Angajat fictiv

In ultima vreme am auzit mai mute persoane care se confrunta cu situatii mai complicate pe piata muncii datorita iresponsabilitatii (atat a angajatorului cat si a angajatului).

Sa clarificam cateva lucruri apoi va povestesc despre un caz particular.

Piața muncii este spațiul economic în care se întâlnesc, se confruntă și negociază în mod liber cererea de forța de muncă, reprezentată de angajatori și oferta, reprezentată de posesorii de forță de muncă. Așadar, clientul de pe piața muncii este angajatorul care dispune de locuri de muncă, furnizorul este căutătorul de loc de muncă - salariatul, obiectul tranzacțional este forța de muncă, iar prețul este salariul complet, cunoscut și sub denumirea de fondul individual de salariu.

Atunci cand esti in cautarea unui loc de munca, sunt convinsa ca fiecare studiaza angajatorul si analizeaza punctele slabe si cele forte ale acestuia.

Cu ceva vreme in urma un foarte bun peieten imi spunea cat este de incantat de faptul ca are un al doilea job care ii ofera o alta perspectiva asupra carierei, incepe sa isi faca planuri de viitor fiind foarte increzator in noul angajator, etc.

Cum a decurs de fapt totul?

Bati palma cu angajatorul, stabilesti salariul, semnezi contractul si de apuci de munca. Dupa 3  luni constati ca nu primesti banii, contractul nu a fost declarat la ITM. Incerci sa stai de vorba cu angajatorul, nu te baga in seama, nu te mai duci la serviciu, faci reclamatie la ITM si ce se intampla? Din pacate aproape NIMIC. Te adresezi instantei, mai pierzi niste timp si bani, cu siguranta si nervi, mai apoi te alegi cu ce? In cazul lui a fost vorba despre https://gadom.ro/pages/povestea-noastra , pe facebook suna frumos: "Gadom Society este firma de care ai nevoie atunci când vrei să îți transformi visul în realitate" GADOM, un astfel de angajator care nu ofera nimic bun societatii, chiar daca online suna bine si este in permanenta cautare de angajati. 

Ai realizat ca muncesti la negru? Adreseaza-te autoritatilor si fa o plangere.

Toți cei care se află în situația de a lucra la negru pot oricând să formuleze o plângere către ITM în care să își dea datele personale și să explice situația. Procedura este mult mai simplificată acum, pentru că totul poate fi făcut online. Tot ce trebuie să facă cineva care dorește să-și reclame angajatorul sau să expună situația altei persoane cunoscute, este să acceseze site-urile ITM-urilor și să se folosească de datele de contact de acolo (e-mail, telefon, fax) sau să completeze formularul pus la dispoziție de IM.

Important! Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2002, autoritățile sunt obligate să păstreze anonimatul celui care face sesizarea și să răspundă în termen de 30 de zile solicitării.

Există viață după diagnostic

Atunci cand primești un diagnostic precum: cancer, nu trebuie să depui armele. Poți să urmezi cațiva pași care te vor ajuta in gestionarea acestui cuvant urat cum este " cancer". Multe lucruri se intamplă doar in mintea noastră, am invățat din experiențele altora că anumite boli se sfarșesc prost, dar nu este cazul sa rămai blocat acolo.

După ce o să te informezi o să afli că există multe persoane care au fost diagnosticate cu cancer și sunt foarte bine. Sau poate cunoști deja astfel de persoane.

Al doilea lucru esențial pentru vindecarea ta, este să-ți definești corect în minte noțiunea de “luptă cu cancerul” care ar putea induce în subconștientul tău credința că ar fi un dușman de temut, cineva foarte puternic, invicibil, frică, moarte. Acest lucru înseamnă că nu-ți vei consuma energia într-o luptă în exteriorul tău, ci vei crește această energie facând pace în interiorul tău, concentrându-ți toată atenția asupra propriei ființe ca într-un act sacru de iubire față de tine însuți. În acest fel, a te reconecta la tine devine un pas esențial pentru a te armoniza cu forțele de vindecare interioare ale corpului tău.

Al treilea lucru, cel mai important după ce ai primit acest diagnostic, este să accepți că ai cancer și din acest moment să îți dorești să te pui la unison cu starea de sănătate, cu tot ce înseamna acest fapt: tratament stabilit de specialiști, o alimentație sănătoasă, mișcare, să ințelegi stările prin care este normal să treci și să înveți cum să faci pace cu ele și mai ales să te rogi, să meditezi, să petreci mult timp cu tine și cu toți cei pe care îi porți în suflet.

Da, există viață după cancer și pentru aceasta este important să te informezi corect. Eu vorbesc din proprie experientă si mă gandesc cum au trecut 8 ani, cum sunt eu bine și poate cel mai importat lucru care s-a schimbat la mine sunt prioritătile.

Viața merge inainte chiar dacă merge altfel!

Spune nu ABANDONULUI!

Abandonul si cruzimea asupra animalelor devine o problema din ce in ce mai evidenta in tara noastra. Catre finalul textului va voi prezenta procedura reclamarii unui act de cruzime fata de un animal.

Din moment ce nivelul de trai scade, se pare ca “apetitul” pentru abandon creste si in ultimul timp creste tot mai mult. Din pacate, in Romania legile nu sunt atat de drastice precum in alte tari, iar simplu abandon constituie contraventie si se sactioneaza cu amenda.

Un animal nu este un simplu ambalaj sau un simplu chistoc de tigara aruncat in mijlocul strazii, inainte de toate este un SUFLET.

Intotdeauna mi-am spus ca mi-as imparti anii ramasi cu cel mai bun prieten al meu, cainele, dar nu se poate, tot ceea ce pot face este sa am grija de el in orice situatie si sa nu fac nimic care ar fi in defavoarea lui. Nu e greu, serios, un animal este membru al familei cu drepturi depline, atat la bine cat si la rau.

Am sa impartasesc cu voi doua citate care mi-au placut cel mai mult:
– Primul este cel al lui Pitagora: “Animalele impart cu noi privilegiul de a avea suflet”
– Iar cel de-al doilea al lui Sri Aurobindo: “Viata este tot viata – chiar daca este intr-o pisica, intr-un caine sau intr-un om. Nu este nici o diferenta intre o pisica si un om. Ideea de diferenta este o conceptie creata de om pentru propriul sau avantaj”

Un animal nu este o jucarie pe care o cumperi copilului de sarbatori si cand se plictiseste o abandonezi pe strada. ABANDONUL ANIMALELOR CONTITUIE CONTRAVENTIE SI SE SANCTIONEAZA CU AMENDA DE LA 1000 LA 3000 LEI, IAR CRUZIMEA FATA DE ANIMALE CONTITUIE INFRACTIUNE SI SE SANCTIONEAZA CU INCHISOARE DE LA 3 LUNI LA UN AN SAU CU AMENDA.

Poate parea ca insist cu lucrurile pe care eu nu le inteleg, dar chiar nu pot sa fac asta. Pleci cu cainele la plimbare si il pierzi, WTF? Ai plecat vreodata cu copilul in parc si l-ai pierdut? Grija ar trebui sa fie aceeasi pentru orice membru al familiei.

Daca nu esti in stare sa ai grija de un animal de companie, de ce iti iei unul? Lasa-i pe cei care ii considera membrii ai familei cu drepturi depline sa faca asta, rezuma-te la a te holba pe tik tok la animale si gata, nu esti in stare sa ai grija de unul, obisnuieste-te cu ideea, simplu. Un animal de compenie inseamna responsabilitate, nu te joci cu sufletul unei fiinte dupa bunul tau plac.

Cum trebuie sa procedati in cazul in care sunteti martori la un act de cruzime asupra unui animal:
– este important sa aveti un martor
– sunati la 112 sau mergem impreuna cu martorul la cea mai apropiata sectie de politie ( Atentie: reclamantul trebuie sa primeasca pe loc o copie a procesului verbal din partea politistului )
– faceti o plangere scrisa la DSVSA ( Directia sanitar veterinara judeteana) pe care o lasati la secretariat si la care primiti un numar de inregistrare (obligatoriu trebuie sa luati numarul de inregistrare) iar in 30 de zile lucratoare trebuie sa primiti raspunsul la ea
– Model de plangere:

Domnule Director,
Subsemnatul X, domiciliat in .., indentificat prin CI serie .. si nr .., va aduc la cunostinta ca in data de .., s-a petrecut urmatorul fapt .. ( povestiti )
Aceasta fapta se incadreaza la articolul .. (rele tratamente / cruzimi impotriva animalelor) din legea 205/2004 modificata si completata de legea 9/2008.
Martorii la acest incident sunt persoanele: .., numar telefon .. .
Va rog sa luati de urgenta masurile care se impun.
Nume, Semnatura, Telefon.

Un gest de  responsabilitate este adoptarea animalului, sterilizarea și microciparea acestuia.

Haideti sa luam atitudine cu totii, numai asa vom reusi sa schimbam ceva.

La ordinea zilei: sentimentul de nesiguranta

Fiecare zi care incepe vine cu evenimente noi, de cele mai multe ori neasteptate si uneori chiar neplacute. Fie ca sunt lucruri care ne afecteaza direct, fie ca vorbim despre razvratiri ale naturii sau despre decizii politice ce intorc pe dos destinul unei natiuni intregi, toate acestea contribuie la sentimentul de nesiguranta pe care lumea contemporana ni-l ofera la tot pasul. Cu totii traim incertitudinea si sentimentul de nesiguranta, fiecare dintre noi concetrandu-ne cu precadere pe anumite teme. Teama vis-a-vis de ceea ce ne rezerva viitorul este fireasca. 

Teama de conflicte politice la nivel international care sa declanseze razboaie exista si astazi, la fel si teama fata de cataclisme sau epidemii (anul 2020 cred ca nu va fi uitat mult timp de acum incolo). Toate aceste temeri se bat cap in cap cu ideea pe care ne-a imprimat-o societatea contemporana, intens tehnologizata, si anume ca totul se poate controla: ca putem decripta legile naturii si ca putem cumpara tot ce avem nevoie. Acest lucru ne-a facut sa ne dorim din ce in ce mai tare sa detinem controlul asupra vietii si viitorului nostru si am inceput sa ne facem asigurari pentru casa, masina, viata si chiar pentru diverse parti ale corpului. Incercam sa pacalim si timpul, sa nu mai imbatranim si pentru asta cumparam creme, ne facem operatii estetice si luam fel si fel de pilule miraculoase. Toate aceste manifestari provin de fapt din teama fata de viitor.

Frica este normala atunci cand se manifesta ca o reactie fireasca in fata unor pericole clare, este o emotie cu care am fost inzestrati de natura pentru a supravietui si a ne proteja. Frica ne ajuta sa fim pregatiti, sa ne instruim si sa ne informam asupra pericolelor pe care le intrevedem. Exista insa si o altfel de frica, aceea care ne paralizeaza si ne impiedica sa ne traim normal viata. Teama de viitor, de situatii necunoscute, teama de reactiile celoralalti, toate acestea nu au un alt antidot in afara de acela de a invata cum sa le gestionam. Trebuie sa invatam sa le intelegem pentru a le putea face fata, sa fim pregatiti sa le traversam si sa descoperim sensul fiecarei situatii.

Cu toate acestea, nu trebuie sa lasam teama sa ne paralizeze, gandindu-ne la ceva ce ar putea sa se intample. Temerile noastre se indreapta cu precadere asupra viitorului: ne temem de boli, de accidente, de pierderea celor dragi, de somaj, de singuratate. Aceste lucruri se pot sau nu intampla, insa temandu-ne si facandu-ne griji, iesim din prezent pentru a ne inchide in teama de un viitor nesigur. Viitorul la care ne gandim se lasa asteptat, iar noi nu ne traim prezentul ci ramanem intr-o imobilitate provocata de teama continua de ce s-ar putea intampla.

Cum putem scapa de aceasta teama perpetua? Traind in prezent, pentru ca experienta nu se castiga gandindu-te la ce s-ar putea intampla, ci facand lucruri si asumandu-ti riscuri. Nu trebuie sa facem eforturi disperate sa evitam necunoscutul, ci trebuie sa invatam sa traim cu el. Daca traim in defensiva nu ne aparam de ce ni s-ar putea intampla, doar ne saracim viata de multe posibile experiente interesante. Viata inseamna incertitudine si intrebari la care nu putem raspunde decat daca luam decizii, daca facem alegeri si actionam. Nu putem sa ne temem si sa ne bucuram de viata in acelasi timp, trebuie sa facem o alegere, mai ales daca nu ne plac jumatatile de masura.

Trebuie sa facem diferenta intre temeri, sa le separam pe cele previzibile, asupra carora putem actiona pentru a le reduce impactul si intre temerile vis-a-vis de situatii necunoscute, care ne poate cuprinde atunci cand ne aflam intr-o situatie noua sau intr-un loc nestiut. Exista insa si teama fata de tot ceea ce nu putem controla, de ceea ce nu depinde de noi, ca acest virus care afecteaza din ce in ce mai multi oameni si tot mai multa lume nu vede luminita de la capatul tunelului (exceptandu-i pe adeptii teoriei conspirationale mondiale care traiesc intr-o realitate paralela noua). Imprevizibilul insa are farmecul lui, ne ajuta sa fim mai creativi, sa nu ne plictisim, sa invatam lucruri noi, sa cunoastem oameni si sa gasim raspunsuri despre viata pe care nu le aveam. Trebuie sa ne ferim de asemenea de frica pe care ne-o transmit ceilalti, care-si proiecteaza temerile asupra noastra si ne fac sa dobandim frici care nu sunt ale noastre. Si cel mai bine este sa avem incredere, increderea este cea care ne salveaza de frica si ne ajuta sa traim normal, fara o continua nesiguranta care sa ne apese si sa ne strice dorinta de a trai.

"Ciudat" vs dizabilitate invizibila

Interactionand cu oamenii chiar si doar vizual pe strada, multe persoane au tendinta de a cataloga pe cei din jur. De obicei se pun etichete, frumos, urat, tanar, batran, normal, ciudat si asa mai departe. Daca am sta insa sa analizam ce inseamna fiecare eticheta in parte am realiza ca nu avem dreptate si totodata nu avem dreptul de a face asta.

Intr-o lume superficiala dominata de teama, neincredere si ignoranta, oamenii se lasa condusi de ganduri negative neglijand sufletul. Stilul de viata este afectat de modul in care gandim si simtim. Pentru a ne curata de greutatea emotionala si psihologica inseamna sa ne schimbam gandirea si atitudinea fata de ce e in jurul nostru. Asta inseamna sa iertam , sa toleram si sa nu mai judecam atat de aspru pe noi insine sau pe cei care ne inconjoara. Sa privim natura si mediul cu alti ochi, mai blanzi , mai buni si mai toleranti. Regenerarea fizicica incepe cu cea mentala si spirituala. Sa ne pastram lumina si pacea interioara.

Ce inseamna om normal? As fi curioasa si eu sa aflu asta. In spatele fiecarei masti (daca tot suntem in perioada "poarta masca"), se afla o poveste. O poveste pe care nu o vom afla niciodata. Stiu ca nu putem controla ce spun oamenii despre noi, dar putem alege ce sa credem si ce sa ascultam. Trebuie sa alegem cuvintele care sunt de rahat si care spun adevarul. Stiu ca in multe cazuri ne simtim asa cum ni se spune ca suntem si ne simtim fara putere de a lupta sa convingem ca suntem buni si rabdatori. Cuvintele vin in avalansa in mintea noastra, ne otraveste mintea

Gandurile si convingerile noastre sunt importante. Iti formeaza inima si iti arata directia in viata. Atunci cand gandurile noastre si convingerile noastre sunt bazate pe adevar , viata noastre curge lin si sanatos. Atunci cand convingerile noastre se bazarea pe minciuni sau adevar spus pe jumatate inseamna ca sunt toxice si nu vom intalni pacea , dragostea, bucuria si viata pe care ar trebui sa o avem. Multi dintre noi observam ca bucuria si frumusetea vietii ne este furata de ganduri si convingeri toxice. Ne fura energia , pasiunea de a atinge acele teluri mult ravnite. Avand ganduri , convingeri toxice ne duc catre cuvinte toxice si relatii toxice, Totul porneste de la gandirea noastra, asa se contureaza viata noastra. Daca suntem inconjurati de oameni care se plang tot timpul de orice, inseamna ca in timp vom ajunge sa credem tot ce-i mai rau despre ceilalti si vom judeca aspru lumea incojuratoare.

Data viitoare cand aveti in gand o eticheta de pus pe spinarea unui om ganditi-va de doua ori si nu o faceti. Chiar daca acea persoana arata "normal" ca voi poate omul acela se lupta cu o dizabilitate invizibila, poate se lupta cu o problema la care voi nu ati face fata si el totusi zambeste si merge mai departe. Pentru mulţi oameni care suferă de dizabilităţi invizibile, există un dublu stigmat – mai intai cel al handicapului in sine, iar apoi cel aparut atunci cand aduci vorba despre el si atragi atenţie asupra sa.

O dizabilitate ar putea fi definita ca o consecinta a unei conditii care limiteaza o persoana de a utiliza una sau mai multe dintre abilitatile ei/lui,cum ar fi mersul pe jos, vorbirea, văzul, auzul, raţionamentul sau abilitatile de invatare.Dar aminteste-ti ca nu este intotdeauna usor sa iti dai seama daca o persoana are o dizabilitate sau ce tip de dizabilitate are. In cazul în care o persoana se comporta “ciudat”,ar trebui sa iei intotdeauna in considerare faptul ca ar putea avea o problema care nu este evidenta. Incearca sa fi tu insuti,lasa bunul simt si prietenia sa faca sa cada barierele care pot aparea.

Există viaţă după boală

Peste cateva zile se implinesc 2 ani de cand am luptat cu o boala nemiloasa, cancerul. Te aştepţi ca supravieţuitorii de cancer să fie oameni veseli şi entuziaşti, dar, de cele mai multe ori, aceştia au senzaţii de depresie, epuizare şi furie, sentimente pe care nu le pot ascunde. Din cauza prevalenţei mari a cancerului, tot mai mulţi oameni luptă pentru viaţa lor şi ajung să fie supravieţuitori în lupta cu cancerul. Dar, după lupta cu boala, începe lupta cu viaţa, iar într-o nouă carte scrisă de psihologul Dr. Frances Goodhart şi jurnalistul Lucy Atkins, sunt identificate cele mai frecvente probleme cu care se confruntă aceşti supravieţuitori.

Depresia este una dintre cele mai frecvente efecte secundare ale supravieţuirii în lupta cu cancerul. Studiile au arătat faptul că între 25 şi 40% dintre supravieţuitorii de cancer pot trece prin stări grave de depresie. Uneori, acest sentiment apare imediat ce tratamentul este finalizat, dar poate apărea peste câteva luni sau chiar ani.

Există mai multe motive pentru care starea de spirit se poate prăbuşi după tratament, iar rezumatul acestor motive este experienţa dură, fizică şi emoţională, prin care trece o persoană şi doar timpul poate recupera aceste pierderi. Acest aspect nu înseamnă că acea persoană este nerecunoscătoare sau că are nevoie în mod automat de ajutor de specialitate, deşi, de cele mai multe ori, acest lucru este folositor. Supravieţuitorii de cancer se simt trişti.

Aşteptările de la noua viaţă, joacă de asemenea un rol important. Cei mai mulţi oameni îşi fac planuri, în timpul tratamentului pentru cancer, cu privire la ce vor face după ce vor ieşi din acea stare.
Dar presiunea de a face cât mai multe poate avea efecte inverse, ceea ce poate deveni copleşitor pentru persoana în cauză. De acolo, până la confuzie şi pierdere de sine, nu mai este mult. Apoi, fizic, corpul a luptat mult cu boala. Stările şi efectele secundare ale tratamentului, cum ar fi oboseala, dificultăţile de mobilitate, durerea, disconfortul, sunt câteva dintre semnele care avertizează că şi corpul are nevoie de recuperare.

Puterea fizică, în general, poate fi diminuată considerabil şi va reveni cu timpul. Este nevoie de convalescenţă. După o boală majoră, este nevoie de timp pentru ca cineva să se recupereze şi să-şi recapete puterile. Există o mulţime de metode practice de combatere a depresiei, iar cele mai multe dintre acestea implică modificări de viaţă simple. Acestea includ o dietă consistentă, activitate şi chiar întoarcerea la unele obiceiuri, dinainte de boală. Furia, un alt sentiment negativ în viaţa unui supravieţuitor de cancer

Câţi supravieţuitori de cancer nu s-au întrebat de ce a trebuit să li se întâmple chiar lor? Ei sunt supăraţi că au trebuit să sufere şi să îndure un tratament atât de agresiv. Unul dintre motivele furiei mai poate fi şi ameninţarea care încă se simte în aer, chiar dacă cancerul nu mai este un pericol imediat. Furia poate veni şi dintr-un sentiment de neajutorare. În timpul tratamentului, erau mulţi oameni care luptau alături de persoana în cauză, pentru ca boala să dispară. Ajunşi la faza de sfârşit a tratamentului, poate interveni sentimentul de neajutorare.

Furia se mai poate naşte şi din regrete cu privire la numeroase obiceiuri nocive ce ar fi putut declanşa boala, cum ar fi fumatul, alcoolul sau alimentaţia nesănătoasă. Şi atunci intervine un sentiment de vinovăţie şi supărare pe sine. Cei din jur îi pot trata pe supravieţuitorii de cancer ca pe nişte flori fragile, ca pe nişte oameni epuizaţi din cauza unei maladii grave, lucru care îi pot înfuria pe cei ce se simt stăpâni pe noua lor viaţă.
Oboaseala - Alt simptom

Cu toate acestea, furia nu este întotdeauna un lucru rău. Există situaţii în care este util să vă înfuriaţi, pentru că vă ajută să răspundeţi rapid la o ameninţare sau o provocare, dar să nu exageraţi. Furia necontrolată nu face bine nici supravieţuitorului de cancer, nici persoanelor din jurul său.
Luptându-se cu boala din punct de vedere fizic, mulţi oameni se simt epuizaţi. Această oboseală nu este comună, deoarece afectează atât la nivel fizic, cât şi mintal, ceea ce poate fi copleşitor şi neplăcut.

Oboseala este un efect secundar al anumitor medicamente folosite în chimioterapie, sau alte tratamente ce aduc schimbări în sistemul imunitar sau la nivelul hormonilor. Corpul se poate simţi lipsit de energie, perturbat. Cu toate acestea, corpul a învins o maladie extrem de gravă şi trebuie să fie construit de la capăt. Un supravieţuitor de cancer trebuie să-şi prioritize sarcinile şi să-şi planifice activităţile.

Atunci cand ai sansa de a o lua de la capat ar trebui sa profiti de acest lucru si sa te schimbi pe tine si pe cei din jurul tau. Nu este usor sa faci acest lucru dar vei reusi daca esti constient de faptul ca esti un om puternic si ai invins. Eu sunt recunoscatoare ca am trecut cu bine peste toate si incerc sa fiu cat mai atenta la ceea ce se intampla cu mine si in jurul meu. O boala precum cancerul cu siguranta nu inseamna sfarsitul. Inseamna doar o palma pe care o iei de la viata si recunostinta faptului ca poti merge mai departe. Concluzionam la un moment dat cu o prietena ca "naspa nu este sfarsitul" si aveam mare dreptate. Pot urma multe lucruri dupa o boala crunta.

Sanatate noua si fruntea sus, se poate si mai rau. Spre exemplu sa nu mai scapam de Dragnea si de "ciuma rosie" :)

Bârfele de toate zilele

Acesta este un subiect pe care eu îl evit pe cât de mult îmi este posibil. Nu fac parte din categoria oamenilor care adoră să stea la "o bârfă mică", dar cu toate acestea, ea există în jurul nostru şi sunt foarte mulţi oameni care nu pot exista fără această îndeletnicire.

Le evităm sau le acceptăm?

Nimeni nu e imun la bârfe. Chiar dacă veți merge pe suprafața apei se va găsi cineva să afirme că pur și simplu nu puteți înnota. Stă în firea omului să denatureze sau să exagereze anumite informații, iar când vine vorba de interese personale, unele persoase sunt de neoprit în privința vorbelor pe la spate.

Despre una, despre alta...

Nu este nimic rău în faptul că suntem interesați unii de alții și ne împărtășim bucuriile și necazurile. Însă, mai devreme sau mai târziu, pentru majoritatea reprezentantelor sexului frumos, discuțiile despre sex, prietene, familie și cunoscuți rămân singura metodă de a da frâu liber emoțiilor. Ca să fim corecți, să nu ignorăm faptul că bărbații bârfesc la fel de mult ca şi femeile.

Printre colegii de serviciu, cei mai guralivi sunt proaspeții veniți. În acest mod, ei acumulează informație despre noul colectiv. Barbații, de regulă, sunt mai precauți și de aceea de obicei nu se implică activ în discutarea vieții personale a altor persoane. Pentru femei, în schimb, povestirea vieții personale reprezintă un act de încredere și un mod de a se autodetermina.

Fiecare om recționează diferit la bârfe. Există oameni care vorbesc despre persoana lor cu umor. Psihologii afirmă că astfel de persoane tind cu orice preț să fie în centrul atenției. Ei nu numai că nu se supără pe bârfe, dar provoacă, uneori, şi apariția lor.

Cu toate acestea, majoritatea oamenilor suferă din cauza bârfelor la adresa lor. Deosebit de vulnerabile sunt două categorii. În prima categorie intră persoanele pedante care sunt predispuse la pesimism și negativism. Aflând că sunt bârfite, ele încep să se gândească la asta, nu se orientează la alte aspecte ale vieții. În rezultat apar resentimente, furie și agresivitate - sentimente extrem de distructive care pot cauza inclusiv probleme legate de sănătatea fizică.

În a doua categorie intră oamenii care nu sunt încrezuţi în forţele proprii. Ei şi fără bârfe au o părere nefavorabilă faţă de propria persoană, iar vorbele pe la spate au un efect distructiv asupra lor. Pe fonul bârfelor, la astfel de oameni se dezvoltă teama de a fi reşpinşe. Asemenea emoţii pot duce la căderi nervoase.

Cum să reacționați la bărfe?

1. Păstraţi-vă calmul şi aveţi grijă să nu înrăutăţiţi situaţia. Fiţi conştienţi de faptul că bârfitorul aşteaptă să vă manipuleze. Dacă îi veţi demonstra o reacţie violentă – lupta va fi câştigată de bârfitor. Ţineţi minte că toţi oamenii iubesc spectacolele. Dacă dvs le veţi da de înţeles că nu vor avea parte de niciun show, atunci ei îşi vor pierde interesul foarte repede. Să taceţi şi să nu reacţionaţi la zvonuri - e cea mai bună strategie pentru a opri răspândirea lor.

2. Dacă sunteţi o persoană mai impulsivă, care nu poate tace, atunci ar fi bine să discutaţi cu bârfitorul care vă supără. Numai că discutaţi în prezenţa martorilor. Adoptaţi o atitudine calmă şi încrezută. Dacă puteţi face şi nişte glume – sunteţi binevenit. Nu vă scuzaţi, ci luaţi situaţia în mâinile dvs, adresând cât mai multe întrebări. De exemplu: „îmi este foarte interesant să înţeleg ce anume aţi avut în vedere vorbind despre....”. O astfel de abordare va convinge adversarul că nu vă va putea manipula cu una cu două.

3. Zvonurile vor apărea constant dacă nu veţi găsi sursa apariţiei lor. Pentru a preveni apariţia zvonurilor, nu povestiţi nimănui detalii din viaţa dvs. Se ştie că ceea ce cunosc doi – cunosc toţi. Când apare necesitatea să povestiţi detalii din viaţa personală, câteodată e mai bine să ţineţi un jurnal personal sau să comunicaţi cu psihologul.

Protecție în toată legea

Este aproape imposibil să opriţi bârfele pentru că apariţia lor de multe ori nu depinde de noi. Se întâmplă ca cineva, ca să oprească zvonurile, să înceteze să povestească despre viaţa lui. În rezultat, vorbele la adresa persoanei în cauză vor continua însă se vor baza nu pe lucruri reale, ci pe fapte închipuite de cei ce le vor transmite mai departe.

În nici un caz să nu afirmaţi că ceea ce se spune nu e adevărat. Practica arată că cu cât cineva se apără mai mult, cu atât pare mai vulnerabil în faţa altora. Aşa că, tot ce vă rămâne este să nu atrageţi atenţia celui care are gura prea mare.

Fie-vă milă de bârfitor. Motive pentru care acesta vorbeşte urât despre dvs, pot fi destul de multe: dorinţa de a se revanşa, invidia, părere proastă despre sine, lipsa de evenimente interesante în viaţă, etc. Oricare nu ar fi motivul, e clar că omul nu e fericit deloc şi anume de aceasta el merită compătimirea şi nu supărarea noastră.

Lucraţi la capitolul stimă de sine. Nu e obligatoriu să vă iubiţi exagerat de mult. Pur şi simplu creţi-vă imunitate la bârfe. La această etapă, puteţi apela la ajutorul unui psiholog. Dacă nu aveţi unul de încredere, atunci apelaţi la persoanele care ţin la voi şi vă doresc binele şi a căror opinie e valoroasă pentru dvs. Cereţi-le opinia vizavi de părţile dvs. slabe şi cele forte. Şi numaidecât făceţi o promisiune că nu vă veţi supăra pe nimeni şi pe nimic cel puţin o perioadă.

Includeţi imaginaţia - aceasta e cea mai simplă şi mai eficientă metodă. Construiţi mental un zid din oglinzi şi închipuiţi-vă că tot ceea ce vorbesc alţii despre dvs, se reflectă înapoi la ei. Trucul chiar lucrează! .

Bârfele sunt benefice

Cercetările arată că bârfele pot avea un puternic efect terapeutic. Persoanele care pot transmite informaţii prin bârfe se simt foarte bine.

Subînţelesul oricărei bârfe este "Suntem mai buni decât ei". Această idee încurajează, dă un sentiment de superioritate - deși iluzorie. Bârfele distrează, unesc oamenii și chiar înlătură stările de depresie. Cu toate acestea, totul este bun cu moderaţie, deoarece bârfitorii prea activi riscă să rămână în cele din urmă singuri. În ceea ce privește sentimentul de superioritate, singura persoană cu care pot și ar trebui să ne comparăm, suntem noi înşine. Dacă sunteți bun la ceva la un moment dat – e minunat. Însă să te compari cu alte persoane e o activitate fără de niciun folos. Mai bine insiparaţi-vă din exemplele altora, ca să nu fiţi tentat să bârfiţi.

Reţineţi: dacă cineva vă vorbeşte pe la spate, înseamnă că sunteţi în faţă!

Dependența de condițiile meteo

Weekend-ul ăsta am stat să caut informaţii despre dependența de condițiile meteo. Nu ştiu cum staţi voi şi cât de tare vă afectează pe voi, dar pe mine de multe ori mă afectează. Am aflat că această dependenţă există şi este recunoscută de specialişti.

Cum scăpăm de ea?

Potrivit statisticii poliției, în perioada cu precipitații abundente au loc cele mai multe accidente rutiere. Cu toate acestea, chiar și în momentul când asfaltul este perfect uscat și în aer e doar o ușoară prevestire că vine ploaia, la majoritatea persoanelor se înregistrează o încetinire a reacției.

Scăderea presiunii atmosferice, într-o măsură mai mică sau mai mare, afectează sistemul nervos, hormonal și circulator. Însă, conform opiniei medicilor, adevărata meteodependență se manifestă în cazurile în care anumite schimbări meteorologice cauzează o boală specifică.

În categoria meteoropaților intră atât persoane perfect sănătoase, precum și bolnavii de diabet zaharat, reumaticii, persoanele cu tensiune arterială crescută, etc. Numărul meteoropaților e în continuă creștere: dacă cu zece ani în urmă reacționa patologic la modificările factorilor meteorologici doar o persoană din cinci, atunci în prezent suferă de fluctuațiile meteorologice fiecare a doua persoană.

Trebui de remarcat faptul că femeile sunt influențate de condițiile meteorologice de două ori mai mult decât bărbații, iar copiii, în schimb, nu suferă deloc de dureri de cap cauzate de condițiile meteorologice.
Hipersensibilitate la vremea de afară - coșmar al civilizației
Pentru o perioadă îndelungată de timp, tendința de creștere rapidă a meteoropaților a fost asociată cu încălzirea globală și cu schimbările climatice. Recent, însă s-a constat că acest fenomen are loc din cauza dezvoltării rapide a viații urbane departe de natură și de aerul curat.

Locuitorii din orașe sunt de două ori mai influiențați de condițiile meteorologice decât locuitorii din mediul rural. Cu sute de ani în urmă, oamenii trăiau în armonie deplină cu natura. Ei se adaptau mult mai ușor fluctuațiilor de temperatură și capriciilor presiunii atmosferice. Organismul, care era călit de fluctuațiile meteo permanente, cu succes făcea față stresului și ciclurilor naturale ale anotimpurilor.

Acum, însă, oamenii sunt extrem de sensibili la suntem sensibili la microcataclismele meteorologice. Vara, ne refugiem de căldură în spații dotate cu aer condiționat, iar iarna , ne încălzim de la sistemul centralizat de încălzire. Astfel, organismul își pierde capacitatea de a se adapta rapid iar la schimbările climatice răspunde printr-o stare de sănătate precară.

În cazul în care sistemul nostru imunitar este slăbit, sau când suntem bolnavi, reacționăm mult mai acut la fluctuațiile meteorologice. Acest lucru explică de ce de cele mai multe în categoria meteropaților intră oameni în vârstă, care din cauza vârstei sau a unei boli grave au un mecanism de apărare slab.

Cu toate acestea, de la an la an crește numărul meteo-dependenților cu vârsta cuprinsă între 30 – 40 de ani. În această categorie domină femeile la care fluctuațiile ciclice ale hormonilor feminini din organism le crează hipersensibilitate față de condițiile meteo. După vârsta de cincizeci de ani, meteoropați sunt mai mulți bărbați decât femei.

Cele mai recente cercetari arată că odată cu modificările presiunii atmosferice unu din zece copii devine iritabil și distras, nu doarme bine și pierde pofta de mâncare.

În plus, a fost dovedită și legătura între meteo-dependență și stilul de viață. Cel mai adesea afectați de fluctuațiile meteorologice sunt lucrătorii de birou supuși stresului, insomniei și oboselii. În grupa cu risc mare de a deveni sensibili la vreme sunt persoanele care evită activitatea fizică, consumul de produse grase, consumul de alcool și cafea.

Cel mai buni ne simțim atunci când după ploaie revine vremea buna. Cel mai rău - atunci când se confruntă fronturile atmosferice

Cea mai favorabilă vreme pentru meteoropați este prima săptămână de creștere a presiunii atmosferice, când soarele de-abia se arată printre nori.

În zilele cu presiunea atmosferică ridicată (vara e foarte cald și fără nori, iarna – însorit și geros), crește tensiunea arterială, apar dureri de cap, persoanele dependente de condițiile meteo sunt iritate și nervoase. Medicii recomandă acestor persoane să ofere corpului o pauză, să renunțe la eforturi de orice fel și la orice activități care ar duce la creșterea presiunii - ceai, cafea, cola, energizante, sare și alcool.

Când presiunea atmosferică scade(cerul e acoperit de nori, vara e năduf, iar iarna e umed), pentru meteoropați începe perioada depresivă. În ciuda letargie și lipsei de energie, insomniile sunt foarte frecvente în această perioadă. Durerile de cap de cele mai multe ori sunt însoțite de stări de vomă. Medicii recomandă în această perioadă să începeți ziua cu exerciții de yoga sau cu o plimbare vioaie în aer liber. Puteți consuma mai multă cafea, iar înainte de culcare să consumați alimente bogate în carbohidrați - paste, sandwich-uri, biscuiți.

Frontul atmosferic cald aduce întotdeauna mai întâi o scădere puternică a presiunii atmosferice, și apoi o creștere bruscă a acestua împreună cui creșterea temperaturii. Meteoropații trăiesc în această perioadă stări de somnolență, oboseală, probleme de concentrare. Acest efect se datorează scăderii producției de hormoni tiroidieni cauzată de temperaturile ridicate. În astfel de zile e necesar să vă petreceți timpul liber într-un mod cât mai activ.

Frontul atmosferic rece se caracterizează prin zile posomorâte, precipitații abundente și vânturi puternice. Semnal acestui front sunt durerile de cap, migrenele, starea proastă de spirit, anxietate scăzută. În timpul acestei perioade, organismul este stresat, și, prin urmare, produce mai multă adrenalină, care provoacă disconfort. Foarte binevenite sunt tehnicile de relaxare, exercițiile de respirație, precum și ceaiuri de plante cu efect calmant.

Majoritatea atacurilor de cord se întâmplă în intervalul noiembrie-martie

Coliziunea maselor de aer rece și cald provoacă salturi bruște de temperatură și de presiune atmosferică. Orice schimbare bruscă a presiunii provoacă fluctuații ale tensiunii arteriale și tulburări de ritm cardiac, care pot duce la atac de cord sau hemoragii cerebrale.

Fluctuațiile meteorologice provoacă dureri de cap și iritabilitate la pacienții hipertensivi, oboseală și starea generală proastă mai ales la persoanele cu tensiune scăzută. În plus, cei care suferă de dureri de inimă, simt discomfort când bat vânturi puternice, afară e geros sau ploios.

Pentru pacienții cardiaci și hipertensivi la fel de periculoasă e căldura excesivă. Cele mai înalte valori ale temperaturii se înregistrează de obicei în luna iulie. Din cauza căldurii se dilată vasele de sânge și astfel apar dificultăți în acțiunea de a respira. Atunci când căldura e în toi, sângele se îngroașă, provocând formarea cheagurilor de sânge.

Când e cald, medicamentele se absorb mult mai rapid în sânge, accentuând-se însă efectele lor secundare. Această regulă se aplică la toate produsele, inclusiv cele care scad tensiunea arterială.

Cei care iau medicamente, ar trebui să consulte un cardiolog ca să revedeți împreună o eventuală modificare a dozei zilnice. În plus, medicii recomandă ca să măsurați tensiunea de câteva ori pe zi pentru a prinde momentul în care tensiunea începe să oscileze periculos.
Frontul atmosferic rece și zilele reci însoțite de vânt agravează artrita

Demult e binecunoscut faptul că articulațiile afectate de febra reumatică - este cel mai sensibil barometru. Când vine vorba de ploaie și vreme rea, articulatiile incep sa se ​​inflameze și provoacânf durere. Aceleași senzații pot fi date de un os rupt cu mai mulți ani în urmă sau un picior luxat.

Peste 70 la suta din persoanele care sufera de artrită, observă revenirea bolii în timpul zilelor cu presiune atmosferica scăzută, iar 80 la suta simt dureri acute când e frig pătrunzător.

Reumatologii recomandă pacienților lor, chiar și vara, când plouă, să stea acasă timp de 2-3 zile. În acest timp e nevoie să se deplaseze cât mai puțin posibil, în special pe scări, să nu ridice obiecte grele. În acest fel veți avea grijă de genunchi, care sunt deosebit de sensibili la artrita.
Fiecare al 10-lea om e deprimat când afară e posomorât sau plouă

Adesea confundăm boala care necesita tratament cu înrăutățirea temporară a stării de spirit. Conform ultimelor cercetări, aproape 90 la suta dintre oameni cei meteo-dependenți comit această greșeală. Mai ales că majoritatea oamenilor reacționează la senzonul ploios printr-o stare melancolică, iar sezonul cald - printr-o stare binevoitoare.

Oamenii de știință susțin că vânturile puternice, ploile frecvente și furtuna, provoacă stări de stres. În timpul acestor manifestări meteorologice crește secreția de adrenalină, ceea ce provoacă creșterea rapidă a tensiunii arteriale și ne stimulează să acționăm. Efectele acestor schimbări meteo pot fi iritații, stări de nervozitate, tulburări de somn, însoțite ulterior de dureri de cap.

Meteoropații simt discomform de multe ori cu câteva zile înaintea începerii fenomenelor meteorologice. Medicii recomandă în această situație să eliminați stresul de orice fel. Un efect excelent antistres îl au calmantele pe bază de plante (cu extract de lamaie sau de valeriană), preparatele ce conțin magneziu și vitamina B. Efect curativ asupra psihicului și corpului au exercițiile de yoga sau plimbările lungi în aer liber.

***

Meteodependența este imposibil de tratat - fie simțim ciclurile naturale, fie nu. Cu toate acestea, profilaxia, renunțarea la obiceiurile nocive, odihna activa în aer liber vă va ajuta să treceți ușor peste reacțiile neplăcute ale organismului la schimbările bruște ale vremii.

Articulațiile sănătoase, nervii de oțel și pereții elastici vaselor sangvine, nu vor permite ca data viitoare să renunțați la viața normală înainte de furtună sau de creșterea presiunii atmosferice.

Oboseala cronică

Oboseala reprezintă una dintre bolile contemporane. Nu ştiu cum staţi voi cu această problemă, dar eu aud tot mai des oameni care se vaită că sunt obosiţi. E normal să simțiți uneori starea de oboseală. E firesc, luând în considerație ritmul vieții. Însă oboseala permanentă trebuie să vă dea semnale de alarmă.

Nu e bine să vă simțiți obosit chiar de dimineață, la trezire. Trebuie să aveți suficientă energie pentru puțină mișcare – o plimbare sau câteva exerciții fizice.

Cu toate acestea, din ce în ce mai multe persoane nu au energie nici măcar să se ridice dimineața din pat, nemaivorbind de întreaga zi.

Oboseala cronică poate surveni la orice vârstă, însă la femei, cel puțin, se manifestă în anii de premenopauză. Nu e atât de acută încât să lipsească persoana în cauză de principale responsabilități: de a merge la muncă sau de a face curățenie prin casă. Totuși, senzația de oboseala e mereu prezentă.

Cauzele posibile

Din păcate, oscilațiile la nivel de hormoni, își spun cuvântul, însă nu întotdeauna acesta e motivul principal. De regulă, există cel puțin un factor, care contribuie la starea de oboseală permanentă.

Problemele cu somnul pot induce starea de oboseală, însă majoritatea celor care se simt istoviți, dorm bine. Numărul orelor de somn de care avem nevoie diferă de la o persoană la alta, și e adevărat că unii dau randament după șase ore de somn, în timp ce alții abia după opt. Așadar, primul lucru care trebuie verificat când persistă starea de oboseală este câte ore dormiți în realitate, iar dacă media pe noapte e mai mică de șapte ore, probabil aveți nevoie de mai multă odihnă. Dar dacă dormiți destul și tot vă simțiți epuizat atunci cauzele pot fi: medicale, psihologice sau cele ce țin de stilul de viață.

Cauzele medicale ale surmenajului

Cea mai des întâlnită cauză e insuficiența de fier. Acesta e esențial în formarea hemoglobinei, pigmentului roșu care poartă oxigenul prin sânge. O cauză sigură a lipsei de fier este anemia, însă există femei care, deși nu sunt anemice, au un nivel scăzut de fier în organism, iar acum se știe că unul dintre simptome este oboseala. Această situație se conturează de obicei de-a lungul anilor din cauza consumului redus de carne roșie, care constituie o bogată sursă de fier, sau din cauza menstruațiilor abundente.

O altă cauză poate fi activitatea redusă a glandeo tiroide, diabetul sau infecțiile acute. De asemenea, oboseala poate di unul dintre efectele adverse ale anumitor medicamente. De aceea, citiți cu atenție prospectele pastilelor pe care le luați.

Cauze psihologice

Printre motivele psihologice se numără depresia, anxietatea și stresul. Trebuie să recunoașteți că numai faptul de a vă simți mereu nefericiți e de ajuns pentru a chema starea de oboseală.

Stil de viață

Principalul motiv pentru care persoanele se simt mereu obosite e stilul lor de viață. Omul obișnuit al secolului XXI încearcă să facă mai multe decât poate, lucru care secătuiește de energie. De pildă, iată câteva dintre activitățile zilnice ale unei femei obișnuite:

- Are grijă de casă și merge și la serviciu

- Are grijă de copii sau de părinți

- Nu are timp să se relaxeze

- Ține diete pe termen lung sau pur și simplu are un regim alimentar dezichilibrat

- Nu face mișcare

Ce e de făcut?

Dacă simțiți o stare constantă de oboseală, mai întâi ar trebui să mergeți la doctor și să faceți niște controale pentru a depista eventuale cauze medicale. Printre analize se numără: analize complete de sânge, care pot depista anemia; nivelul de fier, nivelul glucozei, nivelul hormonilor tiroidieni.

Un medic bun va pune și întrebări legate de starea de spirit. Chiar dacă persistă convingerea că nu vă simțiți bine, sau apar stări de neliniște, uneori e nevoie să apelați la un profesionist pentru depistarea problemelor psihologice. Tratamentul prin consiliere psihologică se poate dovedi de mare ajutor, reîncărcându-vă bateriile.

Dacă nu e vorba de nicio problemă psihologică sau medicală, atunci analizați-vă stilul de viață cu un ochi critic. De asemenea, începeți să faceți schimbări:

- Aveți grijă ce mâncați. Nu săriți peste micul dejun, și peste celelalte mese. Consumați multe fructe și legume proaspete. Serviți un prânz sănătos, nu doar o gustare pe fugă.

- Atenție la cantitatea de alcool pe care o consumați.

- Încercați să vă implicați în mai puține activități. Nu e obligatoriu să răspundeți la absolut toate solicitările. Învățați să delagați. Nu e nevoie de răspuns la telefon, de fiecare dată când sună. Prioretizați-vă sarcinile.

- Culcați-vă mai devreme și evitați nopțile albe.

- Asigurați-vă că vă acordați zilnic cel puțin jumătate de oră de relaxare. Nu trebuie să vă simțiți vinovat pentru că în loc să fugiți încolo și încoa, preferați să citiți o carte sau să priviți emisiunea preferată.

Aveți grijă de sănătatea dvs!

Dincolo de aparenţe

Atunci cand stai tu cu tine si te intrebi (daca faci parte din categoria celor care isi pun intrebari si nu a celor care iau totul ca atare), de ce ai ajuns intr-o anumita situatie si ai ramas blocat acolo incepi sa te intrebi ce mai asteapta viitorul de la tine. Omul nu este facut pentru a trai singur. Nevoia de a fi impreuna, de a impartasi atat bucuria, cat si supararea cu "sufletul pereche" este mai puternica decat nevoia de a fi singur. Cu toate acestea, fie ca suntem implicati intr-o relatie, fie ca nu avem o viata de cuplu, ne dorim uneori sa avem momentele noastre de singuratate, acele oaze de liniste in care ne regasim si reusim sa analizam ce se intampla cu noi insine si cu cei din jur. Nietzsche spunea ca "marile descoperiri despre noi insine apar in momentele noastre de tacere".

Nu este nici o problema sa spui "Sunt OK singur" in momentul in care intr-adevar te simti bine asa si este alegerea ta constienta de a fi singur. Insa cei care afirma ca se simt bine singuri formeaza o categorie aparte, fiind greu de depistat daca sunt in aceasta situatie pur si simplu din placerea de a fi singuri sau daca nu cumva in trecutul lor exista o trauma suficient de puternica, astfel incat sa ii conduca spre resemnare si spre decizia ferma de a ramane singuri. Este greu de crezut ca dragostea cade pe horn in ajunul Craciunului sau o primiti in cosul de Paste.

Din alta perspectiva, a spune "ma simt extraordinar fiind singur" poate fi un mesaj pentru ceilalti: "Nu vreau sa vorbesc despre situatia in care ma aflu. Nu ma mai intrebati cand o sa-mi gasesc pe cineva, nu ma mai bateti la cap de ce sunt singur(a), pentru ca nu am nici un defect. Lasati-ma sa-mi traiesc singuratatea asa cum stiu eu". Dar in acelasi timp poate fi si un mesaj de genul: vreau sa vad si cum este sa fii singur. Eu am vazut cum a fost in doi si mi-a ajuns, poate este momentul sa fiu putin cu mine, chiar daca asta inseamna sa fiu singua in cea mai mare parte din timp. Eu cred ca astfel de persoane, ca mine, se afla intr-un proces de cautare, de regasire si de reasezare a planului lor interior.

In cea mai mare parte din timp este ok o astfel de situatie, in restul timpului iti suni prietenele si iesi in oras, ai toate sansele sa afli de la prietenii tai aflati intr-o relatie ca viate de unul singur este ok si ca poti face exact ceea ce vrei intr-un anumit moment. Indiferent ce decizie ai luat, cel mai important este sa ti-o asumi si sa te bucuri de ceea ce ai, regretele nu-si au locul in decizia de a trai singur sau in doi :)

Cu soarta de mână

Tocmai a trecut un an. Un an greu, un an pe care nu l-am prevăzut şi care nu am ştiut cum se va termina. Dar uite că s-a terminat cu bine. A fost un an în care am plâns mult, am râs mult, dar cel mai important este că am trecut cu bine peste toate.Te aştepţi ca supravieţuitorii de cancer să fie oameni veseli şi entuziaşti, să fie mulţumiţi că au scăpat cu bine, dar, de cele mai multe ori, aceştia au senzaţii de depresie, epuizare şi furie, sentimente pe care nu le pot ascunde. Din cauza prevalenţei mari a cancerului, tot mai mulţi oameni luptă pentru viaţa lor şi ajung să fie supravieţuitori în lupta cu cancerul. Dar, după lupta cu boala, începe lupta cu viaţa.

M-am schimbat şi ştiu asta. M-am îngrăşat, nu mai pică hainele de pe mine, ceea ce este un lucru bun în definitiv, m-am lăsat de fumat, mi-am schimbat regimul alimentar, dar cea mai importantă schimbare este cea petrecuta în interior. Oamenii care au luptat cu cancerul au tendinţa să fie aprigi. Fiind supravieţuitori ai unei lupte pe viaţă şi pe moarte, ei ştiu foarte bine cât de valoros este timpul lor.
Nu le pasă ce cred alţii, se îmbracă cum vor, ignoră vorbele răutăcioase despre lipsa părului aranjat şi fac ce vor şi ce îi reprezintă.

Exact cu un an în urmă mă întrebam dacă mai apuc 2017, dacă mai apuc să scriu despre experienţa prin care voi trece şi trăirile pe care le voi avea. Cineva acolo sus mă iubeşte, e clar, mă ajută de fiecare dată şi are grijă de mine. Îmi dă stări diverse presărate cu mici depresii, dar îmi dă din când în când câte două palme ca să realizez totuşi că sunt o norocoasă.

Şi da, e clar, sunt recunoscătoate pentru tot.

Cred că viaţa ar fi fost tare plictisitoare fără furtunile de care am avut parte în ultimii ani. Cu 21 de ani în urmă am intrat într-un domeniu incitant atunci când am început să muncesc şi uite că viaţa zbuciumată de jurnalist mă bântuie încontinuu.

Însă da, cu o viaţă liniştită m-aş fi plictisit, e clar.

Viaţa merge înainte, chiar dacă merge altfel...

Depresia, o relaţie neadecvată cu viaţa

Depresia este o relaţie nepotrivită, neadecvată cu viaţa. Interacţiuni, schimb. Viaţa ne vorbeşte şi noi vorbim vieţii. Viaţa ne pune întrebări şi noi îi dăm răspunsuri. Noi punem întrebări şi ea ne dă răspunsuri. La o persoană depresivă acest schimb eu-viaţă, nu se realizează. Viaţa este asemenea curgerii apei. O persoană depresivă are oprită această curgere normală a apei. E un blocaj, o oprelişte. Se întâmplă ceva acolo. Omul depresiv caută să dea un sens vieţii, dar privind spre puseurile interioare nu sunt binevăzute. Se uită la tradiţiile spirituale şi nu îi mai vorbesc, nu îi mai spun nimic. Şi atunci negăsind nici un reper şi nici un sens, cade în depresie. Soluţii false sau incomplete. Ascunderea simţămintelor. Avem măşti, ne ascundem impecabil. Mai nou se ascunde depresia şi în spatele diplomelor universitare, în spatele erudiţiei noastre, în spatele şcolilor pe care le tot facem, apoi le întrerupem şi luăm altele la rând. Se mai ascunde şi în spatele unui serviciu la care stăm peste program, unor afaceri pe care nu le ducem la bun sfârşit. Ascundem depresia în spatele oricărui lucru şi oricărei activităţi. Iar dacă nu e tratată, vindecată, depresia va rămâne acolo în interior, mocnind ca un vulcan ce, la un moment dat, va erupe. Ne va distruge pe noi şi va distruge pe cei din jurul nostru. Perioadă de doliu. Doi din zece români au probleme psihice şi unu din zece are depresie, se arată în cel mai recent studiu în domeniu. Mai grav este că depresia îi împinge pe mulţi să se sinucidă. 3000 de sinucideri pe an, iar din acestea 70% erau depresivi.

Tinerii vor totul acum. Şi buf! Atac cerebral, depresii, etc. Doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conştientizeze această afecţiune şi să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul personal şi ignoranţa. 70-80 % dintre persoanele care suferă de tulburări depresive şi ies din spital se întorc înapoi după o perioadă deoarece nu continuă acasă tratamentul prescris de specialist.

Starea de depresie se aşează şi pe cel ce nu are incapacitatea de a vedea ceea ce are deja şi se focusează doar pe ceea ce nu are. Devenim oameni puternici, nu ne naștem așa. Te antrenezi, creşti. Poţi să priveşti un măr şi să găseşti mii de motive să te miri, să te bucuri. Stările afectiv emoţionale noi le stăpânim. Depindem de factorii interiori ai vieţii şi nu de factorii exteriori. Emoţiile sunt ca nişte clape de pian pe care noi le atingem, când vrem, cum vrem. A trăi rău sau bine este o obişnuinţă, un traseu pe care îl urmăm. De la mergător la zburător este o distanţă firească. Să schimb modul obişnuit al lucrurilor, să fac altă obişnuinţă să nu mai gândesc prost, să nu mă mai simt prost, să nu mă mai învinovăţesc, etc. Se cuvine să modific mecanismul de a vedea şi a simţi lucrurile şi a ierarhiza valorile. E nevoie să ne iubim şi să nu ne batem joc de lumea noastră interioară. Paletă îngustă de trăiri. Dependenţă de stări emoţionale. Ne ajutăm de creaţie ca să ne creăm pe noi înşine. Lucrăm împreună cu preotul, psihologul, psihoterapeutul şi nu aşteptăm minuni din exterior. Relaţia cu Dumnezeu este un dans în care se cuvine să ne lăsăm uşori, să ne danseze cum vrea şi pe unde vrea, să ne poarte, să ne înveţe paşii.

Tânăra generaţie şi tradiţiile străvechi

Suntem în perioada în care de pe masă nu lipseşte nimic, perioada în care mâncăm orice şi la orice oră fără a ne mai gândi dacă este bine pentru organismul nostru sau nu. Ne agităm mai mult decât este cazul să facem cumpărături şi să ne întâmpinăm oaspeţii cu bucate alese pe masă. Ne forţăm să păstrăm anumite tradiţii chiar dacă acestea nu ne reprezintă şi nu ne provoacă prea mari satisfacţii. O facem pentru că “trebuie” şi nu avem de ales, nu ne putem dezamăgi familia, o vom face mai târziu atunci când ei nu vor mai avea puterea de a ne mobiliza pe toţi. O să vină această vreme în care generaţia bunicilor noştrii va trece, părinţii noştri nu vor mai avea puterea să facă totul de unii singuri, iar noi nu vom mai avea ce să le arătăm copiilor şi mai apoi nepoţilor noştrii. Adevărul este că sunt multe tradiţii care se mai ţin pe la noi. Unele sunt mai bune, altele sunt mai puţin bune. Sigur, până la urmă, tradiţia poate fi văzută din afară ca fiind ceva rău dacă n-o înţelegi. Totuşi, sunt şi obiceiuri exagerate de care ne agăţăm parcă cu dinţii. Părerea mea personală este că unele obiceiuri şi tradiţii merită păstrate şi duse mai departe, dar nu trebuie impuse.

Despre bunul simt putem spune multe, incepand de la educatia data de catre parintii si bunicii nostri, acele reguli simple si traditionale poporului roman, nascute din inclinarile si trebuintele fiecaruia, create categoric pentru buna armonie a tuturor, si pana la explicatiile filozofice ce-l definesc drept o masura a bunei cresteri, a bunei cuviinte si, bineinteles, o masura a respectului fata de cei din jur. Reguli pe care, copii fiind, le-am invatat, pentru ca ani mai tarziu, la varsta maturitatii, sa le aplicam in viata de zi cu zi, oriunde si oricand, diferentiandu-ne de nesimtitii zilelor noastre, adica de cei care mananca seminte si scuipa cojile pe jos, de cei care merg la picnic si lasa munti de gunoaie in urma lor, de cei care considera ca strada este numai a lor, injurand si claxonand, incalcand tot ceea ce-nseamna legislatie rutiera, si astfel de exemple ar putea continua, “panoplia nesimtirii” fiind vasta, multi nesimtiti regasindu-se in ea. Din pacate, din ce in ce mai multi! Ne degradam ca societate pe zi ce trece, uitam ce-am fost, ignoram ce putem fi, tinerii nu stiu iar cei batrani uita sa-i invete ori poate nu mai stiu sa-i invete…

De ce oare am uitat sa vorbim copiilor astazi despre respectul fata de cei din jur, despre iubirea fata de natura si patrie, despre simtul masurii si al valorilor? De ce oare copiii de astazi au uitat sensul cuvintelor “sarut-mana/buna ziua”, “te rog”, “multumesc” si altele, cuvinte care pentru noi, cei nasc, reprezinta insasi uti inainte de '89, cheia bunei functionari a masinii numita CIVILIZATIE. Fiindca civilizatia este (din punctul meu de vedere, al unui umil pasionat de istoria si trecutul acestei tari care-mi este tare draga.), asemenea unei masini, daca i se-acorda respect, atentie si educatie, functioneaza ireprosabil, producand valori, umanitate si progres. As vrea sa cred ca noi astazi suntem mult superiori bunicilor si parintilor nostri, insa modul cum ne comportam, cum ne manifestam in viata de zi cu zi, cum respectam si aplicam minimele reguli ce convietuire civilizata si bun simt demonstreaza exact contrariul, le suntem inferiori.

Mai grav este faptul c-am devenit total nepasatori fata de nesimtitii zilelor noastre, actele lor reprobabile si condamnabile in ochii batranilor nostri, sunt “normale” in ochii nostri. De ce am ajuns aici? De ce s-a ajuns aici? Suntem cu totii vinovati de faptul ca tiganeala, manelizarea, sfidarea valorilor si a trecutului, lipsa de respect si de bun simt, au ajuns astazi “valori” in societatea romaneasca? DA, CATEGORIC DA!

Omul, un personaj risipitor

În esenţă omul este o fiară veşnic nemulţumită. Dacă are ce mânca, nu e destul, dacă nu are, e rău că nu are, cam aşa gândeşte omul pe toate planurile. În loc să te mulţumeşti cu ce ai întotdeauna îţi doreşti mai mult, ceea ce este foarte bine atunci când eşti pe deasupra realist. Dacă ştii că poţi mai mult e normal să vrei mai mult, dar dacă nu? Cu ce te alegi? Cu o permanentă stare ne nelinişte şi de nemulţumire.

Cât la suta din câştigul vostru îl irosiţi pe mâncarea ce rămâne în frigider şi pe care nu apucaţi să o mâncaţi? De ce cumpără omul mai mult decât consumă nu o să înţeleg niciodata, de ce dacă  vreau să mănânc un măr trebuie să îmi cumpăr 1 kilogram? De câte ori aruncaţi din frigider resturi şi vă întrebaţi: pentru ce am cumpărat asta…pentru ce m-am chinuit să gătesc?

Femeia de cele mai multe ori doreşte să ştie că atunci când doreşte să gătească ceva trebuie să aibă la îndemână ingredientele şi astfel face permanent provizii, nimic rău în asta atâta timp căt este vorba de produsele de bază care au un termen de valabilitate mai îndelungat. Pentru celelalte însă este recomandat să fiţi foarte atente la acest termen. Pe lângă nemulţumire să ne mai alegem şi cu o sănătate precară, poate încercăm să fim mai chibzuiţi? La un moment dat nu vom mai avea nimic, aveţi idee cum vă veţi descurca atunci?

Pacient în România

Pacientul trebuie să îşi regândească felul în care a fost educat, că totul se rezolva la spital, trebuie să înveţe nişte paşi pe care trebuie să-i facă, trebuie să înţeleagă să se ducă la medic pentru consultaţii şi analize preventive. Într-un sistem medical sănătos, pacientul trebuie să aibă dreptul de a alege ce servicii şi produse medicale i se potrivesc. Şi tot el este cel care trebuie să fie destinatarul direct al ajutorului financiar din partea statului. În Romania anului 2016 pacientul nu este un om, ci este un diagnostic. Am trăit să o vad şi pe asta. Să aştept la coadă în Policlinică să mă internez şi să apară la uşă asistenta care strigă în gura mare "tiroida", mai apoi "pancreasul"...destul de şocant atât pentru un om sănătos cât şi pentru un om bolnav, dar asta este situaţia.

Atunci când vezi la televizor câte se întâmplă în spitalele din România ţi se pare aiurea situaţia şi ţi se face pielea de găină. Atunci însă când eşti implicat direct într-o astfel de situaţie e cu totul şi cu totul altă poveste. Portretul robot al pacientului român e unul fără prea multe nuanţe: obedient, neinformat, solidar cu medicii care au salariile mici. Şi nu e nici un păcat în a respecta şi răsplăti daca vrei o tagmă care salvează vieţi. Spre care ne îndreptăm când ne e greu, în care ne punem speranţele când moartea este prea aproape. Te trezeşti într-un cerc vicios în care tot ceea ce credeai tu că este omenesc şi cumsecade, se duce dracului. In România anului 2016 eşti pus în situaţia de a reevalua bunul simţ şi buna creştere pe care ai primit-o acasă. Cred că aşa a fost şi a trebuit să fie, să trec şi eu prin asta. Să văd şi eu oameni care urlă în gura mare că vor salarii mai mari şi că nu lucrează în condiţii normale. Ok, sunt total de acord cu asta şi întotdeauna am fost. Nu voi fi însă niciodată de acord cu oamenii care lucrează în sistemul sanitar dar nu au nici o legătura cu asta. Nu au nici o legătura cu felul în care trebuie să te porţi cu un bolnav. El nu a ajuns pe un pat de spital pentru că s-a plictisit şi nu a mai avut ce face acasă. El a ajuns acolo pentru că are o problemă. De foarte multe ori are o problemă nasoală şi nu vrea să te uiţi la el ca la un rahat pe care îl laşi în pat să se usuce fără să te uiţi la el, fără şă îţi faci meseria şi să îl pansezi..

Este oare normal să nu reuşeşti să trezeşti o asistenta la ora trei din noapte ca să-i ceri un termometru pentru că ai febră? Este oare normal să ai într-adevăr febră şi să dai un telefon ca să ţi se aducă un paracetamol de acasă pentru că nu se găseşte în spital? Este normal ca salonul să fie supraaglomerat de aparţinători şi tu să nu reuşeşti să te odihneşti nopţi la rând pentru că muzica dată la maxim în căşti nu face faţă sforăielilor? Nu, nu este normal. Pacienţii ar trebui supravegheaţi şi ajutaţi de către personalul medical, nu te aparţinători care dorm pe scaun pentru că nu îşi pot lăsa soţia sau mama la cheremul infirmierilor.  Oamenii, când sunt sănătoși, uită să mulțumească. Bolnavii mai sunt cum mai sunt, dar însoțitorii, crescuți la școala Google a culturii medicale și comunicaționale sunt adevărate surse indolente. Ai toate şansele să îţi pierzi răbdarea şi să te pierzi cu firea în asemenea situaţii. Din fericire nu te bagă nimeni în seamă şi tu eşti ţintuit în pat iar tot ceea ce poţi face este să urli la tine că ai ajuns în situaţia asta.

Eu personal mă bucur că sunt bine şi am ajuns acasă (aici am paracetamol). Mă bucur că pe lângă toţi oamenii care nu au nici o legătură cu omenia şi comportamentul asertiv eu am dat peste oameni care au ştiu să îmi arate că exista şi cealaltă faţă a lucrurilor pentru care eu plătesc în fiecare lună asigurările medicale. Am avut parte de tratament de ultima generatie. Am avut parte de oameni care au ales sa faca bine semenilor. Nu vreau să par nerecunoscătoare, dar nu sunt in totalitate de acord cu ce se întamplă în jurul nostru.Am avut parte de personal medical căruia o să-i fiu recunoscătoare veşnic că am apucat să fiu acum şi să pot scrie despre faţa ştiută şi nevăzută a sistemului medical românesc.

Bucură-te de vârsta ta

Fără îndoială, ziua în care te-ai uitat în oglindă şi ai văzut o mulţime de riduri uitându-se la tine poate să fie devastatoare pentru morala ta. Am păţit-o şi eu atunci când uitându-mă în oglindă am realizat că mă tem de ochii ce mă privesc. A schimbat însă asta cu ceva frumuseţea mea interioară ? Deşi acele linii ale timpului ar trebui să fie un semnal al momentelor minunate şi al înţelepciunii, femeile nu se pot abţine să nu le vadă ca pe o pierdere de valoare şi frumuseţe şi să înceapă a le ascunde sub machiaj. Este cert că fântâna tinereţii nu există. În ciuda sutelor de produse anti-îmbătrânire şi a sutelor de lei pe care îi cheltui pe aceste produse, nu există nici o fântână a tinereţii sau o soluţie magică pentru a opri efectele îmbătrânirii.

Totuşi există câteva lucruri importante pentru schimbarea percepţiei asupra frumuseţii :

Frumuseţea se află în spatele fizicului. Frumuseţea nu este doar o experienţă fizică, ci şi una psihologică, de asemenea. Cu toţii tindem să gândim că frumuseţea este exterioară. Dar studiile ne spun că percepţia a ceea ce este atractiv şi neatractiv este mult mai complicată.

Schimbă experienţa vârstei. Deşi nu putem împiedica sau opri schimbările fizice ale îmbătrânirii, putem schimba experienţa îmbătrânirii. Nimeni, nici un doctor, dermatolog sau chirurg nu poate opri schimbările fizice ale îmbătrânirii.

Imaginea ta de sine este dinamică. În timp ce îmbătrânirea este inevitabilă şi ireversibilă, imaginea de sine nu este. Imaginea de sine poate să fie fluidă şi nepreţuită. Imaginea de sine nu este o imagine actuala a noastra, ci este mai mult o experienţă internă.

Niciodată vârsta cronologică nu trebuie să te definească. Poţi să te defineşti cu vârsta ta cronologică, dar are prea puţin de-a face cu modul în care te simţi. Poţi să defineşti cum vrei să fii la 40, la 50 şi mai departe. Pune frumuseţea în identitatea ta, nu identitatea în frumuseţea ta. Identitatea ta este alcatuită din multe aspecte ale tale. Modul în care arăţi este doar unul dintre ele. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, mai multe aspecte din tine pot crea identitatea ta.

Nu te teme de vârsta ta. Trebuie să înveţi să nu mai fi speriată de îmbătrânire şi vei arăta mai frumoasă. Atunci când vezi o femeie care este speriată, nu prea ai putea să o numeşti frumoasă. Nu este nimic frumos la teamă. Femeile trebuie să accepte că îmbătrânirea se întamplă. Echilibrează frumuseţea şi bucură-te de vârsta ta. Frumuseţea contează pentru toată lumea, iar pentru cei care îmbătrânesc frumos, nu contează mai mult sau mai puţin, ei doar au acceptat-o altfel.

O lume nesigură în confruntare cu un extremism sigur

Având în vedere situaţia din Franţa, mi-am adus aminte de un text scris dupa tragedia din Franţa, masacrul de la Charlie Hebdo la începutul lui 2015 şi îmi dau seama că nu s-a schimbat aproape nimic, cu toţii vom încheia un 2015 cu un mare semn de întrebare: încotro ne îndreptăm, unde vom ajunge până la final?

„Nu vom putea împiedica un nou atentat.” Acesta este mesajul pe care coordonatorul european al luptei antiterorism l-a transmis după episodul parizian. Observația este tulburătoare, dar permite înțelegerea unei situații cu care omenirea se confruntă în prezent.

În urma recentelor atacuri teroriste din Hexagon și a amenințărilor persistente, este de înțeles dorința opiniei publice de a cere garanții că alte evenimente similare nu se vor produce. Autoritățile însă, oricât de pregătite ar fi, nu pot promite siguranță absolută. Iar aici nu este vorba de lipsă de voință sau de profesionalism, ci de o problemă mult mai complexă.
Terorismul, o problemă fără final?

Riscul unor noi atentate l-a determinat pe unul dintre oficialii de rang înalt din departamentul luptei antiteroriste să atenționeze asupra unui fenomen cu care va trebui să ne obișnuim.

„Nu există o soluție-miracol. Mergând pe varianta prevenției, a depistării și a reprimării la nivel internațional, vom încerca să facem tot posibilul pentru a evita repetarea atentatelor. Dar nu vor putea fi împiedicate în proporție de 100%”, a avertizat Gilles de Kerchove, într-un interviu acordat AFP, citat de Agerpres. Practic, ceea ce transmite șeful antitero al Uniunii Europene este că întotdeauna vor exista supape care nu vor putea fi închise. Este un fapt pe care l-a recunoscut și şeful serviciilor de informaţii britanice (MI5), Andrew Parker, care a avertizat că nu pot fi opriți toți teroriștii, oricât de mult s-ar dori acest lucru.

De ce această nesiguranță? În mod firesc, închiderea unui terorist într-o închisoare ar trebui să însemne rezolvarea unei probleme. Ar fi de așteptat ca celulele teroriste din Europa să fie anihilate, iar teroriștii să fie trimiși cu toții după gratii, însă, în realitate, nici acest lucru nu poate oferi siguranță. Kerchove explică această situaţie aparent lipsită de justificare. În opinia lui, „închisorile sunt un incubator de radicalizare masivă”, fapt care poate crea mai multe probleme în cazul trimiterii după gratii a celor care revin, de exemplu, din Siria.

O dovadă concludentă în această privință sunt chiar autorii atentatelor de la Paris. Au devenit integriști chiar în mediul care ar fi trebuit să îi purifice de germenii terorismului. Această situație complicată este recunoscută și de ministerul francez al justiţiei. Potrivit purtătorului de cuvânt, din cele 152 de persoane condamnate și închise în Franţa pentru fapte asociate cu terorismul, 60 au fost identificate ca făcând prozelitism printre deţinuţii musulmani de drept comun.
Europa, în căutare de soluții

În aceste condiții, situația este chiar îngrijorătoare. Dacă închisorile sunt focar de extremism, atunci care este soluția? Ce ar fi de făcut, mai ales în contextul în care aproximativ 3.000 de europeni s-au alăturat grupărilor islamiste din Siria sau Irak, iar 30% s-au întors în ţările UE?

O soluție ar fi cea a premierului francez, Manuel Valls, care a anunţat crearea până la sfârşitul anului a unor „secţiuni speciale” în închisori pentru a-i izola pe deţinuţii jihadişti. Nu este însă soluția ideală, fiindcă organizațiile pentru apărarea drepturilor omului cel mai probabil vor reacționa. În timpul unui experiment într-o închisoare din zona pariziană, jihadiştii au fost izolaţi de ceilalţi, iar societatea civilă a denunțat experimentul, numindu-l „micul Guantanamo“. Valls este conștient de existența unor rețineri de acest gen, de aceea a menționat că măsurile luate se vor încadra în limitele unui stat democratic. „Vor fi luate măsuri excepționale, dar niciodată măsuri care pun în pericol statul de drept.”

Se mai discută între oficialii europeni despre necesitatea unei mai mari supravegheri, inclusiv asupra traficului aerian, fiind o măsură care a fost luată și în SUA după atacul de la Turnurile Gemene. Există riscul unei limitări a libertății individuale? Este una dintre dezbaterile care a încins și publicul român ca urmare a intenției autorităților de punere în aplicare a Legii Big Brother, care a fost, de altfel, evocată recent în discuţiile dintre Victoria Nuland şi oficialii români.

Există și „soluția” pedepsei capitale. Propunerea a fost susținută fără rezerve de Marine Le Pen. Soluția a mai fost pusă pe tapet și cu ocazia crimelor din Oslo, săvârșite de Andreas Breivik. Cu acea ocazie, el însuşi a spus că „nu există decât două soluţii corecte în acest caz: achitarea sau pedeapsa cu moartea”. Chiar dacă teroristul norvegian a admis justețea pedepsei capitale, aceasta ar presupune ample dezbateri de ordin etic și este posibil mai mult să agraveze problema decât să o rezolve. Întoarcerea Europei la timpuri apuse ale istoriei poate că nu este cea mai bună variantă.
Europa și momentul ei de teroare

Șocul creat de atentatul din Franța a fost comparat de mulți cu momentul prăbușirii Turnurilor Gemene. Chiar dacă numărul victimelor este departe de a fi comparabil, efectele de ordin psihologic pot fi similare. De aceea, este posibil ca, de acum înainte, „bătrânul continent” să nu mai fie la fel, cum nici SUA nu mai sunt aceleași. În acest sens, mesajul lui Kerchove ne invită la realism. Amenințarea va persista și nesiguranța se va accentua. O bună dovadă în această privință este situația din Bruxelles, unde au avut loc mai multe schimburi de focuri, cu victime, în timpul unui raid antiterorist. Potrivit presei belgiene, un grup jihadist se pregătea să comită un atac. Cel mai probabil, acesta va fi unul dintre scenariile cu care va trebui să conviețuim.

Oricâte eforturi ar depune forțele de securitate, vor exista breșe. Cel mai probabil, vor continua să lovească surprinzător și vor atenta asupra democrației occidentale. „Cu ajutorul lui Allah, vom ataca întreaga Europă”, sună unul dintre mesajele recente ale militanților integriști. În consecință, autorităților nu le mai rămâne decât să fie în alertă permanentă, iar cetățenilor, să își dorească să nu se intersecteze vreodată cu militanți islamici. Situația prezentă nu se potrivește cu viziunea optimistă asupra viitorului omenirii. „Sfârșitul istoriei” lui Fukuyama pare să se zdruncine din temelii. Societatea fără război pare să fie deja o utopie.

Rutina - un ritual elaborat

Se spune că omul după 7-8 ore de somn, ar trebui să fie apt de muncă, să fie “fresh”. Însă nu tot timpul este aşa de simplu. Uneori ne mai trezim obosiţi, mofturoşi, fără chef…ieşim în oraş numai ca să nu stăm în casă, aşteptăm să treacă zilele mai  repede şi nu realizăm că ele trec de la noi şi nu se vor mai întoarce niciodată. Acesta este momentul când trebuie să tragem un semnal de alarmă, către noi înşine, că ceva nu este în regulă. Uneori poate fi ceva mai grav, însă în general, conform tipilor deştepti de la Oxford care nu au altceva mai bun de făcut decât să facă studii, RUTINA este cea care ne seacă de puteri.

Totul este un ritual. Toţi facem un anumit lucru în fiecare zi, timp de ‘nşpee mii de secunde, minute, ore, zile, săptămâni… aţi înţeles ideea. Rutina este cel mai elaborat ritual pe care, tu, ca om încerci să îl execuţi cu o precizie de neegalat! Acest lucru se întâmplă datorită fricii. Ai citit bine, FRICA! Îţi este frică să nu se ducă totul la vale, pe apa sâmbetei, în cazul în care greşeşti. Te temi să îţi schimbi prietenii, locurile în care ieşi în oraş, tot ceea ce faci. Nu mai ai încredere în oameni, nu mai vrei să fii dezamagit. Te-ai săturat de tot şi de toate.

În tinereţe, nu îţi dai seama, ai toată viaţa înainte, dar nu atunci când începi să aduni ani în palmares, atunci îţi dai seama însă că acest ritual pe care îl repeţi zi de zi, se solidifică şi începi să te acomodezi cu ideea. Apoi, când vei sta de vorbă cu alţi oameni, îi vei bombarda cu indispoziţia şi faptul ăa te plângi (că la servici este aşa, că tu de fapt vrei şi meriţi altceva chiar dacă nu faci nimic pentru asta, că apropiaţii te-au dezamăgit din nou), dar defapt te mulţumesti cu ceea ce ai şi că toate zilele sunt la fel, dar nu vrei să recunoşti. Ai renunţat la idealuri şi nu îţi mai doreşti nimic. Astfel reuşeşti să eviţi orice înflorire, orice creştere interioară sau exterioară, cu excepţia celor prevăzute deja în mintea ta: promovările, câştigurile financiare la loto...Trist… Şi uite aşa, devenim sclavii rutinei.

Să ştiţi că exista şi o scăpare, un mod simplu de a păcali rutina. Ieşiţi din pătrat. Pur şi simplu luptă şi nu lăsa rutina să te distrugă. Omul este făcut pentru mai multe activităţi. Diversifica-ţi activităţile de peste zi, astfel vei avea o minte şi o viaţă sănătoasă.

Orice ai face şi conştientizezi că devine o rutină, caută tot timpul noi moduri de a o schimba, adăugând ceva nou în viaţa ta de zi cu zi. Chiar şi cele mai mici lucruri cum ar fi:

schimbarea traseului în drum spre şcoală/casă/servici;
fă ceea ce te interesează şi te amuză;
ascultă muzică şi dansează prin casă;
astăzi cumpăra pâine de la alt magazin/supermarket;
în loc să te pui în pat şi să te uiţi la TV, mai bine citeşte ceva;

Tot ceea ce clădim, poate fi distrus foarte uşor şi construit mult mai greu ca la început. Teama să schimbăm ceva la noi, în activităţile noastre este iraţionala, o iluzie! Să ştiţi că nu scriu despre rutină pentru că nu am altceva mai bun de făcut, scriu despre rutină pentru că mă lupt cu propria rutină şi încerc să schimb chiar eu câte ceva. Aşa că hai să nu devenim sclavii rutinei pentru totdeauna ci să luptăm! Se spune că: “Cerul este limita”, află de la mine, cerul nu este limita. Suntem nelimitaţi, putem duce la capăt orice activitate, oricât de complicată sau ucigătoare ar fi. Rutina omoară creativitatea, chiar vreţi să muriţi? Vă place aşa de mult rutina in care aţi ajuns fără să vreţi? Mie una nu îmi mai place, m-am săturat de ea, vreau să devin iarăşi EU...

Ambulanţe non stop pe străzile Timişoarei

Zilele acestea mi-am dat seama ce anume nu îmi place mie în Timişoara...sunetul sirenei de ambulanţă care urlă aproape non stop pe străzile oraşului. Câteodată mă simt în mijlocul unei zone de război. De la primele ore ale dimineţii când ies afară din casă, primul sunet pe care îl aud este cel al ambulanţei.

Adevărul este că nu înţeleg de ce ambulanţele alearga non stop pe străzi. Ştiu că nimeni nu îşi doreşte să sune la 112 şi să solicite o ambulanţă, dar cu toate acestea nu înţeleg de ce ele urlă aşa de tare. Oameni care au nevoie de asistenşă medicală sunt peste tot, e drept, doar că în alte ţări civilizate precum Germania, Austria sau Elveţia nu le auzi aşa de des.

În ceea ce priveşte sunetul, atunci când mă trezesc în miezul nopţii îmi amintesc de Findley care spune că orice, de la sunetul unui camion care trece pe strada din apropiere, până la sunetul produs de ambulanţă, ne poate produce insomnie de mijloc. Pentru a putea dormi cât mai liniştiţi, el recomandă utilizarea dispozitivelor generatoare de sunete albe sau a dopurilor de urechi...ce mă fac însă cu durerea de cap din timpul zilei, durere de cap şi disconfort auditiv produs de sunetul ambulanţei? Încă nu am aflat...dar atunci când o să aflu vă voi spune şi vouă...

De ce la ei se poate şi la noi nu?

M-am săturat să văd aceeaşi problemă dezbătută în fiecare zi peste tot. Îmi plac foarte mult câinii, am grijă atât de al meu cât şi de alţii care au nevoie, nu am nimic împotriva câinilor maidanezi, sunt împotriva eutanasierii lor în masă, poate aş fi de acord cu eutanasierea celor care fac rău, şi nu înţeleg de ce în ţările civilizate se pot găsi soluţii iar la noi nu?

În Germania, câinii fără stăpân sunt sterilizaţi gratuit de autorităţi, dar prezenţa lor pe străzi este un caz rar. Şi asta datorită unei legislaţii bine puse la punct. Persoanele care abandonează animalele pe străzi trebuie să achite amenzi usturătoare. În plus, în această ţară sunt foarte multe adăposturi pentru animale, atât private, cât şi de stat. Legislaţia este extrem de strictă şi în cazul proprietarilor de câini. Aceştia nu trebuie să îşi lase câinii nesupravegheaţi. În plus, este interzis accesul câinlor în parcurile pentru copii. În caz contrar sunt amendaţi. Fiecare proprietar de câine necastrat trebuie să achite, în fiecare an, la autorităţile locale, o taxă pentru fiecare exemplar pe care îl are în grijă.

În Spania, animalele fără stăpân sunt ţinute două săptămâni în adăposturile primăriei. Apoi, dacă nu sunt revendicate sau adoptate, ele sunt eutanasiate. În cazul în care ajunge într-un adăpost privat, câinele poate rămâne acolo, dacă nu este adoptat.

În Italia, stăpânii de animale sunt obligaţi prin lege să îşi înregistreze animalul, acesta primind un cod de identificare. Mai mult, câinii sunt trecuţi într-un registru naţional. Maltraterea şi abandonarea animalelor reprezintă infracţiuni.

În Polonia, câinii nu sunt eutanasiaţi, deşi reprezintă o mare problemă. Majoritatea adăposturilor sunt supraaglomerate, iar principala cauză pentru această problemă este faptul că polonezi care au câini nu îi sterilizează şi, astfel, se înmulţesc necontrolat.

Legislaţia din Bulgaria prevede ca organizaţiile pentru protecţia animalelor să ia maidanezii în adăposturi, să îi castreze, să îi deparaziteze şi să îi vaccineze împotriva rabiei. Apoi, câinii vagabonzi sunt daţi spre adopţie, timp în care sunt ţinuţi în adăposturi. Potrivit setimes.com, în Bulgaria, câinii nu sunt eutanasiaţi decât dacă sunt bolnavi sau agresivi.

Aceleaşi măsuri se aplică şi în Grecia, unde eutanasia nu este legală decât în situaţii speciale (câinele este bolnav sau agresiv). Dar, la fel ca şi în Bulgaria, adăposturile sunt supraaglomerate. Autorităţile elene se plâng că nu mai pot adăposti animalele fără stăpân din cauza lipsei de bani, generate de criza finaciară.

În Marea Britanie majoritatea familiilor au un animal de companie. Câinii maidanezi care sunt găsiţi, totuşi, pe străzi sunt ţinuţi în adăposturi, iar dacă în şapte zile nu sunt revendicaţi, sunt fie daţi spre adopţie, fie eutanasiaţi. Potrivit unui raport al Dog Trust, unul dintre cele mai importante ONG-uri care se ocupă de câinii din Marea Britanie, în 2008, din 96.892 de câini maidanezi adunaţi de pe străzi, au fost eutanasiaţi doar 6.710 (7%).

În Irlanda, câinii maidanezi sunt adăpostiţi şi eutanasiaţi în cazul în care proprietarii nu îi revendică în termen de 5 zile. În plus, în cazul în care un propietar nu îşi supraveghează câinele corespunzător, primeşte pe loc o amendă.

La noi nu se poate. Noi prindem câinii maidanezi în cel mai barbar mod şi îi aruncăm în adăposturi de unde nu mai permitem oamenilor să-i ridice. Dăm legi contra animalelor, nu ne mai pasă, ţara asta nu mai poate stoarce bani de pe urma câinilor maidanezi, gata, a murit un copil (dumnezeu să-l ierte), se face tam tam la TV, toată lumea vorbeşte despre problema câinilor maidanezi şi statul ia problema în mână. Dar cum? într-un mod barbar care îi face pe oamenii deţinători de animale responsabili ca mine să le fie scârbă. Scârbă de faptul că la noi nu se poate dar la alţii da...