Cum se face că
atunci când m-am căsătorit, nici prima nici a doua oară nu ai apărut? De ce ai
apărut de fiecare dată în momentele mele critice? De ce nu ai avut puterea să mă opreşti atunci când l-am înşelat pe el şi apoi când i-am spus că m-am săturat şi vreau să divorţăm? Toţi cei dragi mie m-aţi lăsat să-mi fac de cap şi să cred că iau deciziile corecte...oare am făcut-o? Însă da, probabil că nu v-aş fi ascultat pe niciunul dintre voi...Acum toată lumea mă întreabă „who
the fuck is Alice?”, cred că e perioada în care eşti un pic prea mult lângă
mine şi eu mă simt un pic mai mult cam aeriană decât e cazul. Partea amuzantă
este că nu eşti tu cel care a greşit cu nimic…nu ai avut niciodată ocazia să mă dezamăgeşti…ai fi făcut-o oare
vreodată? A început să plouă cu stropi mai mari decât lacrimile mele şi sper
din suflet că nu sunt lacrimile tale…tu nu ai de ce să plângi…tu te-ai scăpat
de toate grijile lumeşti. Pentru tine timpul nu este măsurabil…ai habar măcar
că a trecut atâta amar de vreme? Te uiţi la mine că am îmbătranit? Da, cu
douăzeci de ani…ani care refuz să-i las să se vadă. În sufletul meu sunt
aceeaşi puştoaică neliniştită pe care o cunoşti şi tu…nu, nu cred că o să mă
schimb prea curând… s-ar putea ca atitudinea mea să fie singurul lucru care m-a
ţinut cu spatele drept şi capul sus până acum. Am încasat fiecare lovitură de
parcă aş fi fost o super femeie…ce gând amuzant…sunt şi am fost întotdeauna
Mira fucking Poppins…da, acum râd cu lacrimi şi totodată mă tem ca după râsul ăsta
să nu concurez cu ploaia de afară…oare ce fac porumbeii…au unde să se
adăpostească? O să le las mâncare mai multă pe pervaz dimineaţă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu