Jocul minunat al hazardului

Astazi ma joc, pentru ca imi place, pentru ca e ziua copilului din mine. Decupez sentimente, trairi, cuvinte si le combin in cele mai diverse formule. E un joc curios si amuzant, pentru ca rezultatul a fost neasteptat. Am descoperit lucruri care ma surprind prin simplitatea lor, dar si lucruri pe care nu le mai credeam vii in mine.

Este un joc simplu, un joc al autocunoasterii, un joc ce mi-a deschis noi orizonturi. Dupa nenumarate alinieri, colajul meu a prins forma finala, m-am hotarat cum sa asez totul. Ma pregatesc sa le lipesc in suflet, dar poate pana maine un vant naravas le va amesteca din nou, si cine stie, nu vor mai avea acelasi farmec.

Concidente sau destin? Mai stim astazi sa facem diferenta? Pastram inca in noi puritatea de alta data pentru ca sufletul sa aleaga? Suntem pierduti intre dorinta de a rupe barierele dogmelor pentru a lasa sufletul liber sa isi urmeze chemarea si imaginea realitatii pe care am fost educati sa o vedem. Ochii nostri au fost invatati sa vada culorile, mainile noastre au fost invatate sa simta caldura, insa niciodata nimeni nu ne-a invatat cu adevarat ce inseamna relativitatea. Nimeni nu s-a ostenit sa ne incredinteze calea spre pacea sufleteasca, nimeni nu ne-a aratat drumul spre noi insine si nici nu ne-a pregatit pentru lectiile care ne vor dezvalui adevarata noastra esenta.

Suntem ceea ce gandim, ceea ce simtim, facem si rostim! Suntem suma actiunilor noastre, dar mai presus de orice suntem parte din acelasi intreg, intregul creatiei universale. Fiecare este o piesa de puzzle care, asezata la locul potrivit, creeaza imaginea completa si perfecta. Insa perfectiunea alinierii este insasi existenta. Cu fiecare respiratie, pas, cuvant, cu fiecare gand suntem mai aproape (sau de ce nu, mai departe) de completarea colectiva in perfectiune. Facem toti parte din acelasi joc minunat al hazardului aparent in care toate mutarile sunt permise, dar dintre care doar una ne poate aseza in contextul necesar evolutiei.