sâmbătă, 27 iunie 2020

Jumătăţi de măsură

Femeie tu, femeie eu, Frământări tu, frământări eu. Gândeste bine, femeie, nu te lăsa cucerită de orice impostor de suflete. Mulți dintre ei nu te iubesc îndeajuns. Cum ar putea să te iubească aşa cum meriți? Când patul e prea cald iar inima prea rece. Nu aștepta un bărbat care să îți recite din versuri alese. Fii tu o poezie pentru tine, în primul rând. Bărbatul potrivit te va invita în suflet şi nu-şi va mai dori să pleci.

Nu accepta să porți o bluză care-ți ascunde frumusețea. Cine te vede așa cum ești, te va iubi și dimineața. Căci noaptea, toți iubesc la fel! :)) Nu te lăsa pe locul doi. Nu este un loc câștigător. Tu trebuie sa fii doar prima. Atât in minte cât şi în inimă. Nu savura prea mult cuvinte dulci. Atâta timp cât ele nu se transformă-n fapte. E ca o haină ce nu o să-ți mai placă-n timp. O vei da jos şi vei uita de ea. Nu fi atrasă de un chip frumos. Cele mai multe povești se ascund în interior. Acolo trebuie să cauți. Si vei găsi. La timpul potrivit.

Învață să il iei pe „Nu” în brațe atunci când ochii ceilalți îți urmăresc cu-atenţie trupul. Când inima nu mai tresare demult la ce iubeai cândva. Când celălalt îți vede formele dar nu-și dorește să le deslușească. Nu te mulțumi cu jumătăți de măsură. Nu vei putea gusta întregul. E ca o prăjitură ce-o savurezi pe jumătate atunci când buzele iți sunt desprinse de parfumul ei. Tu ești Femeie, iar o Femeie înseamnă atât de mult. Tu poți să ceri. Chiar totul de la viață … şi ceva în plus. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu