La mijlocul anilor ’90 când urmăream ştirile
sportive, inclusiv lumea boxului, am aflat de pugilistul devenit deja campion, Octavian Ţâcu,
basarabeanul student la Iaşi
care făcea performanţă, ca peste 15 ani să vin eu în Basarabia şi să-l descoper
pe acelaşi Octavian Ţâcu, de această dată în calitate de istoric,
cercetător-coordonator la
Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe
din Moldova şi conferenţiar universitar la Facultatea Istorie şi
Relaţii Internaţionale, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Dacă
stau şi mă gândesc bine care a fost materia mea preferată în şcoală, îmi aduc
aminte cu plăcere orele de istorie şi profesorul mult prea exigent pe care l-am
avut în liceu, iar acum stau gândindu-mă
ce noroc au studenţii de la ULIM
cu Octavian Ţâcu ca profesor. Octavian chiar dacă are programul foarte
încărcat, şi-a făcut timp de un ceai, spre surprinderea mea, unul de muşeţel şi
am discutat pe larg despre cum se formează atitudinea unui om de la vârste
fragede în ceea ce priveşte modul de alimentaţie. Am descoperit cu o adevărată
plăcere încă un bărbat ce are grijă de
alimentaţia şi sănătatea lui şi a familiei.
El a avut o experienţă sănătoasă din familie şi
a început şă înveţe cât este de benefic micul dejun, ce bine este să-ţi începi
ziua cu bucate gustoase în farfurie şi cât de mult te poate ţine în formă această
masă până la orele prânzului. Peste prânz nu sare niciodată, mai ales acum când
îşi poate face programul după cum vrea fără să mai aibă restricţii cum avea
atunci când făcea sport de performanţă şi mănâncă întotdeauna cu plăcere
ciorbe, mai ales cele gustoase pregătite acasă de soţia lui. Mi-a spus cât de bine i-a rămas în minte „zeama pe care o făcea bunica mea, de cele
mai multe ori din carne de porumbel, cu care mă hrănea când eram mic, mi-a
rămas până acum printre preferinţele culinare care îmi amintesc de copilărie”
În fiecare zi s-a obişnuit să bea o lingură de
ulei, din in, de susan sau de măsline înainte de mese. Soţia lui este cea care
are grijă de această alternanţă şi să-i amintească uneori că a uitat să le ia. Mi-a vorbit foarte frumos despre faptul că
nimeni nu-l cunoaşte mai mult decât soţia lui în materie de preferinţe
culinare. Eu una aş spune că asta înseamnă să-ţi găseşti jumătatea şi să
trăieşti o viaţă fericită alături de ea. Au un copil, Andrei, pe care l-au
obişnuit de mic cu acelaşi mod de viaţă sănătos deoarece spune el „am fost şi sunt o persoană foarte
echilibrată”.
După ce a ajuns la Iaşi la facultate a fost
nevoit de împrejurări, ca orice student de altfel, să înveţe să gătească şi a
devenit preferatul colegilor „am învăţat
să gătesc ciorbe, anumite feluri de mâncare destul de rudimentare, dar foarte
gustoase. În America cât am fost mi-am amintit cum făceau părinţii, m-am
învăţat şi am descoperit că pot să fac mămăligă, peşte prăjit, friptură, să
pregătesc carnea la grătar şi frigărui, iar prietenii mei din America s-au
obişnuit să vină vinerea să mănânce cu toţii şi să-mi ceară mămăligă”.
A făcut foarte mult sport, în mare parte din
timp, sport de performanţă şi a devenit propriul stăpân pe viaţa lui. Mi-a spus
că „omul în loc să se descopere pe sine
stă şi se îndepărtează de propria fiinţă, fuge de sine. Datorită sportului am
fost nevoit să mă cunosc, fiecare muşchi, celulă, moleculă pentru a putea şti
capacităţile de reacţie şi acţiune, pot spune că am ajuns să mă cunosc şi
să mă controlez pe sine total. Atunci
când faci box, tu trebuie să te poţi controla şi să te programezi pentru a da
randament pentru performanţă. Căutarea de sine este explicaţia armoniei şi
fericirii în general”.
Atunci când a început să-mi povestească ce
înseamnă viaţa unui sportiv, care este modul de alimentaţie pe care a fost
nevoit să-l adopte şi de care nu s-a putut dezice niciodată, îmi pot imagina
doar ce înseamnă să ai un scop de la care nu trebuie să te abaţi şi ce înseamnă
ca un om să fie implicat o sută de procente asupra a ceea ce face. Octavian a
reuşit o bună bucată din timp să fie atât un sportiv de performanţă cât şi un
viitor istoric. A făcut parte din prima generaţie de studenţi basarabeni care a
ajuns după anii ’90 la studii în România
şi îşi aduce aminte şi acum cu plăcere de acea vreme şi de bunătatea cu care au
fost primiţi studenţii de peste Prut.
Partea bună este că ceea ce a învăţat atunci
şi toate obişnuinţele lui au devenit un mod de viaţă care îl ajută şi în
momentul de faţă „dacă acum 15 ani eram
nevoit să dorm la prânz ca să fiu pregătit pentru antrenamentul de după-masă,
acum nu mai vreau să sar peste acest somn sănătos care mă pregăteşte atât fizic
cât şi psihic pentru a doua jumătate a zilei când trebuie să dau acelaşi
randament ca şi de dimineaţă. Eu chiar nu pot trece peste masa de amiază, îmi
sună un clopoţel care îmi spune că trebuie să mănânc, s-a format un reflex în
timp de care nici să vreau nu mă pot dezobişnui„.
Preferă mâncarea cât mai bio şi nu este
adeptul condimentelor în mâncare „nu îmi
place piperul, nu obişnuiesc să pun sare în mâncare şi prefer să simt gustul
tuturor ingredientelor din farfurie. Eu sunt nepretenţios la mâncare, îmi plac
foarte mult legumele şi mănânc garantat o dată pe săptămână peşte”. Nici
măcar facultatea din România nu l-a învăţat să bea cafea, nu a făcut-o
niciodată la fel cum nici nu a fumat. Bea în schimb multe ceaiuri, în mare
parte din plante.
Dintre toate bucătăriile pe care le-a încercat
în călătoriile lui, pe primul loc se află şi acum bucătăria japoneză „îmi place tare peştele crud şi chiar faimosul
lor saki”. Pe locul doi în topul lui se află bucătăria ucraineană, datorită
renumitului borş şi a bucatelor din carne, ca pe locul trei să se afle
bucătăria italiană. Atunci cănd l-am întrebat care a fost cel mai atipic lucru
pe care la mâncat mi-a spus cu nonşalanţă că „am mâncat carne de şarpe într-o bucătărie vietnameză, am mâncat
broaşte şi am făcut-o conştient, nu am comandat eu, dar am vrut să gust şi am
făcut-o ca mai apoi să constat că au fost tare gustoase”.
„Fac şi
acum sport de 3 ori pe săptămână, joc fotbal, merg la sală să mă antrenez la
box si merg la saună. Îmi place să îmi menţin formele şi eu fac parte din
categoria boxerilor care au lăsat sportul de performanţă în urmă şi totuşi nu
m-am îngrăşat. Cei care mă cunosc spun că arăt acum mai bine decât atunci când
făceam sport, iar eu fizic chiar mă simt mai bine acum decât atunci”, dacă stai aproape de Octavian este imposibil să nu realizezi că are
perfectă dreptate când spune asta.
Viaţa de sportiv văzută la televizor poate
părea simplă, dar atunci când aflii toate detaliile despre cum se desfăşoară ea
şi care sunt sacrificiile personale pe care şi le asumă sportivii îţi dai seama
că nimic în viaţă nu este uşor, iar ca să reuşeşti trebuie să te dedici
scopurilor propuse. Octavian a trecut dintr-o dimensiune în alta, de la viaţa
de sportiv la cea de profesor universitar „dacă
eu aş ajunge cândva să cunosc şi să fac istorie aşa cum am facut box, m-aş
simţi şi mai fericit. Vreau şi pot să fac multe lucruri, iar de obicei de ce mă
apuc îmi iese bine”. Eu aş spune că a trecut cu succes dintr-o etapă în
alta şi acum îşi poate împărtăşi experienţa şi cunoştinţele cu toţi studenţii
lui. Cu cât stai mai mult de vorba cu Octavian şi cu cât ajungi să îl cunoşti
mai bine, cu atât îţi dai seama ce recunoscător trebuie să fii pentru că în
viaţă întâlneşti astfel de oameni care prin muncă şi voinţă au reuşit să îşi
împlinească visele chiar dacă sunt din domenii aparent diametral opuse.
„Casa bunicii şi a părinţilor înseamnă pentru
mine belşug” Octavian Ţâcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu