Vreau să cred în inocenţă

Pe mine lăsați-mă să cred în inocență, chiar dacă nu mai am vârsta optimă pentru asta. Lăsați-mă să cred că iubirea nu se numără în cearceafuri șifonate. Lăsați-mă să sper că relațiile nu se rezumă la cele fizice și că poți fi drăguță cu o persoană de sex opus fără să vreau ceva, fără să mi se aprindă călcâiele după el. Văd atâtea situații exact pe dos cu ce spun eu aici încât mă lupt cu toți și toate ca să nu văd ce se întâmplă în jurul meu. Să cred că pot fi îndrăgostită fără să mă gândesc la cum sărută sau cum mângâie; că pot visa la cineva fără să fie nimic erotic și că pot spune „te iubesc” fără să fiu considerată „iremediabil topită” după acel cineva.

Nu-s naivă. Înțeleg şi eu, fac conexiuni. Când nu fac, ori nu mi se pare important, sau chiar nu vreau, pur și simplu, să scot situația din acea atmosferă de… inocență. Așa că lăsați-mă să cred să nu se reduce totul la sex şi la eternitate. Că poveștile frumoase chiar există și că nu întotdeauna unul (se) dă iar celălalt profită mai mult decât oferă. Lăsați-mă să nu văd partea urâtă a lumii şi să rămân in lumea frumoasă pe care am creat-o în jurul meu…

Cu toate acestea cred că nu există om pe lumea asta care să nu greşească...toţi avem momente când nu suntem corecţi şi suficient de sinceri. Mulţi dintre noi ne ştim  limitele noastre pentru a nu lovi pe altcineva din jurul nostru. Aş vrea să cred că ştim până unde putem merge  cu incorectitudinea încât să nu lovin pe nimeni... dar mai ştiu şi că totul depinde de caracterul nostru. Vreau să cred că mulţi dintre noi suntem oameni frumoşi cu caractere deosebite în care demnitatea şi omenia nu lipsesc niciodată. La urma urmei toţi avem păcatele noastre, poate şi frustrări încât avem tendinţa să privim lumea prin prisma experienţelor noastre...de aceea dragii mei oameni buni, cât nici noi nu suntem corecţi,nu avem dreptul să judecăm pe cineva...pentru că în final oamenii pot trăi  fără a face greşeli, dar numai dacă ar trăi singuri. Eu rămân mereu veşnica optimistă şi sper ca într-o zi...noi oamenii ne vom trezi.

Şi ce dacă iubesc viaţa şi oamenii care nu sunt lângă mine? O pot face şi nu trebuie să primesc nimic în schimb. Mulţumirea mea vine din interior şi îmi satisface dorinţa de inocenţă. Cu aceste gânduri frumoase m-am trezit într-o dimineaţă zâmbind şi spunându-mi mie, las-o aşa Mira că e bine, nu trebuie să ai chiar totul, mulţumeşte-te cu ce ai şi fii întotdeauna TU.