Un scop mare nu valorează nimic, în lipsa unor valori puternice

Sunt o grămadă de seminarii despre scopuri, despre cum să-ți găsești vocația și tot pe atâtea articole pe acest subiect. Oamenii au înnebunit după această căutare; de sens și se sine, iar unii pleacă fericiți de la cursuri și se pun pe treabă, în timp ce alții sunt nesiguri încă. Apoi, mai e categoria celor care au scopul în față, însă se tem. Încă nu au curaj să ia o decizie și se ascund după mii de scuze.

Am observat o căutare acerbă a fiecăruia, în ceea ce privește misiunea vieții lui, care să-i dea motivație, putere, energie și să fie torța care-i luminează drumul.

Când nu găsești ceea ce cauți și nimic nu pare să te împlinească, simți un gol și crezi că ești o cauză pierdută. Tot cauți, răstorni lucrurile pe față și pe dos, participi la toate workshopurile, citești și plătești ședințe de coaching, însă nimic nu te mai satisface. Spui că nu te mai motivează nimic și abia te ridici din pat, pentru că habar n-ai care e scopul tău.

Poate ideea nu e să cauți un scop mare, ci să găsești un sens lucrurilor mici. Mi se pare că obsesia asta a vocației, a devenit precum modelele 90-60-90. O imagine care dăunează grav stimei de sine, dacă îndrăznești să fii diferit. Vezi cum unii oameni și-au realizat obiectivele și te gândești că și tu vrei să ai un vis care să te pună pe jar. Dacă nu-l găsești, imediat tragi concluzia că nu ești suficient de bun, puternic, talentat, etc. De când această imagine înfiorătoare a vieții?

Vrei să-ți spun adevărul? Un scop este egal cu zero. Exact, ai citit bine, ZERO. Pentru că nu face altceva decât să-ți umple un gol. Un alt gol imens din tine, care speri că va fi cimentat cu motivație după ce-ți vei găsi o misiune personală, pentru că altfel, nu te simți împlinit, în goliciunea și singurătatea ta.

Adică, ce e cel mai important pentru tine în viața asta? Care sunt valorile tale primare? După ce principii te ghidezi? Dacă nu respecți asta, poți să ai misiunea cea mai superbă, căci vei fi tot nefericit și vei renunța rapid la orice fericire de umplutură.

De ce ne găsim atât de greu drumul?

În primul rând pentru că ai impresia că te-ai rătăcit, când de fapt ești deja pe drumul bun. Tot ce trăiești azi te duce în direcția potrivită, însă nu conștientizezi datorită imaginii cu “Așa ar trebui să fie”. Nu trebuie să fie nici cum. Dacă ar fi trebuit să fie așa, deja ar fi fost. Dacă nu e, poate există un motiv întemeiat pentru asta.
Scuza lipsei scopului

Dacă nu ai găsit încă scopul tău măreț, ai scuza perfectă pentru a nu face nimic, spunând că nu ești motivat.

Aici îți spun un secret. Nu vei fi tot timpul motivat, nici după ce-l găsești. Chiar dacă ai impresia că apoi ai putea muta și munții, nu e așa. Vei avea în continuare zile când vei zace în pat cu o găleată de aripioare picante în brațe, vei avea zile când vei suferi pe motiv că ești leneș și totuși nu vei face nimic, vei avea nopți nedormite, gândindu-te dacă vei reuși sau nu și vor fi luni când vei avea impresia că stagnezi, chiar dacă barca se mișcă pe mare. Vei mai trăi tot ce trăiești și acum, însă diferența o va face perseverența și disciplina ta. Nu trebuie să te simți motivat să te ridici din pat și să-ți faci treaba, ci să o faci în ciuda stărilor tale proaste. Ăsta este secretul suprem al oamenilor care au reușit vreodată ceva.
Chiar nu ai un scop?

Orice ai face, în fiecare zi, ai scopuri mici, care te îndeamnă la acțiune sau la inacțiune. Chiar dacă doar te uiți la televizor, tot ai un scop. Să evadezi din cotidian, să afli ce fac vedetele, să fugi de tine, să te relaxezi.

Fiecare acțiune a ta, oricât ar fi de mică, are un scop în spate. Ideea aici ar fi să îți propui scopuri puțin mai mari, la activitățile tale zilnice. De exemplu, să-ți propui când ieși din casă, să găsești motive de recunoștință, să faci un om să zâmbească sau să-ți vină o idee strălucită după plimbare.