Hai Hui pe uliţa cu TAB-uri

S-a întâmplat zilele trecute, într-o zi de sâmbătă când sora mea a venit cu familia la Timişoara să mă ia pe mine şi pe Zorra la Reşiţa să petrecem Crăciunul cu toată familia, mă rog, cu cei ce au mai rămas din familia noastră. Ca de fiecare dată când sunt cu ea ne nepădesc amintirile şi se pornesc poveştile. De cele mai multe ori amândouă ne amintim lucruri frumoase din trecut.

Anul acesta a fost destul de amuzant când eu am început să povestesc despre lucruri petrecute la sfârşitul anului 1989, atunci când România a trecut printr-o revoluţie. A fost tare curios că eu, care sunt mai mică cu patru ani mi-am amintit foarte bine anumite detalii care surorii mele i-au scăpat. Printre poveştile uitate de ea una a fost tare haioasă, şi anume momentul când mama, blondă fiind în acea perioadă a fost confundată în tramvai cu o aşa zisă "teroristă". Partea cea mai amuzantă a fost aceea că tatăl meu, un om plin de umor, nu a făcut nimic atunci când mama a fost legitimată şi a intervenit doar în momentul în care era să fie ridicată de către gardă. Poate vârsta fragedă pe care o aveam atunci a amplificat partea hilară, sau poate atitudinea tatălui, dar această amintire pentru mine este una tare haioasă.

Ceea ce m-a amuzat însă mai tare în discuţia cu sora a fost faptul că ea nu îşi aminteşte rândul de TAB-uri ce era parcat la noi pe stradă, probabil cu intenţia de a păzi unitatea antiaeriană de la noi din oraş. Până la urmă a cam fost râsu-plânsu să ne amintim aşa ceva. Spun asta datorită faptului că m-a marcat oarecum dovada de cuminţenie de care a dat dovadă sora în copilărie. E drept că tata ne-a spus să nu tragem cu ochiul pe geam în acele zile şi să stăm cuminţi în casă, dar faptul că numai Marga a făcut asta mi-a dat de gândit. Oare doar eu am fost de fiecare dată copilul care nu a ascultat de părinţi şi a tras cu ochiul când ştia că nu are voie?

Dacă stau şi mă gândesc mai bine îmi dau seama că eu chiar am fost un copil cam neascultător. Rare au fost momentele în care am înţeles "asta nu e voie să faci". Poate dacă învăţam mai bine acest lucru astăzi nu aş fi fost în această situaţie, poate nu aş fi suferit atât după oamenii faţă de care mi s-a atras atenţia de către ceilalţi că nu sunt pentru mine. Sau poate pur şi simplu aş fi avut o viaţă mai plictisitoare şi nu aş fi fost omul puternic de astăzi care trece peste probleme zâmbind, cine mai ştie şi pentru cine mai contează oare? :)