Plutesc între două lumi şi în capul meu se învârt poveşti pe care nu mai pot să le deosebesc între realitate şi ficţiune...o bucată de aici, una de dincolo, un personaj real, unul imaginar, un vis răzleţ în miez de zi şi un pachet de ţigări fumat în miez de noapte. Nu ştiam că la vârsta asta mai sunt în stare să ascult poveşti, dar acum sunt în stare chiar şi să spun poveşti...a fost odată ca niciodată un pici de om cu suflet mare care nu a făcut rău nimănui şi a ajutat pe toată lumea. Necuvântătoarele au fost prioritare şi orice suflet care a avut nevoie de ajutor l-a primit...Au trecut anii şi piciul a crescut...s-a maturizat, s-a îndrăgostit, a pierdut oameni dragi, a primit alţii în viaţa lui...a dat uitării lucrurile neplăcute, a visat cu ochii deschişi şi a încercat să nu depăşească limitele, dar totodată a călcat mereu afară din pătrat făcând orice pentru a-şi îndeplini visele nu foarte măreţe, dar care au fost personale chiar dacă erau pentru ceilalţi considerate ca fiind nebuneşti...De câte ori a crezut că a pierdut tot, a apărut ceva nou care nu l-a lăsat să se piardă pe traseu. A ajuns să trăiască într-o lume frumoasă în care gândurile prindeau contur făcând ca totul în jur să fie frumos...Ca în orice altă poveste cu căpcăuni şi în povestea noastră a apărut spânul care a dărâmat toate zidurile din jur făcând ca piciul să înceapă cu paşi nesiguri să se descurce singur printre oamenii răi din jur...Persoanele dragi plecate de mult pe alte tărâmuri i-au stat şi de aceasta dată aproape şi l-au îndemnat să facă ce e mai bine pentru el, apoi chiar dacă nu au reuşit să facă asta întotdeauna măcar au încercat să îi îndrume paşii şi să-l ajute să ocolească obstacolele....un aer prea cald afară pentru perioada asta a anului, o atmosferă tensionată pe stradă, o muzică în căşti mult prea stridentă fac în continuare ca piciul noastru să fugă de tot şi de toate, să se refugieze în cărţile lui Palahniuk şi în personajele bizare ce îi apar în faţa ochiilor...aşteptând sfârşitul...care sfârşit? ce înseamnă sfârşitul? ce este dincolo de el? Am fost ameninţaţi de prea multe ori din frică cu sfârşitul lumii şi am ajuns să nu mai înţelegem nimic din el...a devenit banal, mai banal decât bancurile cu salamul de soia de pe vremea lui ceaşcă...Nu caut fantome din lumea de dincolo şi nu vreau ca cei de dincolo să trăiască ancoraţi prin mine în lumea de aici...Perspectiva viitorului n-ar fi mare lucru dacă ea s-ar reduce la terminarea, fie chiar şi în condiţii glorioase, a dramei terestre. Cineva a pus în inima noastră gândul veşniciei, El fiind singurul în măsură să ne satisfacă, în mod ideal, dorinţa aceasta, prin prezenţa Sa imediată şi permanentă...cine este EL? am spus că de EL nu mă ating deocamdată, constat însă că mă apropii cu paşi repezi de el şi fac eforturi să-l ating, să-l simt, să văd că mă bagă şi pe mine în seamă, să-l întreb de ce?...aşa e, nu vorbesc despre mine...vorbesc despre piciul nostru aiurit din poveste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu