joi, 8 iunie 2023

Atracția sufletului naște prietenie

Sub privirea ochilor tăi aș putea muri de fericire fără urmă de regret. Ce regrete să am? Îți simt brațele în jurul meu, parfumul tău mă poartă spre o lume unde nimeni nu s-ar îndura să ne despartă, iar dacă moartea ar fi trecerea dintre lumea înăbușitoare de aici și universul etern din brațele tale, aș da ultima răsuflare pe o îmbrățișare. Ah, iubirea asta mă topește, mă face să o iau razna, focul ăsta din mine arde până la ceruri, transformând orice urmă de rațiune în cenușă. Și ce dacă? Nimic nu o să potolească pasiunea dintre noi.

Serios? Asta credeam cândva! Mare om, mare caracter, aș spune chiar fată faină. :)

Cu toții suntem în căutarea dragostei nebunești, identificăm dragostea adevărată cu iubirea pasională, cu starea aia psihologică extraordinară care a inspirat nenumărate filme și piese muzicale, care a lansat războiul troian și a oferit multora dintre noi cele mai frumoase zile ale vieților noastre. Ne aruncăm în brațele unui om cu speranțe zeci, despre cum am rămâne veșnic îndrăgostiți, fericiți. Dar dragostea asta pasională e ca un drog, îți dă o stare emoțională sălbatică. Orice experiență în care te simți foarte bine eliberează dopamină, iar această substanță este crucială aici, pentru că drogurile care ridică în mod artificial nivelul dopaminei te supun riscului de dependență.

Există un mit special al trubadurilor despre dragostea „adevărată” care are ca idee faptul că dragostea adevărată arde cu pasiune și continuă să ardă până la moarte, iar după… arde și după moarte, pentru că îndrăgostiții se întâlnesc în rai, bla, bla. Și în zilele noastre, dragostea adevărată se asociază tot cu dragostea pasională, care nu se stinge niciodată, dar nicio substanță nu te poate ține drogat continuu, biologic este imposibil, organismul cedează la un moment dat, mori...

Deci, sa revenim cu picioarele pe pământ, dacă iubirea pasională este un drog, unul adevărat, atunci trebuie sa-si piardă efectul într-un final. Nimeni nu poate fi drogat la nesfârșit, iar atunci când ne trezim din beție și am ieșit de sub influența drogului „ochilor frumoși”, ne întrebăm uimiți ce a fost în capul nostru, ne trezim din paradisul oferit de căldura dragostei direct în aer.

Dar hai sa nu plutim in aer, haideți să ne gândim un moment la iubirea prietenească, iubirea aia care crește încet în timp, cea pe care o simțim pentru cei cu care viața noastră este strâns legată, iar oamenii care dezvoltă dragostea asta își aplică sistemul de atașament și de grijă reciproc, începând să se bazeze unul pe celălalt și să dea dovadă de încredere reciprocă. Dacă metafora pentru iubirea pasională este focul, metafora pentru iubirea prietenească este creșterea viilor, împletirea lor și unirea celor doi oameni. Iubirea pasională și iubirea prietenească sunt două procese total diferite, care evoluează diferit. Iubirea pasională se aprinde, arde, și poate atinge cote maxime într-un timp foarte scurt, coborând din cerurile dragostei eterne la fel de repede, în timp ce iubirea prietenească nu atinge niciodată intensitatea dragostei pasionale, dar este de durată, atât cât fiecare este capabil sa o ducă si se simte confortabil.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu