Facerea de bine

Sunt şanse mari ca ceea ce spun acum să fie considerate vorbe spuse la nervi, dar nu este chiar aşa. Sunt constatări dureroase despre ceea ce se întâmplă în România. Nu trece săptămână să nu vezi oameni în stradă care protestează pentru ceva, de cele mai multe ori făcând-o degeaba.

La fel sunt oameni care se străduie să facă bine şi să demonstreze autorităţilor că sunt şi alte soluţii faţă de acelea pe care le iau ei în anumite privinţe. Cu ce se aleg aceşti oameni în schimb? Cu nervi şi cu dureri de cap, pentru că nimănui nu-i pasă de ceea ce este omenesc şi ceea ce înseamnă tratament uman aplicat asupra a tot ceea ce ne înconjoară. Am întâlnit la noi o serie de oameni, recunosc că în mare parte sunt de sex feminin, care privesc problema animalelor comunitare şi vor la fel de bine ca mine să schimbe lucrurile. Nu suntem noi cei deplasaţi sau care vrem lucruri supraomeneşti, vrem doar să trăim în armonie cu tot ceea ce este în jurul nostru şi să demonstrăm pas cu pas că într-adevăr „omul” este o fiinţă superioară care poate schimba lucrurile datorită faptului că noi gândim. Tragedia noastră este însă că ne chinuim degeaba, nimănui nu-i pasă. Nicio persoană dintre cele care pot schimba ceva nu o fac. Mă tot întreb dacă nu le pasă, vor doar să rezolve problema în felul lor sau sunt pur şi simplu insensibili la tot ceea ce este în jurul nostru.

Este o vorbă românească în legătură cu „facerea de bine”, o ştim cu toţii, nu?