O cale către Infinit - Yoga

Printre nenumăratele definiţii şi denumiri simbolice care au urmărit să aducă mai multă lumină asupra semnificaţiei profunde a sistemului YOGA se numără şi aceea de “Cale a Infinitului Divin” sau “Calea către Infinit”. Prin aceasta ni se sugerează faptul că scopul ultim al practicii YOGA este revelarea directă, efectivă a Realităţii Divine, cu alte cuvinte, realizarea unui contact continuu, conştient cu Cauza Primordială Supremă.

O experienţă spirituală se desfăşoară între timp şi "non-timp"

Momentul sacru în care se desfăşoară orice experienţă spirituală yoghină se situează de fapt la intersecţia dintre timp şi “non-timp”, în acel punct misterios în care “înainte” şi “după” se neutralizează în momentul unic “acum” sau, cu alte cuvinte, într-un prezent continuu. De fapt, acest inefabil şi tainic ACUM, care ne revelează ETERNITATEA, este acela în care poate fi realizată experienţa cunoaşterii directe a Prezenţei Divine.

De altfel, analogic vorbind, existenţa noastră prezentă poate fi asemuită cu o jerbă de scântei, fiecare scânteie durând câteva secunde, iar jerba însăşi nu mai mult de câteva minute. Realitatea esenţială divină nu poate fi momentană ori trecătoare. Ea este atemporală şi veşnică.

Fără trezirea Conştiinţei Divine în noi nu avem în realitate nimic

Dar, de fapt, a cui este această pace şi graţie? Ea este a acestei Fiinţe Supreme a cărei prezenţă eternă se exprimă într-o extremă simplitate prin sintagma “Eu Sunt”, căci în realitate nu există nimic altceva despre care să se poată cu adevărat spune că există. Toate pretenţiile falsului “eu”, limitat şi efemer, care este fericit sau nefericit, după propriile sale criterii eronate şi relative, trebuie să fie complet eliminate înainte de a putea deveni cu adevărat conştienţi de Prezenţa noastră Reală Unică, Divină. Deoarece în noi există suverană Conştiinţa Divină, avem în acelaşi timp tot ceea ce ea conţine, cu alte cuvinte întreg Universul este oglindit în noi, într-o expresie latentă.

Dar dacă această conştiinţă a prezenţei Divine din noi nu este trează, nu avem în realitate nimic, chiar dacă momentan părem a avea o situaţie prosperă, deoarece ipostazele în care ne aflăm momentan nu sunt decât aparenţe pline de efemer, ce se pot schimba de la o zi la alta, lăsându-ne adesea neputincioşi în faţa derulării unor evenimente destinice aparent inexorabile. Din contră, dacă deja am descoperit modul înălţător în care putem intra în contact conştient cu Sursa inepuizabilă divină care se află prezentă în fiecare dintre noi, oricare ar fi circumstanţele exterioare, noi nu vom fi niciodată privaţi de acea fericire plină şi pură a existenţei noastre în Sine. 

Graţia divină ne este suficientă pentru o existenţă fericită

Aceasta este în esenţă aceeaşi cale divină pe care Lao Tse o numea Tao. Yoghinul, la rândul său, o numeşte “Cărarea”, dar de fapt în esenţă este vorba de acelaşi aspect şi anume de a deveni conştienţi că adevărata noastră identitate este pur spirituală. Cunoscând aceste lucruri ne putem întreba cum putem ajunge oare la acea priză de conştiinţă unificatoare şi continuă, care ne poate asigura fiinţarea în dimensiunea noastră divină. Sistemul YOGA îşi bazează acest demers spiritual în special pe meditaţie, care este cu adevărat o poartă deschisă către Împărăţia Graţiei Divine sau Împărăţia Cerurilor.

Dincolo de aparenţe

Atunci cand stai tu cu tine si te intrebi (daca faci parte din categoria celor care isi pun intrebari si nu a celor care iau totul ca atare), de ce ai ajuns intr-o anumita situatie si ai ramas blocat acolo incepi sa te intrebi ce mai asteapta viitorul de la tine. Omul nu este facut pentru a trai singur. Nevoia de a fi impreuna, de a impartasi atat bucuria, cat si supararea cu "sufletul pereche" este mai puternica decat nevoia de a fi singur. Cu toate acestea, fie ca suntem implicati intr-o relatie, fie ca nu avem o viata de cuplu, ne dorim uneori sa avem momentele noastre de singuratate, acele oaze de liniste in care ne regasim si reusim sa analizam ce se intampla cu noi insine si cu cei din jur. Nietzsche spunea ca "marile descoperiri despre noi insine apar in momentele noastre de tacere".

Nu este nici o problema sa spui "Sunt OK singur" in momentul in care intr-adevar te simti bine asa si este alegerea ta constienta de a fi singur. Insa cei care afirma ca se simt bine singuri formeaza o categorie aparte, fiind greu de depistat daca sunt in aceasta situatie pur si simplu din placerea de a fi singuri sau daca nu cumva in trecutul lor exista o trauma suficient de puternica, astfel incat sa ii conduca spre resemnare si spre decizia ferma de a ramane singuri. Este greu de crezut ca dragostea cade pe horn in ajunul Craciunului sau o primiti in cosul de Paste.

Din alta perspectiva, a spune "ma simt extraordinar fiind singur" poate fi un mesaj pentru ceilalti: "Nu vreau sa vorbesc despre situatia in care ma aflu. Nu ma mai intrebati cand o sa-mi gasesc pe cineva, nu ma mai bateti la cap de ce sunt singur(a), pentru ca nu am nici un defect. Lasati-ma sa-mi traiesc singuratatea asa cum stiu eu". Dar in acelasi timp poate fi si un mesaj de genul: vreau sa vad si cum este sa fii singur. Eu am vazut cum a fost in doi si mi-a ajuns, poate este momentul sa fiu putin cu mine, chiar daca asta inseamna sa fiu singua in cea mai mare parte din timp. Eu cred ca astfel de persoane, ca mine, se afla intr-un proces de cautare, de regasire si de reasezare a planului lor interior.

In cea mai mare parte din timp este ok o astfel de situatie, in restul timpului iti suni prietenele si iesi in oras, ai toate sansele sa afli de la prietenii tai aflati intr-o relatie ca viate de unul singur este ok si ca poti face exact ceea ce vrei intr-un anumit moment. Indiferent ce decizie ai luat, cel mai important este sa ti-o asumi si sa te bucuri de ceea ce ai, regretele nu-si au locul in decizia de a trai singur sau in doi :)

Jocul minunat al hazardului

Astazi ma joc, pentru ca imi place, pentru ca e ziua copilului din mine. Decupez sentimente, trairi, cuvinte si le combin in cele mai diverse formule. E un joc curios si amuzant, pentru ca rezultatul a fost neasteptat. Am descoperit lucruri care ma surprind prin simplitatea lor, dar si lucruri pe care nu le mai credeam vii in mine.

Este un joc simplu, un joc al autocunoasterii, un joc ce mi-a deschis noi orizonturi. Dupa nenumarate alinieri, colajul meu a prins forma finala, m-am hotarat cum sa asez totul. Ma pregatesc sa le lipesc in suflet, dar poate pana maine un vant naravas le va amesteca din nou, si cine stie, nu vor mai avea acelasi farmec.

Concidente sau destin? Mai stim astazi sa facem diferenta? Pastram inca in noi puritatea de alta data pentru ca sufletul sa aleaga? Suntem pierduti intre dorinta de a rupe barierele dogmelor pentru a lasa sufletul liber sa isi urmeze chemarea si imaginea realitatii pe care am fost educati sa o vedem. Ochii nostri au fost invatati sa vada culorile, mainile noastre au fost invatate sa simta caldura, insa niciodata nimeni nu ne-a invatat cu adevarat ce inseamna relativitatea. Nimeni nu s-a ostenit sa ne incredinteze calea spre pacea sufleteasca, nimeni nu ne-a aratat drumul spre noi insine si nici nu ne-a pregatit pentru lectiile care ne vor dezvalui adevarata noastra esenta.

Suntem ceea ce gandim, ceea ce simtim, facem si rostim! Suntem suma actiunilor noastre, dar mai presus de orice suntem parte din acelasi intreg, intregul creatiei universale. Fiecare este o piesa de puzzle care, asezata la locul potrivit, creeaza imaginea completa si perfecta. Insa perfectiunea alinierii este insasi existenta. Cu fiecare respiratie, pas, cuvant, cu fiecare gand suntem mai aproape (sau de ce nu, mai departe) de completarea colectiva in perfectiune. Facem toti parte din acelasi joc minunat al hazardului aparent in care toate mutarile sunt permise, dar dintre care doar una ne poate aseza in contextul necesar evolutiei.

Anotimpul renaşterii

În sfârşit vreau să cred că va veni primăvara şi toată natura o să renască. Îmi este tare dor de gustul legumelor din grădină şi de o salată bio proaspătă. M-am săturat de legumele din supermarket şi de cojoacele de iarnă, vreau să o iau de la început şi să îmi pot savura cafeaua de dimineaţă în căldura soarelui de afară, să mă pot simţi în fiecare dimineaţă copilul cu părul bălai care râde la soare...

Întotdeauna am fost pro iarnă şi zăpadă, dar atunci când în luna martie e tare frig nu îmi mai place la fel de tare iarna, îmi dau seama că toate îşi au rolul lor în cursul vieţii şi tot omul este până la urmă vinovat de schimbările care au avut loc în natură în ultimii ani.

Odată cu luna martie, cu a doua zi din lună care mie, una, mi-a reamintit pentru ce trăiesc (impropriu spus, pentru că îmi aduc aminte în fiecare dimineaţă),  aş vrea să cred că am putea fi, dacă vrem cu adevărat, mai puţin orgolioşi, încăpăţânaţi ori răutăcioşi. Nu e o "ofertă de pace", e doar un gând, poate fi interpretat şi ca sfat (câteodată greu de pus în practică!)

Un aer curat, un vânt primăvăratic, un boboc de floare ce se străduie să iasă la iveală din pământ, acesta este sfârşitul de martie pe care îl aştept şi la care visez de ceva vreme, am trecut de jumătatea lui martie, nu mai vreau veşti proaste, griji apărute din senin, oameni încruntaţi pe stradă, o vorbă bună, o stare de spirit optimistă, un gând curat ce zboară către cei apropiaţi, aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o avem fiecare dintre noi zilnic, o primăvară minunată vă doresc!

Suflet de hârtie

Andreea Catana (Cover Design)

Totul a început cu ceva timp în urmă când mi-am dat seama că pot face o combinaţie haotică între realitate şi ficţiune. Sunt genul de om care de cele mai multe ori face haz de necaz şi nu lasă să se vadă mare lucru din interior, e ok aşa, pe nimeni nu interesează ceea ce simţi, să nu credeţi vreodată altceva. O poveste spusă cuiva este uitată după ce vă luaţi la revedere.

Revin le Suflet de hârtie si la emoţia lucrului dus la capăt chiar dacă a fost cu pocticneli şi nesiguranţe.Schimb prefixul in curand, am terminat o nebunie ce trebuia de mult terminata, dar care a asteptat totusi momentul potrivit, bine ai venit SUFLET DE HÂRTIE!

Nu astept laude, nu astept critici, astept in tacere ca porumbeii sa fie multumiti ca le-am scris povestea haotica si muta atata timp cat stau aproape de mine in fiecare zi, cineva de sus ştie la ce mă refer. Daca dai din aripi nu inseamna ca zbori. Daca povestesti esenta haosului ce se petrece in jurul tau nu inseamna altceva decat o placere a jocului cu randuri si cuvinte in miez de noapte...

Supercalifragilisticexpialidocious...clar nu, nu o sa uit sa hranesc porumbeii şi nu o să mă las doborâtă...

Daca doresti sa citesti eBook-ul, il poti cumpara de aici:  

 Smashwords, Barnes and Noble, Scribd, Apple Store

 Cititorii din strainatate pot achizitiona editia tiparita, astfel:

SUA, Canada, Italia, Spania, Anglia, Germania, Franta, Australia, Brazilia, Olanda, Brazilia, China, Japonia, India

 

Editia tiparita poate fi achizitionata facand click aici

 

 Multumesc pentru incredere Editura: Letras 

 

Multumesc din suflet Andreea Catana pentru coperta  

 

Închei un capitol şi cu siguranţă o să încep un altul, totul este "Perpetuum Mobile" în viaţă până când ghemul secundelor se termină, mă inclin, azi, că mâine cine ştie ce mă mai apucă :)

Mă apropii şi eu de vârsta ideală

La 35 de ani am spus că am ajuns la jumătate, a fost un prag peste care am reuşit să trec destul de rapid cu toate schimbările care au avut loc în acel an. Între timp am înţeles că îmi e mai important să fiu împăcată cu mine şi cu deciziile pe care le iau decât să merg pe drumuri ale inerţiei; astfel am găsit şi resurse să mă port ca atare în drum spre 40 de ani..

Am învăţat că pot avea încredere în valorile mele morale şi în nevoia mea de a contribui, aşa cum înveţi să ai încredere în propriul stil, fără să conteze dacă este sau nu în trend. Atunci când o viaţă întreagă ai avut anumite convingeri, hmm, este cam greu să te mai schimbi.

Am descoperit cu amuzament că mă plac chiar şi când nu mă mai suport, fără ca revelaţia să schimbe fundamental regulile jocului. Acum mă aşez în relaţia cu mine mai tolerantă cu trecutul, dar la fel de exigentă cu viitorul. Mi-am văzut frica de a nu pierde lucruri importante, experienţe dorite, oameni dragi pe masură ce m-am eliberat de ea. Ştiam dinainte cât de grele îmi sunt pierderile, dar acum am aflat că, dincolo de ele, ascunse bine, pot găsi în mine zone magice de iubire şi bucurie, la care nu am avut acces până când nu am învăţat să fiu recunoscătoare.

Iluzii şi deziluzii, imagini, frânturi de iubire, fragmente, refugiul nopţilor, bucuria zorilor ce se revarsă peste mine. Cea dintotdeauna. Doamne, câte aş fi putut să fac şi n-am făcut! Încerc să mă obişnuiesc şi să accept chiar şi legea gravitaţiei. Până la un punct. Nu sunt nici prima nici ultima. Atunci, închid pleoapele grele şi rătăcesc, şi mă învârtesc, între pămînt şi cer. Între decizii ale lucrurilor făcute şi nefăcute.

Mărturisesc că poate cel mai important pentru mine este faptul că am ajuns să simplific mult, să elimin ceea ce consider inutil Am realizat că timpul curge altfel şi eu nu mă mai grăbesc nicăieri. În plus, sunt mult mai relaxată şi mai sinceră cu mine decât am fost cu ani în urmă. Am învăţat să fiu tolerantă, cu anumite limite, să transmit şi să zâmbesc mai mult şi am căpătat o detaşare sănătoasă faţă de realitatea cotidiană. Am aflat că pot să dau reset ca şi cum ar fi lucrul cel mai firesc din lume.

O mână de ajutor

Atunci când vrei să oferi ceva fără să ceri nimic în schimb va trebui să o faci de fiecare dată cu sufletul deschis şi cu siguranţă îţi va reuşi. Nu contează că oferi cuiva un ceai, un prânz sau un cadou, important este să ştii de ce vrei să o faci şi în subconştient să nu aştepţi nimic în schimb pentru că rişti să fii dezamăgit.

De multe ori s-a întâmplat să fac sau să ajut pe cineva fără a vrea nimic în shimb şi să văd sceptimism în ochii celuilalt şi gândul că în toate exista ceva la mijloc care te-a motivat să faci acel lucru. Câteodată însă motivaţia poate fi foarte simplă, pur şi simplu să simţi nevoia de a ajuta şi să nu mai stai pe gânduri.

Dacă omul poate să ofere o mână de ajutor de ce nu o face întotdeauna? De ce le stă unora în caracter să se gândească, lasă că va ajuta altcineva. Atunci când ajungi obosită de la serviciu şi realizezi că pentru a mânca împreună cu familia la cină trebuie mai întâi să găteşti ceva, dacă o vei face doar pentru că trebuie, cu siguranţă mâncarea nu va ieşi la fel de gustoasă ca atunci când o vei pregăti cu placere.

Vrei să ajuţi pe cineva? Fă-o astăzi, măine s-ar putea să fie prea târziu…