Cu drag, din spatele tastelor

Vreau, nu vreau, Da, sunt femeie. Sigur, nu am putut cere să am un sex anume. M-a aruncat ”Moș Gerilă” în sala de nașteri fără un gentleman agreement. Cred că a uitat să-mi lase și un manual de utilizare pentru figurinele cu care mă întâlnesc pe pământ. Așa că, timp de 42 de ani, am primit totul fix cum a venit la rând. Și a fost o coadă… Când speram că ajung în față, se rupea rândul și reașezarea era întotdeauna cu coate în coaste. Așa că mă retrăgeam încet până se reașezau oamenii și o luam de la capăt. De la capătul rândului. Stau bine cu văzutul mulțimii, de la spate. Din coada rândului. Asta m-a ajutat mult, ”spatele unui om spune mai mult decât fața”. La fel cum faptele unui om sunt mai vocale decât vorbele. Eh, acestea sunt… acolo… niște reguli însușite în viață. Reguli pe care oamenii – care au dat mereu din coate pentru a-și ocupa un loc mai în față – le consideră ”filozofii”. Probabil că asta înseamnă în anumite concepte curvă. Dacă însuși Napoleon spunea asta nu pot să-l contrazic. El e veșnic prin scrierile lui. Dar nu deținătorul adevărului absolut. Postura unei femei cu statut public este una predispusă tuturor analizelor. Și mai ales una expusă tuturor limbilor și nivelelor intelectuale sau de educație. În niciun caz eu nu scriu pentru femei care privesc femeia doar ca pe un veritabil inamic sexual. Una care în orice moment le poate fura jucăria sexuală, bărbatul. Sau cardul din portofel. Adică tot bărbatul. Ele pot citi doar frânturi din ce scriu eu.

Am fost o buna bucata de vreme femeie-jurnalist. Pentru asta nu am cerut dreptul cuiva. Mi-am ales singură direcția. Și mi-am făcut singură infrastructura. Ei, latura asta, mi-a măcinat ”dinții”. Presiunea care stă pe un om care simte greutatea tastelor sub degete este maximă. Mănâncă tot calciul din organism. Este meseria în care ai obligația să nu creezi imagini deformate, pentru că cel puțin o persoană ”se uită în gura ta, în creierul tău”. Orice derapaj poate aluneca într-o zonă periculoasă, ireversibilă și neargumentativă. Din postura asta ești analizat din toate unghiurile. Oamenii văd direct în tine, în interiorul tău. Această postură e delicată așadar. Dar agreabilă. Provocatoare și asumată. Asta înseamnă formare continuă. Investiție umană continuă și menținerea conștiinței cu picioarele în gheață. Aici, pe acest tărâm, ai posibilitatea să formezi o latură care se simte mult mai bine decât în alte meserii: lupta pentru adevăr. Sacrificiul adus altarului adevărului. Nu-ți poți permite să minți. Nu, exclus să minți deliberat sau, mai mult, conștient. Nu poți permite cultivarea minciunii. E acel păcat pentru care nu există canon. E păcatul care se traduce prin crimă emoțională. Și pentru asta ești condamnat la cea mai afurisită pedeapsă: închisoare cu executare în propria viață.

Este cert faptul că fiind femeie nu mi-a fost nici plus, nici minus. M-am hrănit cu tot ce mi-a servit ospătarul public. Adică acei oamenii care au ținut neaparat să gătească pentru mine. Să vorbească despre mine. Să mă picteze. Sunt onorată că și-au făcut timp să învețe câte o rețetă nouă, una dedicată mie. Am gustat din fiecare rețetă atât cât mi-a permis ficatul. Uneori aveau prea multe grăsimi pentru a fi servite unui singur om. Au crescut porcii cu multe îngrășăminte chimice. Niciodată nu au apucat să taie porcii că au crăpat singuri. Și nu am intervenit în acest proces. Pentru că aș putea distruge un mit. Mitul bucătarului care gătește fără să se spele pe mâini. Sau se spală în mocirla propriei vieți și apoi se șterge pe fața celui care nu-i deschide poarta să evadeze.Sper că voi rămâne în spatele tastelor o bucată de vreme. Cât o fi. Și voi scrie cât mai mult ca să nu am regrete la momentul în care îmi va fura EA tastatura vieții. Scriu eu, nu altcineva în locul meu. Gândesc eu, nu altcineva în locul meu. Sunt eu, așa femeie cum sunt. Și voi spune întotdeauna NU atunci când acest NU nu are nicio urmă vagă de DA. Și asta, pentru că eu am absolvit școala la timpul ei. Iar ȘCOALA VIEȚII m-a ținut întotdeauna în banca întâi. Nu am putut lipsi și nici nu am putut trimite pe cineva în locul meu la examene. Nu mai sunt femeia jurnalist decât la mine în suflet, dar întotdeauna voi scrie.

Dar mai presus de toate, sunt un OM. Un OM care își asumă tot ce face. Un om care nu se ascunde în spatele tastelor. Da, sunt femeia din spatele tastelor. 

Da, sunt femeia-om care nu se va lăsa calcată în picioare de nimeni.