duminică, 22 septembrie 2019

O luptă aprigă

Image result for me and myself
Momentul gloriei – acea clipă pe care o aştepţi de zor – nu este atunci când stai victorios cu trofeul în mână. Nu. Momentul gloriei este atunci când decizi că vei merge mai departe, indiferent de starea pe care o ai. Momentul gloriei este atunci când te ridici şi continui lupta, deşi ai fost doborât şi eşti la pământ. Aceea este victoria.

Cea mai importantă luptă pe care o duci nu este cu cei care concurează cu tine. Nu este cu cei care încearcă să te oprească. Cea mai importantă luptă pe care o duci este cu tine însuţi. Lupta o duci atunci când decizi să acţionezi, deşi ţi-e teamă. O duci atunci când alegi să continui, deşi nu întrezăreşti perspective de reuşită. Lupta cea mai aprigă o porţi cu tine, când trebuie să alegi între confortul pe care îl ai deja şi priveliştea înfricoşătoare a succesului.

Iar succesul este atunci când alegi să faci încă un pas, în ciuda perspectivei descurajante. Este atunci când alegi să crezi în visul tău, chiar dacă nu mai crezi în tine. Este când ştii că nu mai există cale de întoarcere şi singura opţiune este să mergi mai departe.

Tu eşti singurul care te ţine în loc. În momentul în care alegi să-ţi înfrângi monştrii vei vedea că succesul nu este aşa departe. În momentul în care îţi ridici capul sus şi alegi să mai încerci o dată, vei zări priveliştea mult aşteptată.

Nu renunţa. Lupta e mult mai uşoară decât crezi. Odată ce te vei birui pe tine însuţi, tot ce a fost dificil va lua sfârşit şi calea ţi se va aşterne la picioare. Trofeul va fi doar simbolic. Adevărata lupta va fi fost câştigată cu mult înainte. Pentru că adevărata luptă o porţi în tine.

Magia trăirilor


Image result for life is magic 

Se spune că, orice poveste are un început și un final. Că este a mea, a ta, a tuturor este în egală măsură valabilă și deschisă aprecierilor. O poveste ce ascunde trăiri diverse, din care alegem să ne amintim ceea ce este frumos.

Chiar dacă pare absurd, uneori și întâmplările cu finalitate nu tocmai favorabilă aduc ritm vieții. Te impulsionează să mergi mai departe, să cauți un nou scenariu pentru existența ta. Ești asemeni unui pictor ce alege din paleta de culori necesarul pentru a crea ceva de valoare.Vreau să cred că fiecare dintre noi are o astfel de viață, inegalabilă ca și ansamblu.

Multe cuvinte irosite pe baza întregului drum vital, ce au ca și final concret doar acțiunile pe care le-am realizat și care au contat cu adevărat. Mai mult decât atât sentimentul de irosire are o conotație pozitivă. Ai investit timp întro lume a ta, ce se dovedește a fi plăcută tuturor, chiar și cu micile imperfecțiuni și dezamăgiri.

Intotdeauna am fost de părere că, trebuie să ne trăim viața după cum o înțelegem și să o valorificăm întotdeauna pentru că orice poveste va fi apreciată, mai devreme sau mai târziu și nu se merită să uităm de noi doar pentru că un anumit lucru nu a avut reciprocitate, cândva, undeva.

duminică, 1 septembrie 2019

Tu ești regizorul, actorul, scenaristul!

Crescând, am realizat multe lucruri în legătură cu oamenii, în legătură cu prietenii, în legătură cu viața în general. Am întâlnit oameni care stau și vorbesc cu tine doar când au nevoie de ceva, am întâlnit multe persoane pe care le credeam speciale, care mai târziu s-au dovedit a fii copii perfecte ale prostiei, am dat de oameni care credeam că o să rămână mereu lângă mine…doar credeam. Deși nu am o vârstă înaintată, cum spun alții, am întâlnit multe persoane și povești pentru a-mi putea da seama de ce am nevoie în viață și ce a trebuit să las in urmă. Oricum, amintirile rămân…Dar ce trebuie trăit, este prezentul.

Am început să mă îndepărtez de așa zișii prieteni. Prieten nu îți este cel care te caută doar când are vreo problemă sau care te sună să îți povestească ce ii spune „x” sau „y”. Dacă o persoană îți spune problemele altor oameni și ceea ce discută cu ele, crede-mă că vorbește și de ale tale. Mereu am urât oamenii ăștia. Renunță la oamenii de genu’ ! Evită-i și fugi de ei mâncând pământul!

Am învățat să îmi iau singură deciziile! Nu mai întreba pe nimeni. Nu ai nevoie de aprobarea nimănui pentru a face ce îți place! Sunt multe persoane care îți vor spune exact opusul pentru a nu reuși ceea ce îți propui. Lasă-te condus mereu de inimă si instincte. Filmul este al tău. Tu ești regizorul, actorul, scenaristul! Ai grijă de tine,ai grijă de aspectul tău! Ai grijă de oamenii în preajma cărora stai!

De cele mai multe ori planificăm totul. Planificăm și când vrem sa ne uităm la un film… NU! Lasă totul să vină de la sine. Fii spontan! Fă ce simți în momentul ăsta! Cele mai frumoase lucruri se întâmplă când te aștepti mai puțin, când vin neprogramate! Spune”te iubesc” când se așteaptă mai puțin, râzi ca un nebun când ar trebui sa fii supărat…:)) știu că sună nebunesc, dar e tare sentimentul (deși cine e lângă tine va crede clar că ești plecat de acasă , dar cui ii pasă?), rupe o floare de pe stradă și dăruiește-o cuiva. Cu siguranță vei aduce un zâmbet pe fața cuiva.


Eu iubesc spontaneitatea. Nu pot controla tot și asta îmi place!