Cine nu are un bătrân, să şi-l cumpere

O veche vorbă românească spune că cine nu are un bătrân, să și-l cumpere, dar care se pare că nu prea mai este la modă. Vedem multe articole, emisiuni și luări de poziție în care bătrânii, pensionarii sunt priviți ca o pătură parazită a societății. O categorie de oameni fără de care lumea ar fi un loc mai bun, mai curat și mult mai ieftin de întreținut. Pentru că, nu-i așa, dacă tot trece fericirea prin stomac, putem cântări oamenii după câți bani putem scoate de pe spatele lor.

Vedem bătrâni pe stradă care încearcă să-şi vândă lucrurile adunate într-o viaţă, privim, poate cu dispreţ, trotuarele încărcate de lucruri făcute de ei manual şi nu realizăm de fiecare dată că ei nu doresc altceva decât să îşi cumpere o bucată de pâine sau să îşi plătească întreţinerea la bloc, deoarece pensia mizeră nu le ajunge.

Îmi este dor de bunica mea care a trecut acum un an în lumea celor drepţi şi mă gândesc cu nostalgie la momentele în care aş fi putut măcar să îi dau un telefon, să o întreb dacă este bine, să-i aud vocea caldă şi să mă asigur că totul este OK. Nu am făcut-o din cauza faptului că aș fi nepăsătoare, dar o ştiam acasă şi eram prea prinsă de viaţa mea. Acum aş da orice să îi pot auzi vocea… Aşadar, cine nu are un bătrân, să şi-l cumpere, iar cu timpul, să încerce să devină bătrânul acela care merită căutat şi ascultat.