Mie mi s-a întâmplat, şi nu de puţine ori, să stau de vorbă cu prieteni sau pur şi simplu cu oameni din jurul meu şi să mă trezesc cu un transfer de energie negativă, care nu este a mea, ci a problemelor celorlalţi, energie care pe mine mă secătuieşte de puteri şi apoi mă macină. Cam aşa păţesc de fiecare dată când vreau să ajut pe cineva şi să-l uşurez de povară, nefăcând altceva decât să-i ascult povestea şi să-mi îndrept către el gândurile bune, mă trezesc transferându-mi mie neintenţionat energia apăsătoare.
Datorită puternicelor proprietăţi electromagnetice ale aurei, în mod constant dai şi primeşti energie. Un transfer de energie poate avea loc de fiecare dată când intri în contact cu o altă persoană. Poţi să transmiţi din propria ta energie (aspectul electric) sau să primeşti din energia altcuiva (aspectul magnetic). Cu cât sunt mai multe persoanele cu care vii în contact, cu atât mai important este schimbul de energie.
Cu siguranţă şi tu ai cunoscut persoane a căror prezenţă este ca un burete de energie. Vorbind cu ei, prin telefon sau faţă în faţă, te simţi vlăguit şi chiar stors de puteri. Când persoana părăseşte camera sau inchide telefonul, ai parcă senzaţia unui gol în stomac. Trebuie de ştiut însă că acest gen de schimb energetic este foarte nesănătos. Ceea ce experimentezi în astfel de momente este fenomenul de absorbire a energiei din propria ta aura.
Dacă nu eşti atent, la sfârşitul zilei le poţi trezi cu acumulari enorme de rămăşiţe energetice, iar aceste acumulari dezordonate îţi vor da sentimentul de epuizare, şi te trezeşti cu tot felul de idei, gânduri şi sentimente stranii care te asaltează şi te macină, în realitate, aceste trăiri s-ar putea să nu aibă nimic de-a face cu tine însuţi, fiind mai degrabă rezultatul energiei acumulate prin contactul cu cei din jur, în cursul zilei.
După fiecare experienţă de acest gen trebuie să mă supun eu unei cure de "detoxifiere energetică" şi să-mi adun propria energie la locul ei. Să ştii însă că doar tu însuţi eşti în stare să controlezi şi să hotărăşti dacă vrei sau nu să-ţi împărtăşeşti propria energie cu cineva. Una din cele mai simple metode este să închizi circuitul de energie. Există curente de energie care plutesc prin şi în jurul corpului tău, în câmpul auric. Ai capacitatea de a inchide aceste trasee, astfel încât energia poate circula numai prin corpul tău şi în interiorul câmpului tău auric, în acest fel împiedici absorbirea energiilor tale din aură şi eviţi invadarea aurei tale de către influenţe exterioare.
O problemă poate fi rezolvată atunci când cel care o are este conştient de ea şi este dispus să îşi canalizeze energia spre rezolvare şi nu spre transferarea problemei către cei din jur. Cu toţii avem probleme, însă nu reuşim de fiecare dată să le rezolvăm şi atunci doar povestindu-le sau ascultându-le le preluăm şi le predăm involuntar crezând că am scăpat de ele. Ştiu care este problema mea, o conştientizez, îi pun punct şi apoi o rezolv. Acesta este cel mai convenabil traseu pentru fiecare dintre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu