duminică, 13 februarie 2022

Odată cu trecerea timpului



Eu cred că în online, ca în majoritatea domeniilor, odată cu evoluţia, ni se ridică şi aşteptările. Dacă acum câţiva ani un tip era apreciat pentru simplul fapt că scria cel puţin două paragrafe corect, am ajuns în momentul în care dacă nu scrii corect nici nu intru la tine, iar dacă o faci, trebuie să-mi inspiri ceva.

Cred că maturizarea mea mă obligă oarecum să ridic ştacheta. E ca atunci când înveţi să citeşti: la început citeşti cărţi pentru copii, cu tot felul de poveşti şi povestiri, ca apoi să ajungi la scriitori mai greu de înţeles. Nu te-ar împiedica nimeni să-i citeşti pe ăia mai greu de înţeles la 8 ani, când se presupune că ştii să citeşti, doar că n-ar fi pe gustul tău, pentru că la vârsta aia ţi s-ar părea nişte bazaconii. Totodată, nici acum nu te împiedică nimeni să citeşti poveşti şi povestiri, doar că nu mai apreciezi aceste texte ca atunci când aveai 8 ani, nu?

Odată cu trecerea timpului, nu te mai interesează ce cred sau spun alții despre tine, nu te mai afectează gura lumii. Odată cu trecerea anilor nu-ți mai pasă de multe lucruri, nici de gurile rele, nici de bârfă nici de critică…

Nu te mai obosești să cauți argumente pro sau contra, în discuțiile cu oamenii…Chiar nu mai faci asta. Te interesează doar familia ta, fericirea ei, te interesează acei prieteni adevărați pe care ii ai și care te susțin. Te interesează momentele pline de zâmbet, de voie bună, iubire și împlinire. Nu mai pui la suflet orice, pentru că ești mult prea ocupat să lupți pentru liniștea ta și a celor dragi. Și îți dedici o mare parte din timp pentru a fi tu ok

Nu îți mai rămâne timp pentru oamenii urâți la suflet, care tot timpul sunt puși pe a critica și a găsi cât mai multe defecte la viața celor din jur, dar care uită că nici viața lor nu e perfectă și că au mult gunoi în curtea lor. Te-ai săturat să vezi perfecțiunea online din fiecare, tu vrei lucruri reale, te-ai săturat de falsitate.

Bucuria celor dragi devine bucuria ta, trăiești să-i vezi pe ei împliniți și bine. Binele lor, devine binele tău. Nu te mai gândești nici la timpul care trece din ce în ce mai repede. Realizezi doar că trebuie să prețuiești toate clipele alături de oamenii dragi și că trebuie să te bucuri din plin de toate așa cum vin. Odată cu trecerea anilor, cu acumularea experienței și a înțelepciunii, îți faci zilnic, singur, cadourile cele mai prețioase: liniște, gânduri pozitive, încurajări, iertare, și iubire.

Realizezi că toate momentele în care pui la suflet grijile, tristeţea sau supărarea, sunt momente pe care le pierzi, iar timpul nu trebuie pierdut, pentru că el nu se mai poate cumpăra sau recupera! Dacă ne uităm la vinuri, vedem că nu toate, odată cu trecerea timpului, ajung să se rafineze. Unele se transformă pur și simplu în oțet, așa cum unii oameni se transformă pur și simplu în niște „acrituri”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu