După 15 ani...GODSMACK

 

După o aşteptare de 15 ani în sfârşit am fost in 27 iunie la Arenele Romane la concertul susţinut de Godsmack. Cu siguranţă toţi cei care au fost prezenţi s-au bucurat la fel de tare ca mine să vadă pe scenă componenţii trupei Godsmack. Recunosc că mi-am dorit extrem de mult să îi văd şi de faptul că prietenii mei m-au mobilizat în ultimul moment să o fac.

Sâmbătă seară, intrarea în scenă a trupei a fost acompaniată de piesa "For those about to rock (we salute you)", a formaţiei AC/DC, iar Godsmack a pornit cu "1000hp", începând o derulare a celor două decenii de muzică sub consacratul nume.

Au urmat, printre altele, "Cryin' like a bitch", "Awake", "Keep Away", "Voodoo", "Something Different" şi "I stand alone". Nu a lipsit nici "La Batalla de los Tambores", duelul toboşarilor Sully Erna - Shannon Larkin, care a cuprins şi pasaje ale celebrului solo semnat de Neil Peart, dar şi din piese ale formaţiilor Aerosmith ("Walk This Way"), Led Zeppelin ("Moby Dick") şi AC/DC ("Back in Black").

Comunicativi şi încântaţi de publicul receptiv, muzicienii au cerut să primească "toată dragostea", spunând că au păstrat "ce-i mai bun pentru final", concertul fiind ultimul pe care Godsmack îl susţine anul acesta în Europa.

În plus, Sully Erna a ţinut să organizeze un mosh pit în faţa scenei, asta şi pentru că pe tot parcursul concertului au fost înregistrate imagini video care vor fi folosite în filmul pe care formaţia îl va lansa la sfârşitul acestui an.

După o oră şi 45 de minute, cei patru membri ai trupei şi-au luat rămas bun de la public, promiţând că vor veni la Bucureşti şi anul viitor.

Godsmack a luat fiinţă în 1995, la iniţiativa lui Sully Erna, din dorinţa de a fi liderul vocal al unui grup, după ce, timp de 23 de ani, a activat ca toboşar. Numele formaţiei vine, potrivit basistului Robbie Merrill, de la piesa trupei americane Alice in Chains, simbol al curentului grunge din Seattle, "God Smack". Din cele declarate de Erna, însă, numele formaţiei a fost ales după ce un eveniment în care a fost implicat l-a făcut pe un cunoscut să îi spună "God smacked you" (Dumnezeu te-a pălmuit, n.r.).

În cei 20 de ani de activitate, grupul american, nominalizat de patru ori la premiile Grammy, a lansat şase albume de studio - "Godsmack" (1998), "Awake" (2000), "Faceless" (2003), "IV" (2006), "The Oracle" (2010) şi "1000hp" (2014).

Cel mai important trofeu primit de americani este titlul "Rock artist of the Year", în 2001, la gala Billboard Awards.

Alături de liderul Sully Erna (voce, chitară), pe scena de la Bucureşti au urcat Tony Rombola (chitară, voce), Robbie Merrill (bas) şi Shannon Larkin (tobe).

A fost frumos, mai vreau şi data viitoare să-i văd şi chiar dacă mă voi simţi mai "bătrână" decât anul acesta, cu siguranţă o voi face din nou.

ps: trec peste faptul că nu au cântat Serenity...ascult piesa de câte ori îmi suna telefonul :)

Mă bucur că am găsit şi locaţia perfectă de cazare pentru Arenele Romane, Les Jardines Carol, astfel m-am simţit extraordinar de la început pănă la sfârşit.

Peste 90 de minute intense cu Rammstein

Am ajuns la ora 18 la Romexpo  reuşind să ne agăţăm de gardul din faţa scenei. Toate bune şi frumoase până aici. Eu una nu mi-am părăsit gardul nici un minut. Câldură mare şi tot mai multă lume şi-a făcut apariţia. Şi totuşi, neamţul e neamţ, iar când ceasurile au arătat 21:20, când pe scenă au intrat cei de laRammstein, cel mai aşteptat concert al festivalului, toată lumea a uitat de neajunsuri, de cozi, de sete sau de foame. Cel puţin cei care au avut privilegiul să se afle la zona Golden, pentru că la Normal Circle pot doar să bănuiesc că abia dacă s-au distins nişte siluete pe scenă. Pentru a doua oară în ţara noastră, trupa germană şi-a aşteptat fanii cu un show exploziv atât la propriu, cât şi la figurat. Prima piesă pe care au cântat-o a fost “Ich tu dir weh”, iar fanii s-au dezlănţuit de la început. În 2010 i-am văzut de la normal circle şi mi-am promis că data viitoare  o să-i văd de la golden, adică din faţa scenei.

Scena a luat foc în adevăratul sens al cuvântului, astfel, la căldura nebună de afară s-a mai adăugat şi căldura de pe scena Rock the City, Rammstein fiind o formaţie recunoscută pentru efectele pirotehnice dintre cele mai diverse, cu care şochează mereu, atrăgând deopotrivă critici, dar mai ales admiraţie. Pentru cei care au reuşit să vadă bine show-ul, efectul "wow" şi-a spus cuvântul. Efectele pirotehhice binecunoscute, carisma solistului, ritmurile pline, apariţiile lor extravagante au transpus publicul într-o altă dimensiune, cea a muzicii, acolo unde nu există bariere. Cei prezenţi au rezonat la unison cu trupa de pe scenă, le-au oferit aplauze şi i-au aclamat. Nu au lipsit din program piese precum “Feuer Frei”, “Du Hast” sau “Ich Will”, iar eu am înnebunit de fericire când i-am ascultat live cântând "Ohne Dich", piesă pe care nu au cântat-o în 2010, iar mai apoi, bis-ul pe care l-au oferit publicului a fost compus din “Mein Hertz Brent”, “Sonne” şi“Pussy”. La final, membrii formaţiei au surprins plăcut încă o dată, salutând în limba română, spunându-le fanilor că îi iubesc şi făcând o plecăciune în faţa lor, un gest poate puţin neaşteptat din partea unei trupe germane. Totuşi, se pare că membrii trupei şi-au dezvăluit şi partea sensibilă.

Un concert Rammstein este greu de povestit, pentru că la ei totul este impresionant, de la lumini, la efecte vizuale, muzică şi costume, rezultatul fiind unul spectaculos de care tinzi să devii dependent. Rammstein au prezentat mai mult decât un concert, au pus în scenă un show în care fiecare îşi joacă perfect rolul, un show demn de stilul muzical pe care îl abordează: industrial metal. Un show în faţa căruia, din punctul meu de vedere nu ai ce comenta...eu acum ăl aştept cu nerăbdare pe următorul, oriunde va fi el...addicted to Rammstein...

Un vis împlinit - concertul Deep Purple

Vineri 7 iunie 2013 mi-am îndeplinit un vis, acela de a vedea formaţia Deep Purple în concert. M-am mobilizat împreună cu prietenii din Timişoara şi am mers la Cluj. Nu au contat orele făcute până acolo, nu a contat oboseala şi nimic altceva, am aşteptat cu nerăbdare să se facă ora 22 şi Deep Purple să urce pe scenă. Am stat atârnată de gardul din faţa scenei şi m-am delectat aproape două ore văzându-i de aproape pe cei care au scris istoria în muzica mondială.

Peste 20.000 de persoane, atât tineri, cât şi oameni în vârstă, au participat, vineri seară, la concertul celebrei trupe rock britanice Deep Purple de pe Cluj Arena, în cadrul Cluj Arena Music Fest, chiar şi muzicienii declarându-se încântaţi de public şi de atmosfera creată pe stadion.Lumea a dansat, a băut bere, a făcut poze şi a cântat alaturi de cei care au fost pe scenă. Între cei prezenţi la festival s-au aflat oameni de toate vârstele, atât tineri, cât şi bătrâni, mulţi îmbrăcaţi cu geci, pantaloni din piele, blugi sau tricouri cu formaţiile rock preferate.

Când au urcat pe scenă membrii celebrei trupe rock Deep Purple, spectatorii a-au trezit vibrând alături de muzicieni la piese precum Fireball, Into the Fire, Strange Kind of Woman. Ian Paice a zdruncinat tobele într-un solo de baterie electrizant, fiind urmat de un solo de chitară al lui Steve Morse şi unul de pian al lui Don Airey, care au pregătit publicul pentru piese ca Perfect Strangers, Smoke on the Water, Hush şi Black Night. La multe piese, dar mai ales la Smoke on the Water publicul a cântat alături de Deep Purple într-o unică voce, muzicienii arătându-se încântaţi de publicul de pe Cluj Arena şi mulţumind în nenumărate rânduri pentru aplauze, cu cuvinte ca "Magnifique" "Great", "Superb".

Trupa de muzică rock Deep Purple a fost înfiinţată la Hertford, Marea Britanie, în anul 1968. Fondată sub numele de Roundabout, a fost una dintre trupele de marcă ale stilului heavy metal din anii '70 şi este cunoscută mai ales pentru hiturile "Smoke on the Water" şi "Child in Time". Alături de Led Zeppelin şi Black Sabbath, cei de la Deep Purple sunt consideraţi a fi unii dintre pionierii heavy metal-ului şi hard rock-ului. Trupa a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume. Trecând prin numeroase schimbări de componenţă, în prezent trupa este formată din Ian Gillan - voce, Steve Morse - chitară, Roger Glover - bas şi Ian Paice - baterie, alături de Don Airey - claviaturi. Deep Purple a lansat, în 26 aprilie, un nou album de studio, intitulat "Now What?!", al 19-lea din carieră. Albumul conţine 12 piese, iar una dintre acestea reprezintă un tribut adus actorului Vincent Price, un star al filmelor horror. Precedentul album de studio lansat de trupa Deep Purple se intitulează "Rapture of the Deep" şi a apărut pe piaţă în anul 2005.

Deep Purple a susţinut două concerte la Bucureşti, în 1998 şi 2007 dar eu din păcate atunci nu am reuşit să merg să-i văd. Sunt convinsă că acum a fost momentul potrivit şi sper să nu fie ultima dată când îi văd. Dacă la Depeche Mode te duci să vezi o trupă comercială, la Deep Purple te duci să vezi o trupă care a scris istorie în muzică...

O seară extraordinară cu Rezident EX

 O dimineaţă în care m-am trezit cu dureri de gât şi de palme. Nu, nu mă doare gâtul de la fumat de data asta, ci mă doare de la cât am urlat aseară, urlat, cântat, aclamat...nici nu ştiu cum să îi spun. Am aşteptat 10 ani ceea ce s-a întâmplat aseară, adică întoarcerea pe scenă a lui Kempes...OMG, a fost extraordinar. O seară ce nu aş fi vrut să se mai termine şi să-i ascult la nesfârşit pe cei de la Rezident Ex. Toate momentele în care eram la un concert Cargo şi aşteptam momentul în care Kempes să apară de undeva, nu au mai contat din momentul în care el a urcat aseară pe scenă. Vocea lui extraordinară şi dorul de întoarcere acasă pe scenă a lui Tavi Iepan au făcut ca toată lumea să cânte împreună cu ei aproape două ore. În afară de faptul că am aşteptat o groază de ani să îl ascult cântând live pe Kempes, m-am revăzut aseară la concert cu prieteni pe care chiar dacă nu i-am vâzut tot de vreo 10 ani, am continuat discuţiile de unde le-am lăsat în trecut şi am petrecut o seară tare frumoasă...mai vreau, pe bune că mai vreau să-i asult live, dar nu mai vreau să aştept încă zece ani...mă bucur că au revenit pe scenă şi sper să îi văd cât mai des cântând acasă.

"Revenirea lui Ovidiu Ioncu-Kempes (fostul solist al trupei Cargo) pe scenele din România, după aproape zece ani petrecuți în Australia, a reprezentat unul dintre cele mai mediatizate evenimente muzicale ale anului 2012. „Vocea de aur a rock-ului românesc este din nou acasă!”, au exclamat, cu același entuziasm, atât mass-media, cât și a publicul prezent la concerte. Iar această întoarcere a fost cu atât mai prețioasă, cu cât ea s-a produs într-un adevărat supergrup: Tavi Iepan (inițiatorul proiectului Rezident Ex, chitară, Hamburg, ex Progresiv TM, Cargo, Flying Wood, Locatarii), Christian Podratzky (bass, Berlin, ex Impact, Pro Musica, Poems for Layla, Abra), Matthias Lange (chitară, Hamburg, ex Metalium, Sinner), Florin Cvasa (tobe, ex Neurotica), Adrian Popescu (chitară, Paris, ex Metamorf, Cargo). Alpha este un simbol. Înseamnă un început, dar poate fi considerat și sfârșitul unui drum anterior. Acesta este mesajul pe care Tavi Iepan a vrut să-l transmită prin apariția acestui album, care conține piesele pe care el le-a compus pentru Cargo, înainte de a emigra în Germania, dar și o piesă nouă, „Catedrala sufletului”, compusă special pentru vocea lui Kempes. Este și mesajul pe care ceilalți membri ai supergrupului Rezident Ex îl consideră adecvat pentru carierele și biografiile lor.

Unele dintre piesele albumului Alpha sunt mari hituri ale rock-ului românesc, altele, prime audiții care promit să devină mari hituri. Și unora și altora li se adaugă plus-valoarea unei voci de excepție și a unor instrumentiști experimentați, care au arătat încă de la primele apariții sub numele Rezident Ex că pot crea o pagină nouă în istoria rock-ului românesc. O pagină nouă care pornește de la un alt moment Alpha, al unei trupe a cărei legendă a fost construită prin contribuția semnificativă a lui Tavi Iepan, Ovidiu Ioncu-Kempes și Adrian Popescu: Cargo. Albumul Alpha este o producție 100% Rezident Ex."

Welcome home Rezident EX, good job...

Maraton Eppur Si Muove

Întotdeauna mi-a plăcut să merg la teatru şi să văd oameni talentaţi, iar în ultima vreme m-am delectat tare mult cu piesa Eppur Si Muove jucată de actori de la teatrul studenţesc Thespis din Timişoara. Am văzut de două ori spectacolul în sala de la Casa de Cultură a Studenţilor, l-am văzut sâmbătă jucat în Manufactura şi astăzi o să-l văd în Cuib D'Arte...

Recunosc că de fiecare dată m-am străduit să-mi susţin prietenii în ceea ce fac, dar atunci când a fost vorba de prieteni cu suflet artistic am încercat ca de fiecare dată să fiu alături de ei şi să-i îndemn şi pe ceilalţi să-i susţină...de ce să mă bucur numai eu de o piesă frumoasă de teatru? chiar nu cred că sunt numai eu în alt film...haideţi să ne bucurăm cu toţii de ceva frumos...

Vagabonzii nu sunt oameni? Da oamenii mai sunt oameni ? asta e marea întrebare… Unde este iubirea aceea neegoistă care dă tot şi nu îţi cere nimic? Unde este curajul? Unde suntem noi? Oamenii invizibili ce gonesc spre locuri invizibile, numai nebunii oraşului nu se încadrează în peisaj... ”O”!
Concluzia: N-aveţi un nebun să-l cumpar?
O poveste despre cum o femeie din lumea bună ”Monica” se poate îndrăgosti de un vagabond ”O ” .

Să ştiţi că este un spectacol inspirat din realitate care te întoarce la esenţa fiinţei tale şi te introduce într-o altă lume... O lume a esenţei, a libertăţii de exprimare, o lume care nu îţi cere nimic şi care îţi dă tot ce are! O lume în care mulţi dintre noi trăim dar nu avem curajul să o recunoaştem...

Ne vedem diseară de la ora 20 în Cuib D'Arte, ok?

Eppur Si Muove

Ce faceţi joi seara? Dacă nu aveţi planuri deja, vă recomand să veniţi la ora 20 la Casa de Cultură a Studenţilor unde Thespis ne propune să savurăm încă o dată piesa Eppur Si Muove. Eu o recomand pentru că am fost la premieră, acum o săptămână când au fost cele 24 de ore de teatru organizate de Thespis, şi sincer să vă spun am plecat de la această piesă cu lacrimi în ochi de bucurie pentru că avem tineri amatori de teatru şi de actorie care au reuşit să joace aşa de bine o piesă.

Un spectacol de Marius Lupoian cu Florin Manca, Anca Pandelea, Cătălin Grozav şi Alex Bordea. Eppur si muove. Ce ne pune pe tavă această piesă? O problemă cu care ne confruntăm cu toţii în fiecare zi, dar pe care din ignoranţă sau proastă creştere o ignorăm cu toţii. Vagabonzii nu sunt oameni? Dar oamenii mai sunt oameni?.. Unde este iubirea aceea neegoistă, care dă tot şi nu cere nimic? Unde e curajul? Unde suntem noi? Oameni invizibili ce gonesc spre locuri invizibile, numai nebunii oraşului nu se încadrează în peisaj: "O"! Concluzia: Nu aveţi un nebun, să-l cumpăr?.. O poveste despre cum o femeie din lumea bună, "Monica", se poate îndrăgosti de un vagabond, pe numele lui, "O". Un spectacol inspirat din realitate care te întoarce la esenţa fiinţei tale şi te introduce în altă lume. O lume a esenţei, a libertăţii de exprimare, o lume care nu îţi cere nimic şi care îţi dă tot ce are...

În plus fiţi pe fază că intrarea este liberă, dar nu se refuză donaţiile (pt. un viitor turneu)...haideţi să ne susţinem talentele şi să arătăm încă o dată tuturor că "tot Banatu'i fruncea :)

24 de ore de teatru

Nu ştiu ce aţi făcut voi weekend-ul acesta, dar eu una m-am delectat cu Teatrul Studențesc Thepsis și Casa de Cultură a Studenților care au organizat cea de-a XI-a ediție a Festivalului “24 de ore de teatru”, adică 24 de ore de spectacole de teatru, one man show-uri, workshop-uri de teatru, jonglerii, proiecții, dar și concerte. Recunosc că nu am stat chiar 24 de ore la Casa Studenţilor, dar toate piesele şi concertele ce le-am văzut au fost extraordinare.

Chiar pot spune că am vazut piese jucate mai frumos decât la Teatrul Naţional din Timişoara, iar asta a fost incredibil. Trupele studenţeşti de teatru nu au bugete aşa de mari ca restul teatrelor, au bugete compuse din pasiune şi din dorinţa de a prezenta ceva frumos. Nu au bani pentru decoruri, îşi compun singuri decoruri şi se plimbă cu ele prin ţară. Nu au bani pentru costume, vin cu hainele lor de acasă şi nu se supără din cauza asta.

Cine este familiar cu activitatea Thespis ştie că evoluţia festivalului a fost plină de urcuşuri şi coborâşuri, cei 25 de membri ai Thepisului din 2003 au pornit de la o idee şi au ajuns să realizeze un festival care permite accesul gratuit la cultură tuturor categoriilor sociale. A fost frumos să fiu prezentă şi să văd cum timişoreni de toate vârstele au împânzit etajul al doilea al Casei Studenţilor din Timişoara şi au aşteptat chiar şi pe scări deschiderea uşii studioului „Lelu Bihoi” pentru a savura porţia de teatru oferită de festivalul timişorean. Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru amatorii de teatru care s-au adunat la miezul nopţi pentru a viziona primul spectacol al celor „24 de ore de teatru”.

La fel a fost şi sâmbătă seara când a început ultimul spectacol al festivalului...plin de oameni dornici să îşi încarce bateriile cu teatru şi imaginiile oamenilor pasionaţi. Pentru cei prezenţi nu a contat oboseala acumulată în decursul celor 24 de ore...a contat doar încărcătura momentelor frumoase pe care le-am văzut. Eu mă bucur că există oameni ca ei, oameni care ar da totul pentru ceea ce fac...iar noi, consumatorii de rând, ce mai putem spune altceva, decât: FELICITĂRI şi RESPECT THESPIS pentru tot ce faceţi!

Cu gândul la adolescenţă

Vineri seara m-am simţit ca la 18 ani când nu ratam nici un concert şi nu mai conta că a doua zi mă doare capul. Am fost în DAOS la un concert "rock" care în primul rând m-a făcut să mă gândesc la adolescenţă şi la toate nebuniile făcute atunci. Chiar dacă trupele din program au fost Implant pentru Refuz, Coma şi Altar, recunosc că eu am fost de fapt sa văd şi să ascult trupa Era Ticăloşilor care a cântat în deschidere.

O doamne ce bine mi-am adus aminte de vara lui '96 (sau poate '97, nu mai ştiu) cînd ei au cântat la primul festival de rock de la Lacul Secu şi la miezul nopţii pe o ploaie torenţială urlam cu toţii pe piesa "era ticăloşilor"...plăcut a fost să descopăr că la o distanţă de aproape 17 ani ascultându-i m-am simţit la fel de bine ca atunci. Au adus un suflu nou formaţiei, piese noi (cel puţin pentru mine) şi sound-ul a fost bestial. E adevărat că după trupa a doua, adică Implant pentru Refuz am plecat...nu am mai stat la Coma şi la Altar, am preferat să mă mut cu fetele în El Che să bem tequila, dar acum când stau şi încă mă uit la ştampila de pe mână, zâmbesc...

Am fost la multe spectacole de când m-am întors acasă, dar ăsta a fost primul de aşa natură şi cu aşa sound. Recunosc că m-am simţit un pic în alt film printre cei care încă mai sunt în stare să facă pogo, am îmbătrânit, m-am maturizat, dracu mai ştie, dar a fost super tare şi cu siguranţă un nou început pentru mine! Gândul cel mai amuzant de astă noapte a fost legat de lucrurile pe care le-am făcut în aceşti 17 ani şi de ideea că la un moment dat ajungi tot acolo de unde ai plecat...

Un altfel de spectacol muzical în trei acte cu Emil Kindlein

Da, gata! Am ajuns acasă de la "spectacolul muzical în trei acte" al lui Emil Kindlein susţinut astă seară în JazzOffice. A fost de fapt "un altfel de spectacol muzical în trei acte" care chiar dacă conform programului a fost la fel ca cel din Scârţ la care am fost sâmbătă.  Spun că a fost altfel, cu zâmbetul pe buze, cu un alt decor şi cu piese noi incluse în program.

Atât piesele făcute după poemele lui William Blake cât şi restul momentelor improvizate cu "graţie" de Emil au dat o savoare aparte serii. Cred că asta înseamnă să fii un adevărat artist, să poţi trece peste toate hop-urile cu zâmbetul pe buze şi cu degajare. Sunt convinsă că şi dacă aş merge de nenumărate ori la acest spectacol, de fiecare dată ar fi altfel dar totodată la fel de minunat de fiecare dată :)

Of, o să adorm iarăşi cu "necunoscuta care se vindea" în cap şi o să mă trezesc vineri dimineaţa cu zâmbetul pe buze pregătită să merg la servici şi nerăbdătoare să reascult spectacolul din această seară. Frumos, aplauze la nesfârşit pentru astfel de oameni care adoră ceea ce fac.

PS: dacă azi tot am vorbit de faptul că citesc poezie şi am citit un poem semnat William Blake care îmi place tare mult, vă puteţi imagina ce mult am savurat spectacolul :)

A Dream

Once a dream did weave a shade
O'er my angel-guarded bed,
That an emmet lost its way
Where on grass methought I lay.

Troubled, wildered, and forlorn,
Dark, benighted, travel-worn,
Over many a tangle spray,
All heart-broke, I heard her say:

'Oh my children! do they cry,
Do they hear their father sigh?
Now they look abroad to see,
Now return and weep for me.'

Pitying, I dropped a tear:
But I saw a glow-worm near,
Who replied, 'What wailing wight
Calls the watchman of the night?

'I am set to light the ground,
While the beetle goes his round:
Follow now the beetle's hum;
Little wanderer, hie thee home!'

William Blake

Viaţa nu e playback...

Îmi dau seama că m-am obişnuit şi chiar îmi face o deosebită plăcere să merg singură la spectacolele lui Emil Kindlein şi să savurez fiecare secundă fără să mă bruieze nimeni. Astăzi am fost la un astfel de spectacol în Scârţ şi am plecat de acolo atunci când s-a terminat, nerăbdătoare să ajung acasă şi să ascult înregistrarea spectacolului ca să-mi pot păstra starea de euforie pe care mi-a produs-o spectacolul.

Incredibil cât de tare admir oamenii precum Emil, care fac ceea ce fac cu o vădită plăcere şi fără nici un stres. Asta înseamnă să fii artist în adevăratul sens al cuvântului, să cânţi pentru tine şi pentru a-i bucura pe cei care vin să te asculte. Redescoperind aşa oameni şi aşa spectacole parcă îmi este ciudă pe mine că m-am privat de aşa ceva plecând peste doi ani din Timişoara.

Azi mi-am dat seama că Emil Kindlein este un adevărat "one man show" care te poate ţine în priză o oră şi jumătate fără să îţi dai seama cum a trecut timpul. Trece cu lejeritate de la chitara clasică la cea electrică, la percuţie sau la muzicuţă şi te lasă cu gura căscată de vocea frumoasă pe care o are.

"Necuoscuta care se vindea..." si restul pieselor din spectacolul muzical în trei acte împreună cu Emil Kindlein vă aşteaptă la un nou spectacol în data de 24 ianuarie începând cu ora 21  în Jazz Office. Eu aştept cu nerăbdare ziua de joi în care să-mi las toate problemele încuiate acasă şi să mă aşez pe scaun pregătită să îmi răsfăţ iarăşi urechiuşele cu muzică bună şi un pahar cu vin roşu pentru sufletul meu.