miercuri, 9 septembrie 2015

Suflet de hârtie

Ţi-ai luat porumbeii şi ai plecat. Stai şi mă urmăreşti de la distanţă crezând că nu te simt. Pentru o clipă am auzit prin vântul rece cum cineva bate cu degetele în geamul camerei și am ieșit afară din bloc pentru a mă convinge că nu este doar închipuirea mea. Afară nu era însă nimeni, doar ploaia ce amintea fie de suspin fie de o sărbătoare. Prin suflet mi-a trecut preț de câteva secunde un fior rece. Ai fost tu, au fost alţii, cine mai ştie. Nici nu cred că mai contează. În toiul nopţii îmi aprind o ţigară şi mă gândesc că totuşi te bucuri pentru mine şi mă laşi în pace...Mă bag în pat, acuş e vremea de plecat la lucru. În zorii zilei am avut un vis și mai straniu, să ştii. Mă aflam în mijlocul unei biserici, iar de jur-împrejur erau aşezate lumânări aprinse, iar lumina lor îşi croia cale printr-o ceață densă, ca și cum prin ea ar fi plutit sute de suflete rătăcite. Un preot se mișca mecanic, aproape fermecat, pregătind masa din fața altarului pentru ceva mai presus de înţelesul meu. Voci amestecate de copii, de bătrâni, de femei ori bărbați, mă împresurau din toate părțile și amețeam tot mai mult; vocile își făceau culcuș fie în mintea mea fie la mile distanță, acum mă pregăteau pentru o sinucidere, acum binecuvântau mireasa. Preotul s-a oprit privind înspre ușa de la intrare iar împreună cu el s-a oprit și timpul și inima mea. M-am întors din instinct – trecând pragul...Clipele erau sufocante: ființa aceea străină mă privea furioasă, iar eu plângeam precum un câine speriat și bătut. Într-o poveste orientală era întâmplarea aceea cu o cămilă ce a trecut printr-un ac, eu eram acul, iar temerile mele erau cămila, iar cămila avea să trăiască mereu fericită însoțind cortegii funerare. Care e rostul meu? Eram martorul tăcut, martorul din umbră, al unui război personal și al unei vendete justițiare. Îmi este greu şi acum să cred ce ţi s-a întâmplat acum mai bine de 20 de ani. M-am trezit apoi într-o dimineaţă în care soarele se sprijinea pe cer, iar cerul se sprijinea pe umerii mei...nu te mai ascunde, te simt şi nu mai trebuie să te văd.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu