Cu sufletul pe tavă

                                                     

Eu îmi imaginez sufletul ca fiind cutia prețioasă din pieptul nostru. E ceva ce nu poate fi văzut cu adevărat. Dar ceva a cărui importanță nu trebuie neglijată. Deși este, căteodată.

Cât timp cheia e la tine, nu o da nimănui. Dacă ai dat-o, ia-o înapoi.

Învață că precauția te protejează mai tare decât orice altă decizie de îndreptare a ceva ce s-a întâmplat deja. Protejează-te. Fii egoist când vine vorba de asta!

Nu lua pe nimeni ca fiind garantat în viață. Cum vin, așa și pleacă (într-un mod plăcut sau mai puțin plăcut). Și nu mă refer la suflete pereche, la marea dragoste sau iubirea vietii tale. Ma refer la oameni, în general. Cei în care alegi să îți pui încrederea, pentru care ai fi în stare să lupți în orice moment și în orice circumstanță. Cei de la care ai așteptări, cei de la care vrei să primești înapoi nu mai mult decât ai dat.

Așteptările dor. Nu atunci când le formezi, ci atunci când nu se îndeplinesc.

Dacă obișnuiești să lași lumea să vadă prin pieptul tău, te arzi și te arzi rău . Și nu e vorba de vreo flacără care ține aprins vreun sentiment, e vorba de flacăra care îți arde sufletul și îl destramă în bucăți.