ai facut lista prea lunga.

Exista lucruri care nu suporta amanare. Acestea nu se pun pe lista. Ele nu se intercaleaza intre problemele de rutina, pentru ca nu stii care din ele va ramane nefacuta. Acel lucru care este esential si vital trebuie sa fie el singur obiectivul zilei. Nu-ti fie teama ca raman altele neglijate.

Important este sa-l epuizezi intergal pe cei vital, de care depinde poate viata ta si a familiei tale, situatia ta, banii tai, bunurile tale, familia ta si tot ce ti-e mai drag si util.

In mod normal, nu esti singur. Ai familie. Familia trebuie sa stie ce obiective ai, cum le-ai programat, cum le-ai adus la bun sfarsit. Daca ai probleme, te va ajuta. Daca n-ai avut probleme, ai motive sa te prezinti responsabil in fata familiei.

Toti te vor respecta pentru ca nu esti un om ascuns, toti vor simti nevoia sa nu fie nici ei ascunsi. Cand dai socoteala, te simti in fata unui fapt implinit si-i observi pe altii cum se bucura de bucuria ta. Ai tras linie.

Nici nu stii ce important este sa tragi linie, in fata multimii de afaceri rezolvate, care te bucura si care bucura intreaga familie.

Curajul de a spune ceea ce gândești

Haideți să vorbim despre nenumăratele situații în care în loc să spui ceva ce-ar fi trebuit spus, ți-ai înghițit vorbele respective pentru a bălmăji ceva în acord cu cel din fața ta. Asta chiar dacă nu erai de acord absolut deloc cu ceea tocmai ai auzit. Ai preferat însă să fii amabil pentru că te temi de conflicte.

Te temi că dacă ai spune ceva împotriva celor auzite, vei fi nevoit să trăiești toată tensiunea aceea lăcută prilejuită de o discuție în contradictoriu. Nu spune nimeni că trebuie să fii de acord cu mine. Oricând îți poți spune că de fapt tu ești matur și nu-ți plac disputele inutile. Și este posibil să ai dreptate.

La fel, e posibil ca mintea ta să fie foarte perversă, cum sunt mințile celor mai mulți dintre noi. Adică este  în stare să te convingă că tu ai preferat să fii de acord cu cel din fața ta doar pentru că ai un soi de noblețe care nu-ți permite să te implici în așa ceva.

Totuși, de foarte multe ori, e vorba doar de faptul că ai preferat să eviți ceva neplăcut. Nu ai avut încredere în tine că ți-ai putea susține punctul de vedere și ai spus lucruri împotriva credințelor tale reale. Uneori, după astfel situații, te simți prost. Sau aiurea, cum spun unii. E firesc, lașitatea e de multe ori condamnată cultural și e posibil ca ceea ce simți să fie efectul acestui lucru.

Alteori, te simți prost pentru că pur și simplu tu crezi în cu totul altceva decât ceea ce ai spus. Întradevăr, e posibil ca-n copilăria ta interacțiunile cu adulții să fi fost de-o asemenea natură încât să fi dezvoltat reflexul cenzurii vorbelor. Adică să fi învățat de mic că dacă spui ceva ce este împotriva a ceea ce spun sau vor adulții vei fi tratat ca un copil rău. Și, de multe ori, copiii răi nu primesc ceea ce-și doresc.

E un mecanism destul de simplu. Dacă ai spus ce trebuie ai primit ce-ai vrut, dacă ai spus ce nu trebuie, nu ai primit ce-ai vrut. Orice condamnare pe care adulții au aplicat-o comportamentelor tale neagreabile e posibil să te fi inhibat de-o manieră profundă. Sigur, sunt tot felul de nuanțe aici, dar în mare poate fi vorba despre asta.

Uneori, inhibarea despre care-ți vorbesc se poate produce mai târziu în viață. De exemplu, la locul de muncă poți ajunge din nou în postura de copil atunci când ai de-a face cu un șef dominator sau cu niște colegi cu apucături de acest fel. Nu e ceva ciudat, e doar natura umană în splendoarea ei.

Problema cu astfel de atitudini este că produc niște stări de insatisfacție profundă. Sau, pe românește, te fac să te simți de rahat. Și dacă te simți așa, starea ta de bine va fi influențată și dincolo de situațiile punctuale în care ai de-a face cu cineva care rostește lucruri care contrazic total credințele tale și tu asiști blajin la situație.

De multe ori stai și te întrebi până când? Păi, în general până când te saturi. Până când „sistemul tău digestiv” începe să protesteze. Deși prin filme vezi diverse personaje izbucnind chiar în timpul unor discuții de gen, în realitate, lucrurile nu prea se-ntâmplă așa. Oricât de glorios ți s-ar părea să-i dai o replică usturătoare acelui coleg de muncă  sau școală care face mișto de tine, declicul va fi în  altă parte. Serios, de obicei lucrurile se petrec mult mai banal.

În astfel de momente, când e liniște și ai un răgaz de-a te gândi la diverse lucruri, e posibil ca-n minte să-ți vină și gândul legat de faptul că accepți prea multe fără să zici nimic. Și dacă gândul respectiv începe să te copleșească până simți că rămâi fără aer, vei dori să schimbi ceva. Posibil să fie totul ca o furie, ca o dorință de răzbunare împotriva tuturor situațiilor în care ai făcut lucrurile altfel decât știi c-ar fi trebuit să le faci. N-am de unde să știu exact, fiecare om simte-n felul său. Totuși, deși emoțiile respective sunt puternice, e mai bine să faci lucrurile un pic gândit, astfel încât să nu-ți epuizezi energia nervoasă aiurea. Concret, ce-ai putea face? Primul pas este că ai conștientizat problema.

Nu ai mai perceput-o doar ca pe o sursă de disconfort emoțional profund, dar ai și privit-o cu atenție. I-ai văzut conturul hâd și ai decis că trebuie să faci ceva. Probabil că vei începe prin a construi scenarii. Adică începi să-ți repeți în minte ce replică să dai unui anume individ sau chiar cuiva apropiat. 

Concret, așa cum spuneam mai sus, accentul cade pe ceea ce depinde de tine, pe ceea ce poți face tu, nu pe încercarea de-a controla ce spun sau fac cei din jur. Nu e vorba de-a învăța să porți discuții nesfârșite cu diverși pentru a-i convinge că tu ai dreptate și ei greșesc. Nu e vorba de-a da replici care să-i termine psihic pe cei care îndrăznesc să spună lucruri cu care tu nu ești de acord. Este vorba de-a avea curajul de-a spune ce crezi și ce nu crezi. Fără să faci vreun efort și fără să-ncerci să-i convingi pe ceilalți că ai dreptate.

Nici măcar nu e vorba de-a avea dreptate, ci doar de curajul de-a te exprima, de-a exista prin ceea ce ești cu adevărat, nu prin ceea ce îți impun temerile tale să fii. A, dacă ai chef și să discuți pe tema respectivă, e alegerea ta. Dacă nu ai chef, e suficient să spui ce crezi tu și atât. Lasă-l pe celălalt să facă ce vrea cu răspunsul tău, ai trecut deja mai departe. Vei vedea că vei simți un soi de satisfacție liniștită. Nu e ca atunci când câștigi la loto, e ca atunci când știi că ai făcut lucrurile în acord cu ceea ce ești în realitate. 

"Ciudat" vs dizabilitate invizibila

Interactionand cu oamenii chiar si doar vizual pe strada, multe persoane au tendinta de a cataloga pe cei din jur. De obicei se pun etichete, frumos, urat, tanar, batran, normal, ciudat si asa mai departe. Daca am sta insa sa analizam ce inseamna fiecare eticheta in parte am realiza ca nu avem dreptate si totodata nu avem dreptul de a face asta.

Intr-o lume superficiala dominata de teama, neincredere si ignoranta, oamenii se lasa condusi de ganduri negative neglijand sufletul. Stilul de viata este afectat de modul in care gandim si simtim. Pentru a ne curata de greutatea emotionala si psihologica inseamna sa ne schimbam gandirea si atitudinea fata de ce e in jurul nostru. Asta inseamna sa iertam , sa toleram si sa nu mai judecam atat de aspru pe noi insine sau pe cei care ne inconjoara. Sa privim natura si mediul cu alti ochi, mai blanzi , mai buni si mai toleranti. Regenerarea fizicica incepe cu cea mentala si spirituala. Sa ne pastram lumina si pacea interioara.

Ce inseamna om normal? As fi curioasa si eu sa aflu asta. In spatele fiecarei masti (daca tot suntem in perioada "poarta masca"), se afla o poveste. O poveste pe care nu o vom afla niciodata. Stiu ca nu putem controla ce spun oamenii despre noi, dar putem alege ce sa credem si ce sa ascultam. Trebuie sa alegem cuvintele care sunt de rahat si care spun adevarul. Stiu ca in multe cazuri ne simtim asa cum ni se spune ca suntem si ne simtim fara putere de a lupta sa convingem ca suntem buni si rabdatori. Cuvintele vin in avalansa in mintea noastra, ne otraveste mintea

Gandurile si convingerile noastre sunt importante. Iti formeaza inima si iti arata directia in viata. Atunci cand gandurile noastre si convingerile noastre sunt bazate pe adevar , viata noastre curge lin si sanatos. Atunci cand convingerile noastre se bazarea pe minciuni sau adevar spus pe jumatate inseamna ca sunt toxice si nu vom intalni pacea , dragostea, bucuria si viata pe care ar trebui sa o avem. Multi dintre noi observam ca bucuria si frumusetea vietii ne este furata de ganduri si convingeri toxice. Ne fura energia , pasiunea de a atinge acele teluri mult ravnite. Avand ganduri , convingeri toxice ne duc catre cuvinte toxice si relatii toxice, Totul porneste de la gandirea noastra, asa se contureaza viata noastra. Daca suntem inconjurati de oameni care se plang tot timpul de orice, inseamna ca in timp vom ajunge sa credem tot ce-i mai rau despre ceilalti si vom judeca aspru lumea incojuratoare.

Data viitoare cand aveti in gand o eticheta de pus pe spinarea unui om ganditi-va de doua ori si nu o faceti. Chiar daca acea persoana arata "normal" ca voi poate omul acela se lupta cu o dizabilitate invizibila, poate se lupta cu o problema la care voi nu ati face fata si el totusi zambeste si merge mai departe. Pentru mulţi oameni care suferă de dizabilităţi invizibile, există un dublu stigmat – mai intai cel al handicapului in sine, iar apoi cel aparut atunci cand aduci vorba despre el si atragi atenţie asupra sa.

O dizabilitate ar putea fi definita ca o consecinta a unei conditii care limiteaza o persoana de a utiliza una sau mai multe dintre abilitatile ei/lui,cum ar fi mersul pe jos, vorbirea, văzul, auzul, raţionamentul sau abilitatile de invatare.Dar aminteste-ti ca nu este intotdeauna usor sa iti dai seama daca o persoana are o dizabilitate sau ce tip de dizabilitate are. In cazul în care o persoana se comporta “ciudat”,ar trebui sa iei intotdeauna in considerare faptul ca ar putea avea o problema care nu este evidenta. Incearca sa fi tu insuti,lasa bunul simt si prietenia sa faca sa cada barierele care pot aparea.

Printre rânduri

Nu o să vorbesc despre Coronavirus, o să vorbesc doar despre felul în care mi-a schimbat mie viața acest an. Dacă la început părea ceva depărtat și inofensiv pentru cei mai mulți dintre noi, coronavirusul a dovedit în scurt timp că nu este deloc așa. S-a răspândit cu repeziciunea unui foc scăpat de sub control, peste tot în lume, lăsând în urmă zeci de mii de morți, milioane de oameni fără locuri de muncă și o mulțime de mici afaceri închise. Pe măsură ce tot mai multe țări europene au eliminat restricțiile de deplasare și au deschis micile afaceri pentru deblocarea economiei și în România se procedează oarecum la fel. Intr-un altfel de ritm, e adevărat, dar așa suntem noi. A venit vara și ne gandim doar la concedii, altceva nu mai știm să facem.

Adevărul este că mie/nouă ne-a fost "furată" primăvara, vara a venit cu tot mai multe cazuri de îmbolnaviri, oamenii au luat-o razna cu totul și aproape că nu mai respectă nicio regulă. Anul viitor va fi foarte aglomerat pentru mine (asta în cazul în care se termină cu bine anul acesta :) ), toate concertele programate s-au mutat in 2021. Concediul la care încă nici nu am apucat să mă gandesc s-a decalat din oficiu.

Ce am reușit totuși să fac în ultimile 5 luni? Habar n-am. Să muncesc în mare parte din timp de acasă, să citesc, să scriu și să mă tem că o sa termin Netflix-ul :) Fiind un bolnav cronic am reusit să îmi păstrez distanța socială și responsabilitatea de om pe care ar trebui să o avem cu toții. Insă, un lucru foarte important, am lăsat lucrurile bune să vină de la sine și au venit. Cu toată responsabilitatea m-am bucurat de familie și de cei dragi pe care nu am vrut nicio secundă să îi expun vreunui pericol.

De multe ori stau și mă întreb de ce oare numai unii dintre noi sunt responsabili? Pandemia a pus în lumina reflectoarelor toate slăbiciunile sistemelor medicale de peste tot din lume chiar și din SUA și a demonstrat că este nevoie de îmbunătățiri serioase de la infrastructură la proceduri care sunt extrem de necesare pentru a face față mai bine urgențelor și pentru a evita infectatarea personalului medical. Unul dintre motivele pentru care în Germania de exemplu a fost înregistrat un număr mic de morți comparativ cu alte state din Europa, este numărul mare de paturi din secțiile de terapie intensivă, care au permis spitalelor germane să primească și un număr mare de pacienți din Uniunea Europeană. Oare în următorii ani, guvernele se vor concentra mai mult pe sistemul medical și vor adopta o serie de strategii cu care să facă față unor situații de criză similare?

Deja se conturează câteva tendințe și în România: este din ce în ce mai clar că sistemul medical peste tot în lume se va schimba, turismul și călătoriile vor încetini, cel puțin în acest an și tot mai mulți oameni vor pune bani la saltea. Chiar și munca și ieșirile cu prietenii vor fi diferite. Dar, să nu uităm că românii sunt altfel, foarte mulți au luat teoria conspirației în brațe și faptul că tot guvernul este de vină. Timpul ne va spune însă dacă și România se va alinia acestei tendințe mondialede redresare.

Cât despre marea majoritate ce să mai zic, nu mai zic nimic, fiecare procedează cum consideră că este mai bine pentru el. Stiu doar un lucru cert, eu voi fi la fel de precaută și de orientată spre propria-mi dezvoltare. Selectie naturală, da, prin asta cred că trecem acum. Vom vedea cine va râde la urma și în ce condiții :)

Aici și acum!!!

Nu știu voi, dar eu de multe ori îmi dau seama că atunci când privești din afară, viața pare așa… o punte între trecut și viitor. De cele mai multe ori ne trăim viețile așteptând… Așteptăm weekendul, așteptăm vara, așteptăm vacanțele, așteptăm serile, așteptăm luna viitoare, așteptăm ziua de mâine! Care va veni, teoretic :)

Ne facem planuri, ne proiectăm viața peste săptămâni, luni, ani. Până la un punct e normal să speri, să visezi, să planifici. Știu, și eu sunt adepta planurilor, dar tot ceea ce contează cu adevărat e ziua de astazi. Nimeni și nimic nu-ți oferă garanția viitorului.

Cred că cei mai câștigați oameni sunt cei care trăiesc în prezent. Cei care trăiesc, ASTĂZI, ACUM, AICI, cu mintea, cu sufletul, cu corpul. Cei care simt clipa.

Când nu așteptăm, ne întoarcem în trecut și analizăm. Cu nostalgie sau cu regret. Comparăm iubiți, experiențe, oameni, acțiuni. Ne judecăm pentru ce-am făcut, pentru ce n-a ieșit, pentru ce puteam face mai bine. Ne sabotăm cu grație prezentul cosumând ceva ce e deja consumat. Învățați-vă lecțiile și mergeți mai departe…cu cât mai repede cu atât mai bine!

V-ați gândit vreodată, oare cât o să regretăm peste ani toate zilele astea pe care le-am trăit, levind prin viață, aștepând…

Trăiești cu adevărat doar atunci când mintea ta este acolo unde ești și tu! Când simți, când te bucuri, atingi, iubești, prețuiești, respiri, privești, când plângi, când speri, când esti dezamăgit…

Da, e un exercițiu greu! O să vedeți ce gălăgie e de fapt în mintea noastră și cât de departe sunt gândurile de corpul nostru, de inima noastră. Ne facem tot felul de griji pentru ce-a fost sau pentru ce va sa fie.

Suntem tentați să ne agățăm fericirea de “atunci când”. Când o să câștig mai bine, o să fiu fericit! Când o să plec de la job, o să-mi fie mai bine! Când o să avem un copil, o să fie minunat, etc.. Când o să, când o să… Cu toate acestea, când o să… e azi, e acum!


Renunțați la tot ce nu e important! Renunțați la șabloane, la frici, la prejudecăți, la reguli, la autocontrolul care vă transformă în roboți! Renunțați să mai trăiți virtual!

Exact asta ne lipsește nouă! Viața trăită AZI, AICI, ACUM!

Jumătăţi de măsură

Femeie tu, femeie eu, Frământări tu, frământări eu. Gândeste bine, femeie, nu te lăsa cucerită de orice impostor de suflete. Mulți dintre ei nu te iubesc îndeajuns. Cum ar putea să te iubească aşa cum meriți? Când patul e prea cald iar inima prea rece. Nu aștepta un bărbat care să îți recite din versuri alese. Fii tu o poezie pentru tine, în primul rând. Bărbatul potrivit te va invita în suflet şi nu-şi va mai dori să pleci.

Nu accepta să porți o bluză care-ți ascunde frumusețea. Cine te vede așa cum ești, te va iubi și dimineața. Căci noaptea, toți iubesc la fel! :)) Nu te lăsa pe locul doi. Nu este un loc câștigător. Tu trebuie sa fii doar prima. Atât in minte cât şi în inimă. Nu savura prea mult cuvinte dulci. Atâta timp cât ele nu se transformă-n fapte. E ca o haină ce nu o să-ți mai placă-n timp. O vei da jos şi vei uita de ea. Nu fi atrasă de un chip frumos. Cele mai multe povești se ascund în interior. Acolo trebuie să cauți. Si vei găsi. La timpul potrivit.

Învață să il iei pe „Nu” în brațe atunci când ochii ceilalți îți urmăresc cu-atenţie trupul. Când inima nu mai tresare demult la ce iubeai cândva. Când celălalt îți vede formele dar nu-și dorește să le deslușească. Nu te mulțumi cu jumătăți de măsură. Nu vei putea gusta întregul. E ca o prăjitură ce-o savurezi pe jumătate atunci când buzele iți sunt desprinse de parfumul ei. Tu ești Femeie, iar o Femeie înseamnă atât de mult. Tu poți să ceri. Chiar totul de la viață … şi ceva în plus. :)

Cu gândul departe

Mă întâlnesc adesea cu acestă situaţie, fiecare celulă din corpul meu ştie că am nevoie de altceva, de o schimbare, dar mă simt paralizată, pentru că nu ştiu încotro să o iau , şi asta pentru că nu reuşeşsc să îmi dau seama ce vreau de fapt. Sunt convinsă că nu numai eu trec prin asta.

Fie că ceea ce faci acum a devenit monoton şi te-ai plictisit, fie că simţi că nu avansezi deloc, că nu te expandezi ca fiinţă umană, fie că auzi în tine o voce care îţi tot repetă că eşti departe de a-ţi fi atins potenţialul maxim, cumva ai aşa o senzaţie de neîmplinire şi o nelinişte care nu îţi dă pace, dar nu poţi încă pune punctul pe i.

De obicei situaţia este legată de ocupaţie, de carieră, dar poate să se întindă asupra aspectelor de viaţă de zi cu zi, asupra relaţiilor sau asupra dezvoltării personale şi evoluţiei spirituale.

Aplicând tehnici de genul “brainstorming”, în care îţi laşi imaginaţia liberă şi aduni idei despre ce ar fi posibil pentru tine, sau faci liste întregi cu posibile răspunsuri la căutarea ta… poate aduce un pic de claritate, dar, din experienţă vă spun, nu prea ajută.

La fel, am văzut că nu funcţionează nici acel motto: “Just do it” – adică doar alege ceva, ca să nu stai prea mult în nehotărâre, ştiind că, într-adevăr, pierzi mult mai multă energie aşa decât dacă ai alege ceva, orice. Riscul aici este să alegi la repezeală, să îţi pară rău, să regreţi imediat de a doua zi alegerea făcută, sau să intri şi mai mult în rezistenţă şi negativitate judecându-te pentru acea alegere şi autoflagelându-te că nu eşti în stare să faci nimic bine…

Dacă însă este vorba de subiecte mai puţin “fierbinţi” pentru tine, de exemplu nu ştii ce vrei în materie de hobby-uri sau de modalităţi de a-ţi îmbunătăţi viaţa socială, cercurile de prieteni, de a întâlni oameni interesanţi, de a servi comunitatea în care trăieşti, etc , da, atunci metoda “încercare şi eroare” este acceptabilă şi poţi testa diferite lucruri pentru a vedea ce îţi place, ce ţi se pare că te inspiră, te hrăneşte, sau te motivează să continui.

Nu te gândi neapărat unde vrei să ajungi, ci ce anume vrei să înveţi între timp, adică ai în vedere procesul, nu rezultatul. Într-un astfel de proces îţi conştientizezi valorile fundamentale, preferinţele, gândurile şi emoţiile, care îţi este adevărul tău subiectiv, personal.

Ordinea din viata noastra

Marea majoritate dintre noi am realizat ca ordinea din jurul nostru ne afecteaza pozitiv celelalte aspecte ale vietii. Se spune ca ordinea din exterior stimuleaza ordine in interiorul nostru, in gandire iar dezordinea din exterior genereaza dezordine si in interior, in mintea noastra. Nu este indicat sa caram dupa noi amintiri, traume, judecati critice din trecut care ne impiedica sa traim in prezent.

Nu stiu cum se intampla la voi, dar eu sunt nevoita sa fac cateodata ordine, sa ma eliberez de multe lucruri, atat materiale cat si psihice. De cele mai multe ori se intampla si in psihicul nostru, caram dupa noi amintiri , atasamente care nu ne ajuta la nimic, nu ne aduc bucurie, ne scot din armonia fluxului universal.

Nu stiu voi, dar eu am realizat ca nu doar in lucrurile materiale trebuie sa fac ordine, cateodata trebuie sa facem ordine si in relatii, in amintiri, sa lasam in urma aspectele negative ale vietii. Cand decidem sa renuntam la anumite lucruri, Universul are grija sa le inlocuiasca cu altele mai frumoase.

Ne vine greu sa ne detasam de lucrurile noastre, deoarece suntem atasati si de la aceste atasamente vin suferintele, dependentele. Motivele pentru care nu putem renunta la ceva sunt atasamentul de trecut sau frica de viitor. Recomandat ar fi sa pastrezi doar ce iti inspira bucurie, oamenii si obiectele care te sprijina, care iti dau incredere.

In legatura cu bagajele psihice, arde-le, scrie pe o foaie de hartie problemele tale si arde foaia, este o tehnica. Cele care nu “ard” trebuie rezolvate, cere ajutor, consulta un specialist, dar nu le mai cara dupa tine. Si as mai adauga aici, nu te impovora cu problemele altora, ajuta cu ce poti, dar detaseaza-te, nu te lasa prada vampirilor energetici!

Iar lucrurile materiale de care nu ai nevoie doneaza-le daca sunt in stare buna, sau arunca-le. Ia-ti timp si sorteaza fiecare lucru din casa, intreaba-te daca iti aduce bucurie? De cate ori descoperim ca nu suntem integrati in fluxul armoniei este necesar sa ne intrebam ce lucruri psihice ducem cu noi zi de zi, in ce domeniu trebuie sa facem curatenie.

Daca ne dorim armonie in viata este necesar sa ne eliberam de lucrurile de care nu mai avem nevoie, atat de cele materiale cat si de cele psihice. Sa avem incredere in viata, ca ne va oferi altele lucruri mai frumoase si mai bune.

Viata ne ofera intotdeauna daruri chiar daca uneori sunt ambalate mai ciudat!

Stresul vietii moderne

Lucrand in ultimile luni mai mult de acasa am realizat tot mai mult ca societatea moderna ne pune la dispozitie orice, incepand de la servicii pana la oportunitati ireale, insa in aceeasi masura ne si saboteaza sanatatea psihica, fara sa ne dam seama. Anxietatea si depresia sunt doua dintre cele mai comune afectiuni ale zilelor noastre si nu intamplator atat una, cat si cealalta, sunt afectiuni psihice. Societatea in care traim este cea care ne saboteaza printr-un sistem care aparent ne avantajeaza, insa in esenta pune o presiune prea mare pe individ.

Societatea in care traim ne spune ca putem avea succes, putem face orice ne dorim, atata timp cat avem talent si energia necesara. Ceea ce este un lucru bun. Insa asta inseamna ca cine nu reuseste in viata nu are talent si este lenes. Daca in trecut lipsa succesului era pusa pe seama lipsei de sansa, acum este pusa pe seama lipsei talentului si a dorintei de a face ceva. Mai exact, suntem invatati sa credem ca daca cei care au succes il au pentru ca merita, atunci cei care nu il au nu il merita. Pentru a contracara aceste idei preconcepute trebuie sa ne amintim de noroc si tragedie. Norocul este cel care te ajuta sa obtii ce iti doresti fara talent si efort, in timp ce tragedia poate face oamenii talentati si muncitori sa dea gres.

O societate individualista este cea in care individul poate obtine orice si este capabil sa isi urmeze propriul destin, care in mod cert este unul special. Comunitatea nu este importanta, iar grupurile sunt pentru persoanele mediocre. Oamenii obisnuiti sunt dispretuiti. Antidotul la aceasta societate individualista consta in cultul vietii obisnuite si aprecierea lucrurilor mici, cotidiene.

Societatea seculara refuza sa creada ca exista ceva mai puternic decat ea insasi, anuland astfel orice religie. In trecut, religia ne facea sa ne simtim neinsemnati in comparatie cu divinitatea, ajutandu-ne astfel sa acceptam mai usor unele lucruri. Acum insa, pentru ca omul e considerat fiinta suprema, esecurile sunt puse numai pe seama sa. Ar trebui sa ne intoarcem la natura, sa ne minunam de imensitatea oceanelor si a deserturilor, pentru a ne aminti cat de mici suntem, de fapt.

Filozofia romantica sustine ca fiecare dintre noi are, undeva in lume, o jumatate care ne poate completa, facandu-ne astfel fericiti. Insa majoritatea oamenilor se afla intr-o relatie mediocra cu un partener care are cateva calitati, insa multe defecte. Comparativ cu idealurile promovate de societate, viata amoroasa poate fi considerata un dezastru total. Ar trebui sa nu ne invinovatim pentru nimic. Suntem incurajati de societate sa credem intr-un vis. Mai degraba, ar trebui sa invatam sa ne construim relatii armonioase, bazate si pe prietenie.

Mass-media joaca un rol extrem de important in vietile noastre, fie ca ne dam sau nu seama. Zilnic, prin mijloacele de comunicare in masa, ni se atrage atentia catre lucrurile infricosatoare care se petrec, instalandu-se astfel panica. Media pune accentul pe cele mai negative aspecte ale naturii umane, fara a crea un echilibru prin exemple pozitive, de oameni cu intentii admirabile, responsabili si decenti. Ideal ar fi sa se prezinte mai multe exemple pozitive, care sa ne motiveze sa fim mai buni, dar si sa vedem frumosul in cel de langa noi.

Societatea moderna ne transmite faptul ca trebuie sa fim perfecti, in permanenta multumiti si impliniti. In consecinta, ne incarcam de frustrari, ne simtim slabi si vedem cu proprii ochi ratarea. Ideea de perfectiune nu ar trebui promovata atat de intens, ci sinceritatea ar trebui sa primeze. In natura umana se afla temerile si vulnerabilitatea, iar ideea de perfectiune nu ne face decat sa ne ingrozim de esec.

Nimic nu e gratis pe lumea asta

De-a lungul vremii am constatat că noi oamenii nu punem preț pe lucrurile care nu costă nimic. Ele capătă valoare în ochii noștri abia când plătim pentru ele într-un fel sau altul. Ele devin importante pentru noi și ne ajută abia când reușim să le atribuim o valoare. De mică am avut șansa să fiu educată în așa fel încât să nu mă bucur dacă găsesc ceva pe stradă, sau orișiunde în altă parte.

Mi s-a spus că în mod sigur cineva e supărat și suferă după acel obiect și asta nu poate fi un motiv de bucurie pentru mine . Am fost învățată să-l las acolo unde l-am găsit, ca cel care l-a pierdut să aibă șansa să-l găsească dacă se va întoarce pe acolo. Am fost atenționată că dacă mi-l însușesc există posibilitatea să pierd altceva, care poate contează mai mult pentru mine. Iar dacă totuși aleg să-l iau, să cer iertare și să mulțumesc în gând omului care l-a pierdut.

Când am mai crescut am înțeles că există într-adevăr în toate o lege a compensației: câștigi ceva, pierzi ceva... în Univers există și pentru asta un echilibru, o linie de mijloc... Iar când am mai priceput cum stau treburile mi-am setat ca intenție că dacă va fi să pierd ceva, să fie din tot ceea ce ține de material, iar dacă va fi să câștig ceva, să câștig din toate lucrurile ce nu pot fi cumpărate la piață, la magazin, pe la supermarket... sau cine știe, poate chiar pe la colț de stradă.
 
Vine o vreme când se va termina totul. Când plecăm într-o clipă. Fără telefon mobil, fără casă, fără mașină, fără o scrisoare de rămas bun, fără să luăm cu noi banii din cont sau altceva. Plecăm fără cuvinte, fără planuri de viitor, fără iluzii, fără să primim like-uri pentru isprava de a părăsi acest pământ. Plecăm fără nimic. Plecăm singuri. Mai devreme sau mai târziu, la fel ca pe facebook când unora nu le mai place de noi, toți primim block de la viață.

Cu un singur lucru rămânem, cu răspunsul nostru la darurile oferite de Dumnezeu gratis, fără vreo contraplată. Rămânem cu ce am făcut pentru sufletul nostru, cum și dacă am cultivat în el bunătatea, mila, recunoștința față de Dumnezeu și față de oameni. Veșnicia vine pentru fiecare cu un dar special. Cu răsplata pentru ceea ce am lucrat bun sau rău în viață. Nimeni nu rămâne nerăsplătit de Dăruitorul vieților noastre.

Până la urmă, nimic nu e gratis în lumea asta... totul se plătește într-un final...cumva...

Tăceri stânjenitoare

Sunt momente în viaţă când tuturor ni se întâmplă să fim prinşi în mijlocul unei situaţii încărcate de o tăcere stânjenitoare, când niciun cuvânt nu se doreşte a fi rostit, iar privirea, fără să vrem asta în mod special, nu se ridică din farfurie.

Se spune că „adevărata prietenie este aceea în care tăcerea nu stânjeneşte”, aşa că încercaţi să vă înconjuraţi de oameni în preajma cărora nu este nevoie de cuvinte, când poate fi suficientă o simplă privire sau atingere şi astfel sunt evitate tăcerile stânjenitoare.

Cu siguranţă, fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să fie nevoit să participe la un moment dat la o cină unde nu dorea, de fapt, să fie, în preajma unor oameni pe care nu voia în mod special să-i revadă. Dacă tot sunteţi nevoiţi să treceţi prin aşa momente, încercaţi să priviţi de fiecare dată lucrurile dintr-o altă perspectivă, una mai simplă în care să luaţi lucrurile ca atare şi să vedeţi partea frumoasă care există totuşi aproape de fiecare dată.

Pentru aceste momente au fost inventate discuţiile lejere, când nu trebuie decât să pui întrebări uşoare la care răspunsul va veni neîntârziat la fel de uşor, iar până la urmă, s-ar putea să şi zâmbeşti în timp ce îţi savurezi desertul.

Un altfel de an

Nu stiu cum percepeti voi aceasta perioada dar eu habar nu am cum si cand au trecut ultimele 2 luni. Parca aseara era 29 februarie si sarbatoream cu prietenele mele anticipat ziua mea de nastere care avea sa vina in 2 martie si astazi realizez ca de fapt este 2 Mai. A fost o perioada altfel care nu se va termina peste noapte si care eu sper ca ne va ajuta sa realizam ca nu se termina totul la serviciu si la viata sociala pe care o avem fiecare.

O noua luna, deci, ocazie pentru a te reorganiza in gandire si in actiuni. Si cum fiecare zi este noua, diferita, acum ar fi bine sa iti stabilesti noile seturi de valori si nevoi / obiective cu care pornesti la drum in in urmatoarea perioada sperand ca treci cu bine peste aceasta izolare. Nu poti face liste cu dorinte si obiective neparticipand si tu in a le da viata zilnic. Vreau sa clarificam acest mesaj prin ceea ce am spun mai sus, anume fiecare zi este altfel decat cealalta si noi oamenii ar trebui sa constientizam si sa ne ingaduim sa traim puterea prezentului in fiecare zi diferita. Pe de alta parte, intentia acestui mesaj este aceea de a veni in ajutorul oamenilor care isi doresc o viata diferita decat cea pe care o traiesc in prezent, si bineinteles, oricine isi doreste o viata mai buna. Cum te pozitionezi in cea mai buna versiune a ta din punct de vedere personal, sanatate, forma fizica, familie, relatii, pasiuni si din punct de vedere social, profesional, financiar. Imagineaza ti care este cea mai buna versiune a ta in aceste sfere ale vietii tale. Este important sa aducem aici si o scurta viziune a rezultatelor pozitive ale perioadei trecute, pot fi si lectii pozitive invatate in urma unor experiente negative. Reflecteaza si alege emotiile, lectiile pozitive invatate, si pune le pe lista ta. Acestea sunt resursele tale, punctul tau de plecare in rezolutia noii perioade ce va sa vina.

Asa cum observam, avem nevoie sa luam in calcul mai multi factori pe care sa nu-i abandonam pe parcursul anului daca vrem sa avem o viata diferita. Pe langa acesti factori, avem nevoie si de o motivatie solida pentru a ramane constanti si consecventi. Cu cat motivatia poate influenta in mod pozitiv vietile a cat mai multor oameni sau chiar ale planetei, cu atat forta este mai mare si puterea atractiei resurselor necesare este mai mare. Deci, pana in acest punct unde te afli ? Ai cosntientizat cu ce resurse vii, care este cea mai buna versiune a ta, care este intentia ta, ce te motiveaza. Avand o imagine clara acum, poti stabili care sunt prioritatile si care sunt actiunile de care ai nevoie pentru a aduce la indeplinire obiectivele tale. Sa nu uitam de ambele aspecte in orice actiune, si sa luam in calcul responsabilizarea pe care trebuie sa o asumam in toata acesta poveste. Este povestea noastra si avem nevoie de creativitate.Asadar, chiar daca trebuie sa ne asumam si parti mai neplacute ale procesului, picuram putina creativitate si orice se poate transforma. Schimba orice amenintare intr o oportunitate!

 Poate pentru a-ti aduce la indeplinire obiectivele, de multe ori trebuie sa nu actionezi, ci din contra este nevoie de abstinenta, este nevoie sa fii pasiv. Nu este chiar usor sa adopti o atitudine diferita, dar toate aceste lupte cu sinele vechi fac parte din proces. Este un antrenament continuu dar si satisfactiile sunt pe masura. Orice satisfactie este o caramida la temelia increderii in sine, astfel cu pasi mici vei ajunge sa cosntruiesti acea viata diferita despre care vorbesc. Sa nu uitam de lista cu actiuni diferite. Pe langa comportamente diferite de care avem nevoie, este necesar sa ne gandim la actiuni diferite, doar asa te obisnuiesti cu noul, iesind din zona de confort.

Cu siguranta, nu este o calatorie usoara si de cele mai multe ori nu putem sa o facem singuri, sau e mai sigur si mai rapid sa o facem cu cei dragi noua care ne sunt alaturi in aceasta perioada.La un moment dat vom trece peste aceasta perioada dificila si incet, incet vom reveni la viata pe care o stim. Eu una mie imi doresc sa revin mai asumata si mai constienta ca noi oamenii nu putem sta in calea a ceea ce altcineva la nivel inalt a pregatit pentru noi.

Deocamdata #stayhome

Cititul stimuleaza creierul

Nu stiu voi, dar noi suntem pro distantare sociala si izolare la domiciliu, asta chiar daca nu am fost plecata nicaieri si teoretic nu am intrat in contact cu persoane venite de afara. Am intrat in saptamana 4 de cand facem asta si e complicat, Faith s-a saturat de mine sa-i stau toata ziua pe cap :)

Ca orice om care sta de atata timp in casa am inceput sa o luam razna si sa facem tot felul de chestii pe care in mod normal nu le-am fi facut :) Ma bucur insa ca vecinii mei asculta  de aproape 4 saptamani muzica buna :) Dar pe deasupra incerc sa fac chestii care ma transpun intr-o lume paralela.

Eu nu vreau sa vorbesc despre ce inseamna izolarea la domiciliu sau distantarea sociala, asta ar trebui sa stie deja toata lumea, eu vreau doar sa va povestesc despre ce inseamna sa cititi fratilor, cititi! Haideti ca atunci cand se termina cu pandemia asta sa fim mai culti, sa avem ce povesti cand ne intalnim. Eu sunt pro, nu conteaza ce cititi, conteaza doar sa o faceti. Poate nu vom mai vedea pe retelele sociale atatia agramati si ne vom minuna de cultura generala a unora. Dragilor, cititul stimuleaza creierul. Te-ai gandit vreodata ca lecturarea unei carti reprezinta mai mult decat delectarea timpului cu o poveste buna?

Pe langa multe alte beneficii pe care le are, lectura este si un exercitiu excelent de imbunatire a memoriei. De ce? Ei bine, atunci cand citim trebuie sa retinem numele personajelor, istoria lor de viata, tipul de relatie pe care il au cu celelalte personaje ale cartii, cadrul in care se intampla actiunea, precum si desfasurarea cronologica a povestii. Astfel , fiecare noua amintire pe care o creem stimuleaza formarea unor sinapse noi, intarindu-le totodata pe cele deja existente.
In ultimul timp auzim tot mai des termenul de multitasking. Si asta pentru ca in fiecare minut suntem asaltati de o multime de stimuli care ne distrag atentia. Cu siguranta ti s-a intamplat si tie sa fii nevoita sa raspunzi la telefon, sa scrii un e-mail, sa dai cateva indicatii colegilor de serviciu si sa-ti verifici agenda in acelasi timp. In astfel de conditii este lesne de inteles cat de greu este sa-ti mentii concentrarea, in asa fel incat sa bifezi cu succes fiecare activitate in parte. Tocmai de aceea, este indicat sa citesti zilnic dintr-o carte. Astfel, capacitatea ta de concentrare va fi mult mai mare, vei vedea.

Gandirea analitica reprezinta un real atuu, indiferent ca o folosim in plan personal sau in ceea ce priveste viata noastra profesionala. Cum o putem insa dezvolta? Raspunsul este unul cat se poate de simplu: cu ajutorul lecturii. De ce? Pentru ca atunci cand citim tindem sa analizam fiecare detaliu, sa ne punem intrebari legate de enigmele personajelor si sa criticam deciziile acestora. Asadar, nu ezita sa iti faci cateva notite pe marginea lecturilor tale sau, de ce nu, sa participi la cluburi de carte.

Fiecare lectura in parte inseamna evadarea din cotidian si patrunderea intr-o realitate alternativa. Studiile arata faptul ca cititul are puterea de a ne stimula imaginatia si chiar de a ne pacali mintea, in sensul ca ne poate face sa credem ca povestea pe care o avem in fata este una adevarata, verosimila.
Si asta nu e tot! Involuntar, atunci cand citim, recream in minte tot felul de imagini, construite pe baza a ceea ce se intampla in carte. Cu alte cuvinte, ne formam un portret mental al personajelor sau vizualizam cu ochii mintii cum arata un cadru anume din poveste.

Pe langa toate celelalte avantaje pe care le prezinta, cititul ne ajuta sa intelegem mult mai usor societatea in care traim, stilul de viata al anumitor persoane, cat si modul in care putem forma si mentine relatii mai bune cu cei din jurul nostru. Gratie lecturii, reusim sa ne identificam cu emotiile celorlalti, cu dificultatile pe care acestia le intalnesc si, astfel, sa devenim mai sensibili, mai preocupati de ceea ce li se intampla.

Lucrurile ambigue reprezinta pentru tine adevarate provocari? Atunci invata sa le faci fata cu brio, citind cat mai mult. Cartile, mai cu seama cele de fictiune, au intotdeauna anumite aspecte ce pot fi interpretate in diverse moduri. Vom invata astfel ca incertitudinea face parte din viata noastra si, in plus, ne vom adapta mult mai usor in acele situatii care prezinta un nivel inalt de ambiguitate.

La fel ca voi astept si eu momentul in care o sa ies in oras la o cafea si o sa ma simt in siguranta, dar pana atunci incerc sa nu stau degeaba si sa imi repet incontinuu cat e de nasol. Iau partea buna a lucrurilor si incerc sa fructific acest timp petrecut in izolare. Eu cu Mine si cu Mira ne intelegem perfect! :)

Viața în doi e făcută din compromisuri

De-a lungul timpului eu am încercat să aflu cum este o viață în doi având parte de ea tot așa cum multi au încercat să răspundă ce-o fi și cu viață trăită în doi, fără ca cel puțin să aibă parte de una. Au încercat mulți să caute secretul unei conviețuiri fericite, fără a fi singuri fericiți alături de omul lor. Au încercat mulți să se dea în sfaturi, teoreme, păreri. “Șocant, 10 lucruri care îți vor salva relația”. “Nu ai să crezi, ei au încercat aceste metode și au reușit”. “10 pași pentru o viață în doi fericită”. Viața însă de asta e în doi, că se trăiește în doi și se învață în doi așa cum se iubește în doi. Pașii sau metodele sau greșelile altora nu te vor ajuta să construiești alături de omul drag.

Unii îți vor spune să iubești mai mult. Poți iubi la nebunie, dar dacă nu e reciproc, degeaba. Unii te vor asigura că banii fac totul într-o relație, ei doar te ajută să elimini marea parte dintre motivele de ceartă. Poți avea toți bani din lume, dar dacă nu o să vrei să-i împarți cu ea sau ea nu o să vrea să îi cheltuie cu tine (mai rar, dar sunt și așa cazuri), degeaba. Ba mai mult, dacă nu e înțelegerea tacită dintre doi oameni că de nu merge ceva, ei rezolvă, lucrurile nu vor progresa. Iar dacă într-o relație nu este unde să tinzi, e degeaba. O femeie va dori un sărut, niște promisiuni, niște fapte, o logodnă, o cerere în căsătorie, o casă, o familie și o viață fericită alături de omul ei. Un bărbat va dori cam aceleași lucruri, poate niște promisiuni, gesturi și fapte în plus. Cert e că după ce ambii fericiți se “cumințesc” la casa lor, vine partea cea mai interesantă. Partea în care deși știi că iubești omul de alături și el te iubește pe tine, trebuie să rabzi niște capricii, niște tabieturi, un caracter mai diferit și, cum mulți îi spun așa simplu, o viață în doi.

Cum e să te trezești dimineața, să vezi că el a uitat să facă cafeaua sau să-și facă patul, a plecat fără să te sărute de rămas bun și tu de nervi rupi totul între voi? Cum e să înfurii de la niște mofturi de ale ei și să închei relația? Cum e să nu existe compromisuri, pe lângă dragoste? Dragostea e fundamentul, baza a tot ce există între voi. Uite viața pe care o trăiți zi cu zi trece dincolo de dragoste, viața în doi e să și accepți, să asculți, să ierți uneori, să faci compromisuri. Ce-i drept, în măsură egală și cu convingerea că celălalt își învață lecțiile din mers. Azi tu i-ai iertat supărarea. Mâine ea îți va ierta nervii. Este imposibil să trăiești cu cineva și să nu te cerți niciodată, sau cel puțin să nu existe momente în care vă contraziceți. Este imposibil să iubești pe nemâncate, pe nedormite, pe neascultat și pe neînțeles. Posibil e să faci compromisuri și să înțelegi că fără ele viața în doi o să meargă mereu în zig-zag, iar cu ele vei avea tot timpul din lume să-ți dai seama că sunteți unul pentru celălalt. Că ați trăi o viață, o voață în doi.

Viața în doi e făcută din compromisuri. Ceva tu îi ierți, ceva ea îți iartă. Dar mereu știți că sunteți unul pentru celălalt.

Calitatea de OM bun

Nu știu voi dar eu cred că toți ne dorim ca în orice moment să avem în jurul nostru oameni de calitate, dar ne-am întrebat oare care este diferența dintre un om de calitate și o persoană care are și manifestă calitatea de OM? Oare cum vede fiecare dintre noi un om de calitate, ce înseamnă pentru fiecare dintre noi a fi om de calitate? Mulți probabil ar spune că oamenii de calitate sunt oameni foarte bine pregătiți profesional, oameni care ocupă funcții importante în diferite instituții sau firme. Dacă întrebăm însă ce înseamnă să manifești calitatea de OM, unii se vor mira, alții vor spune că fiecare avem calitatea de OM, iar unii vor enumera mai ales calități profesionale sau trăsături de caracter și personalitate pozitive. Este foarte adevărat că evoluția fiecărui om trebuie să aibă loc atât pe plan profesional cât și pe plan spiritual, iar această evoluție ar trebui să fie concomitentă. Ce înseamnă să manifești calitatea de OM? Obținerea calității de OM este destul de anevoioasă pentru unii, deoarece începe cu renunțarea la a manifesta toate trăsăturile negative de caracter și personalitate.Acest lucru poate dura foarte mult timp, unii vor lupta cu ei înșiși. În același timp cu renunțarea la a manifesta trăsăturile negative de personalitate și caracter, omul aflat în procesul de schimbare, de evoluție, trebuie să obțină și să manifeste virtuți umane precum, iubirea, voința, curajul, răbdarea și modestia. Toate aceste virtuți trebuie să fie manifestate în orice împrejurare, nu numai față de oameni sau față de anumiți oameni, cărora unii le spun oameni de calitate. Sunt foarte mulți oameni de calitate care însă nu manifestă calitatea de OM deoarece au un orgoliu foarte mare, care nu-i lasă să obțină și să manifeste această calitate sau care încă manifestă trăsături de personalitate sau caracter negativ. Orgoliul este o piedică foarte mare în evoluția oamenilor. Este de ajuns ca un om, după ce a muncit foarte mult, s-a pregătit profesional foarte mult și a ajuns să ocupe o funcție foarte importantă de conducere, să cadă în capcana întinsă de orgoliu.

Acest lucru se întâmplă foarte des pentru că acest orgoliu le este “zgândărit” de cei din jur și cel în cauză ajunge să creadă că totul i se cuvine, că nimeni nu este mai bun ca el. Sunt însă și multe cazuri în care, oameni simpli care au o pregătire modestă, își pun în valoare virtuțile umane și astfel se apropie foarte mult de manifestarea calității de OM. Ideal ar fi ca toți oamenii să aibă acces la cultură, la educație și în paralel cu dezvoltarea profesională să fie ajutați să manifeste virtuțile umane. Manifestarea virtuților umane nu este un lucru simplu de făcut. Dacă răbdarea și voința sunt virtuți pe care le poți exersa și învăța, curajul doar se manifestă, iar manifestarea iubirii necondiționate este cel mai greu lucru de înfăptuit. Unii oameni au un curaj imens, pe care și-l descoperă și îl manifestă în situații limită, când pur și simplu salvează vieți fără să se gândească la pericolul la care se expun ei înșiși. Asta înseamnă să manifești curajul. Alți oameni sunt foarte meticuloși, manifestând astfel răbdare și voință, fără să-și dea seama, iar lucrurile ieșite din mâinile lor sunt uimitoare, spectaculoase. Iubirea necondiționată este mai greu de înțeles și de manifestat în vremurile actuale când suntem îndemnați zilnic prin toate mijloacele media, să satisfacem dorințele efemere ale ego-ului. Dacă oamenii s-ar lăsa conduși de iubire, nu ar mai exista războaie, sărăcie, atacuri teroriste, boli, ură, invidie, egoism, răutate. Toate aceste lucruri negative sunt posibile datorită orgoliilor și nemanifestării iubirii, toate aceste lucruri nu sunt manifestări ale iubirii necondiționate, ci a exacerbării orgoliilor, ambițiilor și intereselor meschine individuale și de grup. Iubirea este cea mai mare putere, cea mai mare forță pe care o au oamenii, dar de care mulți nu sunt conștienți. Este forța creatoare a Universului, este forța care unește și vindecă oameni și suflete. Când toți oamenii vor conștientiza ce putere le-a dăruit divinitatea și o vor manifesta necondiționat în folosul întregii creații divine, atunci vor putea spune că manifestă pe deplin calitatea de OM. Mulți își pierd însă calitatea de OM. Sunt multe modalități prin care cineva își poate pierde această calitate de a fi OM. Sunt mulți cei care au această calitate, dar o pierd pe drumul vieții. Cel mai bun exemplu de pierdere a calității de a fi OM este atunci când o persoană primește mulți bani, fie că a primit o mărire de salariu, fie că a aflat că a moștenit o avere care îi asigură un trai liniștit și lipsit de griji, fie că a fost promovat în cadrul companiei, Când ajunge banul să schimbe radical omul, înseamnă multe.

Nu mai prezintă nici o importanță cei care îți sunt și prieteni din copilărie, acum mulți simt nevoia să-și petreacă timpul cu cei din același rang ca și ei, iar aceștia din urmă nu dau doi bani pe ei și în cele din urmă, tot la cei pe care i-au părăsit se întorc când dau de greu sau când au nevoie de o mână de ajutor sau un umăr de plâns. Ajung astfel plini de aroganță, infatuați și nu le mai ajunge nimeni la nas, uitând chiar și de unde au plecat. Banii îți oferă un plus de notorietate, un mod de a induce teamă și un punct de respect dar, în fața căror oameni? În fața acelora care au scara valorilor inversată, doar atât. Banul poate cumpăra suflete, dar nu orice suflet, ci doar pe acela fără credință în Dumnezeu. El poate umili, controla, cumpăra oameni, dar, doar pe acești oameni lipsiți de credință.. Omul contemporan, angrenat în realitatea materială, prins fiind în sfera îngustă și limitată a rațiunii pământești își găsește repede iubirea. Ulterior va vedea că este o iubire pătimașă și distrugătoare care transformă scopul vieții într-unul eronat și iluzoriu, ce îl va duce pe culmile nefericirii. Dorind să îl atingă, va fi dispus să folosească orice mijloc sau metodă, indiferent de consecințe. Plecând în grabă pe principii greșite, omul se transformă într-un animal sălbatic de pradă, flămând și gata de vânătoare. Acest „animal de pradă” este cel mai rău din câte viețuitoare trăiesc pe pământ, deoarece niciodată nu ajunge la saturație, indiferent cât de mult este hrănit. Altfel, va rezulta snobismul, opulența, grandomania și lăcomia nejustificate, fără formă, fond și nefundamentate. Acestea sunt doar câteva simptome vizibile ale omului modern, des întâlnite în actuala societate, „frustrări vopsite-n lux” sau primele simptome ale unei boli cronice ale sufletului. Bolile devin „virtuțile” pe care omul contemporan le etalează sigur, cu o atitudine superioară și cu o aroganță abundentă, respirând un alt aer și gravitând în egocentrismul lui excesiv, nemaiputând să își vadă reala condiție. Dar, totul se întâmplă în percepțiile lui și a celor care au ca etalon banul.

Din exterior, se observă cu ușurință cine pe cine deține: omul pe ban sau banul pe om?! Valoarea omului nu este dată de bogăție, ci o conferă principiile pe care merge, neclintit de schimbul valutar, demnitatea care este mai presus de interesele financiare, ajutorul smerit pe care îl oferă dezinteresat, întărirea virtuților fără a calcula costul de oportunitate. O vorbă bună spusă într-un moment de declin, o îndrumare într-o situație critică, un îndemn ferm pentru întoarcerea din rătăcire, o mână întinsă pentru a salva de la înec, din valurile tulburi ale vieții un sărman suflet, un strigăt puternic care schimbă direcția de mers a unui „orb” ce se îndreaptă spre prăpastie, oricare dintre acestea valorează mai mult decât jumătate din averea celui mai bogat om de pe pământ. Manifestați virtuțile umane în orice împrejurare pentru că viața voastră și a celor din jurul vostru să fie plină de lumină și armonie și nu uitați niciodată că iubirea este energia care unește și vindecă oameni și suflete. „ Un om este o persoană definită de omenie”. Orice călătorie prin inima unei persoane începe cu o întrebare simplă, cine suntem, de unde venim, ce avem de făcut pentru a ne împlini destinul? În primul rând suntem oameni, suntem români. Mulți dintre noi uită acest lucru sau poate nu l-au știut niciodată și atunci este bine să se întoarcă în ei înșiși prin meditație, rugăciune sau orice fel de altă metodă despre care cred ei că i-ar ajuta să se cunoască. A fi OM nu este ușor fiindcă ar trebui să te definești și nu mereu este la îndemână. Pentru că, un OM BUN este o persoană definită de omenie.