sâmbătă, 23 martie 2013

Cu gândul la adolescenţă

Vineri seara m-am simţit ca la 18 ani când nu ratam nici un concert şi nu mai conta că a doua zi mă doare capul. Am fost în DAOS la un concert "rock" care în primul rând m-a făcut să mă gândesc la adolescenţă şi la toate nebuniile făcute atunci. Chiar dacă trupele din program au fost Implant pentru Refuz, Coma şi Altar, recunosc că eu am fost de fapt sa văd şi să ascult trupa Era Ticăloşilor care a cântat în deschidere.

O doamne ce bine mi-am adus aminte de vara lui '96 (sau poate '97, nu mai ştiu) cînd ei au cântat la primul festival de rock de la Lacul Secu şi la miezul nopţii pe o ploaie torenţială urlam cu toţii pe piesa "era ticăloşilor"...plăcut a fost să descopăr că la o distanţă de aproape 17 ani ascultându-i m-am simţit la fel de bine ca atunci. Au adus un suflu nou formaţiei, piese noi (cel puţin pentru mine) şi sound-ul a fost bestial. E adevărat că după trupa a doua, adică Implant pentru Refuz am plecat...nu am mai stat la Coma şi la Altar, am preferat să mă mut cu fetele în El Che să bem tequila, dar acum când stau şi încă mă uit la ştampila de pe mână, zâmbesc...

Am fost la multe spectacole de când m-am întors acasă, dar ăsta a fost primul de aşa natură şi cu aşa sound. Recunosc că m-am simţit un pic în alt film printre cei care încă mai sunt în stare să facă pogo, am îmbătrânit, m-am maturizat, dracu mai ştie, dar a fost super tare şi cu siguranţă un nou început pentru mine! Gândul cel mai amuzant de astă noapte a fost legat de lucrurile pe care le-am făcut în aceşti 17 ani şi de ideea că la un moment dat ajungi tot acolo de unde ai plecat...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu