Suflet de hârtie

continuare...

Fuck…mă agăţ de viaţă şi ea ma scuipă constant în faţă…de ce pula mea îmi face asta de fiecare dată? DE CE? Am avut senzaţia astăzi că vă văd pe stradă pe rând pe toţi…la fiecare colţ de stradă era câte unul dintre voi. Ce mesaj vreţi să îmi transmiteţi? Ce nu este ok de data aceasta? Ce se va întâmpla în curând? Sunt aşa de confuză şi aşa de obosită încât mă simt la limită…la limita de jos şi la capătul puterilor. Nu mă mai pot concentra şi nu mai pot face nimic normal. Văd în fiecare cuvânt al celorlalţi înţelesuri ascunse şi comploturi. De ce-i laşi Alice să îmi facă asta? De ce îmi sufli în ceafă în fiecare secundă? Nu aveţi puterea de a da semnale clare şi de a face oamenii rămaşi pe lumea asta să vă înţeleagă exact…să pricepem şi noi normal ce vreţi ca noi să ştim…futui, sunt aşa de obosită şi de derutată. Cred că m-am născut ca să fiu cel mai bun prieten în viaţă pe care îl poate avea cineva ca mai apoi gratuit să-şi permită să-i dea pste bot fără nici o remuşcare. Aşa un căcat e viaţa asta câteodată. Sunt momente în care mă bucur că tu nu ai avut ocazia să vezi cum e şi ai plecat pe celălalt tărâm cu ideea că aici totul este frumos…Da, e adevărat că am avut ocazia să cunosc oameni  mai loviţi de soartă ca mine, oameni care au avut tot şi care au pierdut tot…dar eu nu am avut tot şi cu toate astea am pierdut aproape tot…orice puzzle pe care îl construiesc ziua se destramă noaptea şi eu m-am săturat să o iau de la capăt în fiecare dimineaţă…Povesteşte-mi cum sunt tărâmurile de dincolo, cu ce vă ocupaţi voi vremea care nu se termină niciodată…timpul vostru fără de sfârşit…vă ataşaţi şi acolo unii de alţii? Vă îndrăgostiţi câteodată de suflete pierdute ca voi? Mi-ar place să ştiu cum este acolo, să văd măcar prin ochii tăi cum este…nu ai puterea de a-mi programa o croazieră pe la voi? Există aşa zis-ul rai şi iad? Tu unde eşti? Câteodată mi te imaginez mestecând în oala cu smoală…da, o prostie, ştiu, dar nu ma pot abţine…apropo, ţi s-a dus bronzul de pe unghii? Arătai cam straniu, sincer… M-am săturat să fiu catalogată ca fiind un om puternic, un om care trece cu o faţă lipsită de expresie pe stradă. Gândurile mele în permanenţă fac revoluţie, se războiesc unele cu altele non stop şi nu mai ştiu ce să fac să le opresc. Se concentrează pe lucruri care dor în loc să poată exprima exact ceea ce simt şi să nu-şi mai permită să sufere…Da, m-am născut şi m-am educat a fi un om bun şi m-am transformat constant într-un preş pentru alţii din cauza asta. Bunătatea este ştearsă şi fadă, este neinteresantă şi este tristă. Dacă nu ţipi şi nu dai cu pumnul în masă eşti un prost. Un prost care din dorinţa de a nu întrista pe cineva stă şi suferă în tăcere. Dragoste cu forţa nu se poate. Prietenie pe muchie de cuţit, ştiu, scriu despre asta. Pentru mine dragostea nu costă, ea dacă există este moca…partea proasta este că pentru mine dragostea nu există. Nu m-am născut pentru a fi iubită şi alintată. Sunt neinteresantă pentru bărbaţi. Poate sunt prea puternică şi personalitatea mea se luptă cu a lor…nu pot fi altfel dcât sunt şi nu pot mima o anumită atitudine. Eu spun lucrurilor franc în faţă. Oare tu m-ai fi suportat când ai fi îmbătrânit la fel ca mine…da, acum nu ai ce face, mă bucur că măcar tu mă suporţi aşa cum sunt…oare care dintre noi este un simplu suflet de hârtie? Tu care nu mai ai glas să spui ce simţi sau eu care nu sunt capabilă să spun ce simt? Şi apropo, de ce nu sunt capabilă să spun ce simt? De ce nu pot urla în gura mare când mă îndrăgostesc…de ce nu mă mai pot lăsa purtată de val aşa cum o făceam pe vremuri? Oare am făcut-o vreodată după ce tu ai plecat? Mda, cred că de teamă…o teamă ce îmi mistuie permanent sufletul şi îmi şopteşte că nu merit să fiu fericită…eu trebuie doar să îi ajut pe alţii, pentru asta m-am născut…de parcă aş fi Maica Tereza…vreau şi eu să găsesc o  altă Maica Tereza pe lângă care să mă aşez…să mă las şi eu odată şi odată ocrotită…Da, cred că cer prea mult…care e media de vârstă mai nou? Cât mai am? Când se pune punct fără a o lua de la capăt? O să-mi las semnat acordul că vreau să îmi donez organele…poate că vor ajunge într-un trup care merită mai mult…Da, sper că nu înainte de a avea puterea de a-i spune exact ce simt…poate o sa-i las pe masă un bilet…şi da, probabil va fi prea târziu pentru amândoi…