Suflet de hârtie

Ştiu că întotdeauna în viaţa omului va exista momentul unui nou început. Poate în noi, în viaţa noastră, poate în viaţa celor din jur. Întotdeauna vine vara. Câteodată tristă şi melancolică, alteori frumoasă şi senină, alteori maiestuoasă şi plină de misticul luminii. Crizele nu au durat niciodată o veşnicie. Încercăm să învăţăm din trecut, înţelegem privind anii ce s-au dus, dar istoria se repetă şi asta face parte din viaţa noastră. M-am hotărât încă o dată să o iau de la capăt. Să văd doar partea bună a lucrurilor. Aş vrea să ştii că fac eforturi să privesc lumea cu alţi ochi. Am suferit cu toţii, am fost cuprinşi de tristeţe, uneori am ajuns la disperare, alteori am fost dezarmaţi şi ne-am simţit înfrânţi. Dar de fiecare dată au trecut clipele acelea. Omenirea a trecut prin războaie, prin molime şi crize, dar, într-un fel sau altul, a renăscut din propria cenuşă. Pasărea Phoenix nu este decât un simbol al speranţei celor ce au trăit suferinţa. Un simbol al împlinirii celor care au reuşit să treacă peste suferinţă. Al celor care au experimentat, au trăit clipe de cumpănă. Al celor ce au înţeles nevoia de iubire şi liniştea dată de dragoste. Îmi spun aproape în fiecare zi mie, Mira, femeie cu capul pe umeri, ia-ţi o clipă de linişte şi încearcă să îţi aduci aminte. Au fost cu siguranţă clipe în care nu mai aveai nicio speranţă. Cu toţii le-am avut. Dar au trecut. Mie de cele mai multe ori îmi place să spun că viaţa e frumoasă, nu cred că e nevoie să o repet, dar niciodată nu e suficient să îţi spui: viaţa e frumoasă. Oricât ar părea de inutil şi insuficient să repeţi asta ca o moară stricată, eu mă încăpăţânez să cred că viaţa este frumoasă, măcar pentru că este singura certitudine pe care o putem modela noi înşine. Viaţa e frumoasă, dacă vrem noi să fie aşa. E greu, ştiu asta, dar luminiţa întotdeauna sclipeşte la finalul tunelului. Şi sclipeşte atunci când te aştepţi cel mai puţin. Întotdeauna au fost cumpene, întotdeauna au fost îndoieli. Dar dacă credem în noi măcar un pic, putem trece peste ele. Până la urmă… o viaţă avem şi ar fi păcat să nu încercăm să obţinem totul de la ea. După asta nu ştim ce ne mai aşteaptă şi dacă noi mai putem schimba ceva. Trăim acum, măcar de asta suntem siguri. Totul are un sfârşit - întâmplări frumoase, bucurii, iubiri, minuni de o clipă. Şi nu trebuie să le uităm, indiferent cât de greu ne este în clipa asta. Aceste momente nu sunt decât dovada că întotdeauna există un nou început...şi că omul este făcut pentru a fi puternic...Sunt bună la teorie, nu-i aşa? Da, e adevărat că mă umflă râsul şi pe mine câteodată când mă aud, dar na, dacă nu încerc eu să îmi bag în cap că totul este frumos, nu o va face nimeni altcineva. În afară de faptul că am spus încă o dată punct şi de la capăt, aş vrea să mai ştii că acel suflet viu din jurul meu face parte din acelaşi scenariu cu mine…da, e clar, nu eram în stare să schimb regulile în timpul jocului, ştii bine că eu nu am făcut-o niciodată. Of, să ştii măi dragă că este foarte bine să dai tot ce poţi şi să nu aştepţi nimic în schimb. Când nu ai foarte multe aşteptări se evaporează riscul de a fi dezamăgit…iei totul ca atare şi de bucuri de fiecare moment. Tu ştii la fel de bine ca mine că eu aşa am fost întotdeauna, ceea ce nu ştii tu însă e faptul că viaţa m-a schimbat într-un oarecare fel. Am devenit mai temătoare, mai sceptică şi mai nesigură…dar în esenţă asta nu m-a schimbat niciodată…tu ştii că eu prefer să regret ce am făcut decât ce nu am făcut…haha, da, aştept vara, vreau să sar cu paraşuta şi în primele trei secunde să mă gândesc dacă o deschid sau nu…