Mi se întâmplă
lucruri pe care nu le vreau în viaţa mea…pe care nu le mai vreau. Vreau
simplitate şi nu mai vreau nimic complicat. Tu cred că eşti singura mea
prietenă care mă înţelege atunci când îi povestesc despre cei care umblă
nestingherit şi îmi bântuie viaţa. Doar cu tine pot să vorbesc şi să-ţi
povestesc prin ce trec. Dă-mi te rog ţigările de pe masă…voi lăsa geamul
deschis peste noapte ca să iasă fumul, nu-ţi face griji, ştiu că fumez prea
mult şi nu e bine, dar nu am ce face…fumul de ţigare este singurul meu refugiu
din faţa realităţii. Of, de ce pot spune lucrurilor pe nume mai puţin a ceea ce
simt. Niciodată nu am putut să-mi exprim sentimentele liber. Pot exprima orice
altceva, dar nu ceea ce simt. Aş vrea să mă trezesc într-o dimineaţă un altfel
de om. Un om care de fapt nu mai simte nimic pentru nimeni. Un om care să poată
să-şi vadă de viaţa lui fără a avea nevoie de altcineva alături. Un om care să
se bucure de tot ce-i iese în cale şi care să accepte fiecare secundă aşa cum
este ea. Nu, nu am mai fost de câteva săptămâni la psiholog. Am fost prea
obosită şi prea preoupată de alte chestii ca să-mi mai fac timp să merg.
Probabil că nu e bine, dar niciodată nu m-am putut duce pur şi simplu la
cabinet şi să încep să turui toate nebuniile care îmi trec prin cap. Prefer să
stau acasă să citesc o carte atunci când am un strop de timp liber. Îmi place
să mă pierd în lumea altor personaje, mai schimb şi eu scenariul aşa. Mai adaug
câte ceva propriului meu scenariu. Propriului meu surt metraj ratat…da, aceeaşi
părere o am despre filmul meu. Cum aş putea să cred altceva? Cum aş putea să-mi
conturez altfel propriile personaje când totul în jurul meu este vraişte…O
vraişte aşa de lungă cum nu a mai fost niciodată. Am senzaţia că nu se mai
termină, că rulează şi rulează aceeaşi secvenţă la nesfărşit…O secvenţă în care
eu sunt pierdută…uitată într-un colţ de lume în care sunt nori negrii pe cer şi
cu toţii aşteptăm sfârşitul. De ce pe mine mă mint oamenii? De ce nu au curajul
să-mi spună în faţă? Par un om chiar aşa de slab, incapabil să priceapă că nu
este dorit? Futui…m-am săturat de minciuni…m-am săturat să sper că într-o bună
zi va fi mai bine…m-am săturat să mă ataşez de oameni care nu înţeleg asta…nu,
eu nu pot fuma în fiecare zi iarbă şi nu pot sta non stop cu berea în mână…nu
pot poza nud şi nu mă pot da în spectacol…prefer să fiu un om normal care
iubeşte lucruri neobişnuite, dar facute in intimitate...minţiţi-mă frumos…nu sunt tâmpită…Bolen, mă bucur
astă seară că ai venit…nu mă lăsa să cad…ajută-mă să mă ridic şi să nu spun
nimic, să las totul aşa cum este şi să merg mai departe…îţi aminteşti că aşa
făceam şi când eram copii chiar dacă trăiam la distanţă unul de altul,
întotdeauna ai fost alături de mine…de fiecare dată insistai să primesc pachet
cu batoane de ciocolată şi eu de fiecare dată mă bucuram enorm…da, şi acum am
ciocolată în frigider, nu mă pot abţine…tot aşa cum nu mă pot abţine să
fumez…spune-mi măcar tu ceva frumos, fii sincer cu mine, am nevoie de
sinceritate tot aşa de mult cum am nevoie de linişte. Spune-mi te rog o
poveste…sau măcar minte-mă frumos…spune-mi că ţii bine acolo unde eşti…de ce tu
şi nu eu? Ai fost un om mai bun ca mine, păcate-le cui le car eu în
spinare?...ferice de tine că te-ai scăpat…iartă-mă te rog că eu am rămas aici…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu