O seara ploioasă în Timişoara...şi eu nu am chef azi

Nu, nu o să vă vorbesc despre piesa de vară a celor de la Vama Veche lansată cu mulţi ani în urmă şi despre acea lipsă de chef şi nici măcar despre vremea de toamnă şi stropii mari ce lovesc pământul de peste două ore...eu pur şi simplu mi-am pierdut cheful de a găti. Nu am avut nici ieri, nici azi şi probabil nici mâine nu voi avea chef să gătesc ceva special. Şi aici nu mă refer la a găti ceva rapid ca să mânânc la cină, ci vorbesc despre cheful ce înseamnă a găti un sushi, un iepure la cuptor sau o prăjitură de duminică.

De fiecare dată când vorbesc despre o reţetă îmi place să spun că ultimul condiment şi cel mai important pe care trebuie să-l presari într-o mâncare reuşită este bucuria de a găti pentru cei dragi. Atunci când nu mai găseşti acest preţios condiment ajungi la fel ca mine să îţi pierzi orice chef de a sta în faţa cuptorului şi de a recita în gând descântece pentru reuşita bucatelor.

La fel cum îmi spun mie, vă spun şi vouă, în primul rând ar trebui să gătim pentru noi şi apoi pentru ceilalţi. Ştiu că e greu şi îţi lipseşte motivarea de a pregăti doar pentru tine ceva gustos, dar trebuie să găsiţi de fiecare dată latura frumoasă şi să puneţi înainte de toate sănătatea voastră. Cu timpul poate se întoarce cu faţa spre voi din nou şi cheful de a găti, poate chiar joi…vreau să vii joi J

Cu primăvara în suflet

Nu știu vouă, dar mie primăvara îmi place, ador trezirea naturii la viață și în fiecare an sper să mă trezesc și eu din amorțeala banală a vieții cotidiene.

Primăvara reprezintă un timp al speranței, al renașterii, al bucuriei care răsare după un timp de amorțire, atât exterioară, cât și interioară.
Pe lângă renașterea naturii care ne înconjoară și sufletul nostru are nevoie să experimenteze acest impuls de viață.



Fă-ți timp pentru tine, pentru gândurile tale, pentru oamenii din jurul tău! Absorbiți de cotidianul nostru monoton, uităm să mai trăim în mod autentic, uităm să mai admirăm o floare care îmbobocește, uităm să mai ascultăm cântecul unei păsări ascunse prin ramurile unui copac înmugurit, uităm să ne mai facem timp pentru prieteni și familie.



Primăvara aceasta te provoc să trăiești intens pentru tine și pentru cei care îți sunt dragi! Împarte bucuria sufletului tău și fă din acesta un anotimp de sărbătoare. Ieși la plimbare și admiră natura, fă-ți timp să pregătești un picnic cu prietenii, ia cu tine o carte și delectează-te cu frumusețea ei în timp ce te lași înconjurat de sunetul naturii. Ia cu tine un sandviș în plus și oferă-i-l unui om de pe stradă, lasă un mesaj de încurajare unuia din colegii de birou, meditează la frumusețea vieții și la binecuvântările pe care tu le primești zilnic.

Prea adesea oamenii spun că sunt obosiți, epuizați sau stresați. Viața înseamnă mult mai mult decât jobul pe care îl avem, îndatoririle de serviciu sau o carieră fascinantă. Viața se compune din aceste elemente ale bucuriei zilnice pe care dacă nu știm să le observăm și să le asimilăm, nu vom putea nicicând să percepem lucrurile grandioase pe care le trăim.



Împarte și tu bucuria cu cei din jur și adu primăvară în sufletul tău și al lor!

Când viața te ia prin surprindere

Știu, câteodată… îți vine să muști din țărână. Te simți înfrânt ca după câteva runde de box în care nu ai făcut decât să încasezi. Pumn după pumn. Lovitură după lovitură. Așa e viața …uneori. Șireată și crudă. Nu așteaptă să fii pregătit. Lovește fără milă și dacă nu ești pe fază s-ar putea să ți-o iei. Când treci prin astfel de meciuri începi să urăști viața. Să atragi negativitatea. Să simți oboseala cum se instalează în sufletul tău. Să vezi cum speranța pălește încetul cu încetul din privirea ta. Și la un moment dat nu-ți mai pasă. Te închizi în tine. Nu mai răspunzi la telefon. Ești de negăsit. Ai nevoie de un semn, de un început, dar ești încă prea departe ca să-l vezi. Și hoinărești în întuneric. În singurătate. Crezi că răspunsurile le vei găsi în tăcere. Dar nu e chiar așa.

Am avut și eu momente în care efectiv mă durea sufletul. Momente în care mi-am plâns dezamăgirile și mi-am înecat speranțele. Momente în care am fugit de trecut, de persoane care-mi aduceau aminte de vechea eu, de activități și pasiuni care-mi stârneau amintiri dureroase. Am greșit pentru că fugind nu am reușit să scap nici de fantomele trecutului și nici de greșelile făcute. În schimb, am ajuns să-mi port trecutul în suflet ca pe o povară mult prea grea pentru cineva ca mine.

Viața e teribil de frumoasă. Rece, dură și extraordinar de pretențioasă. Te învață lecție după lecție, iar apoi te ia prin surprindere să verifice ce ai învățat. Și tu îi arăți teamă. Lașitate. Abandon. Fugă. Nu ai învățat lecția și nici nu ai curajul să o înfrunți. Și fugi pentru că nu știi să faci altceva. Nu ești pregătit pentru altceva. Și cu cât fugi mai tare cu atât mai repede te ajunge din urmă. Și te lovește mai tare. Chiar când crezi că ai scăpat. Chiar când crezi că i-ai arătat tu.

Trecutul contează. Ne dorim să-l lăsăm în urma noastră, ne este rușine cu el, dar nu scăpăm de el niciodată. De ce? Pentru că face parte din noi. Chiar dacă am reușit să ne schimbăm, chiar dacă nu mai suntem aceiași care am fost asta nu înseamnă că nu avem un trecut, că nu am fost altcineva. Am fost. Și o parte din sufletul nostru este încă conștient de acest lucru. În loc să fugim de trecut, în loc să-l ascundem sub preș ca pe un gunoi nedorit, mai bine îl purtăm la vedere asemeni unui medalii obținute cu eforturi și sacrificii. Pentru că în fond un trecut care te-a ajutat să te schimbi este un trecut bun, un trecut dureros, dar memorabil. Vrei să ți-l amintești. Vrei să-l porți în suflet. Pentru că acolo sunt bucăți din tine.

Și da, viața te poate prinde nepregătit. Și te poate lovi. Dar tu ești cel care decizi dacă rămâi la pământ încasând în continuare lovituri sau te ridici și ripostezi. Sigur, ai dreptul la cele 10 secunde în care-ți decizi viitorul. Te ridici sau nu. Răspunsul tău este și răspunsul la toate întrebările vieții. La toate „ de ce nu-urile?” vieții. La toate care încep cu „ cum ar fi fost dacă?”  Când viața te prinde cu garda jos ambiționează-te să rămâi pe propriile picioare. Să cauți soluții. Să o privești în ochi și să-i strigi din priviri ca nu renunți așa de ușor.

Prin lumea cărtii

Oamenii de azi îşi cumpără maşini străine, haine scumpe, telefoane mobile de ultimă generaţie, laptop-uri şi alte obiecte de lux. La mall se mănânca bine (de preferat fast-food) şi se cheltuiesc câteva sute de lei. Nimic anormal într-o societate postmodernistă şi super civilizată.
Nişte oameni nebuni, în toată goana asta după aur, cumpără cărţi. Să fie sau să nu fie un paradox? Problema e alta. Nu are rost să ne ferim a spune lucrurilor pe nume şi a vorbi pe şleau. E foarte adevărat, oamenii care cumpără şi citesc cărţi, sunt consideraţi nebuni.
Cine ştie, poate chiar este o nebunie să citeşti astăzi şi să cumperi cărţi, nu-i aşa? Sau... ce folos să citim cărţi? De ce sunt aceşti oameni nebuni ancoraţi în lumea cărţilor? Ce au cărţile în plus? Ce valoare au cărţile?

Cărtile au viaţă, au suflet, au o viziune genială, o conştiinţă aparte şi o credinţă nemuritoare. Cărţile au un ideal frumos. Cărţile te fac să gândeşti cu adevărat. Cărţile îţi deschid un orizont vast. Cărţile aduc bucurie, tristeţe şi lacrimi. Cărţile te ajută să călătoreşti peste tot. Cărţile au un sens şi univers virgin. Cărţile sunt ca o lume, o lume în care există doar o poartă de intrare. O lume fermecată şi fascinantă. O lume minunată: lumea cărţilor.

Iubesc si trăiesc călătoriile! Iar cărtile sunt ca niste călătorii, prin ele ajungi să vezi, să descoperi ceea ce altfel, poate, nu ai avea sansa vreodată. Imi place sa citesc, e o bucurie care se consumă in interior, in suflet, in universul fiecăruia. Cred in puterea cărtilor, in puterea de a ne imbogati, de a ne dezvolta, de a intelege si de a ne intelege, de a ne deschide mintea si sufletul. Si cred că dacă oamenii ar avea mai multă deschidere către lectură, ar reusi să fie mai toleranti, mai intelepti, mai buni unii cu altii. Am reusi să “vedem” mai mult, mai bine si mai departe, in profunzimea a tot ceea ce suntem si ne inconjoară.

Nu m-am gandit pană in acest moment sa scriu despre ceea ce citesc sau am citit. Mi se pare pretentios si chiar putin periculos să scrii despre ceea ce scriu altii, in cele mai multe cazuri, atat de bine. Mi-e teamă că ar putea părea ceva simplist, superficial.

Fiecare om ar trebui să descopere pe parcursul vietii ce tip de literatură preferă, care sunt autorii ce ajung sa-i marcheze intr-un fel sau altul si ce anume le provoacă instinctul de a savura o carte. Cel mai important lucru cred că este să citesti, orice, citeste si invată din asta. Dezvoltă-te prin citit si nu te lasa păgubas dacă nu iti place o carte, treci la alta pană o găsesti pe cea potrivită tie.

Lectură placută!

Suflet de copil

Сând stai şi te gândeşti care este cea mai mare satisfacţie a zilei pe care tocmai te pregăteşti să o închei la ce te gândeşti, tu ca femeie, ca om? La ce frumos te-ai îmbrăcat astăzi? La câte reuşite ai avut la serviciu? Sau pur şi simplu la oamenii deosebiţi cu care ai avut ocazia să interactionezi…

Atunci când eram copil de multe ori aveam senzaţia că ziua nu se mai termină şi oricât de aglomerată era credeam că minunata copilărie o să dureze la nesfârşit şi nu o să mai ajungă vremea în care voi deveni un adult responsabil, vorba celor de la Snails „totul va fi bine, când vei creşte mare, vei avea soţie, câine şi salariu…”. Anii au trecut şi am ajuns adult, cred eu, unul responsabil, dar în timp mi-am dat seama că a avea soţ, câine şi salariu nu reprezintă cele mai importante momente din viaţa pe care cu toţii suntem datori să o ducem la final.

A comunica, a cunoaşte permanent oameni noi cu care să îţi poţi petrece timpul sunt momente la fel de importante ca familia şi serviciul. Vârsta care este trecută în actul de identitate nu contează într-o măsură aşa de mare încât să spui, gata, sunt om matur şi asta trebuie să fac. Cel mai important eu cred că este felul în care te simţi şi cum poţi privi de fiecare dată lucrurile. Ai copii? Ai nepoţi? Ai mulţi prieteni? Bucură-te de toţi în fiecare moment şi nu te gândi de fiecare dată că aşa trebuie sau aşa nu trebuie să te porţi. Faptul că astăzi ai o vârstă şi mâine deja ai trecut la alta, anii trec unul după altul,  nu te schimbă pe tine ca om, dacă tu singur nu îţi bagi în cap că trebuie să te schimbi datorită anilor. Cine îmi spune că la vârsta asta nu mă pot comporta ca un copil, sau că nu mă pot amuza aceleaşi glume?

Dacă omul ar reuşi de fiecare dată să găsească un echilibru în tot ceea ce face şi cum să-şi delimiteze priorităţi-le, eu cred că ar putea să-şi încheie fiecare zi cu zâmbetul pe buze mulţumit de faptul că a mai trecut o zi, iar mâine o să poată a o lua de la capăt fără a spune, of, iarăşi este dimineaţă şi am atâtea de făcut astăzi. Viaţa poate fi frumoasă dacă ştii cum să o faci astfel…

Anul 2018 e aproape terminat, cu bune şi cu rele s-a dus, vine altul, habar n-am cum va fi, sper doar să fie unul ok, să fim sănătoşi şi să ne bucurăm de tot ceea ce avem...La multi ani tuturor!

Undeva la mijloc

 Prefată...

Simţim cum iubirea creşte în noi mai tare cu fiecare gând. Visăm cu ochii deschisi la revederi romantice, la sărutări pasionale, la cuvinte de iubire spuse în şoaptă… Ne inchipuim tot felul de situaţii, de scenarii cu happy-end. Şi într-o zi, ne dăm seama că cel pe care il iubim nu ne răspunde cu aceeaşi monedă.

Poate cu toţii am trecut prin asta, am iubit şi n-am fost iubiţi, sau am fost iubiţi şi n-am dat doi bani pe sentimentele altora.  Nu există o explicaţie pentru felul în care ne comportăm câteodată. Pur şi simplu, se întâmplă şi nu prea ai cum sa eviţi asta. Poţi oare să-i spui inimii pe cine să iubească şi pe cine să nu iubească? Nu ai cum, nu ai nicio şansă să faci asta! Te vei indrăgosti de oameni pe care niciodată n-ai fi crezut că ai să-i iubeşti, te trezeşti cu declaraţii de iubire de la oameni cărora le-ai întors spatele până acum şi nu le-ai arătat niciun gest de interes sau de afecţiune.

Este cert că iubirea neâmpărtăşită există şi foarte mulţi ne confruntăm cu ea. Şi este tare să fii respins, o durere greu de exprimat în cuvinte îţi cuprinde sufletul şi te rupe în două. Suferi ca un câine şi te întrebi cum ai ajuns în situaţia asta. Apoi ieşi în oraş cu prietenii şi te îmbeţi. Odată, de două ori, de nenumărate ori într-o perioadă desul de scurtă. Iubirea nu ţine de celălalt, de modul în care acesta alege să-ţi răspundă, ci de capacitatea ta de a iubi şi de a-ţi dărui iubirea.

Nu am solutii salvatoare, nu am metode sau sfaturi care sa te ajute sa anihilezi durerea. Sunt doar un psiholog banal, nu pot face minuni. Poate dacă nu te vei mai împotrivi şi te vei abandona iubirii din sufletul tău, lucrurile vor fi mai uşoare. Teoretic. Cu timpul rănile încep să doară din ce în ce mai puţin, până se aşterne uitarea. Sau poate doar începem să ne obişnuim cu durerea aceea în suflet şi cu faptul că cel iubit nu este prin preajma. Cu toate că nu-l găseşti pe nicăieri, începi să-l vezi pretutindeni. Cum poţi să spui că nu-l ai când el este acum o parte din tine, când îl vezi în tot ceea ce te înconjoară? Iu­birea din tine este tot ceea ce ai nevoie. De fapt, iubirea a fost dintotdeauna înlăuntrul tău şi acum doar s-a manifestat mai intens. Iubirea sălăsluieşte înlăuntrul fiecăruia dintre noi din clipa în care ne naştem şi aşteaptă în permanenţă să fie descoperită. O viaţă fără iubire este lipsită de însemnătate. Indiferent despre ce fel de iubire este vorba.

Puterea de a merge mai departe este în tine, trebuie doar să-ţi propui să uiţi. 

Este numai alegerea ta. 

Cu ce vrei să-ţi condimentezi viaţa? 

Cu regrete, resentimente, furie, ură? 

Sau cu iubire şi armonie?

...

Vocea interioară suntem noi

Sunt curioasă câţi dintre voi au simţit că nu mai pot duce anumite situaţii, altele mai complicate, altele mai simple!? Cred că toţi trecem prin asta, avem momentul acela de epuizare în care ne spunem “GATA NU MAI POT!”. În fapt întotdeauna mai putem, nu primim niciodată mai mult decât putem duce, oricât de clişeic ar suna asta aşa e. De multe ori trecem prin atâtea tornade şi ieşim atât de ciufuliţi din ele dar de undeva… din noi mai găsim fărâmă aia de putere de a ne duce la capăt proiectele şi visele. Găsim puterea de a ne ridica şi de a ne rescrie viaţa.
Uneori avem atâtea încercări prin care trecem şi care ne fură atât de multe, optimismul, pofta de viaţă, zâmbetul, energia şi multe resurse din interior, dar cu toate astea reuşim să vedem luminiţa şi să ne ghidăm după ea.

Ce trebuie să ştim? Că şi atunci când dispare tot, când în jur nu mai avem nimic, tot noi suntem singurii care pot construi. Tot noi suntem stâlpii de rezistenţă şi e o mare greşeală dacă ne aşteptăm de la altcineva să devină stâlpul nostru de rezistentă.

Suntem mult mai puternici decât credem doar că de multe ori nu credem. Ce facem când simţim că nu mai putem? Scormonim bine de tot în noi şi mulţumim că încă mai avem timp să greşim, să ne asumăm şi să ne ridicăm. Mulţumim că încă avem timp să ne reparăm greşelile. Cât timp avem timp, avem orice ne dorim.

Să nu uităm niciodată că acolo undeva ceasul ticăie şi că puterea de ne ridica este singura armă pe care o avem şi care trebuie folosită dacă vrem să ne atingem dorinţele.

Când simţi că nu mai poţi, în fapt încă mai poti… ai nevoie doar de un duş rece şi de tine, de tine pentru a-ţi aminti de scopul tău şi de ceea ce îţi doreşti cu adevărat. Nimeni nu poate să ne trăiască viața. Nimeni nu poate să ne simtă durerea, necazul, nefericirea. Nimeni nu o poate face în locul nostru.