sâmbătă, 29 decembrie 2012

Ted Neeley and The Little Big Band

În ultimii 20 de ani, de fiecare dată când doresc linişte şi seninătate ascult Ted Neeley. Unul din lucrurile care m-a marcat acum mulţi ani şi într-un fel sau altul m-a apropiat de Divinitate a fost filmul Jesus Christ Superstar şi de atunci vocea caldă a lui Ted Neeley.

De câteva zile ascult frânturi din ultimul album al lui Ted Neeley şi mă împac cu mine însămi prin muzică. Inima mea nebună este plină de seninătate ascultând aşa o voce. Cred că m-am obişnuit în ultima vreme că nu mă pot bucura de ceea ce am decât atunci când reuşesc să mă bucur de mine şi de ceea ce sunt eu. Pe vremuri credeam că un om nu poate fi complet decât atunci când totul în jurul lui ste armonios, iar eu am descoperit că armonia pleacă de la mine şi nu contează atât de mult ce ai în jur când eşti împăcat cu tine.

Dacă mi-a revenit şi pofta de gătit sunt convinsă că sunt pe drumul cel bun şi că totul va fi ok în cel mai scurt timp. Aşa cum am început să îmi fac o pasiune pentru ieşitul în oraş cu prietenii sau singură şi de a savura fiecare moment petrecut cu oameni dragi, tot aşa am început să îmi fac şi mici planuri de viitor. Am fost numită la un moment dat chiar "control freak" pentru că doream întotdeauna ca totul să fie ok, poate că într-adevăr eram vinovată de ceva, dar totul pornea de la dorinţa de armonie din jurul meu.

Tot armonie vreau şi acum, dar sunt anumite lucruri pe care le iau ca atare, mă las pierdută în momentele frumoase şi îmi urmez instinctul fără a mă mai gândi de şapte ori înainte la ce e bine sau nu. Încerc să iau de la cei din jur doar ceea ce pot să ofere şi în schimb să dau mai departe acelaşi lucru, Am avut un an infect, care a fost marcat de tot felul de probleme, dar trece, totul va fi ok şi astăzi în timp ce ascult Ted Neeley and The Little Big Band voi găti sushi :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu