Vrem nu vrem, a
mai trecut un an peste noi, am îmbătrânit, am devenit mai înţelepte, avem
planuri mari pentru anul ce tocmai a început. În fiecare dimineaţă ne privim în
oglindă şi ne pierdem în adâncurile ei. Ce vedem schimbat faţă de anii trecuţi?
Riduri, fire albe, mulţumire, tristeţe?
De câte ori vi
s-a întâmplat să vă pierdeţi privirea în imaginea reflectată şi să realizaţi că
sunteţi tot voi, dar schimbate de la an la an? În adolescenţă îmi doream să am
20 de ani, la 20 să ajung la 30 împreuna cu perechea, la casa noastră, vorba
aceea: cu căţel şi cu purcel. Toate greutăţile părinţilor păreau departe şi de
nebăgat în seamă, însă vine o vreme când realizezi că ele sunt de fapt ceea ce
înseamnă realitatea.
Există un
refuz inconştient de a trăi viaţa, cel mai adesea viaţa ne trăieşte pe noi. Nu
ştim să fim noi înşine. Tot timpul gândim ceva şi facem altceva în totală
contradicţie cu gândul născut. Eu una am intrat
cu încredere în 2017 şi sper că va fi un an în care mă voi uita degajată în
oglindă şi nu voi băga în seamă orele petrecute gătind, spălând rufe şi vase
sau călcând şi voi vedea doar partea frumoasă a vieţii, aceea pe care ne-o
facem noi înşine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu