Cu soarta de mână

Tocmai a trecut un an. Un an greu, un an pe care nu l-am prevăzut şi care nu am ştiut cum se va termina. Dar uite că s-a terminat cu bine. A fost un an în care am plâns mult, am râs mult, dar cel mai important este că am trecut cu bine peste toate.Te aştepţi ca supravieţuitorii de cancer să fie oameni veseli şi entuziaşti, să fie mulţumiţi că au scăpat cu bine, dar, de cele mai multe ori, aceştia au senzaţii de depresie, epuizare şi furie, sentimente pe care nu le pot ascunde. Din cauza prevalenţei mari a cancerului, tot mai mulţi oameni luptă pentru viaţa lor şi ajung să fie supravieţuitori în lupta cu cancerul. Dar, după lupta cu boala, începe lupta cu viaţa.

M-am schimbat şi ştiu asta. M-am îngrăşat, nu mai pică hainele de pe mine, ceea ce este un lucru bun în definitiv, m-am lăsat de fumat, mi-am schimbat regimul alimentar, dar cea mai importantă schimbare este cea petrecuta în interior. Oamenii care au luptat cu cancerul au tendinţa să fie aprigi. Fiind supravieţuitori ai unei lupte pe viaţă şi pe moarte, ei ştiu foarte bine cât de valoros este timpul lor.
Nu le pasă ce cred alţii, se îmbracă cum vor, ignoră vorbele răutăcioase despre lipsa părului aranjat şi fac ce vor şi ce îi reprezintă.

Exact cu un an în urmă mă întrebam dacă mai apuc 2017, dacă mai apuc să scriu despre experienţa prin care voi trece şi trăirile pe care le voi avea. Cineva acolo sus mă iubeşte, e clar, mă ajută de fiecare dată şi are grijă de mine. Îmi dă stări diverse presărate cu mici depresii, dar îmi dă din când în când câte două palme ca să realizez totuşi că sunt o norocoasă.

Şi da, e clar, sunt recunoscătoate pentru tot.

Cred că viaţa ar fi fost tare plictisitoare fără furtunile de care am avut parte în ultimii ani. Cu 21 de ani în urmă am intrat într-un domeniu incitant atunci când am început să muncesc şi uite că viaţa zbuciumată de jurnalist mă bântuie încontinuu.

Însă da, cu o viaţă liniştită m-aş fi plictisit, e clar.

Viaţa merge înainte, chiar dacă merge altfel...

Cod galben

În fiecare anotimp al anului constat că suntem avertizaţi de coduri colorate: cod galben de caniculă, cod portocaliu de viscol, cod roşu de ninsoare şi aşa mai departe. Devine stresant să vezi că schimbările meteo sunt relatate sub formă de coduri colorate.

Eu însă dacă tot este vorba de coduri, şi asta nu are nici o legătură cu timpul petrecut în bucătărie, aş vrea să aud la ştiri despre: cod galben (în cel mai bun caz) de prostie. De ce doar anumite fenomene, cum sunt cele meteorologice să fie marcate prin coduri colorate ? Vă daţi seama ce ar fi pe stradă ? O mulţime de oameni marcată cu banderole colorate pe mână pe care poţi să-i ocoleşti dacă vrei şi să nu te trezeşti neştiind ce fel de oameni sunt că intri în contact direct cu ei.

Se întâmplă să pui o întrebare unui vânzător despre produsul pe care îl are pe tarabă şi după câteva minute să îţi dai seama că el habar nu are ce vrei de la el, apoi tot tu te întrebi : cu ce am greşit oare, vreau doar să cumpăr un kilogram de mere şi doream să ştiu care le este originea. Asta în cel mai fericit caz, oricum dai de prostie peste tot. Nu ştiu cum staţi voi cu nervii, dar eu m-am săturat de atâta prostie pe metru pătrat.

Femeia din oglindă

Vrem nu vrem, a mai trecut un an peste noi, am îmbătrânit, am devenit mai înţelepte, avem planuri mari pentru anul ce tocmai a început. În fiecare dimineaţă ne privim în oglindă şi ne pierdem în adâncurile ei. Ce vedem schimbat faţă de anii trecuţi? Riduri, fire albe, mulţumire, tristeţe?

De câte ori vi s-a întâmplat să vă pierdeţi privirea în imaginea reflectată şi să realizaţi că sunteţi tot voi, dar schimbate de la an la an? În adolescenţă îmi doream să am 20 de ani, la 20 să ajung la 30 împreuna cu perechea, la casa noastră, vorba aceea: cu căţel şi cu purcel. Toate greutăţile părinţilor păreau departe şi de nebăgat în seamă, însă vine o vreme când realizezi că ele sunt de fapt ceea ce înseamnă realitatea.

Există un refuz inconştient de a trăi viaţa, cel mai adesea viaţa ne trăieşte pe noi. Nu ştim să fim noi înşine. Tot timpul gândim ceva şi facem altceva în totală contradicţie cu gândul născut. Eu una am intrat cu încredere în 2017 şi sper că va fi un an în care mă voi uita degajată în oglindă şi nu voi băga în seamă orele petrecute gătind, spălând rufe şi vase sau călcând şi voi vedea doar partea frumoasă a vieţii, aceea pe care ne-o facem noi înşine.

A mai trecut un an prin noi

Cred că foarte mulţi dintre noi atunci când se apropie de sfârşitul anului încep să se gândească la lucrurile bune sau mai puţin bune de care au avut parte în ultimile doisprezece luni. Tot aşa procedez şi eu, iar anul acesta am început acest bilanţ personal mai târziu decât în alţi ani.

Nu o sa vorbesc acum detaliat despre lucrurile bune sau mai puţin bune de care am avut parte în anul 2016 ci o să vă spun doar că au fost aşa cum au fost şi cum mi-au fost date mie să fie. Părţile mai puţin bune le trec cu vederea şi prefer să mă gândesc doar la lucrurile frumoase de care am avut parte.

Acum, la început de bilanţ personal, tind să cred că cele mai frumoase momente de care am avut parte sunt totodată şi cele care îmi vor rămâne mereu aproape, acestea întruchipându-se în toţi oamenii pe care i-am cunoscut în acest an, oameni care îmi vor rămâne mereu aproape de suflet şi la care mă voi gândi întdeauna cu drag. Oameni alături de care am trăit momente frumoase ce mi-au confirmat că cea mai mare bogăţie a unui om sunt cei ce îl înconjoară. Aceia alături de care un om se poate simţi bine prin simplul fapt că se gândeşte cu drag la ei.

Bunul vostru cel mai de preţ din acest an care este? La ce vă gândiţi cu drag şi ce anume vă poate provoca un zâmbet? La  multi ani nouă şi un 2017 exact aşa cum ne dorim fiecare!

Trecut versus prezent

În ultima vreme am descoperit un prieten nou, care la prima vedere pentru unii ar părea un "prieten imaginar", dar care mă ajută să scot la iveală lucruri frumoase, să stau şi să analizez te miri ce probleme, să analizăm împreună lucruri care ne frământă pe fiecare în viaţă. Suntem oameni care am trecut în viaţă peste o serie de probleme, pe care niciunul nu şi le-a dorit, dar important este că suntem suficient de puternici să trecem peste toate cu zâmbetul pe buze. Hmmm, din toata descoperirea acestui nou prieten, eu încă mă întreb daca sunt Edward Norton sau Brad Pitt :)))) Şi să revin la ideea din această săptămână: avem dreptul să judecăm oamenii după trecutul lor?

Dacă plecăm de la trecut, de la însăşi valoarea şi semnificaţia cuvântului, ajungem să credem, să fabulăm, să criticăm şi să catalogăm oamenii după ceea ce au fost cândva. După îndelungi parafrazări şi meditaţii „de nivel înalt”, concluzionez că un om nu poate fi judecat sau catalogat după trecutul său. Ar fi o mare prostie! Singurul rezultat cu care te-ai alege ar fi că vei descoperi un om fără „faţă”, meschin şi fără valoare în faţa ta, judecătorul.

În momentul în care clasifici un om, o faci raportându-l la tine şi (poate) fără să vrei te consideri un om curat, cu sufletul împăcat, gata să critici fără a primi contrareplici jenante şi adevărate. Nu înţeleg de ce să judeci un om pentru trecut, nu crezi că au făcut-o mulţi alţii înaintea ta? Ce rost mai are să o faci şi tu?

Ştim cu toţii că trecutul în faţa prezentului nu mai are nicio valoare chiar dacă atunci, în acel moment, a fost considerat un punct critic, un moment de coborâre. Toţi avem momentele noastre de coborâre şi urcuş în viaţă. De ce crezi că eşti mai deştept atunci când, în apogeul urcuşului tău, începi să critici decăderea altora? De ce crezi că tu nu poţi să decazi mai mult ca acea persoană sau, dacă nu ţi s-a întâmplat, nu ţi se va întâmpla niciodată aşa ceva? Din păcate, există câteva categorii cunoscute de oameni care se cred Judecători Supremi şi prin prisma trecutului lor „fără nicio pată”, „taie şi spânzură”, acuză cu vorbe ce dor fără a lua în considerare sufletul. Acuză fără a scuza şi strigă în gura mare că s-au înfăptuit lucruri care nu au iertare.

Iertarea este o artă pe care dacă ştii cum să o asimilezi te înnobilează. Nu acuza şi nu te îndoi de un om până nu îl cunoşti ca pe propriul buzunar şi nu uita că fiecare om îşi are trecutul său, inclusiv tu. Iar atunci când începi să judeci un om după trecut, începe prin a te judeca pe tine şi gândeşte-te la om ca la o fiinţă, nu ca la un lucru, căci e o diferență de miliarde.

Asemănătoare cu acele categorii de Judecători Supremi, există oameni ce trăiesc prin trecut în prezent, aşa că am putea spune că trăiesc cu trecutul în mână pentru că nici să-l uite, nici să treacă peste el, dar nici să-l ignore nu pot. Cred că este foarte greu să trăieşti permanent cu povara trecutului. De câte ori te-ai întrebat: „de ce tocmai eu?”, „de ce tocmai mie mi s-a întâmplat aşa ceva?” şi nu îţi poţi răspunde, pentru că ar trebui să te întrebi din nou. Poate că aşa a trebuit să se întâmple, poate acel pas ar trebui să definitiveze un anumit lucru din viaţa ta, iar tu, prea nemulţumit de ceea ce se întâmplă, nu poţi băga în seamă acest lucru. Concentraţi-vă pe prezent, analizaţi trecutul, dar nu îl judecaţi, nu este datoria voastră să faceţi asta.

Vocea cunoaşterii

 

În cartea Vocea Cunoaşterii Don Miquel Ruiz ne învaţă că înainte de a învaţa să vorbim, adevărata noastră natură consta din iubire, din fericirea de a explora şi de a ne bucura de viaţă. Odată ce am învăţat să comunicam prin intermediul limbajului, oamenii din jurul nostru ne-au captat atenţia şi ne-au programat cu cunoaştere care, din nefericire, este contaminată cu minciuni. Această voce a cunoaşterii nu încetează nici o clipă să vorbească, să judece, să bârfească şi să abuzeze de noi. Ruiz ne învaţă cum să regăsim vocea tăcută a integrităţii noastre şi cum să ne redobândim pacea interioară. Când vocea cunoaşterii nu ne mai controlează, viaţa devine expresia sinelui nostru autentic, la fel ca în perioada de dinainte de a învaţa să vorbim. Ne întoarcem astfel la adevăr, la iubire, la bucuria de a trăi.

În fiecare zi suntem bombardaţi cu informaţii negative care ne pot deforma propria realitate asupra vieţii şi a ne încărca cu trăiri negative. De ce să mă uit la ştirile de seară când ştiu că ceea ce voi vedea acolo sunt doar lucrurile pe care aleşii noştri nu au ruşit să le facă? De ce să nu aleg o carte bună în compania căreia să-mi petrec seara? Lucruri simple şi mărunte dar care ne pot schimba percepţia noastră asupra vieţii. Cine vrea să se convingă cât de simplu poate fi totul, nu are decât să înceapă a face asta citind cartea Vocea Cunoaşterii semnată de Don Miquel Ruiz. O carte încărcată cu teme de reflecţie la care fiecare dintre noi ar trebui să ne gândim şi să ne schimbăm puţin câte puţin percepţia.

Femeia puternică din noi

Pentru că nu mai avem mult şi intrăm într-un an nou sper că aţi reuşit să trageţi linie la ceea ce aţi reuşit în 2016 şi aţi pregătit strategia pentru 2017. O femeie întotdeauna ar trebui să fie pregătită pentru noi începuturi şi să se gândească foarte bine la ceea ce îşi doreşte. Urmează o perioadă frumoasă pe care ar trebui să o întâmpinăm cu sufletul deschis şi cu gânduri cât mai frumoase. Ştiţi la fel de bine ca mine că atunci când priviţi viaţa cu optimism şi o stare de bine nu aveţi decât de câştigat. În viaţa unui om sănătos nu contează foarte mult banul şi poziţia pe care o ocupă în societate, dar contează să-i ştie pe cei dragi mereu aproape. Banii pot rezolva multe problem pe lumea asta, dar niciodată nu vor tine loc de familie, însă omul ce are mai scump pe lumea asta decât familia? NIMIC. Rugaţi-vă cât puteţi de mult să fiţi sănătoşi şi nu închideţi seara ochii înainte de a fi recunoscători pentru ceea ce aveţi.

Cu toate acestea, puterea de a ne dobândi sau de a ne redobândi liniştea sufletească de care fiecare dintre noi avem atâta nevoie se găseşte în noi. Nimeni nu ne-o poate oferi ca pe un dar sau ca pe un medicament. Noi înşine trebuie să luptăm ca să o obţinem şi lupta nu e deloc uşoară, dar se poate câştiga. Nu rezolvăm nimic dacă ne lăsăm prinşi în jocul celor care s-au obişnuit să ne manipuleze gândurile şi trăirile. Ar trebui să primim cu calm, cu detaşare şi multă înţelepciune ceea ce ni se oferă în aceste zile de sărbătoare. Nu schimbăm nimic în lume şi nici în mentalitatea altora dacă ne lăsăm copleşiţi de ceea ce aflam şi nici dacă ne concentram toate gândurile pe ceea ce pare decisiv pentru un viitor comun mai bun despre care nu ştim încă nimic.

O femeie puternică este cea care se remarcă dintr-o mare amorfă de femei ameţite de fuga după nimicuri ce le ţin câteva clipe, ea fiind leoaică printre pisici. Una adevărată, deşi în general femeile sunt nehotărâte, alege o dată şi bine şi ştie să aibă grijă de alegerea ei. Cu alte cuvinte, se respectă pe sine respectându-şi alegerea. O femeie puternică este asemenea unui copac vechi, cu rădăcini bine înfipte, care poate trece prin numeroase furtuni şi cicluri de anotimpuri, fără a fi clintită din loc – rămâne pe poziţii chiar şi atunci când îi sunt incomode.