Suflet de hârtie

Andreea Catana (Cover Design)

Totul a început cu ceva timp în urmă când mi-am dat seama că pot face o combinaţie haotică între realitate şi ficţiune. Sunt genul de om care de cele mai multe ori face haz de necaz şi nu lasă să se vadă mare lucru din interior, e ok aşa, pe nimeni nu interesează ceea ce simţi, să nu credeţi vreodată altceva. O poveste spusă cuiva este uitată după ce vă luaţi la revedere.

Revin le Suflet de hârtie si la emoţia lucrului dus la capăt chiar dacă a fost cu pocticneli şi nesiguranţe.Schimb prefixul in curand, am terminat o nebunie ce trebuia de mult terminata, dar care a asteptat totusi momentul potrivit, bine ai venit SUFLET DE HÂRTIE!

Nu astept laude, nu astept critici, astept in tacere ca porumbeii sa fie multumiti ca le-am scris povestea haotica si muta atata timp cat stau aproape de mine in fiecare zi, cineva de sus ştie la ce mă refer. Daca dai din aripi nu inseamna ca zbori. Daca povestesti esenta haosului ce se petrece in jurul tau nu inseamna altceva decat o placere a jocului cu randuri si cuvinte in miez de noapte...

Supercalifragilisticexpialidocious...clar nu, nu o sa uit sa hranesc porumbeii şi nu o să mă las doborâtă...

Daca doresti sa citesti eBook-ul, il poti cumpara de aici:  

 Smashwords, Barnes and Noble, Scribd, Apple Store

 Cititorii din strainatate pot achizitiona editia tiparita, astfel:

SUA, Canada, Italia, Spania, Anglia, Germania, Franta, Australia, Brazilia, Olanda, Brazilia, China, Japonia, India

 

Editia tiparita poate fi achizitionata facand click aici

 

 Multumesc pentru incredere Editura: Letras 

 

Multumesc din suflet Andreea Catana pentru coperta  

 

Închei un capitol şi cu siguranţă o să încep un altul, totul este "Perpetuum Mobile" în viaţă până când ghemul secundelor se termină, mă inclin, azi, că mâine cine ştie ce mă mai apucă :)

Mă apropii şi eu de vârsta ideală

La 35 de ani am spus că am ajuns la jumătate, a fost un prag peste care am reuşit să trec destul de rapid cu toate schimbările care au avut loc în acel an. Între timp am înţeles că îmi e mai important să fiu împăcată cu mine şi cu deciziile pe care le iau decât să merg pe drumuri ale inerţiei; astfel am găsit şi resurse să mă port ca atare în drum spre 40 de ani..

Am învăţat că pot avea încredere în valorile mele morale şi în nevoia mea de a contribui, aşa cum înveţi să ai încredere în propriul stil, fără să conteze dacă este sau nu în trend. Atunci când o viaţă întreagă ai avut anumite convingeri, hmm, este cam greu să te mai schimbi.

Am descoperit cu amuzament că mă plac chiar şi când nu mă mai suport, fără ca revelaţia să schimbe fundamental regulile jocului. Acum mă aşez în relaţia cu mine mai tolerantă cu trecutul, dar la fel de exigentă cu viitorul. Mi-am văzut frica de a nu pierde lucruri importante, experienţe dorite, oameni dragi pe masură ce m-am eliberat de ea. Ştiam dinainte cât de grele îmi sunt pierderile, dar acum am aflat că, dincolo de ele, ascunse bine, pot găsi în mine zone magice de iubire şi bucurie, la care nu am avut acces până când nu am învăţat să fiu recunoscătoare.

Iluzii şi deziluzii, imagini, frânturi de iubire, fragmente, refugiul nopţilor, bucuria zorilor ce se revarsă peste mine. Cea dintotdeauna. Doamne, câte aş fi putut să fac şi n-am făcut! Încerc să mă obişnuiesc şi să accept chiar şi legea gravitaţiei. Până la un punct. Nu sunt nici prima nici ultima. Atunci, închid pleoapele grele şi rătăcesc, şi mă învârtesc, între pămînt şi cer. Între decizii ale lucrurilor făcute şi nefăcute.

Mărturisesc că poate cel mai important pentru mine este faptul că am ajuns să simplific mult, să elimin ceea ce consider inutil Am realizat că timpul curge altfel şi eu nu mă mai grăbesc nicăieri. În plus, sunt mult mai relaxată şi mai sinceră cu mine decât am fost cu ani în urmă. Am învăţat să fiu tolerantă, cu anumite limite, să transmit şi să zâmbesc mai mult şi am căpătat o detaşare sănătoasă faţă de realitatea cotidiană. Am aflat că pot să dau reset ca şi cum ar fi lucrul cel mai firesc din lume.

O mână de ajutor

Atunci când vrei să oferi ceva fără să ceri nimic în schimb va trebui să o faci de fiecare dată cu sufletul deschis şi cu siguranţă îţi va reuşi. Nu contează că oferi cuiva un ceai, un prânz sau un cadou, important este să ştii de ce vrei să o faci şi în subconştient să nu aştepţi nimic în schimb pentru că rişti să fii dezamăgit.

De multe ori s-a întâmplat să fac sau să ajut pe cineva fără a vrea nimic în shimb şi să văd sceptimism în ochii celuilalt şi gândul că în toate exista ceva la mijloc care te-a motivat să faci acel lucru. Câteodată însă motivaţia poate fi foarte simplă, pur şi simplu să simţi nevoia de a ajuta şi să nu mai stai pe gânduri.

Dacă omul poate să ofere o mână de ajutor de ce nu o face întotdeauna? De ce le stă unora în caracter să se gândească, lasă că va ajuta altcineva. Atunci când ajungi obosită de la serviciu şi realizezi că pentru a mânca împreună cu familia la cină trebuie mai întâi să găteşti ceva, dacă o vei face doar pentru că trebuie, cu siguranţă mâncarea nu va ieşi la fel de gustoasă ca atunci când o vei pregăti cu placere.

Vrei să ajuţi pe cineva? Fă-o astăzi, măine s-ar putea să fie prea târziu…

Cu soarta de mână

Tocmai a trecut un an. Un an greu, un an pe care nu l-am prevăzut şi care nu am ştiut cum se va termina. Dar uite că s-a terminat cu bine. A fost un an în care am plâns mult, am râs mult, dar cel mai important este că am trecut cu bine peste toate.Te aştepţi ca supravieţuitorii de cancer să fie oameni veseli şi entuziaşti, să fie mulţumiţi că au scăpat cu bine, dar, de cele mai multe ori, aceştia au senzaţii de depresie, epuizare şi furie, sentimente pe care nu le pot ascunde. Din cauza prevalenţei mari a cancerului, tot mai mulţi oameni luptă pentru viaţa lor şi ajung să fie supravieţuitori în lupta cu cancerul. Dar, după lupta cu boala, începe lupta cu viaţa.

M-am schimbat şi ştiu asta. M-am îngrăşat, nu mai pică hainele de pe mine, ceea ce este un lucru bun în definitiv, m-am lăsat de fumat, mi-am schimbat regimul alimentar, dar cea mai importantă schimbare este cea petrecuta în interior. Oamenii care au luptat cu cancerul au tendinţa să fie aprigi. Fiind supravieţuitori ai unei lupte pe viaţă şi pe moarte, ei ştiu foarte bine cât de valoros este timpul lor.
Nu le pasă ce cred alţii, se îmbracă cum vor, ignoră vorbele răutăcioase despre lipsa părului aranjat şi fac ce vor şi ce îi reprezintă.

Exact cu un an în urmă mă întrebam dacă mai apuc 2017, dacă mai apuc să scriu despre experienţa prin care voi trece şi trăirile pe care le voi avea. Cineva acolo sus mă iubeşte, e clar, mă ajută de fiecare dată şi are grijă de mine. Îmi dă stări diverse presărate cu mici depresii, dar îmi dă din când în când câte două palme ca să realizez totuşi că sunt o norocoasă.

Şi da, e clar, sunt recunoscătoate pentru tot.

Cred că viaţa ar fi fost tare plictisitoare fără furtunile de care am avut parte în ultimii ani. Cu 21 de ani în urmă am intrat într-un domeniu incitant atunci când am început să muncesc şi uite că viaţa zbuciumată de jurnalist mă bântuie încontinuu.

Însă da, cu o viaţă liniştită m-aş fi plictisit, e clar.

Viaţa merge înainte, chiar dacă merge altfel...

Cod galben

În fiecare anotimp al anului constat că suntem avertizaţi de coduri colorate: cod galben de caniculă, cod portocaliu de viscol, cod roşu de ninsoare şi aşa mai departe. Devine stresant să vezi că schimbările meteo sunt relatate sub formă de coduri colorate.

Eu însă dacă tot este vorba de coduri, şi asta nu are nici o legătură cu timpul petrecut în bucătărie, aş vrea să aud la ştiri despre: cod galben (în cel mai bun caz) de prostie. De ce doar anumite fenomene, cum sunt cele meteorologice să fie marcate prin coduri colorate ? Vă daţi seama ce ar fi pe stradă ? O mulţime de oameni marcată cu banderole colorate pe mână pe care poţi să-i ocoleşti dacă vrei şi să nu te trezeşti neştiind ce fel de oameni sunt că intri în contact direct cu ei.

Se întâmplă să pui o întrebare unui vânzător despre produsul pe care îl are pe tarabă şi după câteva minute să îţi dai seama că el habar nu are ce vrei de la el, apoi tot tu te întrebi : cu ce am greşit oare, vreau doar să cumpăr un kilogram de mere şi doream să ştiu care le este originea. Asta în cel mai fericit caz, oricum dai de prostie peste tot. Nu ştiu cum staţi voi cu nervii, dar eu m-am săturat de atâta prostie pe metru pătrat.

Femeia din oglindă

Vrem nu vrem, a mai trecut un an peste noi, am îmbătrânit, am devenit mai înţelepte, avem planuri mari pentru anul ce tocmai a început. În fiecare dimineaţă ne privim în oglindă şi ne pierdem în adâncurile ei. Ce vedem schimbat faţă de anii trecuţi? Riduri, fire albe, mulţumire, tristeţe?

De câte ori vi s-a întâmplat să vă pierdeţi privirea în imaginea reflectată şi să realizaţi că sunteţi tot voi, dar schimbate de la an la an? În adolescenţă îmi doream să am 20 de ani, la 20 să ajung la 30 împreuna cu perechea, la casa noastră, vorba aceea: cu căţel şi cu purcel. Toate greutăţile părinţilor păreau departe şi de nebăgat în seamă, însă vine o vreme când realizezi că ele sunt de fapt ceea ce înseamnă realitatea.

Există un refuz inconştient de a trăi viaţa, cel mai adesea viaţa ne trăieşte pe noi. Nu ştim să fim noi înşine. Tot timpul gândim ceva şi facem altceva în totală contradicţie cu gândul născut. Eu una am intrat cu încredere în 2017 şi sper că va fi un an în care mă voi uita degajată în oglindă şi nu voi băga în seamă orele petrecute gătind, spălând rufe şi vase sau călcând şi voi vedea doar partea frumoasă a vieţii, aceea pe care ne-o facem noi înşine.

A mai trecut un an prin noi

Cred că foarte mulţi dintre noi atunci când se apropie de sfârşitul anului încep să se gândească la lucrurile bune sau mai puţin bune de care au avut parte în ultimile doisprezece luni. Tot aşa procedez şi eu, iar anul acesta am început acest bilanţ personal mai târziu decât în alţi ani.

Nu o sa vorbesc acum detaliat despre lucrurile bune sau mai puţin bune de care am avut parte în anul 2016 ci o să vă spun doar că au fost aşa cum au fost şi cum mi-au fost date mie să fie. Părţile mai puţin bune le trec cu vederea şi prefer să mă gândesc doar la lucrurile frumoase de care am avut parte.

Acum, la început de bilanţ personal, tind să cred că cele mai frumoase momente de care am avut parte sunt totodată şi cele care îmi vor rămâne mereu aproape, acestea întruchipându-se în toţi oamenii pe care i-am cunoscut în acest an, oameni care îmi vor rămâne mereu aproape de suflet şi la care mă voi gândi întdeauna cu drag. Oameni alături de care am trăit momente frumoase ce mi-au confirmat că cea mai mare bogăţie a unui om sunt cei ce îl înconjoară. Aceia alături de care un om se poate simţi bine prin simplul fapt că se gândeşte cu drag la ei.

Bunul vostru cel mai de preţ din acest an care este? La ce vă gândiţi cu drag şi ce anume vă poate provoca un zâmbet? La  multi ani nouă şi un 2017 exact aşa cum ne dorim fiecare!