Tocmai a trecut un an. Un an greu, un an pe care nu l-am prevăzut şi care nu am ştiut cum se va termina. Dar uite că s-a terminat cu bine. A fost un an în care am plâns mult, am râs mult, dar cel mai important este că am trecut cu bine peste toate.Te aştepţi ca supravieţuitorii de cancer să fie oameni veseli şi entuziaşti, să fie mulţumiţi că au scăpat cu bine, dar, de cele mai multe ori, aceştia au senzaţii de depresie, epuizare şi furie, sentimente pe care nu le pot ascunde. Din cauza prevalenţei mari a cancerului, tot mai mulţi oameni luptă pentru viaţa lor şi ajung să fie supravieţuitori în lupta cu cancerul. Dar, după lupta cu boala, începe lupta cu viaţa.
M-am schimbat şi ştiu asta. M-am îngrăşat, nu mai pică hainele de pe mine, ceea ce este un lucru bun în definitiv, m-am lăsat de fumat, mi-am schimbat regimul alimentar, dar cea mai importantă schimbare este cea petrecuta în interior. Oamenii care au luptat cu cancerul au tendinţa să fie aprigi. Fiind supravieţuitori ai unei lupte pe viaţă şi pe moarte, ei ştiu foarte bine cât de valoros este timpul lor.
Nu le pasă ce cred alţii, se îmbracă cum vor, ignoră vorbele răutăcioase despre lipsa părului aranjat şi fac ce vor şi ce îi reprezintă.
Exact cu un an în urmă mă întrebam dacă mai apuc 2017, dacă mai apuc să scriu despre experienţa prin care voi trece şi trăirile pe care le voi avea. Cineva acolo sus mă iubeşte, e clar, mă ajută de fiecare dată şi are grijă de mine. Îmi dă stări diverse presărate cu mici depresii, dar îmi dă din când în când câte două palme ca să realizez totuşi că sunt o norocoasă.
Şi da, e clar, sunt recunoscătoate pentru tot.
Cred că viaţa ar fi fost tare plictisitoare fără furtunile de care am avut parte în ultimii ani. Cu 21 de ani în urmă am intrat într-un domeniu incitant atunci când am început să muncesc şi uite că viaţa zbuciumată de jurnalist mă bântuie încontinuu.
Însă da, cu o viaţă liniştită m-aş fi plictisit, e clar.
Viaţa merge înainte, chiar dacă merge altfel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu