sâmbătă, 14 noiembrie 2015

O lume nesigură în confruntare cu un extremism sigur

Având în vedere situaţia din Franţa, mi-am adus aminte de un text scris dupa tragedia din Franţa, masacrul de la Charlie Hebdo la începutul lui 2015 şi îmi dau seama că nu s-a schimbat aproape nimic, cu toţii vom încheia un 2015 cu un mare semn de întrebare: încotro ne îndreptăm, unde vom ajunge până la final?

„Nu vom putea împiedica un nou atentat.” Acesta este mesajul pe care coordonatorul european al luptei antiterorism l-a transmis după episodul parizian. Observația este tulburătoare, dar permite înțelegerea unei situații cu care omenirea se confruntă în prezent.

În urma recentelor atacuri teroriste din Hexagon și a amenințărilor persistente, este de înțeles dorința opiniei publice de a cere garanții că alte evenimente similare nu se vor produce. Autoritățile însă, oricât de pregătite ar fi, nu pot promite siguranță absolută. Iar aici nu este vorba de lipsă de voință sau de profesionalism, ci de o problemă mult mai complexă.
Terorismul, o problemă fără final?

Riscul unor noi atentate l-a determinat pe unul dintre oficialii de rang înalt din departamentul luptei antiteroriste să atenționeze asupra unui fenomen cu care va trebui să ne obișnuim.

„Nu există o soluție-miracol. Mergând pe varianta prevenției, a depistării și a reprimării la nivel internațional, vom încerca să facem tot posibilul pentru a evita repetarea atentatelor. Dar nu vor putea fi împiedicate în proporție de 100%”, a avertizat Gilles de Kerchove, într-un interviu acordat AFP, citat de Agerpres. Practic, ceea ce transmite șeful antitero al Uniunii Europene este că întotdeauna vor exista supape care nu vor putea fi închise. Este un fapt pe care l-a recunoscut și şeful serviciilor de informaţii britanice (MI5), Andrew Parker, care a avertizat că nu pot fi opriți toți teroriștii, oricât de mult s-ar dori acest lucru.

De ce această nesiguranță? În mod firesc, închiderea unui terorist într-o închisoare ar trebui să însemne rezolvarea unei probleme. Ar fi de așteptat ca celulele teroriste din Europa să fie anihilate, iar teroriștii să fie trimiși cu toții după gratii, însă, în realitate, nici acest lucru nu poate oferi siguranță. Kerchove explică această situaţie aparent lipsită de justificare. În opinia lui, „închisorile sunt un incubator de radicalizare masivă”, fapt care poate crea mai multe probleme în cazul trimiterii după gratii a celor care revin, de exemplu, din Siria.

O dovadă concludentă în această privință sunt chiar autorii atentatelor de la Paris. Au devenit integriști chiar în mediul care ar fi trebuit să îi purifice de germenii terorismului. Această situație complicată este recunoscută și de ministerul francez al justiţiei. Potrivit purtătorului de cuvânt, din cele 152 de persoane condamnate și închise în Franţa pentru fapte asociate cu terorismul, 60 au fost identificate ca făcând prozelitism printre deţinuţii musulmani de drept comun.
Europa, în căutare de soluții

În aceste condiții, situația este chiar îngrijorătoare. Dacă închisorile sunt focar de extremism, atunci care este soluția? Ce ar fi de făcut, mai ales în contextul în care aproximativ 3.000 de europeni s-au alăturat grupărilor islamiste din Siria sau Irak, iar 30% s-au întors în ţările UE?

O soluție ar fi cea a premierului francez, Manuel Valls, care a anunţat crearea până la sfârşitul anului a unor „secţiuni speciale” în închisori pentru a-i izola pe deţinuţii jihadişti. Nu este însă soluția ideală, fiindcă organizațiile pentru apărarea drepturilor omului cel mai probabil vor reacționa. În timpul unui experiment într-o închisoare din zona pariziană, jihadiştii au fost izolaţi de ceilalţi, iar societatea civilă a denunțat experimentul, numindu-l „micul Guantanamo“. Valls este conștient de existența unor rețineri de acest gen, de aceea a menționat că măsurile luate se vor încadra în limitele unui stat democratic. „Vor fi luate măsuri excepționale, dar niciodată măsuri care pun în pericol statul de drept.”

Se mai discută între oficialii europeni despre necesitatea unei mai mari supravegheri, inclusiv asupra traficului aerian, fiind o măsură care a fost luată și în SUA după atacul de la Turnurile Gemene. Există riscul unei limitări a libertății individuale? Este una dintre dezbaterile care a încins și publicul român ca urmare a intenției autorităților de punere în aplicare a Legii Big Brother, care a fost, de altfel, evocată recent în discuţiile dintre Victoria Nuland şi oficialii români.

Există și „soluția” pedepsei capitale. Propunerea a fost susținută fără rezerve de Marine Le Pen. Soluția a mai fost pusă pe tapet și cu ocazia crimelor din Oslo, săvârșite de Andreas Breivik. Cu acea ocazie, el însuşi a spus că „nu există decât două soluţii corecte în acest caz: achitarea sau pedeapsa cu moartea”. Chiar dacă teroristul norvegian a admis justețea pedepsei capitale, aceasta ar presupune ample dezbateri de ordin etic și este posibil mai mult să agraveze problema decât să o rezolve. Întoarcerea Europei la timpuri apuse ale istoriei poate că nu este cea mai bună variantă.
Europa și momentul ei de teroare

Șocul creat de atentatul din Franța a fost comparat de mulți cu momentul prăbușirii Turnurilor Gemene. Chiar dacă numărul victimelor este departe de a fi comparabil, efectele de ordin psihologic pot fi similare. De aceea, este posibil ca, de acum înainte, „bătrânul continent” să nu mai fie la fel, cum nici SUA nu mai sunt aceleași. În acest sens, mesajul lui Kerchove ne invită la realism. Amenințarea va persista și nesiguranța se va accentua. O bună dovadă în această privință este situația din Bruxelles, unde au avut loc mai multe schimburi de focuri, cu victime, în timpul unui raid antiterorist. Potrivit presei belgiene, un grup jihadist se pregătea să comită un atac. Cel mai probabil, acesta va fi unul dintre scenariile cu care va trebui să conviețuim.

Oricâte eforturi ar depune forțele de securitate, vor exista breșe. Cel mai probabil, vor continua să lovească surprinzător și vor atenta asupra democrației occidentale. „Cu ajutorul lui Allah, vom ataca întreaga Europă”, sună unul dintre mesajele recente ale militanților integriști. În consecință, autorităților nu le mai rămâne decât să fie în alertă permanentă, iar cetățenilor, să își dorească să nu se intersecteze vreodată cu militanți islamici. Situația prezentă nu se potrivește cu viziunea optimistă asupra viitorului omenirii. „Sfârșitul istoriei” lui Fukuyama pare să se zdruncine din temelii. Societatea fără război pare să fie deja o utopie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu