marți, 29 decembrie 2015

Bucură-te de vârsta ta

Fără îndoială, ziua în care te-ai uitat în oglindă şi ai văzut o mulţime de riduri uitându-se la tine poate să fie devastatoare pentru morala ta. Am păţit-o şi eu atunci când uitându-mă în oglindă am realizat că mă tem de ochii ce mă privesc. A schimbat însă asta cu ceva frumuseţea mea interioară ? Deşi acele linii ale timpului ar trebui să fie un semnal al momentelor minunate şi al înţelepciunii, femeile nu se pot abţine să nu le vadă ca pe o pierdere de valoare şi frumuseţe şi să înceapă a le ascunde sub machiaj. Este cert că fântâna tinereţii nu există. În ciuda sutelor de produse anti-îmbătrânire şi a sutelor de lei pe care îi cheltui pe aceste produse, nu există nici o fântână a tinereţii sau o soluţie magică pentru a opri efectele îmbătrânirii.

Totuşi există câteva lucruri importante pentru schimbarea percepţiei asupra frumuseţii :

Frumuseţea se află în spatele fizicului. Frumuseţea nu este doar o experienţă fizică, ci şi una psihologică, de asemenea. Cu toţii tindem să gândim că frumuseţea este exterioară. Dar studiile ne spun că percepţia a ceea ce este atractiv şi neatractiv este mult mai complicată.

Schimbă experienţa vârstei. Deşi nu putem împiedica sau opri schimbările fizice ale îmbătrânirii, putem schimba experienţa îmbătrânirii. Nimeni, nici un doctor, dermatolog sau chirurg nu poate opri schimbările fizice ale îmbătrânirii.

Imaginea ta de sine este dinamică. În timp ce îmbătrânirea este inevitabilă şi ireversibilă, imaginea de sine nu este. Imaginea de sine poate să fie fluidă şi nepreţuită. Imaginea de sine nu este o imagine actuala a noastra, ci este mai mult o experienţă internă.

Niciodată vârsta cronologică nu trebuie să te definească. Poţi să te defineşti cu vârsta ta cronologică, dar are prea puţin de-a face cu modul în care te simţi. Poţi să defineşti cum vrei să fii la 40, la 50 şi mai departe. Pune frumuseţea în identitatea ta, nu identitatea în frumuseţea ta. Identitatea ta este alcatuită din multe aspecte ale tale. Modul în care arăţi este doar unul dintre ele. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, mai multe aspecte din tine pot crea identitatea ta.

Nu te teme de vârsta ta. Trebuie să înveţi să nu mai fi speriată de îmbătrânire şi vei arăta mai frumoasă. Atunci când vezi o femeie care este speriată, nu prea ai putea să o numeşti frumoasă. Nu este nimic frumos la teamă. Femeile trebuie să accepte că îmbătrânirea se întamplă. Echilibrează frumuseţea şi bucură-te de vârsta ta. Frumuseţea contează pentru toată lumea, iar pentru cei care îmbătrânesc frumos, nu contează mai mult sau mai puţin, ei doar au acceptat-o altfel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu