Suflet de hârtie

continuare...

Aş vrea să dorm dar nu pot…când se întunecă afară deja îmi este teamă să închid ochii pentru că îmi apar în faţă persoane pe care nu le-am văzut de mult…oameni dragi care nu mai sunt de mult lângă mine şi care nu vor mai fii niciodată…decât într-un colţ al sufletului meu răvăşit de probleme…I see dead people…nu doar când închid ochii, îi zăresc câteodată la colţ de stradă cum se uită atent spre culoarea semaforului şi ma îndeamnă să aştept culoarea verde…spune-mi te rog, acesta este oare primul semn că îmi pierd minţile? Nu, seara nu pot să dorm dacă nu îmi beau pastila…şi asta fac de aproximativ cinci ani. Am încercat să nu o mai beau, dar nu reuşesc deloc să mă odihnesc noaptea. Normal că ştiu, cine nu ştie că nu e bine să bei atâta xanax? Şi da, totul a început atunci când am fost diagnosticată. A plecat totul de la neputinţă şi de la atacurile de panică. Cu ce sunt eu de vină că sunt un om bolnav? Nu, nu ştie toată lumea, iar cei care ştiu, marea majoritate îmi sunt aproape şi mă sprijină. Da, persoane dragi mie m-au dat la o parte din cauza bolii, nu pentru că nu aş mai fi acelaşi om ci pentru că ei nu pot face faţă, sunt convinsă de asta. Of, vreau să găsesc un leac, nu, nu bolii, eu nu sunt vraci, vreau să găsesc un leac insomniei şi flesh-urilor ce îmi trec prin faţa ochilor. Spune-mi te rog, mă poţi ajuta cu ceva? Există vreun asemenea leac? Haha, să mă împac cu mine însămi…dacă ai avea habar de când mă chinui să fac asta. În cea mai mare parte a timpului sunt conştientă că lucrurile ce au un început vor avea şi un sfârşit. Când vine noaptea însă este mai complicat să-mi conving şi neuronul meu veşnic răzvrătit de asta…nu mai ştiu ce să fac, pe bune. Bine, vorbim peste două zile, o să încerc să mă detaşez de tot şi de toate şi să mă odihnesc.

În seara asta o să meditez. Poate aşa reuşesc să mă adun şi să mă odihnesc la noapte. Ceai de tei, linişte, lumină difuză şi încerc să nu mă gândesc la nimic…las liniştea să graviteze în jurul meu…Tu ce faci aici? De ce îmi împleteşti codiţe…eşti sigur că vrei să faci asta? Vezi că mi-a crescut mult părul în ultima vreme…gata, nu mă mai mişc, te las să îţi mişti degetele în părul meu…e bine…sigur că îmi aduc aminte că îţi plăcea tot timpul să faci asta…te credeai vrăjitorul ce transformă părul meu bălai în spice de grâu…da, frumoase vremuri…nu, nu te opri, împleteşte-l pe tot şi spune-mi ce ai mai făcut…degetele tale sunt la fel de firave, doar că sunt reci…nu, nu mă deranjează…aş vrea doar să le dau un strop de viaţă, de căldură…aşază-ti palmele pe faţa mea aşa cum făceai când ne întâlneam şi atinge-mi fruntea cu buzele te rog, vreau să te simt aproape…mă simt în siguranţă când eşti lângă mine…Bolen…tu ce faci aici? O doamne…ce s-a întâmplat cu faţa ta, parcă nu mai eşti tu…Sigur că nu mă tem de tine, dar nu ştiu cum te pot ajuta…te-ai întâlnit cu tata? Voi ce dracu faceţi acolo, chef? A tunat şi v-a adunat pe toţi…da, ştiu că mă veţi aştepta cu toţii când voi ajunge acolo…dar vreau să mai stau aici, lasa-ţi-mă în pace, lăsaţi-mă să dorm, gasiţi-va altă ocupaţie, bâzâiţi pe altcineva…măcar câteva nopţi să stau liniştită…Alice, strange-mă în braţe te rog, ştii că mă simt în siguranţă în braţele tale, spune-i te rog lui Bolen să mă lase în pace…nu-l mai vreau lângă mine…vreau să dorm…spune-mi o poveste sau cântă-mi ceva…trezeşte-mă dimineaţă dacă nu aud ceasul…porumbeii trebuie hrăniţi…