Am învăţat că pot avea încredere în valorile mele morale şi în nevoia mea de a contribui, aşa cum înveţi să ai încredere în propriul stil, fără să conteze dacă este sau nu în trend. Atunci când o viaţă întreagă ai avut anumite convingeri, hmm, este cam greu să te mai schimbi.
Am descoperit cu amuzament că mă plac chiar şi când nu mă mai suport, fără ca revelaţia să schimbe fundamental regulile jocului. Acum mă aşez în relaţia cu mine mai tolerantă cu trecutul, dar la fel de exigentă cu viitorul. Mi-am văzut frica de a nu pierde lucruri importante, experienţe dorite, oameni dragi pe masură ce m-am eliberat de ea. Ştiam dinainte cât de grele îmi sunt pierderile, dar acum am aflat că, dincolo de ele, ascunse bine, pot găsi în mine zone magice de iubire şi bucurie, la care nu am avut acces până când nu am învăţat să fiu recunoscătoare.
Iluzii şi deziluzii, imagini, frânturi de iubire, fragmente, refugiul nopţilor, bucuria zorilor ce se revarsă peste mine. Cea dintotdeauna. Doamne, câte aş fi putut să fac şi n-am făcut! Încerc să mă obişnuiesc şi să accept chiar şi legea gravitaţiei. Până la un punct. Nu sunt nici prima nici ultima. Atunci, închid pleoapele grele şi rătăcesc, şi mă învârtesc, între pămînt şi cer. Între decizii ale lucrurilor făcute şi nefăcute.
Mărturisesc că poate cel mai important pentru mine este faptul că am ajuns să simplific mult, să elimin ceea ce consider inutil Am realizat că timpul curge altfel şi eu nu mă mai grăbesc nicăieri. În plus, sunt mult mai relaxată şi mai sinceră cu mine decât am fost cu ani în urmă. Am învăţat să fiu tolerantă, cu anumite limite, să transmit şi să zâmbesc mai mult şi am căpătat o detaşare sănătoasă faţă de realitatea cotidiană. Am aflat că pot să dau reset ca şi cum ar fi lucrul cel mai firesc din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu